What do you think?
Rate this book
Donna Alba
La finalul romanului Donna Alba, măştile personajelor cad. Mihai Aspru a vrut doar s-o "stăpânească" pe trufaşa aristocrată, îmbrăcându-şi dorinţa în podoabe strălucitoare luate din cărţi. În schimb, Georges Radu Şerban, soţul înşelat, boier rigid taxat maliţios de către narator, se dovedeşte un veritabil erou tragic, sinucigându-se din dragoste, ca personajul lui Dostoievski. Cât o priveşte pe Alba, obiectul obsesiei îndelung elaborate, ea e un personaj de film din anii '30: femeia fatală, provocatoare de nenorociri pentru bărbaţii care o iubesc. Intriga dinamică, colorată de suspans, ajunge la o rezolvare cu happy end, care ar fi putut părea facilă dacă naratorul n-ar fi introdus un accent original de autoironie şi umor negru, chiar în legătură cu ultima apariţie a Albei. Foarte frumoasă în vălurile negre de mare doliu, dar deloc îndurerată, ea îi apare bărbatului ca un înger al morţii, promiţându-i o primejdioasă fericire.
384 pages, Hardcover
First published September 1, 1935
42 people are currently reading
551 people want to read
About the author
Gib I. Mihăescu
25 books17 followersGib I. Mihăescu (n. 23 aprilie 1894, Drăgăşani - d. 19 octombrie 1935, Bucureşti ), a fost un prozator, romancier şi un dramaturg român interbelic.
A absolvit cursurile Colegiului Naţional "Carol I" din Craiova.
Este autorul volumelor de nuvele Grandiflora în 1928 şi Vedenia în 1929, al unor romane de analiză psihologică a apariţiei unor stări obsesive, îndeosebi erotice: Rusoaica (tradus şi în limba slovacă), Braţul Andromedei, Femeia de ciocolată, Zilele şi nopţile unui student întârziat, Donna Alba. A scris şi piese de teatru (adunate în volumul Pavilionul cu umbre) şi a purtat o interesantă corespondenţă cu Cezar Petrescu, Corneliu Moldovanu, Apriliana Medianu şi Susanne Dovalova, din Bratislava.
Romanele lui Mihăescu au influente ruseşti, mulţi critici vorbind despre "dostoievskianism", însă textele sale, deşi asemănătoare prin obiect, se deosebesc prin luciditate şi limpezime de tenebrele şi atmosfera neguroasă a operei lui Dostoievski.
Valoarea operei lăsate în urma sa de Gib I. Mihaescu l-a aşezat între marii nuvelişti români şi printre cei mai importanţi romancieri ai literaturii noastre.
[EN:] Gib I. Mihăescu (1894-1935) was a Romanian novelist and dramatist.
Born in Drăgăşani, Mihăescu wrote short stories such as Grandiflora, and novels. His work depicts obsessive, often erotic, feelings. His works include Rusoaica ("The Russian Woman"), Femeia de ciocolată ("The woman of Chocolate"), Donna Alba. His style has been compared by several critics to that of Fyodor Dostoevsky.
A absolvit cursurile Colegiului Naţional "Carol I" din Craiova.
Este autorul volumelor de nuvele Grandiflora în 1928 şi Vedenia în 1929, al unor romane de analiză psihologică a apariţiei unor stări obsesive, îndeosebi erotice: Rusoaica (tradus şi în limba slovacă), Braţul Andromedei, Femeia de ciocolată, Zilele şi nopţile unui student întârziat, Donna Alba. A scris şi piese de teatru (adunate în volumul Pavilionul cu umbre) şi a purtat o interesantă corespondenţă cu Cezar Petrescu, Corneliu Moldovanu, Apriliana Medianu şi Susanne Dovalova, din Bratislava.
Romanele lui Mihăescu au influente ruseşti, mulţi critici vorbind despre "dostoievskianism", însă textele sale, deşi asemănătoare prin obiect, se deosebesc prin luciditate şi limpezime de tenebrele şi atmosfera neguroasă a operei lui Dostoievski.
Valoarea operei lăsate în urma sa de Gib I. Mihaescu l-a aşezat între marii nuvelişti români şi printre cei mai importanţi romancieri ai literaturii noastre.
[EN:] Gib I. Mihăescu (1894-1935) was a Romanian novelist and dramatist.
Born in Drăgăşani, Mihăescu wrote short stories such as Grandiflora, and novels. His work depicts obsessive, often erotic, feelings. His works include Rusoaica ("The Russian Woman"), Femeia de ciocolată ("The woman of Chocolate"), Donna Alba. His style has been compared by several critics to that of Fyodor Dostoevsky.
Ratings & Reviews
Friends & Following
Create a free account to discover what your friends think of this book!
Community Reviews
Displaying 1 - 30 of 39 reviews
July 13, 2012
Asta a fost, cu sinceritate, prima carte romaneasca la care, citind-o, m-am gandit "eh, asta ar face de-un film bun". Desi nu e all action all the time, e in parte roman detectiv, cu actiune rezonabil de complicata, exista schimbari de situatie periodice, planuri bine ticluite care esueaza, concluzii dezamagitoare, personaje bine conturate, imagini vizuale puternice, ca sa nu mai mentionez faptul ca cele 2 personaje pe care e centrata actiunea sunt, pare-se, extrem de atragatoare.
Pe de alta parte, intre turnurile astea neasteptate, sunt zeci de pagini de analiza minutioasa, de planuri detaliate, metafore si suspinat degeaba dupa o tipa. Si desigur, dragostea pentru enervanta, recurenta femeie-ideal e orice, numai dragoste nu. Eroul o invaluie intai complet intr-o aura de mister (atat de complet incat e confuz cu privire la culoarea parului ei) si chiar dupa ce, treptat, ajunge sa ii banuiasca (creepin' and stalkin') personalitatea, nu tine cont de cat de urata e realitatea, nu, pentru el nu exista loc de dezamagire, atat timp cat frumusetea fizica se mentine si e insotita de o mandrie de nobil apus.
De obicei am o problema cu femeile desavarsite din literatura romaneasca, dar de data asta, parca eroul a fost mai neverosimil. Aventurile amoroase, talentul de orator si fizicul sugereaza un Don Juan, dar asteptarea de mai mult de 10 ani, insistenta si intelectul apartin unui nerdy nerd frustrat. In ciuda faptului ca eroul il ia pe Don Quijote ca model sufletesc, eu m-am gandit imediat la Julien Sorel. Doar ca un Julien pe dos: din cate imi amintesc, Julien voia sa urce pe scara sociala cu ajutorul femeii, in timp ce eroul lupta pentru pozitie sociala ca sa ajunga la femeie.
As vedea filmul asta (noir), desi cartea nu m-a dat pe spate. Acum sunt curioasa de mult-laudata Rusoaica.
Pe de alta parte, intre turnurile astea neasteptate, sunt zeci de pagini de analiza minutioasa, de planuri detaliate, metafore si suspinat degeaba dupa o tipa. Si desigur, dragostea pentru enervanta, recurenta femeie-ideal e orice, numai dragoste nu. Eroul o invaluie intai complet intr-o aura de mister (atat de complet incat e confuz cu privire la culoarea parului ei) si chiar dupa ce, treptat, ajunge sa ii banuiasca (creepin' and stalkin') personalitatea, nu tine cont de cat de urata e realitatea, nu, pentru el nu exista loc de dezamagire, atat timp cat frumusetea fizica se mentine si e insotita de o mandrie de nobil apus.
De obicei am o problema cu femeile desavarsite din literatura romaneasca, dar de data asta, parca eroul a fost mai neverosimil. Aventurile amoroase, talentul de orator si fizicul sugereaza un Don Juan, dar asteptarea de mai mult de 10 ani, insistenta si intelectul apartin unui nerdy nerd frustrat. In ciuda faptului ca eroul il ia pe Don Quijote ca model sufletesc, eu m-am gandit imediat la Julien Sorel. Doar ca un Julien pe dos: din cate imi amintesc, Julien voia sa urce pe scara sociala cu ajutorul femeii, in timp ce eroul lupta pentru pozitie sociala ca sa ajunga la femeie.
As vedea filmul asta (noir), desi cartea nu m-a dat pe spate. Acum sunt curioasa de mult-laudata Rusoaica.
May 1, 2022
Acum in miez de noapte am terminat acest roman fantastic. E thriller, e romantic, are un pic de Caragiale in el, Multa istorie. Fantastic! O gramada de personaje de care atat de usor te atasezi!
Nu l ocoliti!
Nu l ocoliti!
April 11, 2024
Donna Alba
Sa zic din capul locului ca mi-a plăcut, în ciuda reținerilor mele inițiale, mai mult decât mă așteptam. Este un roman clasic care se înscrie perfect în definiția lui. Perspectivă unică, desfășurare liniară a întâmplarilor, descrierea detaliată a scenelor, abundența de limbaj pus în slujba explicațiilor luuungi, exprimarea fără echivoc a tuturor simțămintelor. Limbajul este specific epocii, personajele fac mărturisiri umflate de patos, de emoție, de noblețe, noblețe falsă sau reală, după caz. Și totuși. Sunt personaje care nu se lăsa ghicite decât până în chiar ultima fraza. Sunt părți din acțiunea romanului care își găsesc un răspuns surprinzător și neintuit, fapt care are puterea sa te țină atent pana la final. Nararea la persoana întâi ii permite personajului principal sa zugravească un profund portret psihologic, propriul portret. Iar ce vad ochii lui ne îngăduie sa facem o schiță interesanta asupra interbelicului - chiar dacă foarte generală, în tușe largi. Totuși, aristocrația, mult subțiată la punga după reforma agrară, lasă să se intrezareasca prin câteva personaje, starea precară, de ananghie financiară, în care se găsea. Decăderea progresivă a exponentilor ei vine în contrast cu marea putere de seducție pe care o are încă ideea de aristocrație, de clasă intangibila, inaccesibila, închisă celor care nu se află sub tutela unui nume ilustru. Personajul principal, Mihai Aspru, este prins ca un fluture de hipnotizanta lumină degajata de Alba Ypsilant, soția nobilului descendent de cărmuitor de neam pe linia Radu Șerbanilor, un celebru avocat de succes. În contextul asta Gib Mihăescu face niște treburi interesante în ceea ce privește noțiunea de noblețe, noblețe care este o însușire accesibilă tuturor atunci când este vorba despre una sufletească, și aristocrație în sensul de clasă care își arogă prin definiție atributele de aleasă simtire si calitate a caracterului. Mihai Aspru este îndrăgostit de clasă, de un statut, și nu are nimic nobil în gândurile lui. Deși o dorește pe Alba pentru că este inaccesibila, o poseda în imaginația lui ca pe o femeie, dorința lui este erotică și tide neîncetat sa o aibă fizic în puterea lui. La exterior însă, purtarea lui în casa mestrului este una exemplară iar omul chiar accede la o poziție onorabila în calitatea de avocat ce-l secondeaza pe marele Radu Șerban. Ce e interesant e ca la interior, avem acces la toate mașinațiile, stratagemele pe care le întreprinde și la toată meschinaria gândurilor lui, la patima lui. De altfel el se judeca și se găsește vinovat de intențiile lui murdare, ele se văd, se aud, se simt necontenit tocmai pentru ca suntem așezați confortabil în capul lui, în sufletul lui. Este o întreaga poveste, deși simplă și oarecum clasica la rândul ei, în care se prind aceste personaje. Cine și ce moral intr-o lume în care se peinda și nume princiare și cocote? Ce este blazonul unei familii în care doi frati întruchipează siluete profund antagonice, unul o mare delicatețe sufletească pe când altul o nețarmuită decădere?
Ma întreb, totuși, ce mi-a plăcut de fapt la roman? Cred ca este ceva în limbaj, un anume fel de a folosi cuvântul, care mi-a plăcut la GM, în ciuda faptului ca este excesiv și uneori exagerat. Atunci când i-am făcut concesia de a mă împăca fara fasoane cu calapodul timpului, romanul a început să curgă. Și aș zice că aș mai citi măcar Rusoaica.
Sa zic din capul locului ca mi-a plăcut, în ciuda reținerilor mele inițiale, mai mult decât mă așteptam. Este un roman clasic care se înscrie perfect în definiția lui. Perspectivă unică, desfășurare liniară a întâmplarilor, descrierea detaliată a scenelor, abundența de limbaj pus în slujba explicațiilor luuungi, exprimarea fără echivoc a tuturor simțămintelor. Limbajul este specific epocii, personajele fac mărturisiri umflate de patos, de emoție, de noblețe, noblețe falsă sau reală, după caz. Și totuși. Sunt personaje care nu se lăsa ghicite decât până în chiar ultima fraza. Sunt părți din acțiunea romanului care își găsesc un răspuns surprinzător și neintuit, fapt care are puterea sa te țină atent pana la final. Nararea la persoana întâi ii permite personajului principal sa zugravească un profund portret psihologic, propriul portret. Iar ce vad ochii lui ne îngăduie sa facem o schiță interesanta asupra interbelicului - chiar dacă foarte generală, în tușe largi. Totuși, aristocrația, mult subțiată la punga după reforma agrară, lasă să se intrezareasca prin câteva personaje, starea precară, de ananghie financiară, în care se găsea. Decăderea progresivă a exponentilor ei vine în contrast cu marea putere de seducție pe care o are încă ideea de aristocrație, de clasă intangibila, inaccesibila, închisă celor care nu se află sub tutela unui nume ilustru. Personajul principal, Mihai Aspru, este prins ca un fluture de hipnotizanta lumină degajata de Alba Ypsilant, soția nobilului descendent de cărmuitor de neam pe linia Radu Șerbanilor, un celebru avocat de succes. În contextul asta Gib Mihăescu face niște treburi interesante în ceea ce privește noțiunea de noblețe, noblețe care este o însușire accesibilă tuturor atunci când este vorba despre una sufletească, și aristocrație în sensul de clasă care își arogă prin definiție atributele de aleasă simtire si calitate a caracterului. Mihai Aspru este îndrăgostit de clasă, de un statut, și nu are nimic nobil în gândurile lui. Deși o dorește pe Alba pentru că este inaccesibila, o poseda în imaginația lui ca pe o femeie, dorința lui este erotică și tide neîncetat sa o aibă fizic în puterea lui. La exterior însă, purtarea lui în casa mestrului este una exemplară iar omul chiar accede la o poziție onorabila în calitatea de avocat ce-l secondeaza pe marele Radu Șerban. Ce e interesant e ca la interior, avem acces la toate mașinațiile, stratagemele pe care le întreprinde și la toată meschinaria gândurilor lui, la patima lui. De altfel el se judeca și se găsește vinovat de intențiile lui murdare, ele se văd, se aud, se simt necontenit tocmai pentru ca suntem așezați confortabil în capul lui, în sufletul lui. Este o întreaga poveste, deși simplă și oarecum clasica la rândul ei, în care se prind aceste personaje. Cine și ce moral intr-o lume în care se peinda și nume princiare și cocote? Ce este blazonul unei familii în care doi frati întruchipează siluete profund antagonice, unul o mare delicatețe sufletească pe când altul o nețarmuită decădere?
Ma întreb, totuși, ce mi-a plăcut de fapt la roman? Cred ca este ceva în limbaj, un anume fel de a folosi cuvântul, care mi-a plăcut la GM, în ciuda faptului ca este excesiv și uneori exagerat. Atunci când i-am făcut concesia de a mă împăca fara fasoane cu calapodul timpului, romanul a început să curgă. Și aș zice că aș mai citi măcar Rusoaica.
November 21, 2024
Este ceva la Bucureștiul perioadei interbelice care îmi provoacă o fascinație absolută. Aș citi cărți din acea perioadă la nesfârșit. De altfel, aș spune că atmosfera Bucureștiului din anii 30 a fost elementul cel mai plăcut al acestei cărți.
Din păcate, romanul lui Gib Mihăescu a reușit să mă scoată din sărite încă de la primele câteva zeci de pagini, de când a fost dezvăluită intriga, și, cu toate că a evoluat în câteva direcții interesante, sentimentul de ridicol nu a dispărut până la sfârșit.
Conceptul este următorul: Mihai Aspru, un fiu de boieri rămas orfan, se întoarce în România după mai mulți ani petrecuți lucrând pe diverse vapoare, se hotărăște să-și finalizeze studiile și, în timp ce aștepta să intre la un examen, observă o femeie aflată în trecere. Acea femeie este atât de frumoasă, încât îl face să-i scape cărțile din mână. Până aici, totul pare ok. Problema este că protagonistul se hotărăște să-și petreacă următorii ani din viață în căutarea misterioasei femei, în a cărei prezență s-a aflat pentru doar câteva secunde.
Este o premiză pe care nu poți să o iei în serios în secolul XXI. Adică, un bărbat vede o femeie frumoasă preț de câteva secunde și este atât de fascinat, încât o caută ani de zile, o descoperă din întâmplare și se angajează la biroul de avocatură al soțului ei, totul pentru a găsi o cale să o cucerească, pe bune?
Există un fir narativ care se concentrează pe investigarea trecutului Donnei Alba, iar Mihai Aspru este un abil psiholog care reușește să manipuleze multe persoane, fiind complet lipsit de scrupule. Lucru peste care aș fi putut să trec- la urma urmei, am citit cărți despre criminali în serie și tot felul de psihopați pe lângă care Mihai Aspru este pistol cu apă, un protagonist nu trebuie să fie o persoană plăcută, cu care ai sta de vorbă la un pahar, ca să-și capteze interesul- însă motivația complet ridicolă mi-a ucis din fașă cea mai mare parte din divertismentul oferit de carte.
Cel mai plăcut personaj este probabil Georges Radu Șerban, soțul Albei, pentru că măcar este un om cu onoare, deși felul în care își ține soția departe de societate din cauza geolziei nu este idealul meu de căsnicie.
Din păcate, asta a fost ,,Donna Alba" pentru mine: un roman cu personaje a căror motivație este de-a dreptul idioată, care a îmbătrânit rău, scris însă bine, deși proza este puțin prea înflorată pentru gustul meu, și care se desfășoară într-un cadru de care nu cred că mă voi sătura vreodată.
June 8, 2022
Inainte sa ma apuc de aceasta carte, o prietena, care o terminase cu mult inaintea mea, ma atentionase ca va "aluneca" destul de greu, ca este complexa, filosofica, psihologica si ca este construita doar din fraze interminabile si intortocheate. Dupa primele 10 pagini mi se parea acceptabila, dar cumva, lucrurile nu aveau sa "infloreasca", ci doar sa devina destul de statice.
Romanul, despre care citisem pe undeva ca ar fi pseudo-erotic (nu-i adevarat!), este structurat sub doar 3 mari parti, fara capitole, in 400 de pagini (Va imaginati cat de greu a fost de parcurs?!), iar principala lui incadrare, o consider a fi "detectivistica", dar nu chiar...
Povestea este relativ simpla si prezinta gandurile obsesive, incapatanate si geloase ale unui tanar avocat, Mihai Aspru, care timp de 11 ani se gandeste la o singura femeie - Alba Ypsilant - si isi doreste sa devina "stapanul stapanei lui".
Pentru a indeplini acest lucru se angajeaza in casa sotului doamnei, Georges Radu Serban - avocat si mosier cu intinderi petrolifere in Valea Prahovei si pe Neajlov.
"Și ghearele cumplite ale geloziei nesigure se infig fara mila in cugetul meu."
Donna Alba se va dovedi a fi o cucoana cu fasoane princiare si mofturi multe, care nu-i va da nici cea mai mica atentie, timp de 10 ani, chiar daca se intalnesc zilnic in casa acesteia.
Drept urmare, protagonistul, si naratorul, in acelasi timp, isi propune sa o cucereasca, punandu-i la picioare solutia salvatoare a celui mai ascuns secret al ei. Pentru acest fapt, tanarul va duce o viata dubla - va locui multa vreme intr-o mansarda ocupata de indivizi cu reputatie indoielnica, in timp ce va ramane in ochii ei si a societatii om onorabil, prim secretar al celui mai de succes avocat al timpurilor.
Abia spre sfarsitul ultimei parti, cele doua personaje principale ajung sa interactioneze, intr-o maniera destul (dar nu chiar) de surprinzatoare, dar pana acolo drumul e tare lung si extrem de anevoios.
Alba ramane in memoria mea ca un personaj puternic, manipulator, ca o femeie periculoasa, desi nu se foloseste de nicio arma fizica in vederea anihilarii pretendentilor ei, in timp ce avocatul Aspru mi-a lasat un gust amar, de misogin, de om fara scrupule care este in stare sa insele pe oricine pentru a obtine ceea ce poate nici nu si-ar dori, in realitate.
Am fost tentata mult timp sa-i dau 3 stelute, dar nu pot sa ignor modalitatile de exprimare, paleta lingvistica si originalitatea lui Mihaescu de a scrie si de a prezenta caracterele umane. Mi se pare un bun psiholog si un fin observator.
Drept urmare, romanul "Donna Alba" a fost pentru mine un roman bun, dar nu chiar 😅
Aici aveti forma de erotism, dar nu chiar:
"Acum Alba nu mai era pentru mine o forma de poveste, o candida si ideala intruchipare de vis; ea devenise deodata femeia palpabila si dorita; contururile lente si prelungi ale trupului ei se tolaneau lasciv in gandurile mele ca incolacirile lenese ale norilor de tigari, care-mi incarcau necontenit de duminica incoace vazduhul camerelor."
"Ea este toată în mine ca o otravă plăcută, care a crescut nesimţit după lenta inoculare şi acum mă paralizează în neaşteptate momente pentru durate mai lungi, ori mai scurte, dar cu intensitate şi cu exclusivitate de crud şi nimicitor acces; numai că eu aştept fericit această amorţire divină, o invoc şi o sorb şi mă dăruiesc ei, cu voluptatea şi înfiorarea candidă a celui ce-şi zvârle singur sufletul şi carnea beţiilor mistice sau reci."
Romanul, despre care citisem pe undeva ca ar fi pseudo-erotic (nu-i adevarat!), este structurat sub doar 3 mari parti, fara capitole, in 400 de pagini (Va imaginati cat de greu a fost de parcurs?!), iar principala lui incadrare, o consider a fi "detectivistica", dar nu chiar...
Povestea este relativ simpla si prezinta gandurile obsesive, incapatanate si geloase ale unui tanar avocat, Mihai Aspru, care timp de 11 ani se gandeste la o singura femeie - Alba Ypsilant - si isi doreste sa devina "stapanul stapanei lui".
Pentru a indeplini acest lucru se angajeaza in casa sotului doamnei, Georges Radu Serban - avocat si mosier cu intinderi petrolifere in Valea Prahovei si pe Neajlov.
"Și ghearele cumplite ale geloziei nesigure se infig fara mila in cugetul meu."
Donna Alba se va dovedi a fi o cucoana cu fasoane princiare si mofturi multe, care nu-i va da nici cea mai mica atentie, timp de 10 ani, chiar daca se intalnesc zilnic in casa acesteia.
Drept urmare, protagonistul, si naratorul, in acelasi timp, isi propune sa o cucereasca, punandu-i la picioare solutia salvatoare a celui mai ascuns secret al ei. Pentru acest fapt, tanarul va duce o viata dubla - va locui multa vreme intr-o mansarda ocupata de indivizi cu reputatie indoielnica, in timp ce va ramane in ochii ei si a societatii om onorabil, prim secretar al celui mai de succes avocat al timpurilor.
Abia spre sfarsitul ultimei parti, cele doua personaje principale ajung sa interactioneze, intr-o maniera destul (dar nu chiar) de surprinzatoare, dar pana acolo drumul e tare lung si extrem de anevoios.
Alba ramane in memoria mea ca un personaj puternic, manipulator, ca o femeie periculoasa, desi nu se foloseste de nicio arma fizica in vederea anihilarii pretendentilor ei, in timp ce avocatul Aspru mi-a lasat un gust amar, de misogin, de om fara scrupule care este in stare sa insele pe oricine pentru a obtine ceea ce poate nici nu si-ar dori, in realitate.
Am fost tentata mult timp sa-i dau 3 stelute, dar nu pot sa ignor modalitatile de exprimare, paleta lingvistica si originalitatea lui Mihaescu de a scrie si de a prezenta caracterele umane. Mi se pare un bun psiholog si un fin observator.
Drept urmare, romanul "Donna Alba" a fost pentru mine un roman bun, dar nu chiar 😅
Aici aveti forma de erotism, dar nu chiar:
"Acum Alba nu mai era pentru mine o forma de poveste, o candida si ideala intruchipare de vis; ea devenise deodata femeia palpabila si dorita; contururile lente si prelungi ale trupului ei se tolaneau lasciv in gandurile mele ca incolacirile lenese ale norilor de tigari, care-mi incarcau necontenit de duminica incoace vazduhul camerelor."
"Ea este toată în mine ca o otravă plăcută, care a crescut nesimţit după lenta inoculare şi acum mă paralizează în neaşteptate momente pentru durate mai lungi, ori mai scurte, dar cu intensitate şi cu exclusivitate de crud şi nimicitor acces; numai că eu aştept fericit această amorţire divină, o invoc şi o sorb şi mă dăruiesc ei, cu voluptatea şi înfiorarea candidă a celui ce-şi zvârle singur sufletul şi carnea beţiilor mistice sau reci."
July 3, 2014
Te vei enerva si te vei bucura si vei ramane in suspans de nenumarate ori! O carte superba cu o poveste geniala. A must-read!
Read
June 16, 2022"Donna Alba nu este simbolul unei iubiri, ci simbolul unei ambiții al cărei mobil îl constituie snobismul. " (I. Negoițescu)
Consistent şi bine scris, romanul lui Gib Mihăescu reprezintă o analiză critică a fenomenului "male gaze", a prefacerii femeii într-un simbol al sacralității şi a dezumanizării "sexului frumos".
Ultima frază a romanului face ca, pe lângă toate determinativele care i s-au atribuit, să fie şi un roman al ratării, al pierderii de sine şi a virtuților.
Consistent şi bine scris, romanul lui Gib Mihăescu reprezintă o analiză critică a fenomenului "male gaze", a prefacerii femeii într-un simbol al sacralității şi a dezumanizării "sexului frumos".
Ultima frază a romanului face ca, pe lângă toate determinativele care i s-au atribuit, să fie şi un roman al ratării, al pierderii de sine şi a virtuților.
May 1, 2015
Cartea a fost buna, subiectul a fost cat de cat captivant, dar executia nu m-a dat pe spate. Au fost pasaje exagerate de naratie intinse pana la refuz precum guma de mestecat de pe talpa unui pantof.
Personajul principal isi planuieste indelung triumful asupra cuceririi sale - ii ia 10 ani pentru a reusi !!!! - iar metodele sale prin care opereaza sunt destul de interesante, infiltrarile printre personajele societatii de atunci sunt subtile si de o finete rara. E foarte diabolic si rabdator si stie extrem de bine sa manipuleze sau sa traga de limba pe unii - ceea ce a fost de apreciat la el.
Ceea ce nu mi-a placut a fost executia, stilul literar a fost extrem de meticulos, si adesea m-am inspaimantat cand am auzit ceea ce gandeste personajul. De multe ori m-am intrebat daca scriitorul a fost in toate mintile cand a scris cartea pentru ca de multe ori nu prea dadea semne de sanatate mintala! Gib Mihaescu pare adesea dus in sensul bun al cuvantului - felul in care trateaza razbunarile in carte pare sa denote c-ar planui defapt razbunarea pe viata sa, ca si cum ar fi fost victima unei nedreptati.
Cartea are si momente briliante- se pare ca nebunia e ca o lama cu dublu tais- manupilarile sunt intradevar reusite ,poate prea eusite pentru gustul meu.
Fara adaos Mihail Aspru e un personaj intrigant, la fel se poate spune si despre Donna Alba, care se poarta destul de enigmatic, aproape ca Otilia lui Calinescu...
Concluzie- a doua citire nu-mi schimba rating-ul 3.5 stele
Personajul principal isi planuieste indelung triumful asupra cuceririi sale - ii ia 10 ani pentru a reusi !!!! - iar metodele sale prin care opereaza sunt destul de interesante, infiltrarile printre personajele societatii de atunci sunt subtile si de o finete rara. E foarte diabolic si rabdator si stie extrem de bine sa manipuleze sau sa traga de limba pe unii - ceea ce a fost de apreciat la el.
Ceea ce nu mi-a placut a fost executia, stilul literar a fost extrem de meticulos, si adesea m-am inspaimantat cand am auzit ceea ce gandeste personajul. De multe ori m-am intrebat daca scriitorul a fost in toate mintile cand a scris cartea pentru ca de multe ori nu prea dadea semne de sanatate mintala! Gib Mihaescu pare adesea dus in sensul bun al cuvantului - felul in care trateaza razbunarile in carte pare sa denote c-ar planui defapt razbunarea pe viata sa, ca si cum ar fi fost victima unei nedreptati.
Cartea are si momente briliante- se pare ca nebunia e ca o lama cu dublu tais- manupilarile sunt intradevar reusite ,poate prea eusite pentru gustul meu.
Fara adaos Mihail Aspru e un personaj intrigant, la fel se poate spune si despre Donna Alba, care se poarta destul de enigmatic, aproape ca Otilia lui Calinescu...
Concluzie- a doua citire nu-mi schimba rating-ul 3.5 stele
January 27, 2022
Trepidant, complex, adânc, lent (ba chiar încetinit) acest roman este o enciclopedie ce ilustrează mentalitatea virilă și spiritul de Hercule pe care îl poate înrădăcina o pasiune intensă într-un bărbat.
Cu toate acestea, în ciuda tuturor acestor caracteristici, nu a fost întocmai pe gustul meu, ci undeva într-o zonă intermediară. Gib nu m-a dat pe spate, însă cu siguranță e un autor ce merită lecturat.
Există dragoste la prima vedere?
Poate că veți afla răspunsul citind “Donna Alba”.
Poate…
Cu toate acestea, în ciuda tuturor acestor caracteristici, nu a fost întocmai pe gustul meu, ci undeva într-o zonă intermediară. Gib nu m-a dat pe spate, însă cu siguranță e un autor ce merită lecturat.
Există dragoste la prima vedere?
Poate că veți afla răspunsul citind “Donna Alba”.
Poate…
January 29, 2020
M, soz u r not deep if you overthink
Think Donna Alba and picture Lizzie Grant being tragic and all that
next time give her more of a personality too
Think Donna Alba and picture Lizzie Grant being tragic and all that
next time give her more of a personality too
July 2, 2020
Am ales această carte din bibliotecă bazându-mă pe bucuria trecută cu care am citit "Nuntă în cer", de Mircea Eliade, "Lorelei", de Ionel Teodoreanu sau "Invitația la vals" de Mihail Drumeș. O vedeam cumva în același stil, doar ca "Donna Alba" are acele fraze alambicate, construite cu o sumedenie de cuvinte care îmbogățesc vocabularul. E scrisă într-un stil putin greu de digerat pentru că trebuie sa treci peste enunturi pline de descrieri ca să ajungi la o idee principală. Si pana la urma acesta este si farmecul: mințile ne sunt ușor introduse în poetica lui Gib Mihăescu. Donna Alba devine prin Mihai Aspru si prin intermediul celorlalte caractere - un personaj indirect. Aceasta femeie "tăcută" este venerată, idolatrizată de Mihai, este idealul femeiesc.
"Ea este toată în mine ca o otravă plăcută, care a crescut nesimțit după lenta-i inoculare și acum mă paralizează în neașteptate momente pentru durate mai lungi, ori mai scurte, dar cu intensitate și cu exclusivitate de crud și nimicitor acces".
"Ea este toată în mine ca o otravă plăcută, care a crescut nesimțit după lenta-i inoculare și acum mă paralizează în neașteptate momente pentru durate mai lungi, ori mai scurte, dar cu intensitate și cu exclusivitate de crud și nimicitor acces".
August 4, 2021
Cred sincer că este singura carte citită pentru școală care mi-a plăcut. Adevărul este că trebuie să ai o atenție deosebită pentru a o putea aprecia pe de-a dreptul, dar țin să cred că asta o face si mai specială. Povestea este captivantă și sfârșitul este neașteptat. Consider că descrierile lungi și narațiunea impecabilă dar uneori obositoare fac cartea asta ceea ce este. Un roman excelent, merită citit!
Read
August 27, 2014O carte care se citeste destul de greu, dar care te prinde tocmai prin ritmul ei sacadat, prin abundenta de detalii si prin curiozitatea pe care o trezeste personajul principal cititorilor prin obsesia lui pentru aceasta Donna Alba.
May 7, 2023
Mihai Aspru e arogant, îngâmfat și plictisitor, iar donna Alba absentă în cea mai mare parte a cărții.
January 10, 2024
Mihai is the last whore in the most serious way. I can't understand how some people enjoyed this reading..
August 1, 2022
"Când vrea să fie crudă, Voicuța știe să te înfîoare cu noutatea ei, tocmai pentru că era așa mică și ochii îi luceau atât de tare, parcă vibra de ură tot corpul ei într-atât de mic că alt sentiment nu mai avea loc să precumpănească; din lipsă de spațiu, sentimentele se manifestau pe rând în acest trupușor frumos. De aceea eu nu puteam conveni că logica ei este adevărată până-n adâncul tuturor consecințelor.
Dacă acum însă, ferit de cuirasa maturității și de lama rece a unei lucidități sceptice, care uneori mă nemulțumește ori chiar mă agasează literalmente, aș putea rezista tenace oricărei tentații ideologico-sentimentale, fie ea plasată în stânga, în dreapta ori la mijloc, cu siguranță însă că aș ocupa bucuros o poziție extremă și diametral opusă, când aș găsi o fată ca Voicuța, așezată din timp, și nu din diletantism, de bună seamă, în poziția adversă. Jocul contrastelor și al contrariilor e tot ce mă amuză mai mult, mă covârșește, mă înfi-oară și mă asmute, și sunt nespus de fericit că domnița Alba ocupă real și mai cu seamă sufletește un turn de fildeș închis muritorilor de rând, la umărul cărora tocmai pentru asta mă simt nespus de mulțumit, în aceste momente de mare tensiune a vieții mele, că mă găsesc.
In schimb Voicuța știe să anihileze, împreunând elemente care se anulează reciproc, orice diferențe care ar constitui vreo stavilă satisfacerii gusturilor ei de moment. împrejurarea face ca ea să nu fie numaidecât o Ypsilant, o Basarab, sau mai știu ce alt mare nume. Dar chiar de-ar fi astfel, îi citesc prin transparența gândurilor că diferența dintre noi n-ar deschide neapărat înăuntru-i un teatru de luptă; dimpotrivă, dacă acel care-ar întâmpina-o cu omagiile lui i-ar fi pe plac, poarta sufletului ei s-ar deschide de la sine, indiferent de punctul de plecare al nou-venitului sau de ce-ar putea clocoti sub crusta aparenței sale"
"La urmă, târziu, dintr-un fel de încăpățânare oarbă, pe care eu n-o mai înțelegeam, m-a pus să recunosc că în orice caz mi-a dat mai mult ea de lucru decât doamna Alba. Am crezut că vrea cu orice preț să-mi surprindă o cât de slabă mărturisire privitoare la raporturile mele cu soția patronului. Și mi-a scăpat așa, idiot, cu un oftat adânc și atât de sincer:
– O, dacă ar fi mers și cu dânsa tot astfel... Și-a fost de-ajuns, firește, ca scena când cu dușul să se repete. Voicuța a plecat ca un glonț, fără nici o vorbă. însă indignarea ei trebuie să fi trecut chiar dincolo de orice margini, când, după ce s-a îmbrăcat și s-a repezit la ușa dinspre vestibul, va fi văzut că eu rămăsesem tot întins pe divan și-i urmăream mișcările în liniște, imbecilizat și incapabil nu numai să mă mișc, s-o opresc sau s-o rog să rămână, dar fără nici o culoare, fără nici un avânt sau spaimă în ochi, indiferent, ca un animal.
Abia multă vreme după plecarea ei îmi dădui seama că avusesem un motiv destul de serios ca să procedez așa cum procedasem: incontinua, persistenta evocare a relațiilor mele cu doamna Alba, vreau să spun, îmbrăcarea în ușuratică realitate a unui miraj ce-mi era atât de scump și mi se părea reflecția unei atât de îndepărtate înfăptuiri!
Dar vedenia subită a chipului eminescian și fericit al vecinului meu de mansardă mă făcu să mă scutur, pe largul divan, unde am rămas până-n târziu, ca de un puternic fior. Sfântul meu miraj era profanat cu consimțământ de această soioasă apariție, și pentru asta n-ar fi meritat desigur un omagiu atât de greu ca ofensa pe care i-o făcusem cu atâta cruzime și imbecilitate Voicuței. Sfânta asta, așa de candidă în visurile mele - Voicuța, dacă n-are dreptate, cel puțin ar putea să aibă -, în realitate nu va fi fiind un pisc atât de imaculat și de inaccesibil, cum mă tot amăgesc pe mine însumi că ar putea fi. Sunt un netot, asta sunt, asta e singura realitate, cu atâtea ocoluri, atât de pe departe, ce le fac în jurul ei... Sunt un laș și-un neputincios, asta e totul. Și iată încă o ironie a întâmplării, cea mai teribilă din toate, cea mai neașteptată, care mă asigură că lucrul e în orice caz posibil și care mă chinuiește cu atât mai cumplit cu cât eu încă mă găsesc la o distanță așa de considerabilă de ceea ce mi se atribuie...
Aproape o lună am tratat, de astă dată, împăcarea cu Voicuța la telefon. Toate fazele acestei grele întreprinderi au fost întâmpinate de ea, rând pe rând, cu mare scrupulozitate: glasul Voicuței, care mă asigura că domnișoara nu e acasă, apoi același glas, care-și declina identitatea, dar, la identificarea (superfluă) alui meu, îmi trântea receptorul, fără răspuns, în furcă; în sfârșit acceptarea conversației, dar refuzul oricărei întâlniri și așa mai departe."
"suntem amândoi la polii opuși ai aceluiași ax care se separa oricum s-ar intalni"
Dacă acum însă, ferit de cuirasa maturității și de lama rece a unei lucidități sceptice, care uneori mă nemulțumește ori chiar mă agasează literalmente, aș putea rezista tenace oricărei tentații ideologico-sentimentale, fie ea plasată în stânga, în dreapta ori la mijloc, cu siguranță însă că aș ocupa bucuros o poziție extremă și diametral opusă, când aș găsi o fată ca Voicuța, așezată din timp, și nu din diletantism, de bună seamă, în poziția adversă. Jocul contrastelor și al contrariilor e tot ce mă amuză mai mult, mă covârșește, mă înfi-oară și mă asmute, și sunt nespus de fericit că domnița Alba ocupă real și mai cu seamă sufletește un turn de fildeș închis muritorilor de rând, la umărul cărora tocmai pentru asta mă simt nespus de mulțumit, în aceste momente de mare tensiune a vieții mele, că mă găsesc.
In schimb Voicuța știe să anihileze, împreunând elemente care se anulează reciproc, orice diferențe care ar constitui vreo stavilă satisfacerii gusturilor ei de moment. împrejurarea face ca ea să nu fie numaidecât o Ypsilant, o Basarab, sau mai știu ce alt mare nume. Dar chiar de-ar fi astfel, îi citesc prin transparența gândurilor că diferența dintre noi n-ar deschide neapărat înăuntru-i un teatru de luptă; dimpotrivă, dacă acel care-ar întâmpina-o cu omagiile lui i-ar fi pe plac, poarta sufletului ei s-ar deschide de la sine, indiferent de punctul de plecare al nou-venitului sau de ce-ar putea clocoti sub crusta aparenței sale"
"La urmă, târziu, dintr-un fel de încăpățânare oarbă, pe care eu n-o mai înțelegeam, m-a pus să recunosc că în orice caz mi-a dat mai mult ea de lucru decât doamna Alba. Am crezut că vrea cu orice preț să-mi surprindă o cât de slabă mărturisire privitoare la raporturile mele cu soția patronului. Și mi-a scăpat așa, idiot, cu un oftat adânc și atât de sincer:
– O, dacă ar fi mers și cu dânsa tot astfel... Și-a fost de-ajuns, firește, ca scena când cu dușul să se repete. Voicuța a plecat ca un glonț, fără nici o vorbă. însă indignarea ei trebuie să fi trecut chiar dincolo de orice margini, când, după ce s-a îmbrăcat și s-a repezit la ușa dinspre vestibul, va fi văzut că eu rămăsesem tot întins pe divan și-i urmăream mișcările în liniște, imbecilizat și incapabil nu numai să mă mișc, s-o opresc sau s-o rog să rămână, dar fără nici o culoare, fără nici un avânt sau spaimă în ochi, indiferent, ca un animal.
Abia multă vreme după plecarea ei îmi dădui seama că avusesem un motiv destul de serios ca să procedez așa cum procedasem: incontinua, persistenta evocare a relațiilor mele cu doamna Alba, vreau să spun, îmbrăcarea în ușuratică realitate a unui miraj ce-mi era atât de scump și mi se părea reflecția unei atât de îndepărtate înfăptuiri!
Dar vedenia subită a chipului eminescian și fericit al vecinului meu de mansardă mă făcu să mă scutur, pe largul divan, unde am rămas până-n târziu, ca de un puternic fior. Sfântul meu miraj era profanat cu consimțământ de această soioasă apariție, și pentru asta n-ar fi meritat desigur un omagiu atât de greu ca ofensa pe care i-o făcusem cu atâta cruzime și imbecilitate Voicuței. Sfânta asta, așa de candidă în visurile mele - Voicuța, dacă n-are dreptate, cel puțin ar putea să aibă -, în realitate nu va fi fiind un pisc atât de imaculat și de inaccesibil, cum mă tot amăgesc pe mine însumi că ar putea fi. Sunt un netot, asta sunt, asta e singura realitate, cu atâtea ocoluri, atât de pe departe, ce le fac în jurul ei... Sunt un laș și-un neputincios, asta e totul. Și iată încă o ironie a întâmplării, cea mai teribilă din toate, cea mai neașteptată, care mă asigură că lucrul e în orice caz posibil și care mă chinuiește cu atât mai cumplit cu cât eu încă mă găsesc la o distanță așa de considerabilă de ceea ce mi se atribuie...
Aproape o lună am tratat, de astă dată, împăcarea cu Voicuța la telefon. Toate fazele acestei grele întreprinderi au fost întâmpinate de ea, rând pe rând, cu mare scrupulozitate: glasul Voicuței, care mă asigura că domnișoara nu e acasă, apoi același glas, care-și declina identitatea, dar, la identificarea (superfluă) alui meu, îmi trântea receptorul, fără răspuns, în furcă; în sfârșit acceptarea conversației, dar refuzul oricărei întâlniri și așa mai departe."
"suntem amândoi la polii opuși ai aceluiași ax care se separa oricum s-ar intalni"
September 22, 2023
,,Ea e zeita si norocul meu si ea trebuie sa-mi porunceasca orice doreste"
,,Scapatea nu sta decat in lasarea lucirii de nebunie sa-si faca jocul ei."
,,Scapatea nu sta decat in lasarea lucirii de nebunie sa-si faca jocul ei."
January 10, 2024
10/01- 3.58
July 22, 2013
Prima impresie - fraze! Lectura presupune un efort de atenție impus de modul laborios de a scrie al lui Mihăescu. Odată ”imersat” în povestea lui Mihai Aspru - un veritabil Julien Sorel sau o variantă perfectată a lui Mihnea Băiatu, animată de adorarea unui ideal feminin, ești tentat să privești conflictul interior al protagonistului ca fiind exagerat, marcat de patetism și puțin plauzibil (curtea, sau mai bine zis așteptarea, asiduă și strategică a Albei timp de 11 ani), însă e compensat de o introspecție fină și de un final pe care eu l-am considerat original prin raportare la finalul romanului Zilele și nopțile unui student întârziat ce stă sub semnul melodramei ușor clișeice.
July 3, 2021
“E îngrozitor cum omul nu vede încă la apropierea semenului său decât dorința de a face rău, egoismul și interesul, și niciun gând bun și curat nu acordă intrusului care sosește dintr-o altă cavernă.”
“Trebuie să fie a mea doamna Alba, căci nu fără alt scop a trecut pe dinainte-mi acum șapte ani, când pregăteam de sârg examene întârziate, desigur tot pentru ea, necunoscuta. Ea a trecut, ca să-mi spună, cu râsul ei mut, că pentru ea și pentru viața ei va fi toată truda vieții mele...”
“Ochii noștri se căutară cu sete, se înlănțuiră, se strânseră, se contopiră și tremurară în spasm.”
“Trebuie să fie a mea doamna Alba, căci nu fără alt scop a trecut pe dinainte-mi acum șapte ani, când pregăteam de sârg examene întârziate, desigur tot pentru ea, necunoscuta. Ea a trecut, ca să-mi spună, cu râsul ei mut, că pentru ea și pentru viața ei va fi toată truda vieții mele...”
“Ochii noștri se căutară cu sete, se înlănțuiră, se strânseră, se contopiră și tremurară în spasm.”
January 5, 2011
It is an interesting novel detailing the journey of Mihai Aspru for conquering the heart of Alba Ypsilant. She is of noble birth and married with another descendant of ex-Romanian Prices. The only thing that bothered me is that the entire novel is like a detective story, Mihai being some kind of heart detective, trying to understand the soul of Donna Alba.
November 29, 2011
The only book I read from this author and It's not bad. If I come by another of his books I'll give it a try
December 28, 2014
Una dintre cele mai bune carti citite
November 17, 2025
Like wading through syrup.
Donna Alba follows Mihai Aspru, a young man who spends his adolescence running from his provincial roots, drifting through ports and odd jobs until a fleeting encounter with a beautiful woman rearranges his entire life. That woman is Alba Radu Serban (formerly Ypsilant), the elegant wife of a celebrated lawyer. Determined to integrate himself into her orbit, Mihai secures a position in her husband’s office and begins a long, restless campaign of scheming and dreaming, convinced that destiny will eventually place Alba in his arms. And in a way, it does — though hardly as he imagined.
The premise is undeniably strong: a Stendhal-like ambition, a young man who mistakes desire for love, and a vivid contrast between bourgeois manners and the darker edges of interwar Bucharest — the slums, the shabby rooms, the prostitutes pushed to survival. On paper, it promises something atmospheric and intimate, especially given the first-person narration. But Mihai’s obsession, fascinating at first, eventually buckles under the weight of melodrama. The narrative slips into repetition, circling the same ideas with endless internal monologues and hypothetical scenarios, until the tension dissolves into nothingness.
I did appreciate the way Mihaescu constructs Alba as an almost mythical figure for most of the novel — an ideal projected onto her by Mihai’s long nights and fantasies — only to let the illusion crumble in the final chapter. The unmasking is effective, showing both the real woman and the limits of Mihai’s imagination.
And there is something compelling in the portrayal of 1930s Bucharest, with its mix of refinement and decay, and in the novel’s slow, elegant rhythm. But unfortunately, the plot often stalls, looping through the same internal thoughts until the atmosphere simply evaporates. More than once, I found myself wanting to set the book aside and never return to it. ★★★☆☆
Donna Alba follows Mihai Aspru, a young man who spends his adolescence running from his provincial roots, drifting through ports and odd jobs until a fleeting encounter with a beautiful woman rearranges his entire life. That woman is Alba Radu Serban (formerly Ypsilant), the elegant wife of a celebrated lawyer. Determined to integrate himself into her orbit, Mihai secures a position in her husband’s office and begins a long, restless campaign of scheming and dreaming, convinced that destiny will eventually place Alba in his arms. And in a way, it does — though hardly as he imagined.
The premise is undeniably strong: a Stendhal-like ambition, a young man who mistakes desire for love, and a vivid contrast between bourgeois manners and the darker edges of interwar Bucharest — the slums, the shabby rooms, the prostitutes pushed to survival. On paper, it promises something atmospheric and intimate, especially given the first-person narration. But Mihai’s obsession, fascinating at first, eventually buckles under the weight of melodrama. The narrative slips into repetition, circling the same ideas with endless internal monologues and hypothetical scenarios, until the tension dissolves into nothingness.
I did appreciate the way Mihaescu constructs Alba as an almost mythical figure for most of the novel — an ideal projected onto her by Mihai’s long nights and fantasies — only to let the illusion crumble in the final chapter. The unmasking is effective, showing both the real woman and the limits of Mihai’s imagination.
And there is something compelling in the portrayal of 1930s Bucharest, with its mix of refinement and decay, and in the novel’s slow, elegant rhythm. But unfortunately, the plot often stalls, looping through the same internal thoughts until the atmosphere simply evaporates. More than once, I found myself wanting to set the book aside and never return to it. ★★★☆☆
December 7, 2019
Cartea urmareste obsesia unui tanar pentru o femeie frumoasa pe care a zarit-o pe strada, moment in care i-a cazut cartile din mana si a facut-o pe femeie sa zambeasca. Din acel moment, dragostea pentru Donna Alba l-a urmarit mereu si a incercat tot posibilul sa o seduca. S-a angajat ca ajutor de avocat in casa sotului Donnei Alba, avocatul Georges Radu Serban. Din dorinta de a se remarca, de a urca pe scara sociala si a ajunge pe aceeasi treapta cu ea, el se apuca serios de studiu si devine unul din cei mai renumiti avocati (si cu ajutorul "maestrului"). A aflat de un anume print Preda Buzescu, care o santaja pe Donna Alba cu niste scrisori pe care le furase de la fratele lui, Tudor Buzescu, si care contineau dovada unei relatii de dragoste a acestuia cu ea. Incercand sa o impresioneze pe Donna Alba, Mihai Aspru a reusit sa il pacaleasca pe Preda si sa-i sustraga scrisorile. Tudor Buzescu murise intr-un duel cu avocatul Georges Radu Serban acum 10 ani, din pricina dragostei lui pentru Donna Alba. Cu toate astea, avocatul nu aflase nimic de infidelitatea sotiei si ea a pastrat secretul tot acest timp. Pana la urma Mihai Aspru ii daruieste scrisorile Donnei Alba fara sa ceara nimic in schimb, iar aceasta, chinuita de mustrari de constiinta, ii dezvaluie totul sotului ei. Acesta, la aflarea acestor vesti, se sinucide. Personajul principal reuseste sa o cucereasca pe Donna Alba, vazandu-si visul implinit. Romanul descrie foarte bine starile launtrice din mintea unui indragostit absolut care isi dedica intreaga viata, dragostei nemarginite pentru o femeie care devine pentru el prototipul frumusetii desavarsite.
This entire review has been hidden because of spoilers.
August 25, 2022
J'écris aujourd'hui quelques lignes sur cette lecture ancienne. Paru en 1935, Donna Alba est le dernier roman publié par l'auteur qui meurt la même année.
Pour comprendre véritablement qui est Donna Alba et d'où vient cette aura italienne de son nom, il faut entrer dans le monde captivant et charmant du roman. Alba Ypsilant est une aristocrate de haut rang, mariée à Georges Radu Șerban lui même boyard issu d'une famille royale et éminent avocat. Mihai Aspru, de basse extraction tombera sous le charme de Donna Alba alors qu'il n'était que lycéen et mettra onze ans avant de « posséder » cette femme fatale dont le mari se suicide par amour. Mihai Aspru est, comme l'a affirmé George Călinescu, un cas de « bovarysme masculin », car obsédé par la beauté de Donna Alba. Sa biographie est retracée en quelques lignes, dès le début du roman, sans rien anticiper cependant du tourment dramatique de plus tard.
Le discours du narrateur est dominé par une tendance à la mythification de la femme et de l'amour.
Bref une lecture dont je garde un très bon souvenir et un roman qui mériterait d'être traduit un jour en français.
Pour comprendre véritablement qui est Donna Alba et d'où vient cette aura italienne de son nom, il faut entrer dans le monde captivant et charmant du roman. Alba Ypsilant est une aristocrate de haut rang, mariée à Georges Radu Șerban lui même boyard issu d'une famille royale et éminent avocat. Mihai Aspru, de basse extraction tombera sous le charme de Donna Alba alors qu'il n'était que lycéen et mettra onze ans avant de « posséder » cette femme fatale dont le mari se suicide par amour. Mihai Aspru est, comme l'a affirmé George Călinescu, un cas de « bovarysme masculin », car obsédé par la beauté de Donna Alba. Sa biographie est retracée en quelques lignes, dès le début du roman, sans rien anticiper cependant du tourment dramatique de plus tard.
Le discours du narrateur est dominé par une tendance à la mythification de la femme et de l'amour.
Bref une lecture dont je garde un très bon souvenir et un roman qui mériterait d'être traduit un jour en français.
May 23, 2022
“Donna Alba” is about a man whose entire existence revolves around the woman he is infatuated with, the wife of his boss. He admits he did not have any dreams, any trajectory in life before falling for her. Every decision he makes in life is with her in mind, he dedicates himself to her and uncovers her past in order to win her over, although during almost every interaction they have she shows him nothing but disgust and contempt, or she uses him for her own gain. Alba is a master manipulator who has him around her finger, like a loyal dog.
Mihai Aspru is such a pathetic little man, it’s both hilarious and creepy. He makes fun of other men suffering at the hands of Alba, obsessing over her and ready to give up their lives for her, stupidly unaware that he is one of them. The glee I felt whenever he failed at his grand plans of impressing Alba was indescribable.
Mihai Aspru is such a pathetic little man, it’s both hilarious and creepy. He makes fun of other men suffering at the hands of Alba, obsessing over her and ready to give up their lives for her, stupidly unaware that he is one of them. The glee I felt whenever he failed at his grand plans of impressing Alba was indescribable.
September 7, 2019
Ce nu mi-a plăcut la acest roman e în primul rând construcția frazelor, de multe ori prea lungi, lipsite de cursivitate. Altfel, subiectul, deși pare banal, nu plictisește, narațiunea fiind bine gradată. Experte în arta disimulării și în manipularea fără scrupule a celor din jur, cele două personaje principale sfârșesc într-un happy-end apoteotic, dar cu rezerve privind durabilitatea relației (el a pornit de jos, având într-o anumită etapă concepții cvasi-socialiste, pe când ea se simte îndreptățită la un trai princiar, în virtutea sângelui albastru și a bogăției de care dispune în urma celor doi bărbați pe care i-a îngropat).
March 29, 2020
Holly molly, what a good book from start to finish! Mihaescu does an exquisite expose on one man's obsession with a particularly capricious lady setting in motion his own inevitable fate.
From his inner monologue and careful planning, Mihai Aspru is a perfect representation of selfish human ambition, moral decadence mixed with the disillusion of grandeur as well as relentlessness with regards to his desired object. The perfect example of the human condition, even now in the 21st century. Brilliant!
From his inner monologue and careful planning, Mihai Aspru is a perfect representation of selfish human ambition, moral decadence mixed with the disillusion of grandeur as well as relentlessness with regards to his desired object. The perfect example of the human condition, even now in the 21st century. Brilliant!
June 28, 2025
Se spune că marile spirite se întâlnesc în cele mai neașteptate locuri iar paralela respectivă are loc în literatură, la fel ca și-n viața de zi cu zi.
Așa se face că Gib Mihăescu (de fapt Gheorghe...), Liviu Rebreanu , Camil Petrescu și Mihail Sebastian, făcând parte din aceeași generație de scriitori interbelici și gândind cam în aceeași cheie tragică, ajung să scrie romane asemănătoare. Despre dragoste și război, despre sentimente și destine...
Din păcate, cu același gen de deznodământ...
Așa se face că Gib Mihăescu (de fapt Gheorghe...), Liviu Rebreanu , Camil Petrescu și Mihail Sebastian, făcând parte din aceeași generație de scriitori interbelici și gândind cam în aceeași cheie tragică, ajung să scrie romane asemănătoare. Despre dragoste și război, despre sentimente și destine...
Din păcate, cu același gen de deznodământ...
Displaying 1 - 30 of 39 reviews