Singur în faţa dragostei

by Aureliu Busuioc

In Singur in fata dragostei, roman memorabil al scriitorului basarabean Aureliu Busuioc, eroul Radu Negrescu este proiectat pe fundalul unui mediu satesc dominat de ignoranta, lancezeala sociala, frazeologie goala, prostie, ipocrizie. Perspectiva observatiei acide, incercarea de a aborda problemele existentiale prin prisma ironiei sarcastice permit scriitorului sa surprinda spectacolul vietii in toata complexitatea lui.

Genres: Romanian Literature, Fiction, Romance, School, Read For School, Literature

160 pages, Paperback

First published January 1, 1966

About the author

Dramaturg, eseist, jurnalist, poet, publicist, romancier, scenarist, scriitor si traducator din Republica Moldova.
A fost redactor-sef la ziarul Tinerimea Moldovei si redactor-sef adjunct al revistei Chiparus. In 1977 a fost secretar al Consiliului de conducere al Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova.
Debuteaza cu placheta de versuri pentru copii La padure (1955). In acelasi an ii apare culegerea de poezii satirice Prafuri amare. A fost autorul romanelor Singur in fata dragostei (1966), ecranizat la Moldova-film , Unchiul din Paris, Pactizand cu diavolul, Spune-mi Gioni, al pieselor Radu Stefan - Intaiul si Ultimul, Si sub cerul acela. A fost de asemenea autor al mai multor scenarii de film.

Reviews

[Mihaela Beresteanu]

Literatura din programa școlară e mult mai plăcută când o citești la vremea potrivită, din dorință și nu necesitate. Consider că romanul nu e potrivit elevilor claselor a VIII-a, cum o cere curricula, întrucât aceștia se axează în general pe notele amoroase din roman, considerând dragostea ca temă fundamentală, pe când Aureliu Busuioc, prin această scriere de factură modernă, introduce pe lângă tematica preponderent rurală, problema intelectualului în acest mediu.
Miza romanului o reprezintă nu atât trăirea erotică, cât analiza sentimentului erotic. Iar după o stare lungă de tensiune și examinare a stării de delir și amorezare, protagonistul romanului, Radu Negrescu, însuși contemplatorul iubirii, experimentează starea de metamorfoză interioară, trecând de la sentimentul gândit, la iubirea
trăită. De la iubirea ca asimilare la iubirea ca dăruire.

[Tania Moroi]

O cărțulie drăguță descrie cu ironie atmosfera specifică a perioadei sovietice din anii 60 a unei localități rurale, trăirile sufletești în fața dragostei, zbuciumul și lupta interioară, alegerea scopului în viață, despre așteptările, idealurile și principiile personale.
Un roman remarcabil care deține multe mesaje profunde despre sensul vieții.

"Numai că viața se mântuie o singură dată și tare te mai mușcă dacă te faci că n-o vezi."
"E dezechilibrat, e copleșit de propriile contraziceri. Și îi lipsește anume acel punct de sprijin care trebuie să fie neapărat cineva."
"Un om care știe este un om care poate."

[Lina Mincev]

Sunt cărți care nu îți oferă răspunsuri, ci te fac să îți pui întrebări. "Singur în fața dragostei" este una dintre ele.
Radu Negrescu este un personaj puternic și profund, un om care iubește sincer, dar care nu este dispus să renunțe la valorile și demnitatea sa pentru a păstra o relație cu orice preț. Cred că acesta este motivul pentru care rămâne singur în fața dragostei: alege să fie împăcat cu propria conștiință, chiar dacă prețul este singurătatea.
Mi-a plăcut că Aureliu Busuioc construiește un personaj autentic, departe de clișee. Romanul vorbește despre iubire, dar și despre alegeri, responsabilitate și curajul de a accepta că nu toate poveștile au finalul pe care ni-l dorim.
⭐ O lectură sensibilă și profundă, pe care o recomand tuturor celor care apreciază romanele ce rămân cu tine mult timp după ultima pagină.

[Iuliana Golub]

Am recitit cu drag această carte. Nu este o clasică poveste de dragoste. Romanul urmărește formarea personalității protagonistului - Radu Negrescu, proiectată în mediul rural basarabean. Zbuciumul existențial al personajului împletit cu o dragoste ce îl dezechilibrează din calmul sarcastic și detașat care îi este caracteristic, culminează într-o ruptură ce îl lasă pe personaj "singur în fața dragostei".

[Anna Casian-Musteață]

De fiecare dată când o recitesc, descoper detalii noi. Dar întotdeauna rămân fascinată de modalitatea lui Aureliu Busuioc de a descrie dragostea și zbuciumul sufletesc al omului îndrăgostit, dar și viața de la ast, atât de dragă...

[Natalia UN]

Un roman adorabil cu glume inteligente si ironice, cu trăiri și frământări ale personajelor principale, cu un pic de umor si un pic de tristețe. Mi-a plăcut 😊

[miaunela]

(nam citito pana la capat da nare sens) bro idk e asa mare scandal nu se intelege nika la inceput da pe urma parca asa sens da gen e ok idkkkk midoni nu pre imi place cartea asta

[Taisia Crudu]

Recunosc cu jenă că este prima carte a lui Aureliu Busuioc pe care o citesc, deși planificam să-l descopăr pe autor acum câțiva ani. Dar, se pare că fiecare carte are timpul său și vine la momentul potrivit.

Deși “dragostea” apare încă din titlu, nu veți descoperi aici o poveste siropoasă sau o banală istorie de iubire. Este defapt un roman interpretare filozofică și dragostea poate fi privită drept un catalizator al transformării eroului central. Dacă se zice ca dragostea poate muta și stelele, aici dragostea schimbă modul de percepere al personajului central.

Radu Negrescu, tânăr de treizeci de ani este profesor de matematică într-un sat al Moldovei anilor ‘60, deci perioada sovietică. Deși are deja doi ani de activitate în școala respectivă se simte străin printre ceilalți profesori, majoritatea dintre ei ignoranți și susținători ai valorilor comuniste. Dar, Radu trăiește cu gândul plecării și deci al desprinderii de acest loc atât de necompatibil cu firea lui.

Cea care îl va bulversa și-i va da viața peste cap este noua profesoară de limba franceză - Viorica Vrabie. La fel ca el, Viorica trece și ea prin drama intelectualului care a activat în perioada sovietică. Se simte și ea încolțită de constrângeri, dogme și idei preconcepute menite să îngrădească libera dezvoltare și manifestare a sa și a propriilor discipoli. Figura autorității sovietice apare aici sub forma directorului școlii. Colectivul de profesori este și el un cadru limitat și cu idei învechite urmând cu strictețe “indicațiile de sus”.

Mi-a plăcut simplitatea redării ideilor, deși pe alocuri sensul este unul profund. Chiar și atașamentul între cei doi tineri profesori este redat într-un mod simplu, dar cu interpretări menite să descrie o dramă a neînțelegerii și neadaptării. Finalul deși anunțat din prolog este totuși surprinzător prin premisele care au dus la el.

“Totuși viața înseamnă puterea de a ne uimi și a ne încânta de noi înșine.”

“Singur în fața dragostei” de Aureliu Busuioc

[ma fac padurar]

“Vreau să cunosc acest om? Da, vreau să-l cunosc. Pentru mine. L-am îndrăgit? Da. Dar pentru mine. Și nu pe el l-am îndrăgit, ci pe mine însumi în el, simțământul pe care l-am pus într-însul şi care îmi aparține e al meu, şi pe care vreau să-l am mereu alături!”

“Nu mă lăsa singur în fața dragostei. Nu mă lăsa singur cu mine însumi...Am să mă mint iar. Şi am să mă pierd.”

[Maria Vizdoaga]

A great book, one that can leave you with a feeling of love for life and for simple things. This book taught me that the beauty of the things is in their simpleness. The more we complicate things, the harder to find ourselves.

[Cassandra L]

Pătrunzătoare...

[anastasius]

Un dor de dragoste, niciodată trăit, dar purtat mereu din an în an, din vis în vis, ca o nepotolită sete de împlinire, dar şi ca o pedeapsă nemeritată.

[aniuta ᶻ 𝗓 𐰁]

rip viorica vrabie you would’ve loved feminismul contemporan

[Petra]

Vreau să scriu și eu o recenzie bună la cartea asta dar mă sperie toți intelectualii din această aplicație.

Mai mult mă sperie soarta intelectualilor rurali. Și mă sperie, asemenea lui Radu, reacția sau comportamentul meu pe parcursul lecturii. În care la un moment dat am pus-o la o parte, doar ca să trag adânc aer în piept, să suspin puțin și să revin înapoi. Chiar mi-au lipsit cărțile care îmi mai dau emoție! Am citit-o la un moment potrivit. Și o recomand, chiar dacă e plictisitoare pe alocuri cu intelectualitatea sa hiperbolizată.
Sfârșitul nu promite nimic, însă spune multe despre noi ca oameni… ,,Să îngheț, lele Safto? Ba în Magadan să vezi geruri! Și tot n-am înghețat!”

•se recomandă audierea cântecului ,,Poștaș” de Alternosfera după lectura cărții!!!

[Cristina Ermac]

Voi fi sincera...tare mult am cautat si asteptat sa imi placa acest roman insa nu a fost sa fie. Probabil isi are marea parte din farmec în forma sa stilistică mai neordinara(pe alocuri filozofica) insa nu a reusit sa ma vrajeasca si pe mine.
Dragostea care înflorește între cele doua personaje principale R.N. si V.M. mi s-a asemanat cu o flacara...care te ispitește prin căldura sa si culorile atrăgătoare, insa totodata catre care nu prea risti sa te apropii si mai ales sa te atingi.
Totodată ceea ce mi-a placut a fost modul in care autorul l-a "creat" pe R.N. El, fiind adept al matematicii, fizicii, calculelor, este mai retras in sine, dând frâu liber emoțiilor si gândurilor sale mai mult atunci când ramane in singurătate cu sine insusi.
In acelasi timp mi-a placut partial si de V.M. pentru curajul si aspirațiile ei catre dreptate desi deseori mi se crea impresia ca nu reusea sa lupte pana la urma pentru ceea ce începea, in asa fel epuizandu-si puterile dar rămânând cu luptele pierdute.
In orice caz cartulia e mica, se citeste usor si repede asa ca daca totusi hotărâți sa o citiți nu pierdeți multe. :)

[Anatolie]

Romanul [...] se impune prin spirit și inteligență, prin ironie și umor, prin subtilitate stilistică, prin eroi înzestrați cu un interesant univers intelectual.
- Mihai Dolgan, „Margini critice”, 1973 -

[Dorin]

Cred că e a treia sau a patra lectură. Prima a fost mult timp în urmă când abia prindeam gustul cititului. Nu cred că am înțeles mare lucru atunci. M-a atras însă mereu titlul.

Radu Negrescu, la vreo 26 de ani, este profesor de fizică în Recea Veche. Acolo a fost repartizat acum doi ani. Acum așteaptă „marele semnal” de la Academie pentru un post de cercetător. Radu este inteligent, chiar prea inteligent pentru propriul bine în mediul și sistemul în care se află. E arogant, ironic, cinic și apatic. Disprețuiește locul, școala și colegii. Dar mai ales pe Spînu, directorul școlii, un individ mediocru, incult și deranjat de orice urmă de gândire critică și independentă – un nomenclaturist tipic. Pentru a supraviețui, Radu se ascunde sub masca indiferenței. S-ar putea revolta, ar putea încerca să schimbe spre bine lucrurile din școală, dar nu o face. Preferă să bea și să aștepte. Printre colegi și, mai ales, colege, nu are o reputație prea bună.

“— […] Ţi-am găsit o gazdă bună, cam departe, dar la o gospodină puternică. Iaca, te-a conduce tovarăşul Negrescu.
Privii la geamantanul ei cât un dulap şi mă întrebai dacă nu-i totuşi Spânu un om de spirit. Dar nu puteam fi mojic:
— La cine?
— La Safta lui Terinte, văduva. Peste râpă!
O să fie un spectacol colosal! Pentru prima oară în Recea-Veche! Numai trei zile! Cumpăraţi biletele din timp! Eu cu dulapul pe umeri şi sfrijita asta alături, gata să leşine de spaimă la vederea primului viţel ce-o să ne taie drumul.”

“M-au primit bine, au râs de «Viorica Mircevna», ca de obicei, iar până la gazdă, la lelea Safta, m-a condus – ironia soartei – chiar «lovelasă». Radu Negrescu, profesor de fizică şi matematici, un bărbat de-o frumuseţe să-ţi stea ceasul. L-am văzut prin oraş, acum câteva zile, am stat chiar cu un rând în urma lui la Filarmonică, la Richter. Era cu o roşcovană. Ar fi putut avea mai mult gust. E însurat, dar nu trăieşte cu nevastă-sa. Să-i fie de bine!”

“Ce mă interesa fata asta, noua mea colegă, cu care nu schimbasem decât zece, douăzeci de fraze obişnuite?
Ce mă interesa că se dovedise a fi ceva mai inteligentă decât mi-o imaginam, mai frumoasă decât îmi păruse şi mai înţepată decât o clasificasem?
Să fie sănătoasă!”

Monotonia sa este spartă când la școală ajunge Viorica Vrabie, noua profesoară de franceză. O orășeancă de vreo 22 de ani (nu ni se spune exact), foarte inteligentă, ambițioasă și idealistă. Nu e un mediu potrivit pentru ea. Cei din sat nu-i înțeleg stilul de a se îmbrăca, de a vorbi, și nevoia sa de a schimba lucruri. Radu este atras aproape imediat de ea, chiar dacă nu o recunoaște. Viorica este ceea ce nu poate fi el: curajoasă și gata să lupte cu oricine pentru ceea ce crede.

“Al dracului femeiuşcă! Voia cu orice preţ să mă coboare din seninul Olimpului unde mă căţărasem. Lasă-mă în pace, duduie, eu am alte griji! E bine că nu te laşi călcată-n picioare, chiar îmi place că nu eşti prea mearsă la biserică şi dai cu barda-n Dumnezeu, dar... Ăstuia să-i trimiţi un scaun în cap şi tot degeaba. Pariez că n-are decât două circumvoluţiuni pe creier şi alea că l-a scăpat maică-sa pe scară în copilărie! Să discuţi cu el? Să te cerţi cu dânsul? Nu-ţi încreţi fruntea, o să faci riduri şi ai o frunte aşa de frumoasă!”

Între cei doi se naște, inevitabil, o idilă. Inevitabilă este și confruntarea care urmează. Un duel psihologic continuu între viziunile lor complet diferite asupra vieții. Viorica are nevoie de implicare, de un partener în lupta sa cu mediocritatea din școală. Radu însă refuză să coboare din turnul său de fildeș. Radu se sperie și aproape fuge. Rămân amândoi singuri în fața dragostei din cauza lașității unuia dintre ei. Finalul rămâne însă oarecum deschis. Cine știe, poate ea a reușit totuși să-l convingă, să-l schimbe?

“În fond ce ştiam eu de Viorica?
Că predă franceza. Una. Că e o fată destul şi neaşteptat de inteligentă. Două. Că ştie ce vrea şi se ia de piept şi cu dracu dacă simte că are dreptate. Trei.
Că picase în mijlocul nostru ca o firimitură de drojdie într-un aluat ce-a prins imediat să dospească. Da, anume asta o ştiam mai bine şi mă interesa. Curios cum poate un mic impuls rostogoli o stâncă mare!”

“Ce-aveam să-i spun dac-aş fi strigat-o sau aş fi ajuns-o din urmă?
Că mi-i dor de-un om? Nu-mi era dor de nici un om. Nu-mi era dor nici măcar de mine.
Pentru prima dată mă trezisem singur în mijlocul pustiului din mine şi pentru întâia oară vedeam cât de întins e.”

E un roman scurt. În oglindă, vedem ambele perspective. Narațiunea lui Radu este imediat urmată de scurtele însemnări de jurnal ale Vioricăi.

A fost scris în 1966. Există mai multe modalități în care poate fi interpretat. La prima vedere e un roman de dragoste și, dacă nu vrei, poți să nu mergi mai departe de acest prim strat. Însă eu l-am văzut acum, încă de la început, ca un act de rebeliune în fața puterii sovietice. Chiar din numele protagoniștilor, românești și excesiv românizate, se observă critica subtilă. Radu Negrescu și Viorica Vrabie, nu Radu Nicolaevici și Viorica Mircevna. Radu este un intelectual alienat, sufocat de sistemul sovietic, care se complace și capitulează, în ciuda inteligenței sale. Viorica, în schimb, este spiritul liber, cea care refuză să îngenuncheze, să se predea, care încă mai crede că prin educație și cultură lucrurile se pot schimba spre bine.

“Mă consideră un sceptic. E o fată bună: eu mă credeam cinic.
— Te înşeli. Eu n-am principii de viaţă. Iar scepticismul e un principiu. Eu am teorii. Şi mă călăuzesc de ele. În cazul de faţă teoria mea e următoarea: specia umană degenerează şi nimeni nu poate opri acest proces fără să fie caraghios.
— Ceţos.
— Poftim! Viaţa e o luptă şi aşa mai departe. Oamenii se împart în buni şi răi. Elementar. Cei buni şi cinstiţi mor în luptă. Pe linia întâia. Extenuaţi. Otrăviţi. Vânaţi.
Ciurucurile trăiesc. Acasă. În spatele frontului. La aprovizionare.
Cei buni şi cinstiţi fac experienţe pe ei înşişi. Ard în laboratoare. Mor în pustietăţi de sete şi la poli de frig.
Cei răi trăiesc. Frecventează teatrele şi restaurantele. Dictează gusturi. Călătoresc.
Cei buni şi cinstiţi vin la ţară. Să ridice şi pe alţii. Să le deschidă ochii.”

Pentru Radu, Viorica este o ultimă șansă la salvare. Nu avem verdictul pentru că nu știm dacă o Viorică e suficientă pentru a dărâma un întreg sistem de gândire și alienare.

Un roman pe care sigur îl voi mai reciti. Îmi plac personajele și confruntările. Îmi plac motivele pentru care se confruntă și contextul în care o fac. Spune multe despre istoria și prezentul Republicii Moldova.

“— La început l-a chemat pe tatăl băiatului. Un urs, era puţin ameţit. «Ştii de ce te-am chemat?» – «Oi şti, tovarăşe director, dacă mi-i spune». – «Ai un băiat rău». – «Apoi ştiu eu, cum l-a făcut mă-sa». – «Da îi strică şi pe alţii». – «Ei, chiar îi strică!»
— «Matale, tovarăşe Armaşu, tot aşa rău te purtai la şcoală?» – «Nu, că n-am umblat». – «Da când aveai şaisprezece ani te uitai la fete?» – «D-apoi de ce să nu mă uit, mă uitam, numai că nu se uitau ele la mine!» – «Ei, lasă gluma. Noi vorbim serios. La şaisprezece ani mata nu trimiteai scrisori de dragoste la fete!»
— «Nu trimiteam, că nu ştiam să scriu.» Credeam că se umflă de râs toată cancelaria. S-au înţeles până la urmă să-l înveţe minte pe fecioru-său. «L-oi învăţa, numai că azi copiii îs mai deştepţi ca noi! Iaca, dacă dumneavoastră, oameni cu carte, nu puteţi să le veniţi de hac.»”

___________
(fără să-i caut scuze, dar ca produs al timpului său, romanul are unele fragmente care pot părea că vin dintr-o gândire tradiționalistă, chiar misogină)

[Trifan Anastasia]

Uneori ne confundăm într-o mare de limite, norme pe care singuri le formăm, din cauza că suntem speriați, că dorim sa fim altcineva. Gândurile ne îneacă în unele momente, și dorim ca răspunsul pe care îl căutăm să merite. Câteodată pierdem momentul, șansa pentru a ne revanșa, pentru a schimba cursul evenimentelor înspre bine. Dar ce căutăm de fapt ?
O salvare, poate.


Radu Negrescu era confuz, înțelese poate prea târziu ce cauta de fapt, iar acest fapt îl va bântui. Uneori e nevoie să fim poetici, să lăsa trecutul în urmă, dar este acest lucru posibil până la urmă? Da, dar lăsa cicatrici, tăieturi din care încă curge sânge, și murdărești totul în jurul tău.

Iubirea e cel mai mârșav sentiment, ce provoacă confuzie, lași persona dată învăluită într-o liniște crudă, fără niciun răspuns, și doare, pentru ca e profund și intim. Cât poate aștepta o persoană acel răspuns? Câte lucruri se pot schimba până atunci, Doamne! Va mai conta oare? Ce greutate pot avea cuvintele pe care nu le-ai spus la momentul potrivit? Le pierzi, și cu ele se evaporează iubirea, transformată mai apoi în tristețe, dar dacă se întâmplă așa înseamnă că a meritat. O minciună pentru un scop nobil, merită, chiar merită.

[Iulia Mândru]

”Singur în fața dragostei” de Aureliu Busuioc

Aceasta este, în esență, concluzia cărții. Fragment extras din text: 📚

“Dacă există dragoste cu adevărat, nu în rațiune trebuie căutată. Dar o căutăm anume aici cu încăpăţânarea unui miop ce nu-şi vede ochelarii pe nas, și ne trezim în preajma bătrâneții cu surpriza că n-am înțeles lucrurile cum ar fi trebuit să le înțelegem... Că am respectat formule care nu trebuiau respectate, că am adus jertfe unor idoli ce trebuiau doborâţi, şi că urmăm să propovăduim ce ni s-a propovăduit şi nouă...

Şi dacă e căutarea motorul întregii vieți, de ce singurul domeniu în care căutarea e interzisă şi înfierată e dragostea? Dragostea...”

[Victoria Ciobanu]

O carte drăguță şi foarte pătrunzătoare, pe alocuri un pic dificil de înțeles. În general toate scrierile despre perioada anilor sovietici are o atmosferă aparte, dar şi un mod de scriere total diferit de operele recente. Mi-a plăcut, dar poate aş fi vrut mai multe detalii. Parcă era totul mai mult o meditație şi nu reușeam să intru în esența liniei de subiect. Oricum, frumos scris. Recomand!

[Andreea]

"Singur în fața dragostei" o operă despre doi profesori cu o istorie romantică foarte captivantă.Este o carte destul de interesantă,însă vocabularul este destul de complicat și greu de înțeles pentru o adolescentă ca mine...citiți descrierea cărții și dacă vă interesează,o puteți citi cu drag!🌸📖

[D G]

Și rămân singur în fața dragostei, pentru că îmi este frică să spun și să arăt că-mi pasă, dar iubesc în liniște, asta mă face fericit...

[Milena]

Plictisitoare :(

[Olga Mustetan]

Nu e pe gustu meu.

[Andrei Blaga]

Dacă o citeam la 16 ani poate că şi îmi plăcea.

[daria]

?

[Mihai]

Este foarte bună

[Emilia Sat]

E o carte buna, avand in vedere ca e o lectura de la scoala. Insa nu prea mi a placut sfarsitul:)

[Nikoli Grosu]

3/5, destul de interesanta.

[val]

“Știi că te iubesc.Știu că mă iubești cinstit și… și mult… Dar pleci și ai să rămâi singur în fața dragostei.”