What do you think?
Rate this book
Levantul
Romanian
260 pages, Unknown Binding
First published January 1, 1990
40 people are currently reading
1240 people want to read
About the author
Mircea Cărtărescu
121 books2,263 followersRomanian poet, novelist, essayist and a professor at the University of Bucharest.
Born in Bucharest, he graduated from the University of Bucharest's Faculty of Letters, Department of Romanian Language And Literature, in 1980. Between 1980 and 1989 he worked as a Romanian language teacher, and then he worked at the Writers Union and as an editor at the Caiete Critice magazine. In 1991 he became a lecturer at the Chair of Romanian Literary History, part of the University of Bucharest Faculty of Letters. As of 2010, he is an associate professor. Between 1994-1995 he was a visiting lecturer at the University of Amsterdam.
Among his writings: "Nostalgia" (a full edition of the earlier published "Visul"), 1993, "Travesti" 1994, "Orbitor" 2001, "Enciclopedia zmeilor" ("The Encyclopedia of Dragons") 2002, "Pururi tânãr, înfãsurat în pixeli" ("Forever young, convolved in pixels") 2002, "De ce iubim femeile" bestseller ("Why do we love women") 2004.
Born in Bucharest, he graduated from the University of Bucharest's Faculty of Letters, Department of Romanian Language And Literature, in 1980. Between 1980 and 1989 he worked as a Romanian language teacher, and then he worked at the Writers Union and as an editor at the Caiete Critice magazine. In 1991 he became a lecturer at the Chair of Romanian Literary History, part of the University of Bucharest Faculty of Letters. As of 2010, he is an associate professor. Between 1994-1995 he was a visiting lecturer at the University of Amsterdam.
Among his writings: "Nostalgia" (a full edition of the earlier published "Visul"), 1993, "Travesti" 1994, "Orbitor" 2001, "Enciclopedia zmeilor" ("The Encyclopedia of Dragons") 2002, "Pururi tânãr, înfãsurat în pixeli" ("Forever young, convolved in pixels") 2002, "De ce iubim femeile" bestseller ("Why do we love women") 2004.
Ratings & Reviews
Friends & Following
Create a free account to discover what your friends think of this book!
Community Reviews
Displaying 1 - 30 of 78 reviews
January 15, 2018
¡Qué maravilla es la fantasía! ¡Qué maravilla es la literatura!
No había leído a este autor rumano, a quien le traía ganas desde hace tiempo, pero no tenía idea de qué iba.
La historia es un despliegue de fantasía, en donde todo puede pasar, empezando por la historia, pero las imágenes, el hecho de que se borronean las lineas entre lo que es realidad, y lo que es la ficción. La historia se sale literalmente del libro. Y esto lo utiliza para hablar sobre el poder, sobre la tiranía, sobre la libertad.
No se limita a ser el narrador, también acaba entrando en la página, juega con la figura del escritor, que vive en un país complicado, y que encuentra en la fantasía una manera de decir lo que tiene que decir, con humor, con poesía, con tristeza, sobre cómo es que el poder es una cosa terrible, y cuánta gente vive mal a partir de unos cuantos poderosos, abusivos.
Me hace pensar en mi país! En toda su grandeza, sumergida entre malos gobernantes, en violencia, en dolor.
Se cuestiona la figura del autor, y cómo es que él puede, o luchar y arriesgar su vida, pero debe también contar lo que ve.
Es una aventura, en todo sentido, del lenguaje, y en la frustración también, de que las cosas no acaben como sería hermoso pensar que terminarán, con finales felices.
En una revolución, en el buscar la libertad para todos. Lo que es es una revolución y un creer en el acto de escribir, y es hermoso.
No había leído a este autor rumano, a quien le traía ganas desde hace tiempo, pero no tenía idea de qué iba.
La historia es un despliegue de fantasía, en donde todo puede pasar, empezando por la historia, pero las imágenes, el hecho de que se borronean las lineas entre lo que es realidad, y lo que es la ficción. La historia se sale literalmente del libro. Y esto lo utiliza para hablar sobre el poder, sobre la tiranía, sobre la libertad.
No se limita a ser el narrador, también acaba entrando en la página, juega con la figura del escritor, que vive en un país complicado, y que encuentra en la fantasía una manera de decir lo que tiene que decir, con humor, con poesía, con tristeza, sobre cómo es que el poder es una cosa terrible, y cuánta gente vive mal a partir de unos cuantos poderosos, abusivos.
Me hace pensar en mi país! En toda su grandeza, sumergida entre malos gobernantes, en violencia, en dolor.
Se cuestiona la figura del autor, y cómo es que él puede, o luchar y arriesgar su vida, pero debe también contar lo que ve.
Es una aventura, en todo sentido, del lenguaje, y en la frustración también, de que las cosas no acaben como sería hermoso pensar que terminarán, con finales felices.
En una revolución, en el buscar la libertad para todos. Lo que es es una revolución y un creer en el acto de escribir, y es hermoso.
April 11, 2024
Il Levante è un'opera che appartiene alla sfera dei prosimetri per la combinazione di prosa e poesia.
La trama principale segue le gesta del prode Manoil, che fomenta il popolo a rivendicare la libertà perduta, ma l'attenzione si focalizza spesso sul valore della “poesia”. Il termine deriva dal verbo greco "Ποιέω" (poieo), che significa "fare", e Cărtărescu fa suo questo intrinseco concetto creando mondi immaginari e guidando Manoil e i suoi compagni di viaggio in mille peripezie. Insieme solcheranno mari, sorvoleranno cieli e incontreranno bizzarri figuri, con il fine ultimo di salvare la Nazione dall’oppressore.
Al centro vi è sempre la Romania, amata madrepatria, che porta ancora i segni di un cattivo assetto politico ed è assoggettata a un regime liberticida.
I libri di Cărtărescu non sono ascrivibili a un unico filone letterario; sono spuri, ipnotici e metafisici, un vero e proprio maelström di fantasmagoriche immagini e - in questo caso - il tutto arricchito da espliciti riferimenti alla mitologia greca e non solo.
All'interno del libro, l'autore asserisce:
Suddivisa in dodici canti, ha creato un'epopea ambiziosa e picaresca che celebra l'esortazione e il conseguimento della libertà individuale e collettiva.
Cărtărescu dispone di una raffinatezza unica nell'arte della scrittura, si fa cantore del concreto e della rivoluzione, avvalendosi di un linguaggio sperimentale e favolistico che rende "Il Levante" un'opera complessa e affascinante che sfida le convenzioni letterarie.
Un sincero apprezzamento è dovuto al professor Bruno Mazzoni per l'eccellente lavoro svolto nella traduzione dell'edizione italiana. Con maestria, ha saputo non solo preservare la ritmicità dei componimenti originali nella loro trasformazione da versi a prosa, ma ha anche catturato e trasmesso l'inconfondibile tocco distintivo che caratterizza lo stile dell'autore.
PS: Consiglio caldamente la visione del video che allego qui sotto, si tratta della presentazione dell’opera e ad intervenire saranno: il professore Bruno Mazzoni, lo scrittore Vanni Santoni e il critico letterario Filippo La Porta.
https://www.facebook.com/139452434077...
La trama principale segue le gesta del prode Manoil, che fomenta il popolo a rivendicare la libertà perduta, ma l'attenzione si focalizza spesso sul valore della “poesia”. Il termine deriva dal verbo greco "Ποιέω" (poieo), che significa "fare", e Cărtărescu fa suo questo intrinseco concetto creando mondi immaginari e guidando Manoil e i suoi compagni di viaggio in mille peripezie. Insieme solcheranno mari, sorvoleranno cieli e incontreranno bizzarri figuri, con il fine ultimo di salvare la Nazione dall’oppressore.
Al centro vi è sempre la Romania, amata madrepatria, che porta ancora i segni di un cattivo assetto politico ed è assoggettata a un regime liberticida.
I libri di Cărtărescu non sono ascrivibili a un unico filone letterario; sono spuri, ipnotici e metafisici, un vero e proprio maelström di fantasmagoriche immagini e - in questo caso - il tutto arricchito da espliciti riferimenti alla mitologia greca e non solo.
All'interno del libro, l'autore asserisce:
“Scritto trent'anni fa, «in un momento difficile della mia vita ... quando, non credendo più nella poesia (tutta la mia vita fino ad allora) e nella realtà del mondo e nel mio destino su questa terra, mi sono deciso a occupare il mio tempo covando un'illusione»”.
A differenza della trilogia "Abbacinante", dove era lui stesso a rivestire il ruolo del protagonista, in "Il Levante" Cărtărescu ha piena consapevolezza di essere lo scrittore; detiene il controllo sul mondo di carta e inchiostro che ha concepito e, a un certo punto della narrazione, discende tra le pagine per confrontarsi con i personaggi da lui inventati.Suddivisa in dodici canti, ha creato un'epopea ambiziosa e picaresca che celebra l'esortazione e il conseguimento della libertà individuale e collettiva.
Cărtărescu dispone di una raffinatezza unica nell'arte della scrittura, si fa cantore del concreto e della rivoluzione, avvalendosi di un linguaggio sperimentale e favolistico che rende "Il Levante" un'opera complessa e affascinante che sfida le convenzioni letterarie.
Un sincero apprezzamento è dovuto al professor Bruno Mazzoni per l'eccellente lavoro svolto nella traduzione dell'edizione italiana. Con maestria, ha saputo non solo preservare la ritmicità dei componimenti originali nella loro trasformazione da versi a prosa, ma ha anche catturato e trasmesso l'inconfondibile tocco distintivo che caratterizza lo stile dell'autore.
PS: Consiglio caldamente la visione del video che allego qui sotto, si tratta della presentazione dell’opera e ad intervenire saranno: il professore Bruno Mazzoni, lo scrittore Vanni Santoni e il critico letterario Filippo La Porta.
https://www.facebook.com/139452434077...
December 7, 2020
«Solo el poeta y la poesía,
La conciencia y el destino
Pueden animar la existencia
Y pueden definirla por completo.
Sorbes lo real por la nariz
Y expiras sueño sin cesar.
Todo es manuscrito,
Todo es escritura».
Bien dice el escritor «porqué me habré puesto a escribir esta historia, en qué estaría yo pensando, cuando se escribe poesía de la realidad, la poesía que baja a la calle, cuando todo el mundo se ha cansado de metáforas, de imágenes, del etilo recargado, de adornos, filigranas, arañas...». Una obra para saciar sus ansias de creación en un tiempo difícil de su vida.
La conciencia y el destino
Pueden animar la existencia
Y pueden definirla por completo.
Sorbes lo real por la nariz
Y expiras sueño sin cesar.
Todo es manuscrito,
Todo es escritura».
Bien dice el escritor «porqué me habré puesto a escribir esta historia, en qué estaría yo pensando, cuando se escribe poesía de la realidad, la poesía que baja a la calle, cuando todo el mundo se ha cansado de metáforas, de imágenes, del etilo recargado, de adornos, filigranas, arañas...». Una obra para saciar sus ansias de creación en un tiempo difícil de su vida.
September 28, 2017
Desde El ojo castaño de nuestro amor leer a Mircea Cărtărescu se convirtió, para mí, en una manera de orar. La hipérbole no lo es tanto: siento, al leer al rumano, una suerte de comunión en su fe hacia la literatura. En lo arriesgado de sus obras hay una entrega a lo ficcional con todas las condiciones de un salto al vacío: escribe con todo el cuerpo, dejando el alma en el alambrado, y así he aprendido a leerlo. No entro a sus libros de cualquier forma, me gana desde la primera palabra y de ahí en adelante, párrafo a párrafo, no hago sino celebrar junto a sus propuestas ese antiquísimo rito cuyos primeros practicantes fueron los reunidos alrededor de la fogata, en los tiempos prehistóricos, que, hechizados por el fuego, inventaban a los dioses. Cărtărescu me recuerda la mano en la pared de la caverna, yo extiendo la mía y apoyo la palma en la roca palpitante de sus novelas.
El Levante es un despropósito. No tiene sentido escribir, en pleno siglo xx, en pleno siglo xxi, una epopeya sobre la lucha por la libertad de Rumania, dominada en un ficcional siglo xvii por los turcos y los griegos. No tiene sentido hacerlo, como en la obra original, en siete mil versos, ni en usar un lenguaje plagado de metáforas e imágenes ultraconstruídas, cuyo resultado es que el artificio se ve por todas partes. No tiene sentido, a menos, claro, que se vaya la vida en el esfuerzo. Y eso, una vida entera en el esfuerzo, es lo que tuve entre mis manos los doce días (un día por canto) que duró esta lectura.
Cărtărescu está comprometido con la literatura. Eso es decir, con la creación de universos abismales. Todos los ecos de Jorge Luis Borges encuentran recinto en sus obras, en El Levante hay laberintos fractales cuyo espejo termina reflejando el rostro del lector. Sólo por esos juegos con el límite, esos cruces de personajes y autor (aplausos a Miguel de Unamuno y a Severo Sarduy), ya la obra vale su épica. Pero es lo otro, el patetismo del autor personaje, su mesa con mantel de hule, su necesidad de escribir pese a saber que todo ya ha sido escrito, es eso lo que brilla, lo que imanta. Gravité alrededor del Mircea Cărtărescu de la obra, de sus confesiones, de la música de The Beatles sonando mientras escribía la lucha de los piratas con los musulmanes.
En el velo, del otro lado del velo, de este lado del velo. Algo sé, confirmado en este libro: cuando dude, cuando me sienta perdido, leeré a Cărtărescu.
El Levante es un despropósito. No tiene sentido escribir, en pleno siglo xx, en pleno siglo xxi, una epopeya sobre la lucha por la libertad de Rumania, dominada en un ficcional siglo xvii por los turcos y los griegos. No tiene sentido hacerlo, como en la obra original, en siete mil versos, ni en usar un lenguaje plagado de metáforas e imágenes ultraconstruídas, cuyo resultado es que el artificio se ve por todas partes. No tiene sentido, a menos, claro, que se vaya la vida en el esfuerzo. Y eso, una vida entera en el esfuerzo, es lo que tuve entre mis manos los doce días (un día por canto) que duró esta lectura.
Cărtărescu está comprometido con la literatura. Eso es decir, con la creación de universos abismales. Todos los ecos de Jorge Luis Borges encuentran recinto en sus obras, en El Levante hay laberintos fractales cuyo espejo termina reflejando el rostro del lector. Sólo por esos juegos con el límite, esos cruces de personajes y autor (aplausos a Miguel de Unamuno y a Severo Sarduy), ya la obra vale su épica. Pero es lo otro, el patetismo del autor personaje, su mesa con mantel de hule, su necesidad de escribir pese a saber que todo ya ha sido escrito, es eso lo que brilla, lo que imanta. Gravité alrededor del Mircea Cărtărescu de la obra, de sus confesiones, de la música de The Beatles sonando mientras escribía la lucha de los piratas con los musulmanes.
En el velo, del otro lado del velo, de este lado del velo. Algo sé, confirmado en este libro: cuando dude, cuando me sienta perdido, leeré a Cărtărescu.
April 16, 2019
Aș fi vrut să-mi placă Levantul *foarte* mult. Dar n-a fost cazul. Am găsit pasaje excepționale, spumoase, pline de umor, cu trimiteri și paralele la literatura noastră și-a lumii etc., DAR am găsit și pasaje tipice, somniferice, cauzatoare de plictis. Asta este, fascinația pentru cărtărescianism mi-e (încă?!) necunoscută.
Dar chapeau pentru munca lui Cosmin Ciotloș, ce vă mai place distracția, dom'le! ;)
Dar chapeau pentru munca lui Cosmin Ciotloș, ce vă mai place distracția, dom'le! ;)
i-want-money
May 6, 2017The Untranslated is back!!!
And with a review of.... a translation? Yep. A translation of an untranslatable book. So untranslatable that the author provided a second, translatable version to his translators. Yep. One of those things so immersed in Romanian that even learning Romanian won't help you with the original, I suspect ; but only a perhaps BA or MA or PhD level understanding of the entire history of the language. Kind of thing. Oxen of the Sun for Romania?
https://theuntranslated.wordpress.com...
[the trans review'd is the French ;; Englisch pleeze?]
And with a review of.... a translation? Yep. A translation of an untranslatable book. So untranslatable that the author provided a second, translatable version to his translators. Yep. One of those things so immersed in Romanian that even learning Romanian won't help you with the original, I suspect ; but only a perhaps BA or MA or PhD level understanding of the entire history of the language. Kind of thing. Oxen of the Sun for Romania?
https://theuntranslated.wordpress.com...
[the trans review'd is the French ;; Englisch pleeze?]
February 2, 2022
Când, nemaicrezând în poezie... Prima mea carte de Cărtărescu, am zis să încep cu începutul. Nu mă așteptam să-mi placă, am devorat-o. Nu mă așteptam să ajung la concluzia că e genial, e absolut genial.
Am râs cu lacrimi, am recitit pasaj după pasaj, am savurat cuvintele frumoase de care mi-e atât de dor și care au fost înlocuite de barbarisme în ultimii ani, întorsăturile de fraze formidabile... ce expresivă poate fi și limba mea când e bine folosită: "Ochiul singur ce-i rămase îl holbează până-i iese/Ca la melci dân cap Iaurta, bâțâind din craci și fese" (p. 152). "Streaja așterne un pas după altul subt stelele fioroase" (p. 245)
Notele (Cosmin Ciotloș) sunt un deliciu și un tur de forță, de multe referințe nu m-aș fi prins dacă nu era el, norocul meu cu notele astea formidabile.
Nu știam nimic despre cartea asta, cu atât mai puțin că e atât de postmodernistă (de-aș fi știut asta, aș fi citit-o acum mulți ani).
Și cât de adânc m-au impresionat cuvintele astea:
„EU, MIRCEA CĂRTĂRESCU, AM SCRIS
L E V A N T U L
ÎNTR-UN MOMENT GREU AL VIEȚII
MELE, LA VÎRSTA DE TREIZECI ȘI
UNU DE ANI, CÎND, NEMAICREZÎND
ÎN POEZIE (TOATĂ VIAȚA MEA DE
PÎNĂ ATUNCI) ȘI ÎN REALITATEA
LUMII ȘI ÎN DESTINUL MEU ÎN ACEAS-
TĂ LUME, M-AM HOTĂRÎT SĂ ÎMI
OCUP TIMPUL CLOCIND O ILUZIE.”
Am râs cu lacrimi, am recitit pasaj după pasaj, am savurat cuvintele frumoase de care mi-e atât de dor și care au fost înlocuite de barbarisme în ultimii ani, întorsăturile de fraze formidabile... ce expresivă poate fi și limba mea când e bine folosită: "Ochiul singur ce-i rămase îl holbează până-i iese/Ca la melci dân cap Iaurta, bâțâind din craci și fese" (p. 152). "Streaja așterne un pas după altul subt stelele fioroase" (p. 245)
Notele (Cosmin Ciotloș) sunt un deliciu și un tur de forță, de multe referințe nu m-aș fi prins dacă nu era el, norocul meu cu notele astea formidabile.
Nu știam nimic despre cartea asta, cu atât mai puțin că e atât de postmodernistă (de-aș fi știut asta, aș fi citit-o acum mulți ani).
Și cât de adânc m-au impresionat cuvintele astea:
„EU, MIRCEA CĂRTĂRESCU, AM SCRIS
L E V A N T U L
ÎNTR-UN MOMENT GREU AL VIEȚII
MELE, LA VÎRSTA DE TREIZECI ȘI
UNU DE ANI, CÎND, NEMAICREZÎND
ÎN POEZIE (TOATĂ VIAȚA MEA DE
PÎNĂ ATUNCI) ȘI ÎN REALITATEA
LUMII ȘI ÎN DESTINUL MEU ÎN ACEAS-
TĂ LUME, M-AM HOTĂRÎT SĂ ÎMI
OCUP TIMPUL CLOCIND O ILUZIE.”
December 19, 2015
Take equal parts Ulysses, Against The Day and The Adventures of Baron Münchhausen and mix them together using whatever you find in a pre-1989 Romanian apartment. And the fact that one of those books hadn't been written yet, and that another is often considered untranslatable, is part of the point.
June 17, 2017
En realidad ha sido una sorpresa, una epopeya con tonos clasicos, una satira posmoderna, llena de anacronismos y muchas sorpresas, una historia sobre la libertad y el camino para alcanzarla, mucha poesia por todos lados, en verso y en prosa, es entretenido, figuras retoricas por aqui y por alla, muy buen libro, una propuesta interesante y refrescantemente novedosa!
February 4, 2025
Una epopeya escrita en 1987-89, en la que seguimos las aventuras de Manoil, un poeta rumano que cansado de la tiranía reinante en Valaquia (actual Rumania) decide emprender una revuelta para acabar con ella. En su camino se cruza a piratas, gitanos y palacaris(mercenarios griegos), que se agregan a la causa por la liberación y la democracia. Como trasfondo, el mítico Levante, Siglo XIX.
Escrita como una parodia, una burla, una crítica, ¿a qué? Al régimen que le tocó vivir al autor, al infame Ceausescu. Tallada en esta epopeya vemos la impotencia de Cartarescu frente a su realidad, el régimen. Con el lenguaje poético y onírico que lo caracteriza (su intertextualidad, que en lo personal adoro) nos coge de la mano y nos transporta, una vez más a sus universos imposibles, infinitos y circulares. Encarnando así el ideal nacionalista y a la vez absurdo de las revoluciones que al final de cuentas una vez en el poder reproducen el mismo sistema de abusos de poder y privilegios exclusivos.
Un abre bocas, de lo que más tarde será Theodoros (2022) donde además encontramos pequeñas imágenes (borrosas), pensamientos y sueños del escritor frustrado /protagonista de Solenoide (2020), frustración y necesidad de evasión de la realidad, quien haya leído las dos novelas, lo notarán en un santiamén.
Tenemos así, una obra que combina lírica con prosa, que en lo personal considero que es el elemento característico de esta novela, la mística danza de estos estilos narrativos acobijados por el manto de la epopeya, género literario primigenio por excelencia.
Cartarescu no decepciona…
Escrita como una parodia, una burla, una crítica, ¿a qué? Al régimen que le tocó vivir al autor, al infame Ceausescu. Tallada en esta epopeya vemos la impotencia de Cartarescu frente a su realidad, el régimen. Con el lenguaje poético y onírico que lo caracteriza (su intertextualidad, que en lo personal adoro) nos coge de la mano y nos transporta, una vez más a sus universos imposibles, infinitos y circulares. Encarnando así el ideal nacionalista y a la vez absurdo de las revoluciones que al final de cuentas una vez en el poder reproducen el mismo sistema de abusos de poder y privilegios exclusivos.
Un abre bocas, de lo que más tarde será Theodoros (2022) donde además encontramos pequeñas imágenes (borrosas), pensamientos y sueños del escritor frustrado /protagonista de Solenoide (2020), frustración y necesidad de evasión de la realidad, quien haya leído las dos novelas, lo notarán en un santiamén.
Tenemos así, una obra que combina lírica con prosa, que en lo personal considero que es el elemento característico de esta novela, la mística danza de estos estilos narrativos acobijados por el manto de la epopeya, género literario primigenio por excelencia.
Cartarescu no decepciona…
August 11, 2021
Una maravilla: 4.5
October 5, 2019
“Fiore dell’universo, verde onda orlata di pietre preziose, mari su cui navigano velieri d’oro carichi di pepe e cannella, simili a pettinelle che sfiorano una chioma profumata, goccia di rugiada in cui si fondono le nuvole e il cielo, tu, o Levante, dove lo zefiro gonfia le proprie guance e soffia sulle distese d’acqua, quali potenti sensazioni accendi nel mio petto! O Levante, Levante felice, com’è che non senti la mia collera, la mia ira, come può non vedere il tuo occhio dai luccichii d’ambra la buia notte che mi riempie il petto, l’assillo che occupa la mia mente da quando mi son destato dal torpore, da quando so di essere romeno! Perché non ho mille occhi, come il gigante Argo, per piangere con migliaia di lacrime l’orribile condizione del mio popolo sul quale dominano ora lupi e linci, dilaniando il cuore della Valacchia con le loro grinfie uncinate!”
Mircea Cărtărescu pubblica questo poema epico composto da XII canti, nel 1988, quando ancora in Romania c'era la dittatura. "Cosa può fare l’uomo colto? Proteggere sé stesso per diffondere, dalla sua triste solitudine, la luce nel mondo, oppure lottare contro il potere mettendo a repentaglio la propria testa?"
Nel leggere le pagine visionarie de Il Levante si resta storditi sia dalla Poesia che pervade l'intero testo sia dai continui riferimenti letterari di cui (almeno io) non ho colto tutti i rimandi, pur sentendo che nessuna parola era a caso e che era un'ancora che si fissava a qualche altra pagina nel mare della letteratura mondiale.
Da Omero a Ovidio e a Keats, passando per Cortázar, Borges, Dante, Byron, Rimbaud e tanti altri ancora, sentendo in sottofondo la musica di Paul Simon: in un alternarsi armonico tra ipertesto e ipermondo, là dove infiniti mondi piatti s'intersecano per creare mondi rotondi.
"Mondi murati dentro mondi si nutrono di illusione e oscurità.", sapendo che "La fantasia è la divinità asintotica che ha pensato il leone che inghiotte il leone che ha inghiottito il leone. Quale vertigine quando la tua mente precipita nel baratro dei mondi! Pile di fogli adunati per creare mondi rotondi."
"Questo poema nel quale viviamo, Il Levante, è la prova che non sono in grado di scegliere, visto che l’amante della Libertà ama pure un’altra donna, la Poesia, e vorrebbe conciliarle. Vorrebbe talvolta essere il Messia (ha però paura di chiodi e chiavarde) e altre un semplice evangelista, per scrivere dell’altro che verrà immolato, mentre tu scrivi al riparo da tutto... Mi dico spesso che sono un codardo e un verme, il mio calice è assai amaro. Così è la vita: colui che ha rovesciato i tavoli nel tempio viene crocifisso, e al suo posto è liberato Barabba."
Il poeta coinvolge il lettore e lo invita a brindare "a qualcosa: Levo questa pesante coppa per la sacra Libertà, per la dolce Poesia, per il Sogno alato!"
Il Levante è Abbacinante, ne è il preludio e il suo compimento.
Se ne consiglia la lettura, soprattutto quando si arriva al XII canto, con questa playlist
https://youtu.be/GOQsW2CHNYY
Mircea Cărtărescu pubblica questo poema epico composto da XII canti, nel 1988, quando ancora in Romania c'era la dittatura. "Cosa può fare l’uomo colto? Proteggere sé stesso per diffondere, dalla sua triste solitudine, la luce nel mondo, oppure lottare contro il potere mettendo a repentaglio la propria testa?"
Nel leggere le pagine visionarie de Il Levante si resta storditi sia dalla Poesia che pervade l'intero testo sia dai continui riferimenti letterari di cui (almeno io) non ho colto tutti i rimandi, pur sentendo che nessuna parola era a caso e che era un'ancora che si fissava a qualche altra pagina nel mare della letteratura mondiale.
Da Omero a Ovidio e a Keats, passando per Cortázar, Borges, Dante, Byron, Rimbaud e tanti altri ancora, sentendo in sottofondo la musica di Paul Simon: in un alternarsi armonico tra ipertesto e ipermondo, là dove infiniti mondi piatti s'intersecano per creare mondi rotondi.
"Mondi murati dentro mondi si nutrono di illusione e oscurità.", sapendo che "La fantasia è la divinità asintotica che ha pensato il leone che inghiotte il leone che ha inghiottito il leone. Quale vertigine quando la tua mente precipita nel baratro dei mondi! Pile di fogli adunati per creare mondi rotondi."
"Questo poema nel quale viviamo, Il Levante, è la prova che non sono in grado di scegliere, visto che l’amante della Libertà ama pure un’altra donna, la Poesia, e vorrebbe conciliarle. Vorrebbe talvolta essere il Messia (ha però paura di chiodi e chiavarde) e altre un semplice evangelista, per scrivere dell’altro che verrà immolato, mentre tu scrivi al riparo da tutto... Mi dico spesso che sono un codardo e un verme, il mio calice è assai amaro. Così è la vita: colui che ha rovesciato i tavoli nel tempio viene crocifisso, e al suo posto è liberato Barabba."
Il poeta coinvolge il lettore e lo invita a brindare "a qualcosa: Levo questa pesante coppa per la sacra Libertà, per la dolce Poesia, per il Sogno alato!"
Il Levante è Abbacinante, ne è il preludio e il suo compimento.
Se ne consiglia la lettura, soprattutto quando si arriva al XII canto, con questa playlist
https://youtu.be/GOQsW2CHNYY
September 16, 2015
Îmi permit să parafrazez aici o parte din titlul unei ample lucrări aparținându-i lui A. E. Baconsky din moment ce, pe bună dreptate, prin "Levantul", Cărtărescu realizează o panoramă a poeziei, însă nu contemporane, ci din toate timpurile și, într-o selecție subiectivă, de pretutindeni. E drept însă că volumul său nu m-a prins, cum se vede, în cel mai potrivit moment, căci cu greu i-am putut urmări firul haotic și adesea m-am regăsit, indignat, privind printre rânduri. 3,6/5
February 1, 2019
Cam 12*. ;)
Am recitit Levantul cu mare plăcere și îmi doresc să mai ajung la cartea asta. Recomand foarte, foarte fierbinte!
Am recitit Levantul cu mare plăcere și îmi doresc să mai ajung la cartea asta. Recomand foarte, foarte fierbinte!
December 30, 2023
Ce text pentru a încheia anul! Cât am râs! Și cum ar putea fi, oare, „Levantul” descris decât ca pe o radiografie a românismului?
O epopee ce caută, parodic, să reînvie versul unor secole de mult apuse, în care Cărtărescu își râde, spumos, de patriotism, de iluzia revoluției, de democrație, de univers și de sine. În versuri, nici mai mult, nici mai puțin. E elitist Cărtărescu, e prețios, dar e savuros și dovedește, din nou, că subtilitățile limbajului arhaic, dar și argotic, îi sunt la îndemână. Nu am mai întâlnit la noi vreun alt autor care să se joace cu limba română așa cum o face el.
„Levantul” e o aventură - a lui Manoil, care vrea să salveze Valahia de stăpânirea străină, a poetului - ce sparge al patrulea zid și se descoperă în fața cititorului, a limbajului. E un text postmodernist hipnotic, contemplativ, fabulatoriu.
O epopee ce caută, parodic, să reînvie versul unor secole de mult apuse, în care Cărtărescu își râde, spumos, de patriotism, de iluzia revoluției, de democrație, de univers și de sine. În versuri, nici mai mult, nici mai puțin. E elitist Cărtărescu, e prețios, dar e savuros și dovedește, din nou, că subtilitățile limbajului arhaic, dar și argotic, îi sunt la îndemână. Nu am mai întâlnit la noi vreun alt autor care să se joace cu limba română așa cum o face el.
„Levantul” e o aventură - a lui Manoil, care vrea să salveze Valahia de stăpânirea străină, a poetului - ce sparge al patrulea zid și se descoperă în fața cititorului, a limbajului. E un text postmodernist hipnotic, contemplativ, fabulatoriu.
October 16, 2020
Am dat de Levantul după ce am citit nişte romane de Simona Antonescu şi O sută de ani de zile la Porțile Orientului de Ioan Groșan. În general romanele istorice româneşti mi se par nişte scrieri foarte curioase care dacă sunt bine gândite reuşesc să te farmece şi să te transporte în lumi pe care le simţi apropiate dar care de fapt îţi sunt străine.
Cărtărescu pare să fi scris Levantul cu scopul de a-şi bate joc (printre altele) de romanul istoric românesc şi de fascinaţia pentru trecutul şi istoria glorioasă. Levantul este un poem epic despre un grup de "patrioţi" valahi care pornesc într-o călătorie spre ţara-mamă pentru a îndepărta tiranul domnitor de pe scaunul de la Bucureşti (undeva pe la începutul sec. XIX). Numai că ajunşi acolo descoperă că politica nu e potrivită pentru idealişti şi artişti.
Din păcate poemul mi se pare inaccesibil cititorului de rând din (tocmai) două motive:
1. Pe parcursul călătoriei care constituie firul epic autorul ia la puricat poezia românească cu toate genurile şi stilurile care au modelat-o de la începuturile sale până în prezent (momentul scrierii Levantului). Pentru a înţelege toate trimiterile şi toate încercările de a imita trebuie să fii foarte bine iniţiat în istoria literaturii române. E o condiţie pe care eu personal nu o îndeplinesc chiar dacă nu-mi este chiar atât de străin domeniul. Pe lângă asta poemul conţine o mulţime de anacronisme (intenţionate) şi este imposibil să le prinzi pe toate. Simţi că autorul îşi bate joc de tine.
2. Vocabularul folosit conţine extrem de multe arhaisme şi cuvinte arhaizate. În timpul lecturii depui prea mult efort pentru a descifra sensul unor cuvinte/epitete/versuri încât piezi ideea de bază şi sensul firului epic.
Un alt aspect care nu mi-a plăcut în cea mai mare parte, dar care m-a distrat spre sfârşit, a fost naratorul-autorul-personaj şi încercarea repetată de a rupe cel de-al patrulea perete pentru a comunica cu cititorul. La început părea un artificiu facil pentru a distrage atenţia de la lipsa de inspiraţie şi plictiseală a autorului de a scrie mai departe.
În general nu mi se pare o capodoperă. Se încearcă prea multe pentru prea puţine pagini. Fie te concentrezi pe acţiunea personajelor, care are potenţial şi care reprezintă o satiră la adresa societăţii actuale. Fie îţi baţi joc de poezie (sau încerci să demonstrezi că o poţi imita, nu ştiu exact care a fost scopul) fără să chinui cititorul cu pretexte false.
3.4/5
Cărtărescu pare să fi scris Levantul cu scopul de a-şi bate joc (printre altele) de romanul istoric românesc şi de fascinaţia pentru trecutul şi istoria glorioasă. Levantul este un poem epic despre un grup de "patrioţi" valahi care pornesc într-o călătorie spre ţara-mamă pentru a îndepărta tiranul domnitor de pe scaunul de la Bucureşti (undeva pe la începutul sec. XIX). Numai că ajunşi acolo descoperă că politica nu e potrivită pentru idealişti şi artişti.
Din păcate poemul mi se pare inaccesibil cititorului de rând din (tocmai) două motive:
1. Pe parcursul călătoriei care constituie firul epic autorul ia la puricat poezia românească cu toate genurile şi stilurile care au modelat-o de la începuturile sale până în prezent (momentul scrierii Levantului). Pentru a înţelege toate trimiterile şi toate încercările de a imita trebuie să fii foarte bine iniţiat în istoria literaturii române. E o condiţie pe care eu personal nu o îndeplinesc chiar dacă nu-mi este chiar atât de străin domeniul. Pe lângă asta poemul conţine o mulţime de anacronisme (intenţionate) şi este imposibil să le prinzi pe toate. Simţi că autorul îşi bate joc de tine.
2. Vocabularul folosit conţine extrem de multe arhaisme şi cuvinte arhaizate. În timpul lecturii depui prea mult efort pentru a descifra sensul unor cuvinte/epitete/versuri încât piezi ideea de bază şi sensul firului epic.
Un alt aspect care nu mi-a plăcut în cea mai mare parte, dar care m-a distrat spre sfârşit, a fost naratorul-autorul-personaj şi încercarea repetată de a rupe cel de-al patrulea perete pentru a comunica cu cititorul. La început părea un artificiu facil pentru a distrage atenţia de la lipsa de inspiraţie şi plictiseală a autorului de a scrie mai departe.
În general nu mi se pare o capodoperă. Se încearcă prea multe pentru prea puţine pagini. Fie te concentrezi pe acţiunea personajelor, care are potenţial şi care reprezintă o satiră la adresa societăţii actuale. Fie îţi baţi joc de poezie (sau încerci să demonstrezi că o poţi imita, nu ştiu exact care a fost scopul) fără să chinui cititorul cu pretexte false.
3.4/5
January 30, 2017
Este interesant de observat cum Levantul nu se distinge foarte mult de opere ca Orbitor, Travesti sau Nostalgia: aceleași reverii tipic cărtăresciene apar constant și aici, doar că de data aceasta sunt scrise în versuri. Autorul se dedică propriilor sale viziuni cu aceeași capacitate stilistică deosebită, aceeași minuțiozitate și prețiozism, la care adaugă însă și priceperea de a versifica. Glumele introduse în puncte strategice, în general după descrieri amănunțite, care se întind pe câteva pagini și gravitează în jurul a subiecte precum constituția universului, existența sau non-existența unui principiu divin, rolul poeziei în societate, democrație sau absolutism, trecerea ireversibilă a timpului și așa mai departe, sunt prezente și aici. Cei de care se face haz sunt în principal pirații, cu apucăturile lor animalice, șatra de țigani care le iese în cale protagoniștilor la un moment dat, alaiul domnitorului, turcii în general. Sunt exaltate virtuțile neamului românesc, ca într-o epopee ce se vrea a continua tradiția literară trecută, aducând în același timp în atenția cititorilor inovațiile literaturii moderne.
January 22, 2020
Opera originale, complessa, “Il Levante” racconta le imprese del giovane Manoil che lotta per la libertà del suo popolo. Lettura a tratti appagante e ammirata, peraltro messa alternativamente in crisi da eccessi di sapienza e fantasia.
July 28, 2013
Am citit prima ediție, cea de la Cartea românească, cu un sentiment de fascinație și admirație care nu s-a stins de atunci.
September 12, 2017
Levantul este un poem epic care se petrece cândva în sec. XVIII despre un tânăr poet, Manoil, care se pornește din Levant spre Valahia pentru a-l da jos domnitorul fanariot. Pe parcursul călătoriei Manoil se întâlnește cu soru-sa, un pirat, un inventator, un francez, și tot felul de alte personaje care i se alătură. Urmează o călătorie cu un zepelin, o întâlnire cu niște statui care-i prevestesc viitorul, o confruntare cu o bătrână care prin metamorfoza ei într-o femeie gigant recreează Big Bang-ul și tot felul de alte aventuri până ce personajele ajung la confruntarea finală cu Vodă, care ia o întorsătură neașteptată.
Toate astea sunt povestite in 12 cânturi de un narator care se implică direct în poveste. Acesta invocă muzele să-l inspire, asemenea cânturilor homerice, face aluzii la mașina de scris la care scrie cartea, la slujba de profesor al autorului etc. La un moment dat autorul însuși este întrerupt din scris de Manoil, care iese din pagină și vrea să-l tragă cu el în poveste. Înainte să fie capturat el scrie:
„EU, MIRCEA CĂRTĂRESCU, AM SCRIS
L E V A N T U L
ÎNTR-UN MOMENT GREU AL VIEȚII
MELE, LA VÎRSTA DE TREIZECI ȘI
UNU DE ANI, CÎND, NEMAICREZÎND
ÎN POEZIE (TOATĂ VIAȚA MEA DE
PÎNĂ ATUNCI) ȘI ÎN REALITATEA
LUMII ȘI ÎN DESTINUL MEU ÎN ACEAS-
TĂ LUME, M-AM HOTĂRÎT SĂ ÎMI
OCUP TIMPUL CLOCIND O ILUZIE.”
Redactarea e cea din carte. Știu, sună ca WTF?? Dar Cărtărescu reușește să îmbine cu atâta dibăcie toate stilurile și jocurile astea că nu m-am găsit nicio clipă nepurtat de val.
Celălalt aspect remarcabil al stilisticii textului sunt imitațiile stilurilor poeților de-a lungul istorie literaturii romane. Monologul lui Manoil cu care începe cartea e foarte eminescian:
„O, Levant, în cari zefirul umfle-ai sei obraji de zeu,
Cu simțiri aprinse umpli neguros sufletul meu!
O, Levant, Levant ferice, cum nu simți a mea turbare,
Cum nu vede al tău ochiu cu văpăi de chihlimbare
Noaptea turbure din peptu-mi, zbuciumul ce am în sîn,
De cînd sunt deștept pe lume, de cînd știu că sunt român!”
In alt moment unul din personaje recită o poezie ce ar putea fi a lui Bacovia:
„E seară și ninge-ndesat.
Zăpada-n zăpadă se lasă,
Și-abia mă mai mișc înghețat,
Și-abia mai știu drumul spre casă.”
Impresia generală pe care mi-a lăsat-o cartea e că nu am mai citit nimic de genul ăsta pană acuma. Cu siguranță nu de la un autor român, și nu atât de reușit. Chiar și în momentele cele mai șui (vezi mai sus) povestea reușește să mențină totul închegat fără să-mi fi dat impresia că autorul a luat-o razna.
Toate astea sunt povestite in 12 cânturi de un narator care se implică direct în poveste. Acesta invocă muzele să-l inspire, asemenea cânturilor homerice, face aluzii la mașina de scris la care scrie cartea, la slujba de profesor al autorului etc. La un moment dat autorul însuși este întrerupt din scris de Manoil, care iese din pagină și vrea să-l tragă cu el în poveste. Înainte să fie capturat el scrie:
„EU, MIRCEA CĂRTĂRESCU, AM SCRIS
L E V A N T U L
ÎNTR-UN MOMENT GREU AL VIEȚII
MELE, LA VÎRSTA DE TREIZECI ȘI
UNU DE ANI, CÎND, NEMAICREZÎND
ÎN POEZIE (TOATĂ VIAȚA MEA DE
PÎNĂ ATUNCI) ȘI ÎN REALITATEA
LUMII ȘI ÎN DESTINUL MEU ÎN ACEAS-
TĂ LUME, M-AM HOTĂRÎT SĂ ÎMI
OCUP TIMPUL CLOCIND O ILUZIE.”
Redactarea e cea din carte. Știu, sună ca WTF?? Dar Cărtărescu reușește să îmbine cu atâta dibăcie toate stilurile și jocurile astea că nu m-am găsit nicio clipă nepurtat de val.
Celălalt aspect remarcabil al stilisticii textului sunt imitațiile stilurilor poeților de-a lungul istorie literaturii romane. Monologul lui Manoil cu care începe cartea e foarte eminescian:
„O, Levant, în cari zefirul umfle-ai sei obraji de zeu,
Cu simțiri aprinse umpli neguros sufletul meu!
O, Levant, Levant ferice, cum nu simți a mea turbare,
Cum nu vede al tău ochiu cu văpăi de chihlimbare
Noaptea turbure din peptu-mi, zbuciumul ce am în sîn,
De cînd sunt deștept pe lume, de cînd știu că sunt român!”
In alt moment unul din personaje recită o poezie ce ar putea fi a lui Bacovia:
„E seară și ninge-ndesat.
Zăpada-n zăpadă se lasă,
Și-abia mă mai mișc înghețat,
Și-abia mai știu drumul spre casă.”
Impresia generală pe care mi-a lăsat-o cartea e că nu am mai citit nimic de genul ăsta pană acuma. Cu siguranță nu de la un autor român, și nu atât de reușit. Chiar și în momentele cele mai șui (vezi mai sus) povestea reușește să mențină totul închegat fără să-mi fi dat impresia că autorul a luat-o razna.
August 11, 2015
A truly unforgettable mock-heroic poem mixing post-modernism, parody and steampunk. Highly recommended. For further details, please visit my blog here: http://tesatorul.blogspot.ro/2015/08/...
Read
December 31, 2021„Crezi că ești? dar uite, nu ești până gându-ți duci la capăt.”
March 10, 2022
Nu știu dacă are sens să spun că e o lucrare remarcabilă... sau poate are sens dar intrăm în truisme și tautologii.
Un regret am: că nu am citit ediția adnotată. S-ar putea să fie mai mișto să discuți "Levantul", să-i vezi intertextul subtil și metatextul șugubăț, să-l analizezi în profunzime din punct de vedere epistemologic decât să-l citești. Intră în banalitate simplul citit al acestei anti-epopei... Vreau discuții până la 4 dimineața, eventual ajutate onirofil, și să fiu bântuită mult timp de dendrite româno-orientale.
Un regret am: că nu am citit ediția adnotată. S-ar putea să fie mai mișto să discuți "Levantul", să-i vezi intertextul subtil și metatextul șugubăț, să-l analizezi în profunzime din punct de vedere epistemologic decât să-l citești. Intră în banalitate simplul citit al acestei anti-epopei... Vreau discuții până la 4 dimineața, eventual ajutate onirofil, și să fiu bântuită mult timp de dendrite româno-orientale.
November 22, 2025
3,75⭐
Com sempre, una meravella la ploma de Cartarescu i les coses que l'obsessionen i desborden el seu cervell privilegiat. En particular, tractant-se de la seva primera obra, m'ha semblat extraordinari trobar-me amb passatges que, en obres posteriors, desenvoluparà o plasmarà de diferent manera, perquè reafirma que la seva escriptura és del tot obsessiva, única i personal. El joc entre realitat i ficció, lector, autor i personatge, m'ha encantat (com sempre). El leit motiv, la Llibertat, també m'ha agradat molt. Els aspectes més estructurals del llibre, una epopeia de 7000 versos transformada en poesia post-moderna, m'han fet perdre algunes coses,. però també és el que fa d'aquesta peça tot un tresor.
Com sempre, una meravella la ploma de Cartarescu i les coses que l'obsessionen i desborden el seu cervell privilegiat. En particular, tractant-se de la seva primera obra, m'ha semblat extraordinari trobar-me amb passatges que, en obres posteriors, desenvoluparà o plasmarà de diferent manera, perquè reafirma que la seva escriptura és del tot obsessiva, única i personal. El joc entre realitat i ficció, lector, autor i personatge, m'ha encantat (com sempre). El leit motiv, la Llibertat, també m'ha agradat molt. Els aspectes més estructurals del llibre, una epopeia de 7000 versos transformada en poesia post-moderna, m'han fet perdre algunes coses,. però també és el que fa d'aquesta peça tot un tresor.
February 4, 2016
Es importante tener en cuenta que El Levante que los lectores extranjeros conocemos es muy diferente al original rumano. Para facilitar la traducción y la lectura, Cărtărescu decidió eliminar algunas de las referencias locales, los juegos dialectales y pasó fragmentos enteros del verso a la prosa. Los siete mil versos alejandrinos de la versión rumana se transformaron en las 233 páginas de un texto que juega definiéndose como posmoderno. La obra, dividida en doce cantos, está inspirada en uno de los capítulos de Ulises de James Joyce, “Los bueyes del sol”, que recrea las diferentes etapas de la literatura inglesa con pastiches. Algo similar ocurre con El Levante. El autor explicó en una entrevista con Audun Lindholm para The Quarterly Conversation: “The basic style dates back to the 1800’s, with the peculiar, grandiloquent language of Romanian national romanticism. The Romanian language had not become firmly established yet, and writers had plenty of opportunity to shape their own style. Within this framework, I reconstructed all the different periods of Romanian poetry: from the oldest church songs to contemporary modernism”. No solo eso: reproduce, además, la historia política y geográfica de su país.
En cuanto al contenido, hay dos líneas narrativas principales: la primera gira en torno a Manoil, Zenaida, Yogurta, Zoe, Antropófago y otros personajes que se unen para empezar una revolución y liberar Valaquia. La segunda línea, que en los últimos cantos se une a la anterior, es la del autor de El Levante y su proceso de escritura en su pequeña cocina en Rumania. La primera está situada en el siglo XIX, cuando el autor considera que nació propiamente la literatura de su país: “We have some older historical chronicles written by aristocrats during the 1400s. But proper literature first originated in the 1800s with the romantic poets, who were actually of Greek descent”. Dentro de esta, hay historias de aventuras, de piratas, de amor, de viajes, entre otras. Cărtărescu la describe como:“… a story, an adventure, with pirates and dramatic events, a historical novel in verse, a love story, a series of philosophical reflections—I wanted to include it all. It really is a baroque piece”. La segunda, sigue al autor y los problemas a los que se enfrenta al escribir la obra. Recuerda a El mono gramático de Octavio Paz y cómo, por un lado, seguimos la historia del autor y su esposa por la India y, por otro, el de la página en blanco a la que se enfrenta el poeta en Cambridge.
Hay una metáfora que tiene especial importancia dentro de El Levante y que impacta tanto la forma del texto como su historia. Se menciona por primera vez en el segundo canto, cuando el narrador expresa: “Borges, ángel con alas de nácar, cuya madre fue un espejo y cuyo padre un laberinto, habla de un poeta que aspiraba a abarcar en su poema la Esfera entera…” (p. 29). A partir de este momento, aparecen numerosas referencias a la esfera, al globo y al huevo; figuras que representan, como lo han hecho desde Jenófanes de Colofón, el infinito, la naturaleza, y la creación. Aunque el autor niega ser el poeta al que se refiere Borges, crea a partir del texto su propia esfera. El libro está dividido en doce cantos, número que se ha relacionado con la creación del universo e, irónicamente, con el gobierno perfecto. Por mucho tiempo se creyó que el sol y la luna, los gobernantes del día y de la noche, tenían que pasar por los doce signos del zodiaco, lo que completaría 360 grados (12×30) de una esfera o círculo. Los doce cantos podrían conformar, por lo tanto, un círculo o esfera. La historia, incluso, sigue un patrón similar, cíclico e infinito.
Leer completo:
http://www.criticismo.com/el-levante/
En cuanto al contenido, hay dos líneas narrativas principales: la primera gira en torno a Manoil, Zenaida, Yogurta, Zoe, Antropófago y otros personajes que se unen para empezar una revolución y liberar Valaquia. La segunda línea, que en los últimos cantos se une a la anterior, es la del autor de El Levante y su proceso de escritura en su pequeña cocina en Rumania. La primera está situada en el siglo XIX, cuando el autor considera que nació propiamente la literatura de su país: “We have some older historical chronicles written by aristocrats during the 1400s. But proper literature first originated in the 1800s with the romantic poets, who were actually of Greek descent”. Dentro de esta, hay historias de aventuras, de piratas, de amor, de viajes, entre otras. Cărtărescu la describe como:“… a story, an adventure, with pirates and dramatic events, a historical novel in verse, a love story, a series of philosophical reflections—I wanted to include it all. It really is a baroque piece”. La segunda, sigue al autor y los problemas a los que se enfrenta al escribir la obra. Recuerda a El mono gramático de Octavio Paz y cómo, por un lado, seguimos la historia del autor y su esposa por la India y, por otro, el de la página en blanco a la que se enfrenta el poeta en Cambridge.
Hay una metáfora que tiene especial importancia dentro de El Levante y que impacta tanto la forma del texto como su historia. Se menciona por primera vez en el segundo canto, cuando el narrador expresa: “Borges, ángel con alas de nácar, cuya madre fue un espejo y cuyo padre un laberinto, habla de un poeta que aspiraba a abarcar en su poema la Esfera entera…” (p. 29). A partir de este momento, aparecen numerosas referencias a la esfera, al globo y al huevo; figuras que representan, como lo han hecho desde Jenófanes de Colofón, el infinito, la naturaleza, y la creación. Aunque el autor niega ser el poeta al que se refiere Borges, crea a partir del texto su propia esfera. El libro está dividido en doce cantos, número que se ha relacionado con la creación del universo e, irónicamente, con el gobierno perfecto. Por mucho tiempo se creyó que el sol y la luna, los gobernantes del día y de la noche, tenían que pasar por los doce signos del zodiaco, lo que completaría 360 grados (12×30) de una esfera o círculo. Los doce cantos podrían conformar, por lo tanto, un círculo o esfera. La historia, incluso, sigue un patrón similar, cíclico e infinito.
Leer completo:
http://www.criticismo.com/el-levante/
October 24, 2025
Levantul by Mircea Cartarescu
I am not a fan of Mircea Cartarescu. On the contrary, for some time now I have been annoyed by his political affiliations or his public statements and pronouncements.
A reader must not take into account anything, except for the value of the work he is reading.
Isn’t it?
Or we do need to know more about an author and then decide considering both the work and the author? I may be wrong, but Mircea Cartarescu comes across as vain, arrogant, and self absorbed and too sure that he deserves much more recognition, esteem from his compatriots and the Nobel Prize. Having said that, I did enjoy Why We Love Women, even if that is the light part of the literature of Mircea Cartarescu... accessible, fun and humorous.
He is acclaimed by critics as the best poet of the eighties and he may very well be the best author we have got. But that does not mean that I must indulge or take all the necessary pains to read an author that I do not like, just because he happens to live ten miles away, or speaks the same language. Which he doesn’t.
The language of Levantul, albeit funny at times, is medieval and a bit pretentious for my taste. The writing for Orbitor is tedious – but this just my limitation, it is not the author’s fault, he is appreciated by professionals- those who get both pleasure (I presume) and meaning from that novel.
The other interesting aspect about Levantul is that it is connected with the president of the country. When asked about the books he has been reading, the president confessed he does not have time to read- which makes sense- and then went on to say:
- Levantul- I have been reading that for some time
So jokes were made on that, in Catavencii. The president is still reading Levantul, after four years- that’s why he did not do or get this or that.
This is the other part I do not like about Cartarescu….and Plesu, Liiceanu and Patapievici- their connection with and approval of the president.
I have voted for that man once, and I understand that Basescu has somehow fascinated a number of prominent intellectuals, but only up to a point.
I mean, you forgive a man once, twice…a few times. But there is a limit, and when you talk about the president of the country you expect a decent, if not impeccable behavior.
In my case, the same goes for “great thinkers”. If one is supposed to be a reputable philosopher, writer, whatever -then there are some expectations.
Of course, we are all humans and make mistakes, but that is exactly the point. When Cartarescu is supporting a man that I had long identified as rude, vain, shallow, self- absorbed, pathological liar and generally toxic to the country – all I can do is avoid both guys.
This is not for me. Why hang on to an author who proves time and again that in real life does not know right from wrong, evil from good.
What am I supposed to get from his works? Even if they might have hidden gems and the fiction that he creates is totally different from the reality that he misperceives and misunderstands, I still come to his works with a mindset that is not favorable. On the contrary, I come with the impression that I will be disappointed and I am way better off reading Maugham, O’Connor, Fitzgerald and so many others than Cartarescu. Nobel Prize winner that he may deserve to be.
I am not in a position to say anything except that I do not like Mircea Cartarescu, even if Levantul has some good points and is funny at times.
I am not a fan of Mircea Cartarescu. On the contrary, for some time now I have been annoyed by his political affiliations or his public statements and pronouncements.
A reader must not take into account anything, except for the value of the work he is reading.
Isn’t it?
Or we do need to know more about an author and then decide considering both the work and the author? I may be wrong, but Mircea Cartarescu comes across as vain, arrogant, and self absorbed and too sure that he deserves much more recognition, esteem from his compatriots and the Nobel Prize. Having said that, I did enjoy Why We Love Women, even if that is the light part of the literature of Mircea Cartarescu... accessible, fun and humorous.
He is acclaimed by critics as the best poet of the eighties and he may very well be the best author we have got. But that does not mean that I must indulge or take all the necessary pains to read an author that I do not like, just because he happens to live ten miles away, or speaks the same language. Which he doesn’t.
The language of Levantul, albeit funny at times, is medieval and a bit pretentious for my taste. The writing for Orbitor is tedious – but this just my limitation, it is not the author’s fault, he is appreciated by professionals- those who get both pleasure (I presume) and meaning from that novel.
The other interesting aspect about Levantul is that it is connected with the president of the country. When asked about the books he has been reading, the president confessed he does not have time to read- which makes sense- and then went on to say:
- Levantul- I have been reading that for some time
So jokes were made on that, in Catavencii. The president is still reading Levantul, after four years- that’s why he did not do or get this or that.
This is the other part I do not like about Cartarescu….and Plesu, Liiceanu and Patapievici- their connection with and approval of the president.
I have voted for that man once, and I understand that Basescu has somehow fascinated a number of prominent intellectuals, but only up to a point.
I mean, you forgive a man once, twice…a few times. But there is a limit, and when you talk about the president of the country you expect a decent, if not impeccable behavior.
In my case, the same goes for “great thinkers”. If one is supposed to be a reputable philosopher, writer, whatever -then there are some expectations.
Of course, we are all humans and make mistakes, but that is exactly the point. When Cartarescu is supporting a man that I had long identified as rude, vain, shallow, self- absorbed, pathological liar and generally toxic to the country – all I can do is avoid both guys.
This is not for me. Why hang on to an author who proves time and again that in real life does not know right from wrong, evil from good.
What am I supposed to get from his works? Even if they might have hidden gems and the fiction that he creates is totally different from the reality that he misperceives and misunderstands, I still come to his works with a mindset that is not favorable. On the contrary, I come with the impression that I will be disappointed and I am way better off reading Maugham, O’Connor, Fitzgerald and so many others than Cartarescu. Nobel Prize winner that he may deserve to be.
I am not in a position to say anything except that I do not like Mircea Cartarescu, even if Levantul has some good points and is funny at times.
February 5, 2025
Pensi di essere vivo? Ma guarda, non ci sei più già prima di completare il tuo pensiero.
Civiltà splendide sono tornate nel nulla.
Le stelle più lucenti alla fine declinano.
Non senti niente con le orecchie e non vedi con gli occhi se non ciò che è allucinazione e insipido sogno.
Esplosione di storia/Storia/storie, sembra un quadro di Dalì o Bosch, con immagini riprese da Rubens e Tiepolo, scritto in prosa poetica, lussureggiante, barocca, pesante e ricca, che strizza l’occhio alle letterature del bacino mediterraneo e non solo. Un viaggio ancora più strambo di Quijote perché è un sogno (o un incubo?) dopo l’altro, ma la penna dello scrittore (o il pennino? E se fosse la macchina da scrivere?) rende tutto divertente - se si è abbastanza pazzi da accettare la sfida, imbarcarsi in una avventura che, tecnicamente, non ha alcun senso, ma che è apprezzabile soprattutto dal punto di vista meta letterario. Mi viene da studiarlo ✨
Magari fra anni e anni, o lettore, questo congegno di smalto e nebbia che mi consuma il cervello, che soggioga il mio spirito, s'intersecherà con la tua vita. O brucerà, e il suo fumo si sperderà in cielo. Non m'importa: ecco, esiste! Come un qualcosa che non è mai esistito! O filologo, che cerchi di mettere il dito nel mio ricamo mostrando che questo o quel punto non sono precisi, che nel macramè ci sono tantissimi difetti, che da una parte ho scritto fra e da un'altra tra, non capisci che nel mio poema ogni cosa è solo un artefatto? Non ti erigere al di sopra del modello. In grammatica puoi essere un Apollo delle declinazioni e dei morfemi, ma qui, mon cher, c'è poesia... [e niente, mi ricorda Mercutio].
Civiltà splendide sono tornate nel nulla.
Le stelle più lucenti alla fine declinano.
Non senti niente con le orecchie e non vedi con gli occhi se non ciò che è allucinazione e insipido sogno.
Esplosione di storia/Storia/storie, sembra un quadro di Dalì o Bosch, con immagini riprese da Rubens e Tiepolo, scritto in prosa poetica, lussureggiante, barocca, pesante e ricca, che strizza l’occhio alle letterature del bacino mediterraneo e non solo. Un viaggio ancora più strambo di Quijote perché è un sogno (o un incubo?) dopo l’altro, ma la penna dello scrittore (o il pennino? E se fosse la macchina da scrivere?) rende tutto divertente - se si è abbastanza pazzi da accettare la sfida, imbarcarsi in una avventura che, tecnicamente, non ha alcun senso, ma che è apprezzabile soprattutto dal punto di vista meta letterario. Mi viene da studiarlo ✨
Magari fra anni e anni, o lettore, questo congegno di smalto e nebbia che mi consuma il cervello, che soggioga il mio spirito, s'intersecherà con la tua vita. O brucerà, e il suo fumo si sperderà in cielo. Non m'importa: ecco, esiste! Come un qualcosa che non è mai esistito! O filologo, che cerchi di mettere il dito nel mio ricamo mostrando che questo o quel punto non sono precisi, che nel macramè ci sono tantissimi difetti, che da una parte ho scritto fra e da un'altra tra, non capisci che nel mio poema ogni cosa è solo un artefatto? Non ti erigere al di sopra del modello. In grammatica puoi essere un Apollo delle declinazioni e dei morfemi, ma qui, mon cher, c'è poesia... [e niente, mi ricorda Mercutio].
October 3, 2025
„Levantul” e, pentru mine, un spectacol total al limbii române. Seamănă și cu o Biblie parodică, și cu o Divină Comedie autohtonă, doar că scrisă cu mult umor și ironie. Primul cânt are solemnitatea unei Geneze, ca un fel de „Facere” a poeziei românești, iar în ultimele cânturi apare chiar „apostolul” Cărtărescu, care dă cărțile pe față și dezvăluie că epopeea a fost scrisă într-un apartament comunist.
Fiecare cânt e o mască – de la cronicarul Dosoftei și erudiția lui Cantemir, la melancolia eminesciană, atmosfera bacoviană sau nebunia avangardistă. Toți marii poeți români apar aici ca personaje de carnaval, caricaturi tandre într-un teatru uriaș al literaturii.
Cele mai mult mi-au plăcut cânturile 3, 8, 11 și 12, unde ironia și autoironia ating culmea: de la romantism dus la paroxism, la umorul bacovian, până la apariția autorului însuși și finalul postmodern care rupe cortina.
Am ascultat „Levantul” chiar în interpretarea lui Cărtărescu, și asta face textul să explodeze de energie. E o carte grea, dar plină de savoare, un joc de oglinzi, ironii și bucurii ale limbajului. O epopee care nu seamănă cu nimic altceva.
Fiecare cânt e o mască – de la cronicarul Dosoftei și erudiția lui Cantemir, la melancolia eminesciană, atmosfera bacoviană sau nebunia avangardistă. Toți marii poeți români apar aici ca personaje de carnaval, caricaturi tandre într-un teatru uriaș al literaturii.
Cele mai mult mi-au plăcut cânturile 3, 8, 11 și 12, unde ironia și autoironia ating culmea: de la romantism dus la paroxism, la umorul bacovian, până la apariția autorului însuși și finalul postmodern care rupe cortina.
Am ascultat „Levantul” chiar în interpretarea lui Cărtărescu, și asta face textul să explodeze de energie. E o carte grea, dar plină de savoare, un joc de oglinzi, ironii și bucurii ale limbajului. O epopee care nu seamănă cu nimic altceva.
July 12, 2025
“El Levante” es una epopeya de 1990 y se comporta como tal. Muy autoconsciente, muy irónica, muy bella: una odisea entrañable e inteligente. Echo de menos, sin embargo, cierta contención. En fin, no quiero decir mucho; mejor léanla. <3
“Oh, Levante, dichoso Levante, ¿cómo es que no sientes mi turbación, mi cólera? ¿Cómo es que tu ojo de brillos ambarinos no ve la noche que colma mi pecho, la congoja que invade mi mente desde que desperté de mi letargo y comprendí que soy rumano?”
“Oh, Levante, dichoso Levante, ¿cómo es que no sientes mi turbación, mi cólera? ¿Cómo es que tu ojo de brillos ambarinos no ve la noche que colma mi pecho, la congoja que invade mi mente desde que desperté de mi letargo y comprendí que soy rumano?”
May 20, 2020
El Levante, ese lugar al Este por donde se levanta el sol, históricamente se refiere a una gran área en la región del Mediterráneo Oriental, que incluía la actual Siria, Líbano, Jordania, Israel, Palestina y la mayor parte de Turquía. Por alguna razón, el genial escritor rumano
Mircea CĂRTĂRESCU
también ubica ahí a Valaquia, el escenario de esta epopeya delirante, fascinante, absurdamente entretenida.
Disfruté mucho la lectura de este libro; el segundo que leo de este autor quien se ha convertido rápidamente en uno de mis favoritos. Me encanta el dominio del lenguaje (también hay que reconocer el trabajo de la traductora) y la facilidad como logra moverse entre diferentes planos de la realidad (no hay nada irreal en los mundos que describe, simplemente los explora en un nivel de percepción diferente) y presentar un texto coherente, tan humano y cercano que realmente sientes que "estás ahí"...
Una excelente reseña "en extenso" que recomiendo para los que se interesen en conocer más detalles acerca del autor y su libro, es la de Adriana Lozano, que pueden leer aquí.
Disfruté mucho la lectura de este libro; el segundo que leo de este autor quien se ha convertido rápidamente en uno de mis favoritos. Me encanta el dominio del lenguaje (también hay que reconocer el trabajo de la traductora) y la facilidad como logra moverse entre diferentes planos de la realidad (no hay nada irreal en los mundos que describe, simplemente los explora en un nivel de percepción diferente) y presentar un texto coherente, tan humano y cercano que realmente sientes que "estás ahí"...
Una excelente reseña "en extenso" que recomiendo para los que se interesen en conocer más detalles acerca del autor y su libro, es la de Adriana Lozano, que pueden leer aquí.
Displaying 1 - 30 of 78 reviews