What do you think?
Rate this book
Despre limită
Romanian
198 pages, Paperback
First published January 1, 1994
18 people are currently reading
262 people want to read
About the author
Gabriel Liiceanu
123 books300 followersGabriel Liiceanu este un filozof, interpret și scriitor român. Discipol al filozofului Constantin Noica, în perioada comunistă s-a făcut remarcat ca interpret al filozofului german Martin Heidegger. Din 1990 este directorul Editurii Humanitas, una dintre cele mai importante instituții culturale române, proiect formulat în anii Școlii de la Păltiniș.
După Revoluția din 1989 a participat la principalele dezbateri publice din spațiul cultural și politic românesc, dobândind statutul de intelectual public important, dar stârnind în același timp și critici acerbe. În 1995 a apărut filmul documentar Apocalipsa după Cioran, după un scenariu de Gabriel Liiceanu, conținând singurul interviu românesc filmat al filozofului Emil Cioran. După 2000, a realizat împreună cu Andrei Pleșu emisiuni culturale de televiziune (Altfel, la Realitatea TV și 50 de minute cu Pleșu și Liiceanu la TVR1). În prezent este membru al Societății Române de Fenomenologie și al Grupului pentru Dialog Social.
După Revoluția din 1989 a participat la principalele dezbateri publice din spațiul cultural și politic românesc, dobândind statutul de intelectual public important, dar stârnind în același timp și critici acerbe. În 1995 a apărut filmul documentar Apocalipsa după Cioran, după un scenariu de Gabriel Liiceanu, conținând singurul interviu românesc filmat al filozofului Emil Cioran. După 2000, a realizat împreună cu Andrei Pleșu emisiuni culturale de televiziune (Altfel, la Realitatea TV și 50 de minute cu Pleșu și Liiceanu la TVR1). În prezent este membru al Societății Române de Fenomenologie și al Grupului pentru Dialog Social.
Ratings & Reviews
Friends & Following
Create a free account to discover what your friends think of this book!
Community Reviews
Displaying 1 - 14 of 14 reviews
July 11, 2014
Liiceanu in toată splendoarea sa. Începe destul de bine, dar pe parcurs, puterea inductivă a lui Liiceanu se înfundă tot mai mult într-un obscurantism heideggerian. Cartea merită însă citită, cu atenție, perseverență și modestie, aceasta dezvăluie existența unui spirit filosofic românesc fin, dar debordant în profunzimea sa. Liiceanu este un exemplu frumos pentru cum și în română putem avea o filosofie a limbajului, nu doar în greacă și germană. Prin asta, autorul își atinge cu fermitate scopul, acela de a pregăti în finalul fiecărei carți deschiderea(în sens ascensional) spre o altă întrebare. O frumoasă prezentarea a sufletului și condiționărilor umane ca limită care se închide și deschide perfect în spirit.
January 11, 2025
"Limita nu este o realitate negativă; dimpotrivă, ea este pozitivul însuşi, de vreme ce nu se poate vorbi de fiinţă decît în măsura în care există limită, pe cînd absenţa limitei, nelimitaţia, este indeterminarea însăşi, echivalentul nefiinţei.
Limita nu este deci o limitaţie, ci deschidere către fiinţă, condiţia prealabilă a participării la „a fi“.
Pe scurt, a fi înseamnă a fi limitat, a dobîndi o limită, a ieşi din vagul nefiinţei."
Liiceanu best professional yapper, il ador.
Limita nu este deci o limitaţie, ci deschidere către fiinţă, condiţia prealabilă a participării la „a fi“.
Pe scurt, a fi înseamnă a fi limitat, a dobîndi o limită, a ieşi din vagul nefiinţei."
Liiceanu best professional yapper, il ador.
September 19, 2022
Snobismul pseudointelectual atinge cote astronomice in aceasta lucrare marca Liiceanu, care dribleaza cu sensuri, cuvinte, formeaza teorii, scheme... Libertate gravitationala? Really, man? Am dedus ca nu exista liber arbitru si suntem conditionati de la nastere, dar sa folosesti argumentul gravitatiei mi se pare pueril.
Liiceanu incearca prin aceasta carte sa para geniu in filozofie, insa ceea ce nu stie e ca geniile nu au nevoie de atata vrajeala neinteligibila. Stiti cum am citit aceasta carte? Exact cum as citi un manual de instructiuni al unui produs de pe Emag.
Liiceanu incearca prin aceasta carte sa para geniu in filozofie, insa ceea ce nu stie e ca geniile nu au nevoie de atata vrajeala neinteligibila. Stiti cum am citit aceasta carte? Exact cum as citi un manual de instructiuni al unui produs de pe Emag.
December 3, 2012
It's been a while now since I read it, but this book really left an impression on me. First of all, because the style of writing is so simple, yet so effective! I often have the feeling that authors use long and fancy words just to hide the lack of substance in their writing. In this case, it's the exact opposite - you have some fairly complex and deep ideas that are explained in such a simple way that it's striking. I was constantly asking myself - How does he do it?
Some favorite ideas - you only define yourself by setting limits, boundaries; absolute freedom means there's nothing particular about you, you lack definition. Laziness is good because you are just an observer of life who is actually taking his time and enjoying it. You don't do anything because you don't want to, inactivity is your choice and that's cool. So, after this chapter, I hoped that the one on procrastination would also find a way, philosophically, to make it a good thing..but that didn't happen. If laziness is by choice, procrastination is only an inability to move forward despite wanting to.
I highly recommend this book - it deals with a lot of interesting ideas in a straight-forward and nice way, and it is not a difficult read.
Some favorite ideas - you only define yourself by setting limits, boundaries; absolute freedom means there's nothing particular about you, you lack definition. Laziness is good because you are just an observer of life who is actually taking his time and enjoying it. You don't do anything because you don't want to, inactivity is your choice and that's cool. So, after this chapter, I hoped that the one on procrastination would also find a way, philosophically, to make it a good thing..but that didn't happen. If laziness is by choice, procrastination is only an inability to move forward despite wanting to.
I highly recommend this book - it deals with a lot of interesting ideas in a straight-forward and nice way, and it is not a difficult read.
May 26, 2021
Această carte s-ar fi putut intitula la fel de bine Despre libertate. Mi s-a părut însă că este mai potrivit ca elementul care face ca libertatea să fie libertate umană – limita deci –, şi nu libertatea pur şi simplu, să dea titlul acestor pagini. Am numit libertatea care, ca să funcţioneze, are nevoie de limite „libertate gravitaţională”. Cartea s-ar fi putut atunci intitula Despre libertatea umană ca libertate gravitaţională.
Determinaţiile cu care orice fiinţă umană porneşte la drum şi care fac parte din zestrea ei, ca „limite” pe care nu ea le-a ales, dar dinlăuntrul cărora se înalţă şi se exersează propria noastră putinţă de alegere, au fost numite „fondul intim-străin”. Noi existăm ca fiinţe libere în măsura în care rămânem să „atârnăm”, să depindem de tot ceea ce vine de dinaintea alegerii noastre şi care în felul acesta, fără să ne aparţină propriu-zis, ne constituie în chipul cel mai intim. Aşa sunt epoca în care ne-am născut, zestrea noastră trupească şi spirituală, rasa, tribul şi toate celelalte determinaţii sau limitaţii – douăsprezece la număr – pe care le-am analizat în capitolul Elementele fondului intim-străin.
Libertatea, care face şi ea parte din elementele fondului intim-străin, fiind deci şi ea o determinaţie fatală a fiinţei noastre, este, spre deosebire de toate celelalte limite care ne constituie de la bun început, o limită emancipată, „insurecţională”, o limită capabilă la rândul ei să creeze limitaţii. Limba română are privilegiul de a exprima, prin aceeaşi familie de cuvinte, activitatea libertăţii şi rezultatul acestei activităţi: „hotărârea”, ca esenţă a libertăţii (aleg, decid, hotărăsc), se soldează de fiecare dată cu „hotare”, cu tăieturi în stofa posibilului, care prin succesiunea alegerilor noastre ne alcătuiesc viaţa şi dau existenţei noastre un chip. Acest gest lingvistic unic şi paradoxal, care surprinde comportamentul libertăţii ca traiectorie a unui destin, este descris în capitolul Despre hotar şi hotărâre. O carte dedicată libertăţii ar fi putut de aceea să preia titlul acestui capitol.
Dar pentru că omul nu se odihneşte niciodată într-un hotar şi pentru că definiţia lui se află întotdeauna înaintea lui, în pasul proiectat şi care urmează să fie făcut sub forma unei noi hotărâri şi a unei alte instituiri de hotar, libertatea, ca plasticitate a hotarului şi ca multiplicare indefinită a lui, devine „preluare în proiect”. După cum mă preiau pe mine însumi în proiect, pe altul, pe mulţi sau lucrurile care mă înconjoară, secţiunea Libertatea ca preluare în proiect se desfăşoară pe patru capitole: A hotărî în privinţa sa, A hotărî în privinţa a ceva, A hotărî în privinţa cuiva, A hotărî în privinţa multora. Pentru că toată aria de exersare a libertăţii este cuprinsă aici, cartea s-ar fi putut numi Despre libertate ca preluare în proiect.
În sfârşit, când libertatea se întoarce asupra ei şi îşi pune problema propriei surse şi a propriei conferiri (de unde vine libertatea noastră?), ea alunecă peste toate limitele şi peste toate determinaţiile care o făceau cu putinţă şi pierde terenul ferm al exersării ei. Luându-se pe ea însăşi în proiect, libertatea evoluează către o zonă în care reperele se pierd şi la care vorbirea directă nu are acces. Această zonă este singura care poate să dezlege secretul libertăţii noastre. În această zonă suntem chemaţi să răspundem în faţa sursei libertăţii despre felul utilizării ei (capitolul Preluarea în proiect a libertăţii. Răspunderea şi vina). Această zonă, care dă sens existenţei umane, este zona cea mai importantă. Dar pentru noi ea rămâne o zonă a lucrurilor vagi.
Determinaţiile cu care orice fiinţă umană porneşte la drum şi care fac parte din zestrea ei, ca „limite” pe care nu ea le-a ales, dar dinlăuntrul cărora se înalţă şi se exersează propria noastră putinţă de alegere, au fost numite „fondul intim-străin”. Noi existăm ca fiinţe libere în măsura în care rămânem să „atârnăm”, să depindem de tot ceea ce vine de dinaintea alegerii noastre şi care în felul acesta, fără să ne aparţină propriu-zis, ne constituie în chipul cel mai intim. Aşa sunt epoca în care ne-am născut, zestrea noastră trupească şi spirituală, rasa, tribul şi toate celelalte determinaţii sau limitaţii – douăsprezece la număr – pe care le-am analizat în capitolul Elementele fondului intim-străin.
Libertatea, care face şi ea parte din elementele fondului intim-străin, fiind deci şi ea o determinaţie fatală a fiinţei noastre, este, spre deosebire de toate celelalte limite care ne constituie de la bun început, o limită emancipată, „insurecţională”, o limită capabilă la rândul ei să creeze limitaţii. Limba română are privilegiul de a exprima, prin aceeaşi familie de cuvinte, activitatea libertăţii şi rezultatul acestei activităţi: „hotărârea”, ca esenţă a libertăţii (aleg, decid, hotărăsc), se soldează de fiecare dată cu „hotare”, cu tăieturi în stofa posibilului, care prin succesiunea alegerilor noastre ne alcătuiesc viaţa şi dau existenţei noastre un chip. Acest gest lingvistic unic şi paradoxal, care surprinde comportamentul libertăţii ca traiectorie a unui destin, este descris în capitolul Despre hotar şi hotărâre. O carte dedicată libertăţii ar fi putut de aceea să preia titlul acestui capitol.
Dar pentru că omul nu se odihneşte niciodată într-un hotar şi pentru că definiţia lui se află întotdeauna înaintea lui, în pasul proiectat şi care urmează să fie făcut sub forma unei noi hotărâri şi a unei alte instituiri de hotar, libertatea, ca plasticitate a hotarului şi ca multiplicare indefinită a lui, devine „preluare în proiect”. După cum mă preiau pe mine însumi în proiect, pe altul, pe mulţi sau lucrurile care mă înconjoară, secţiunea Libertatea ca preluare în proiect se desfăşoară pe patru capitole: A hotărî în privinţa sa, A hotărî în privinţa a ceva, A hotărî în privinţa cuiva, A hotărî în privinţa multora. Pentru că toată aria de exersare a libertăţii este cuprinsă aici, cartea s-ar fi putut numi Despre libertate ca preluare în proiect.
În sfârşit, când libertatea se întoarce asupra ei şi îşi pune problema propriei surse şi a propriei conferiri (de unde vine libertatea noastră?), ea alunecă peste toate limitele şi peste toate determinaţiile care o făceau cu putinţă şi pierde terenul ferm al exersării ei. Luându-se pe ea însăşi în proiect, libertatea evoluează către o zonă în care reperele se pierd şi la care vorbirea directă nu are acces. Această zonă este singura care poate să dezlege secretul libertăţii noastre. În această zonă suntem chemaţi să răspundem în faţa sursei libertăţii despre felul utilizării ei (capitolul Preluarea în proiect a libertăţii. Răspunderea şi vina). Această zonă, care dă sens existenţei umane, este zona cea mai importantă. Dar pentru noi ea rămâne o zonă a lucrurilor vagi.
December 30, 2021
Am tot mai des în ultima vreme impresia că în cărțile sale, Gabriel Liiceanu ne vorbește foarte de sus, urcat pe un soclu pe care și l-a construit singur. Ideile sale sînt, de multe ori, ingenioase, pline de spirit, de profunzime și de „sine“ -- doar ceea ce m-a atras la scrierile sale este exact această așa-numită écriture du moi, scriere de sine, pentru care încă îl apreciez.
Însă în cartea de față, chiar dacă a fost scrisă într-o perioadă mai „verde“ și mai filosofică a autorului, îmi pare că regăsesc din „înălțimea rece“ de la care (ne) scrie acum. Subiectul în sine este unul îndrăzneț, iar provocarea pe care și-o impune autorul -- aceea de a scrie fără o bibliografie, ci a se exprima liber pe marginea limitei, în toate formele sale -- este cel puțin lăudabilă. Dar pentru mine, cel puțin, cartea este ușor plicticoasă și cu cel puțin un sfert mai lungă decît ar fi trebuit să fie. Apar în ea destule "ramblings", cum spun englezii sau disecții în mult prea multe părți ale unor idei pe care, personal, nu le-am simțit altfel decît balast, scriere de dragul scrierii, teorii ale chibritului, dacă este să fiu chiar răutăcios.
Cîteva idei mi-au rămas (precum etimologia și filosofia sa privitoare la „a (se) hotărî“ și la „orizont“). De aceea cred că merită 3/5. Nu 2, pentru că nu este un subiect în totalitate ratat, dar nici 4, pentru că este departe de a fi o carte bună. Este doar bunicică, acel calificativ „călduț“, de mijloc, care în statistici nu înseamnă mare lucru.
Însă în cartea de față, chiar dacă a fost scrisă într-o perioadă mai „verde“ și mai filosofică a autorului, îmi pare că regăsesc din „înălțimea rece“ de la care (ne) scrie acum. Subiectul în sine este unul îndrăzneț, iar provocarea pe care și-o impune autorul -- aceea de a scrie fără o bibliografie, ci a se exprima liber pe marginea limitei, în toate formele sale -- este cel puțin lăudabilă. Dar pentru mine, cel puțin, cartea este ușor plicticoasă și cu cel puțin un sfert mai lungă decît ar fi trebuit să fie. Apar în ea destule "ramblings", cum spun englezii sau disecții în mult prea multe părți ale unor idei pe care, personal, nu le-am simțit altfel decît balast, scriere de dragul scrierii, teorii ale chibritului, dacă este să fiu chiar răutăcios.
Cîteva idei mi-au rămas (precum etimologia și filosofia sa privitoare la „a (se) hotărî“ și la „orizont“). De aceea cred că merită 3/5. Nu 2, pentru că nu este un subiect în totalitate ratat, dar nici 4, pentru că este departe de a fi o carte bună. Este doar bunicică, acel calificativ „călduț“, de mijloc, care în statistici nu înseamnă mare lucru.
August 16, 2021
Spațiul răspunderii este coextensiv cu cel al libertății. De aceea la capătul oricărui discurs despre libertate apare în chip firesc problema răspunderii: fiind liber, ce am făcut eu cu libertatea mea? Eu, ca subiect al libertății mele, am de răspuns la această întrebare. Dar cine pune această întrebare și în fața cui, răspunzător fiind, trebuie să răspund la ea?
Libertatea mi-a fost dată. Dar ea mi-a fost dată în afara oricărui contract. Nu am fost întrebat dacă o primesc și, primind-o, nu am „semnat” pentru primirea ei. În plus, eu nu pot preciza cine anume mi-a dat libertatea: mi-a dat-o desigur „cineva”, dar mi-a dat-o cineva a cărui identitate îmi scapă, așa cum deopotrivă îmi scapă și sensul acestei „donații“: de ce anume acel cineva, pe care nu-l pot determina, mi-a dat libertatea? Ce trebuie să fac cu libertatea care mi-a fost dată? Și atunci, pot eu răspunde pentru ceva care mi-a fost dat fără voia mea și fără să cunosc nici identitatea donatorului și nici sensul donației lui?
Dar, pe de altă parte, a mă sustrage acestei întrebări ar însemna să așez libertatea – și întreaga mea existență – pe terenul lipsei de sens. A recunoaște absurdul conferirii libertății mă poate desigur absolvi de obligația de a da un răspuns, și astfel de a fi răspunzător. Și totuși, caracterul necesar al acestei conexiuni – între donație, donator și sensul donației – mi se impune, nu-mi dă pace și mă constrânge să mă gândesc la existența unui sens și la obligația de a furniza un răspuns. Dacă, în ciuda absenței unui contract și a ignoranței mele, se așteaptă de la mine un răspuns? Dacă, negândindu-mă la acest răspuns și nefiind pregătit să îl dau, voi fi vinovat? Probablilitatea vinii și teama de a nu avea ce răspunde în eventualitatea punerii acestei întrebări (în circumstanțe care îmi sunt total necunoscute) mă fac să mă gândesc că e bine să fiu oricând pregătit să răspund întrebării: „Ce ai făcut cu libertatea pe care ți-am dat-o.“
Libertatea mi-a fost dată. Dar ea mi-a fost dată în afara oricărui contract. Nu am fost întrebat dacă o primesc și, primind-o, nu am „semnat” pentru primirea ei. În plus, eu nu pot preciza cine anume mi-a dat libertatea: mi-a dat-o desigur „cineva”, dar mi-a dat-o cineva a cărui identitate îmi scapă, așa cum deopotrivă îmi scapă și sensul acestei „donații“: de ce anume acel cineva, pe care nu-l pot determina, mi-a dat libertatea? Ce trebuie să fac cu libertatea care mi-a fost dată? Și atunci, pot eu răspunde pentru ceva care mi-a fost dat fără voia mea și fără să cunosc nici identitatea donatorului și nici sensul donației lui?
Dar, pe de altă parte, a mă sustrage acestei întrebări ar însemna să așez libertatea – și întreaga mea existență – pe terenul lipsei de sens. A recunoaște absurdul conferirii libertății mă poate desigur absolvi de obligația de a da un răspuns, și astfel de a fi răspunzător. Și totuși, caracterul necesar al acestei conexiuni – între donație, donator și sensul donației – mi se impune, nu-mi dă pace și mă constrânge să mă gândesc la existența unui sens și la obligația de a furniza un răspuns. Dacă, în ciuda absenței unui contract și a ignoranței mele, se așteaptă de la mine un răspuns? Dacă, negândindu-mă la acest răspuns și nefiind pregătit să îl dau, voi fi vinovat? Probablilitatea vinii și teama de a nu avea ce răspunde în eventualitatea punerii acestei întrebări (în circumstanțe care îmi sunt total necunoscute) mă fac să mă gândesc că e bine să fiu oricând pregătit să răspund întrebării: „Ce ai făcut cu libertatea pe care ți-am dat-o.“
March 10, 2020
O carte de filozofie fundamentală pentru cultura contemporană românească. E o încercare filozofică pe care autorul încearcă să o facă de unul singur în jurul ideii de limită. Demersul e unul heideggerian, totuși. E mai mult o schiță. La sfârșitul ei, îți dorești ca Liiceanu să o fi încheiat sau continuat cumva. Aici e de găsit celebra expresie, „faptul de a fi încremenit în proiect”. Când nu vrei să-i spui cuiva direct că e prost, poți folosi o expresie pedantă/savantă... De altfel, Liiceanu teoretizează filozofic fenomenul prostiei în această cărțulie.
July 21, 2025
Această carte despre limită este o apologie a vagului. Lucruri vagi, poate cele mai vagi, sunt omul, Dumnezeu și libertatea.
Vagul este opusul precisului. Vagul este ceea ce rămâne dupa traversarea unui spațiu populat cu limite. Limita il închide pe om mai întâi în spațiul precisului.
Problema este cum să parcurgem apoi treptele precisului, pentru a ajunge la lucrurile vagi.
Liiceanu explică pe larg multe concepte precum frica și libertatea, maladiile de destin, prostia, iubirea, fondul intim-străin, legea, etc.
Vagul este opusul precisului. Vagul este ceea ce rămâne dupa traversarea unui spațiu populat cu limite. Limita il închide pe om mai întâi în spațiul precisului.
Problema este cum să parcurgem apoi treptele precisului, pentru a ajunge la lucrurile vagi.
Liiceanu explică pe larg multe concepte precum frica și libertatea, maladiile de destin, prostia, iubirea, fondul intim-străin, legea, etc.
April 19, 2019
3.5/5 or 7/10
December 31, 2022
Fantástico!
June 14, 2025
Blaga wannabe
June 1, 2014
Interesting philosophical book, but I was not in the mood for it.
Displaying 1 - 14 of 14 reviews