What do you think?
Rate this book


160 pages, Paperback
First published January 1, 1966
“— […] Ţi-am găsit o gazdă bună, cam departe, dar la o gospodină puternică. Iaca, te-a conduce tovarăşul Negrescu.
Privii la geamantanul ei cât un dulap şi mă întrebai dacă nu-i totuşi Spânu un om de spirit. Dar nu puteam fi mojic:
— La cine?
— La Safta lui Terinte, văduva. Peste râpă!
O să fie un spectacol colosal! Pentru prima oară în Recea-Veche! Numai trei zile! Cumpăraţi biletele din timp! Eu cu dulapul pe umeri şi sfrijita asta alături, gata să leşine de spaimă la vederea primului viţel ce-o să ne taie drumul.”
“M-au primit bine, au râs de «Viorica Mircevna», ca de obicei, iar până la gazdă, la lelea Safta, m-a condus – ironia soartei – chiar «lovelasă». Radu Negrescu, profesor de fizică şi matematici, un bărbat de-o frumuseţe să-ţi stea ceasul. L-am văzut prin oraş, acum câteva zile, am stat chiar cu un rând în urma lui la Filarmonică, la Richter. Era cu o roşcovană. Ar fi putut avea mai mult gust. E însurat, dar nu trăieşte cu nevastă-sa. Să-i fie de bine!”
“Ce mă interesa fata asta, noua mea colegă, cu care nu schimbasem decât zece, douăzeci de fraze obişnuite?
Ce mă interesa că se dovedise a fi ceva mai inteligentă decât mi-o imaginam, mai frumoasă decât îmi păruse şi mai înţepată decât o clasificasem?
Să fie sănătoasă!”
“Al dracului femeiuşcă! Voia cu orice preţ să mă coboare din seninul Olimpului unde mă căţărasem. Lasă-mă în pace, duduie, eu am alte griji! E bine că nu te laşi călcată-n picioare, chiar îmi place că nu eşti prea mearsă la biserică şi dai cu barda-n Dumnezeu, dar... Ăstuia să-i trimiţi un scaun în cap şi tot degeaba. Pariez că n-are decât două circumvoluţiuni pe creier şi alea că l-a scăpat maică-sa pe scară în copilărie! Să discuţi cu el? Să te cerţi cu dânsul? Nu-ţi încreţi fruntea, o să faci riduri şi ai o frunte aşa de frumoasă!”
“În fond ce ştiam eu de Viorica?
Că predă franceza. Una. Că e o fată destul şi neaşteptat de inteligentă. Două. Că ştie ce vrea şi se ia de piept şi cu dracu dacă simte că are dreptate. Trei.
Că picase în mijlocul nostru ca o firimitură de drojdie într-un aluat ce-a prins imediat să dospească. Da, anume asta o ştiam mai bine şi mă interesa. Curios cum poate un mic impuls rostogoli o stâncă mare!”
“Ce-aveam să-i spun dac-aş fi strigat-o sau aş fi ajuns-o din urmă?
Că mi-i dor de-un om? Nu-mi era dor de nici un om. Nu-mi era dor nici măcar de mine.
Pentru prima dată mă trezisem singur în mijlocul pustiului din mine şi pentru întâia oară vedeam cât de întins e.”
“Mă consideră un sceptic. E o fată bună: eu mă credeam cinic.
— Te înşeli. Eu n-am principii de viaţă. Iar scepticismul e un principiu. Eu am teorii. Şi mă călăuzesc de ele. În cazul de faţă teoria mea e următoarea: specia umană degenerează şi nimeni nu poate opri acest proces fără să fie caraghios.
— Ceţos.
— Poftim! Viaţa e o luptă şi aşa mai departe. Oamenii se împart în buni şi răi. Elementar. Cei buni şi cinstiţi mor în luptă. Pe linia întâia. Extenuaţi. Otrăviţi. Vânaţi.
Ciurucurile trăiesc. Acasă. În spatele frontului. La aprovizionare.
Cei buni şi cinstiţi fac experienţe pe ei înşişi. Ard în laboratoare. Mor în pustietăţi de sete şi la poli de frig.
Cei răi trăiesc. Frecventează teatrele şi restaurantele. Dictează gusturi. Călătoresc.
Cei buni şi cinstiţi vin la ţară. Să ridice şi pe alţii. Să le deschidă ochii.”
“— La început l-a chemat pe tatăl băiatului. Un urs, era puţin ameţit. «Ştii de ce te-am chemat?» – «Oi şti, tovarăşe director, dacă mi-i spune». – «Ai un băiat rău». – «Apoi ştiu eu, cum l-a făcut mă-sa». – «Da îi strică şi pe alţii». – «Ei, chiar îi strică!»
— «Matale, tovarăşe Armaşu, tot aşa rău te purtai la şcoală?» – «Nu, că n-am umblat». – «Da când aveai şaisprezece ani te uitai la fete?» – «D-apoi de ce să nu mă uit, mă uitam, numai că nu se uitau ele la mine!» – «Ei, lasă gluma. Noi vorbim serios. La şaisprezece ani mata nu trimiteai scrisori de dragoste la fete!»
— «Nu trimiteam, că nu ştiam să scriu.» Credeam că se umflă de râs toată cancelaria. S-au înţeles până la urmă să-l înveţe minte pe fecioru-său. «L-oi învăţa, numai că azi copiii îs mai deştepţi ca noi! Iaca, dacă dumneavoastră, oameni cu carte, nu puteţi să le veniţi de hac.»”