Prin cuceriri constante, lumea arabă era în expansiune. Între granițele ei erau îngrămădite populații tot mai diverse, a căror științe și tradiții trebuiau acum integrate în corpus-ul general arab. La fel ca în creștinism, Cartea Sfântă trebuia să cuprindă toate cunoștințele omenirii, însă interpretarea folosită până atunci era insuficientă în lumina noului flux de cunoștințe, de sorginte grecească, transmis prin intermediul unor popoare ca perșii, evreii etc. Printr-un corpus teoretic unitar se spera astfel realizarea unei interpretări coerente și universalizantă a textului revelat, iar sistemul lui Aristotel părea cel mai potrivit în acest sens.
al-Kindi e primul filosof dintr-o lungă tradiție arabă de tălmăcitori a operelor lui Aristotel. Munca lui deci, dificilă de altfel, este în primul rând aceea de transpunere a conceptelor filosofului grec în limba arabă, formând concomitent un limbaj de specialitate, neexistent până atunci.
Chiar și așa, asta nu-l face un simplu traducător-exeget, din contră, al-Kindi este un filosof original, altfel n-ar fi avut o atât de mare influență asupra posterității. Pentru a fi în acord cu textul sfânt(atunci când o interpretare favorabilă armonizării cu doctrina lui Aristotel nu era cu putință), acesta se găsește uneori nevoit să-l contrazică pe stagirit. Cum e cazul în celebra dispută a eternității lumii, susținută de Aristotel, respinsă de al-Kindi cu argumente puternice.
Mai mult decât un aristotelism în straie arabe, "Despre filosofia primă" este în egală măsură un studiu asupra Unului(neoplatonism). Armonizarea celor două doctrine într-un tot unitar, consimțit de cuvântul sfintei cărți, va duce la ceea ce va fi cunoscut drept filosofia arabă, punând bazele originalității ei.