Human lost și alte proze scurte

by Osamu Dazai, Iolanda Prodan (Translator)

Volumul include prima povestire semnată cu numele Osamu Dazai (Trenul), precum și Human Lost, sursa de inspirație, alături de Florile bufoneriei, pentru Dezumanizat. Povestirile descriu cei zece ani petrecuți de Dazai la Tōkyō și surprind cele două căsnicii ale autorului, tentativele sale de suicid, arestul din motive politice, infidelitatea soției, boala și dependența de morfină, urmate de internarea forțată într-un spital de psihiatrie, precum și singurătatea scriitorului, bârfit și ocolit de toți.

Human Lost descrie experiența de o lună a lui Osamu Dazai în spitalul de psihiatrie, în toamna anului 1936, unde are crize de sevraj violente, rupe hainele de pe el, sparge ferestrele salonului, delirează, țipă la medici și la asistente, dar continuă să scrie pe bucăți de hârtie și scrijelește pereții salonului.

Genres: Short Stories

192 pages, Paperback

Published January 1, 2022

About the author

Osamu DAZAI (native name: 太宰治, real name Shūji Tsushima) was a Japanese author who is considered one of the foremost fiction writers of 20th-century Japan. A number of his most popular works, such as Shayō (The Setting Sun) and Ningen Shikkaku (No Longer Human), are considered modern-day classics in Japan.
With a semi-autobiographical style and transparency into his personal life, Dazai’s stories have intrigued the minds of many readers. His books also bring about awareness to a number of important topics such as human nature, mental illness, social relationships, and postwar Japan.

Reviews

[ベティ · Rating 5 out of 5]

Transparența lui Dazai mereu mă va fascina

[Alexandra · Rating 5 out of 5]

4.5/5⭐
Human Lost

"Îmi vin în minte două cuvinte: dreptul individului. Toți pacienții de aici sunt descalificați ca ființe umane." - pg. 34

Nu-i o glumă

"Și uite-așa mi-am amânat sinuciderea cu încă o lună" - pg. 58

Opt peisaje din Tokyo (Pentru cei care suferă)

"Am vrut să scriu această proză ca au rămas bun de la tinerețea mea, fără să lingușesc pe nimeni." pg. 62

"Dacă spuneți că eram afectat, prețios, atunci așa eram. Eram plin de mine. Vedeam viața ca pe o dramă. Ba nu, mai degrabă drama mi se părea aidoma unei vieți." - pg. 78-79

"Și m-am hotărât că eu, ca unul dintre idioții din această lume sortiți să piară, trebuia să mor, trebuia să-mi joc cu credință rolul ce-mi fusese încredințat de destin, rolul umil și trist al omului care, inevitabil trebuie să fie înfrânt." - pg. 79

I can speak

"Suferința e noaptea supunerii, a acceptării. E dimineața resemnării. Ce e viața? Zbuciumul renunțării? Îndurarea singurătății? În cele din urmă ajungeam să spunem că tinerețea e devorată de viermi, că fericirea o descoperim pe străzile dosnice, mizerabile." - pg. 133

Protest împotriva decadenței

"Există mai multe feluri de idealism. Eu, de dragul acestui idealism lasciv și senzual, mi-am risipit averea, mi-am aruncat hainele și pantofii și trăiesc într-o sărăcie demnă, ascetic. Un idealism senzual și lasciv, căruia i-am dat și un nume: romantism." - pg. 140

Aurora

" - A ars și iepurașul, au ars și pantofii. [...] Toate au ars." - pg. 178

[Ana · Rating 3 out of 5]

This was so different from “No longer human”, more diluted, more alive, even somewhat warmer. A set of autobiographical novels. I actually enjoyed reading the two volumes in this order. What was briefly mentioned in one story (a wife, or children with a second one etc), was then sometimes explored in more depth in a different story. It felt like piecing together the puzzle of his life. And while the pieces are not painting a necessarily inspiring and uplifting picture, it is nonetheless depicting what it means, sometimes, to be a human being.

[Adriana Novac · Rating 5 out of 5]

Osamu Dazai drove me crazy on how his protagonist (the author himself) can coexist with the burden of living and actually surviving life. The Japonese writer exposes his depression, his life story as a literary experiment and, indeed, he does a brilliant job. The exposure of absurdity captured in some of thoughts:
"Suferința e noaptea supunerii, a acceptării. E dimineața resemnării. Ce e viața? Zbuciumul renunțării? Îndurarea singurătății? În cele din urmă ajungem să spunem că tinerețea e devorată de viermi, că fericirea o descoperim pe străzile dosnice, mizerabile."

"Nopți la rând, în singurătate, am rătăcit în mine, neștiind ce să fac."

[Andrei Dumitrescu · Rating 4 out of 5]

Primul meu contact cu acest autor. M-a atras biografia lui dramatică într-o Japonie de început de secol complet incongruentă cu viața de personaj existențialist pe care a trăit-o. Cum ar fi fost cartea aceasta dacă, print-un concurs de împrejurări, Osamu ar fi trăit și studiat în Paris în aceeași perioadă?

Din acest volum mi s-au părut simple, sensibile, mai puțin la vedere ultimele trei proze, care mi-au și plăcut cel mai mult (Protest împotriva decadenței, Promisiune îndeplinită, Aurora). Celelalte par mai mult pagini de jurnal, prea confesive pentru ficțiune și foarte triste, încărcate.

[Edelin Dako · Rating 3 out of 5]

Honestly not all that,it was like seeing the post credit scenes of a movie

[Denisa · Rating 4 out of 5]

4/5 steluțe
Mi-a plăcut, s-a citit rapid.
O carte autobiografica în care intrăm în creierul lui Osamu Dazai. Un om puțin spus interesant. Un om care și-a trăit viața în rușine, milă și tristețe, dependent de diferite vicii care i-au adus nenumărate datorii.
Sincer, cred că acele datorii i-au extins viața, pentru că dorința lui era să moară fără vreo datorie. Și avea multe.
A încercat de nenumărate ori să se sinucidă. Nu i-a ieșit, după a venit tristețea și rușinea că nici măcar atât nu putea să facă. Nici de atât nu era bun. Am încercat să nu îmi fie milă de Osamu Dazai, dar mi-a fost greu. Cred cu tărie că cel mai rău lucru, pe care poți să îl faci cuiva, este să îți fie milă de el. Mila e cel mai rău sentiment.
Așa că am încercat să nu îmi fie milă de el.
Osamu Dazai, ca fiecare dintre noi, este un caleidoscop. Nu știu ce cred cu adevărat despre el. Nu cred nici că este un om bun, nici că este un om rău. Chiar nu știu.
Mai ales că prozele sunt scrise din perspectiva lui. Noi aflăm doar partea lui de poveste. Doar perspectiva lui asupra anumitor lucruri.
Totuși, nu cred că mă va judeca nimeni când spun că Osamu Dazai a fost un om extrem de ciudat. Un om care a urât să trăiască, dar care a iubit să scrie despre a trăi. Un om care și-a urât viața, dar în același timp, nu a vrut ca viața lui să fie uitată.
Cum toți o facem(mai mult sau mai puțin), Osamu Dazai nu a vrut să fie uitat. Și, mai presus de toate, a vrut ca povestea vieții lui să fie scrisă de el. Să fie sigur că este scrisă corect.
De aia există și perioadele acelea lungi de timp între încercările de a se sinucide.
Ca în aproximativ toate cărțile scrise de autori bărbați, există și momente în care percepția lor proastă asupra femeilor este oglindită și în scris. Cum avem și aici, în momentul în care Osamu Dazai află că prima lui soție nu era chiar atât de ,,inocentă" cum ar fi trebuit. Adică, pe bune, domnule autor, ce crezi că făcea când era gheisa?? Plus că femeia a făcut tot ce a putut să iasă din situația proastă în care era. E și o parte bună, pe lângă insultele pe care i le aduce, Osamu Dazai spune că e și vina lui. Cum a putut el să creadă în ce spune femeia aceea. Revenind, nu mi-a plăcut deloc părerea autorului cum că o femeie este murdară dacă a fost cu alți bărbați înainte de soțul ei. Totuși, pentru anii publicării acestor proze(1930-1940, ceva de genul), aceste remarci sunt foarte puține. Deci, bravo i guess...
O carte foarte bună, de-abia aștept să citesc mai multe cărți de la el.

[Denisa Donici · Rating 4 out of 5]

"Cere, dorește-ți, cere cu toată ființa ta, deschide gura și strigă-ți dorința. Oamenii spun că dorința e de aur, că virtutea atrage admiratori, dar tocmai astfel de vorbe au afundat și mai mult timpurile noastre în sărăcie și nenorociri. Fără nici o teamă, bate la poartă, chiar de ai pumnii însângerați și, dacă dincolo de poarta în care bați de cinci sute de ori nu primești niciun răspuns, bate de o mie de ori, și dacă poarta în care ai bătut de o mie de ori nu se deschide, atunci tocmai din această pricină urcă pe poartă, lasă-ți picioarele să alunece și cazi pe partea cealaltă, și, de vei muri, vom spune numele tău la o mie de oameni, vom istorisi despre tine o mie de povești, cu dragoste și respect nepieritoare. Plin de lacrimi fierbinți, chipul tău frumos, aidoma unei flori, se va răspândi în toate colțurile lumii, pe toate pământurile. Mori! Le povestim în detaliu urmașilor despre durerea și furia împotriva răutății lumii care te-a trimis la moarte și portretul tău va sta negreșit pe masa copiilor, iar ei și nepoții lor vor duce mai departe povestea. Ah, rușine fără margini simt împreună cu femeile și bărbații care au întinat tinerețea a sute de mii de generații promițându-ți că în viața de aici, așa întunecată cum e, va dăinui binecuvântarea gloriei nobile eterne. "

[Rares Macovei · Rating 3 out of 5]

Human Lost - ★★★✰✰
Nu-i o glumă - ★★✰✰✰
Opt peisaje din Tokyo (Pentru cei care suferă) - ★★✰✰✰
Trenul - ★★★✰✰
Jurnalul agoniei - ★★✰✰✰
I can speak - ★★✰✰✰
Protest împotriva decadenței - ★★★✰✰
Promisiune îndeplinită - ★★★★✰
Aurora - ★★★✰✰

[Dragos Constantin · Rating 4 out of 5]

The beginning of the book are a bit confusing although it is supposed to represent Osamu’s writing during his first days at the sanatorium and in an especially complicated period of withdrawals symptoms.

A very good book to understand a bit about Dazai’s life.

[anaa💫 · Rating 3 out of 5]

3⭐️

-this book was something. Enjoyable and all. Incredibly tragic and just has the perfect drop of lyricism. It really gave us an insight.

[Ramona · Rating 2 out of 5]

2.5✨

[himekqrllq 🕷️🪷 · Rating 5 out of 5]

favorite author. that s it

[Tataee · Rating 4 out of 5]

3,5 rounded up

Leftie japanese author (Osamu Dazai) vs fashie japanese author (Yukio Mishima)
both are fascists actually