What do you think?
Rate this book
Voica. Pontiful
„Intre Voica si Pontiful s-a scurs o jumatate de secol de istorie, de viata, de creatie; in acesti ani Henriette Yvonne Stahl a trait numeroase evenimente dramatice, ale istoriei romanesti ca si ale destinului personal, a scris cateva carti - nu multe -, dar nu s-a schimbat in esenta. Domnisoara s-a maturizat, a devenit o femeie cu o personalitate puternica, dominata de setea de cunoastere, pe care si-a descoperit-o citind carti de filosofie, dar si de initiatica, ezoterism, mistica, ocultism. Dintre scriitori, cel mai apropiat i-a fost Dostoievski. O experienta a extazului, a «rapirii» intr-o alta dimensiune, pe care marturiseste a o fi trait in anul 1933, a motivat-o sa caute experiente extraordinare si oameni cu puteri neobisnuite, «initiati», frecventand de atunci cu asiduitate vindecatori, telepati, hipnotizatori, vraci, cunoscatori ai Cabalei etc. Din acestea s-a nutrit arta ei de a crea o tipologie umana atipica, personaje bizare, psihologii abisale, care o situeaza in prelungirea esteticii romantismului.
La capatul lecturii a doua romane atat de deosebite prin problematica lor, opera unei scriitoare prea putin cunoscute azi isi dezvaluie nota ei de pregnanta originalitate, de atractie pentru personaje si fapte care ies din sfera cotidianului. Henriette Yvonne Stahl e o prozatoare care se citeste cu placere si interes.“ - Elena Zaharia Filipas
La capatul lecturii a doua romane atat de deosebite prin problematica lor, opera unei scriitoare prea putin cunoscute azi isi dezvaluie nota ei de pregnanta originalitate, de atractie pentru personaje si fapte care ies din sfera cotidianului. Henriette Yvonne Stahl e o prozatoare care se citeste cu placere si interes.“ - Elena Zaharia Filipas
416 pages, Hardcover
Published March 17, 2010
1 person is currently reading
130 people want to read
About the author
Henriette Yvonne Stahl
26 books25 followersA fost o scriitoare și traducătoare română, sora sociologului Henri H. Stahl și fiica scriitorului Henri Stahl.
Intre anii 1952-1957 a fost căsătorită cu scriitorul Petru Dumitriu.
Intre anii 1952-1957 a fost căsătorită cu scriitorul Petru Dumitriu.
Ratings & Reviews
Friends & Following
Create a free account to discover what your friends think of this book!
Community Reviews
Displaying 1 - 11 of 11 reviews
March 14, 2015
Voica și-atît.
Uneori mi s-a părut prea abruptă, parcă retezată, cumva. O mai știți pe stăpîna lui Tom, cum apare ea mereu în desene, dar nu i se văd decît picioarele și i se aude vocea? Așa e și domnișoara asta cu pantofi albi care apare în prima parte; asistă la toate scenele din familia Voicăi, își dă cu părerea, ajută-n stînga și-n dreapta, dar habar n-avem cine e. Mie nu-mi plac treburile astea așa neclare, deși povestea e bunicică. 2,5 *
M-am săturat o vreme de țărani, bani și pămînt, să trecem la ceva mai finuț. :p
Uneori mi s-a părut prea abruptă, parcă retezată, cumva. O mai știți pe stăpîna lui Tom, cum apare ea mereu în desene, dar nu i se văd decît picioarele și i se aude vocea? Așa e și domnișoara asta cu pantofi albi care apare în prima parte; asistă la toate scenele din familia Voicăi, își dă cu părerea, ajută-n stînga și-n dreapta, dar habar n-avem cine e. Mie nu-mi plac treburile astea așa neclare, deși povestea e bunicică. 2,5 *
M-am săturat o vreme de țărani, bani și pămînt, să trecem la ceva mai finuț. :p
April 11, 2022
Voica - 4.5*
Pontiful - 2.5*
În ansamblu: 3.5*
Pontiful - 2.5*
În ansamblu: 3.5*
June 22, 2018
Voica
=====
Multe dintre temele legate de conditia taranului roman se regasesc si aici, intr-o forma extrem de condensata. Pe scurt, intriga o constituie aparitia neasteptata a unui copil "din flori" in viata unui cuplu de tarani: Voica si sotul ei Dumitru, acesta din urma fiind cel care are copilul impreuna cu o tiganca dintr-un sat indeparatat. Pornind de aici, ni se prezinta viata intregului sat, vazuta prin prisma lor. Avem, astfel, temele clasice:
- "pamantul" ca cel mai de pret lucru pe care il poate avea cineva. Voica ii cere lui Dumitru o portiune din pamantul pe care il detine, ca rasplata pentru a avea grija de copil
- viata tiganilor si relatia lor cu restul satenilor, acestia fiind angajati pentru diverse munci si in acelasi timp inconjurati de o aura mistica. Voica face referire la posibile "vraji" pe care amanta sotului ei le-ar putea infaptui daca Voica ar cauta razbunare
- cu ocazia unei nunti ni se arata si o parte din obiceiurile traditionale de la sat
Impresionanta este insa perspectiva modernista a romanului, naratorul fiind "o domnisoara de la oras" care serveste atat ca martor dar si antiteza a vietii satenilor. Urmatoarele scene sunt remarcabile:
- atunci cand o taranca din sat o intreaba cum fac femeile de la oras de nu au atatia copii. Raspunsul domnisoarei este halucinant, pentru ca in loc sa ii raspunda concret, ii ofera un raspuns romanticizat legat de puterea (si virtutea) femeilor de la sat care reusesc sa faca multi copii. Este totusi pentru prima oara cand vad adusa in discutie tema contraceptivelor intr-un astfel de roman
- violenta fata de copii, normalizata in acest context, este pusa in discutie de domnisoara atunci cand Voica il bate pe Ion (copilul din flori). Voica nu vede nimic rau in asta in timp ce domnisoara este oripilata
- lipsa de educatie si reticenta satenilor de a isi da copiii la scoala. Are loc urmatorul dialog intre domnisoara si una din fetitele din sat (dialog care expunde si rolul asumat al femeii in societate):
"- Anco, de ce nu-i spui tu lui tata-tau sa te dea la scoala macar un an sa inveti sa scrii, sa citesti? N-ai vrea?
- Ce sa-i mai spui! Parca ma asculta el pe mine!
Si rase din nou batjocoritoare.
- Dar nu-ti pare rau?
- Ba ca! Doar n-oi muri, ca-s fata, nu baiat!"
Anonimizarea naratorului serveste contrastului dintre "viata la sat" si "viata la tara", domnisoara nefiind caracterizata in vre-un fel pe parcursul romanului. Finalul intareste de asemenea ideea ca avem de a face cu un mic studiu al vietii de la sat, intamplarile in sine fiind doar un pretext pentru
a expune si dezvolta temele de mai sus.
Pontiful
=====
Îmi displac profund romanele care tratează subiectul "dragostei imposibile" și care romanticizează procesul, victimizează partea al cărei sentiment nu este împărtășit și antagonizează pe cel care profită de situație. Deși nu este complet departe de a fi un astfel de roman, Pontiful, este totuși remarcant prin următoarele aspecte:
- iraționalitatea situației este evidentă în fiecare propoziție a romanului
- Ara Surenian este un personaj bine construit. Evident, îl vedem doar prin prisma naratoarei, astfel încât în mare parte a romanului ne sunt evidențiate numai calitățile acestuia dar momentele în care adevărata fața a acestuia ne este arătată sunt cu atât mai puternice.
- puterea de introspecție a naratoarei (care trebuie să recunosc că pare exagerată și pretențioasă de multe ori)
Interpretarea mea (poate nejustificată, nu totul trebuie să aibă o explicație) e că sfârșitul "curat" al poveștii dintre naratoare și Filip a suprimat multe dintre reacțiile "normale" asociate unei despărțiri. Ținute astfel în frâu, se transformă și iau aspecte ciudate, în acest caz îndrăgostirea de o persoană complet nepotrivită.
=====
Multe dintre temele legate de conditia taranului roman se regasesc si aici, intr-o forma extrem de condensata. Pe scurt, intriga o constituie aparitia neasteptata a unui copil "din flori" in viata unui cuplu de tarani: Voica si sotul ei Dumitru, acesta din urma fiind cel care are copilul impreuna cu o tiganca dintr-un sat indeparatat. Pornind de aici, ni se prezinta viata intregului sat, vazuta prin prisma lor. Avem, astfel, temele clasice:
- "pamantul" ca cel mai de pret lucru pe care il poate avea cineva. Voica ii cere lui Dumitru o portiune din pamantul pe care il detine, ca rasplata pentru a avea grija de copil
- viata tiganilor si relatia lor cu restul satenilor, acestia fiind angajati pentru diverse munci si in acelasi timp inconjurati de o aura mistica. Voica face referire la posibile "vraji" pe care amanta sotului ei le-ar putea infaptui daca Voica ar cauta razbunare
- cu ocazia unei nunti ni se arata si o parte din obiceiurile traditionale de la sat
Impresionanta este insa perspectiva modernista a romanului, naratorul fiind "o domnisoara de la oras" care serveste atat ca martor dar si antiteza a vietii satenilor. Urmatoarele scene sunt remarcabile:
- atunci cand o taranca din sat o intreaba cum fac femeile de la oras de nu au atatia copii. Raspunsul domnisoarei este halucinant, pentru ca in loc sa ii raspunda concret, ii ofera un raspuns romanticizat legat de puterea (si virtutea) femeilor de la sat care reusesc sa faca multi copii. Este totusi pentru prima oara cand vad adusa in discutie tema contraceptivelor intr-un astfel de roman
- violenta fata de copii, normalizata in acest context, este pusa in discutie de domnisoara atunci cand Voica il bate pe Ion (copilul din flori). Voica nu vede nimic rau in asta in timp ce domnisoara este oripilata
- lipsa de educatie si reticenta satenilor de a isi da copiii la scoala. Are loc urmatorul dialog intre domnisoara si una din fetitele din sat (dialog care expunde si rolul asumat al femeii in societate):
"- Anco, de ce nu-i spui tu lui tata-tau sa te dea la scoala macar un an sa inveti sa scrii, sa citesti? N-ai vrea?
- Ce sa-i mai spui! Parca ma asculta el pe mine!
Si rase din nou batjocoritoare.
- Dar nu-ti pare rau?
- Ba ca! Doar n-oi muri, ca-s fata, nu baiat!"
Anonimizarea naratorului serveste contrastului dintre "viata la sat" si "viata la tara", domnisoara nefiind caracterizata in vre-un fel pe parcursul romanului. Finalul intareste de asemenea ideea ca avem de a face cu un mic studiu al vietii de la sat, intamplarile in sine fiind doar un pretext pentru
a expune si dezvolta temele de mai sus.
Pontiful
=====
Îmi displac profund romanele care tratează subiectul "dragostei imposibile" și care romanticizează procesul, victimizează partea al cărei sentiment nu este împărtășit și antagonizează pe cel care profită de situație. Deși nu este complet departe de a fi un astfel de roman, Pontiful, este totuși remarcant prin următoarele aspecte:
- iraționalitatea situației este evidentă în fiecare propoziție a romanului
- Ara Surenian este un personaj bine construit. Evident, îl vedem doar prin prisma naratoarei, astfel încât în mare parte a romanului ne sunt evidențiate numai calitățile acestuia dar momentele în care adevărata fața a acestuia ne este arătată sunt cu atât mai puternice.
- puterea de introspecție a naratoarei (care trebuie să recunosc că pare exagerată și pretențioasă de multe ori)
Interpretarea mea (poate nejustificată, nu totul trebuie să aibă o explicație) e că sfârșitul "curat" al poveștii dintre naratoare și Filip a suprimat multe dintre reacțiile "normale" asociate unei despărțiri. Ținute astfel în frâu, se transformă și iau aspecte ciudate, în acest caz îndrăgostirea de o persoană complet nepotrivită.
This entire review has been hidden because of spoilers.
March 26, 2024
Henriette Yvonne Stahl a fost o scriitoare si traducatoare romana casatorita cu scriitorul Ion Vinea si sora a sociologului H. H. Stahl. "Voica" este romanul sau de debut (1924) apartinand curentului literar "Naturalism" fondat de Zola. Recenzia mea va fi doar despre aceasta lucrare.
Cartea debuteaza cu una dintre imaginile tipice pentru viata la sat in acea perioada. Voica plange caci sotul ei, Dumitru, a batut-o si vrea s-o goneasca de acasa. Ea nu poate avea copii iar sotul ei nu intelege de ce si doreste sa aduca acasa copilul din flori facut cu o femeie straina pe timpul cat era plecat in razboi. Voica nu doreste sa se ingrijeasca de pruncul alteia si cere pamant pe numele ei daca acest lucru se va intampla:
"Dumneata nu stii ce inseamna pamantul! Dar nu se poate, nu se poate fara pamant."
Pentru ca sotul nu ii da nimic Voica fuge de acasa si Dumitru il aduce in locul ei pe Ionica, feciorul. Care va fi pana la urma soarta protagonistei ramane sa aflati citind cartea de fata.
Dupa ce am citit mai multe carti ale lui Zola (precum "La Terre") am aflat ca naturalismul este brutal, crud, fara infrumusetari sau romantizari ale saraciei. Soarta personajelor este pecetluita din start caci decaderea este o chestiune ereditara - sunt nascuti pentru asta. Trebuie sa recunoastem ca naturalismul romanesc este si mai atroce.
Taranii au o viata chinuita la fel ca si cei din jurul lor: copiii, batranii, animalele de povara. Cu totii sunt adesea munciti pana la epuizare, saraci, nemancati, murdari, nescoliti, avand insa o viclenie si o experienta a vietii:
"Coplesit de viata, o indura cu nepasare fara sa o blesteme, fara sa o iubeasca. Parea ca traieste din obisnuinta."
"Asa e la noi la tara, domnisoara. Daca are omul zile, traieste, daca nu... pace buna."
Naratiunea se face printr-un narator-personaj, cu focalizare interna, din perspectiva unei domnisoare de la oras care sta in casa la Voica si observa tot, judeca tot, iscodeste pe toata lumea etc.
In critica s-a facut o intensa comparatie cu romanul "Ion" al lui Rebreanu:
"In mijlocul campului, trantita la pamant, Voica. Cu fata in jos, plange cantand a jale, lung, ca la mort: "Pamant blestemat!... Zilele mele, zile amare...""
Nu este un text care sa placa cititorului prezentand lucruri greu de suportat pentru omul contemporan. Insa trebuie sa recunoastem ca asa este la noi la tara. Din pacate avem tragedii cu femei batute, copii care nu merg la scoala, mame adolescentine, animale chinuite si infometate si barbati cazuti in patima pacanelelor si a bauturii.
Cartea debuteaza cu una dintre imaginile tipice pentru viata la sat in acea perioada. Voica plange caci sotul ei, Dumitru, a batut-o si vrea s-o goneasca de acasa. Ea nu poate avea copii iar sotul ei nu intelege de ce si doreste sa aduca acasa copilul din flori facut cu o femeie straina pe timpul cat era plecat in razboi. Voica nu doreste sa se ingrijeasca de pruncul alteia si cere pamant pe numele ei daca acest lucru se va intampla:
"Dumneata nu stii ce inseamna pamantul! Dar nu se poate, nu se poate fara pamant."
Pentru ca sotul nu ii da nimic Voica fuge de acasa si Dumitru il aduce in locul ei pe Ionica, feciorul. Care va fi pana la urma soarta protagonistei ramane sa aflati citind cartea de fata.
Dupa ce am citit mai multe carti ale lui Zola (precum "La Terre") am aflat ca naturalismul este brutal, crud, fara infrumusetari sau romantizari ale saraciei. Soarta personajelor este pecetluita din start caci decaderea este o chestiune ereditara - sunt nascuti pentru asta. Trebuie sa recunoastem ca naturalismul romanesc este si mai atroce.
Taranii au o viata chinuita la fel ca si cei din jurul lor: copiii, batranii, animalele de povara. Cu totii sunt adesea munciti pana la epuizare, saraci, nemancati, murdari, nescoliti, avand insa o viclenie si o experienta a vietii:
"Coplesit de viata, o indura cu nepasare fara sa o blesteme, fara sa o iubeasca. Parea ca traieste din obisnuinta."
"Asa e la noi la tara, domnisoara. Daca are omul zile, traieste, daca nu... pace buna."
Naratiunea se face printr-un narator-personaj, cu focalizare interna, din perspectiva unei domnisoare de la oras care sta in casa la Voica si observa tot, judeca tot, iscodeste pe toata lumea etc.
In critica s-a facut o intensa comparatie cu romanul "Ion" al lui Rebreanu:
"In mijlocul campului, trantita la pamant, Voica. Cu fata in jos, plange cantand a jale, lung, ca la mort: "Pamant blestemat!... Zilele mele, zile amare...""
Nu este un text care sa placa cititorului prezentand lucruri greu de suportat pentru omul contemporan. Insa trebuie sa recunoastem ca asa este la noi la tara. Din pacate avem tragedii cu femei batute, copii care nu merg la scoala, mame adolescentine, animale chinuite si infometate si barbati cazuti in patima pacanelelor si a bauturii.
June 3, 2021
— Voică, ce ai? De ce plângi?
Ca să răspundă, ţăranca ridică buimăcită capul din poală şi-şi şterse ochii tulburi de lacrimi, cu dosul palmei. Îi rămase faţa murdară.
— Ce să fie, domnişoară, vai de zilele mele!… Uite: mă goneşte! Mă goneşte Dumitru!
— Cum aşa? Nu-nţeleg. De ce te goneşte?
— De!… Uite-aşa!… şi reîncepu să plângă resemnată.
— Voică, ridică-ţi capul şi răspunde-mi: de ce te goneşte? Spune-mi drept: ce i-ai făcut?
— Nimic, domnişoară.
— Atunci de ce te goneşte?
— Da ştie-l Domnu. S-a săturat, şi pace…
Plângea, plângea.
— Nu mai plânge, Voică. O fi fost supărat şi ţi-a zis numai aşa, dar nu te poate goni. Lasă-l, că o să-i treacă.
— Că nu mă goneşte să-mi zică: „Pleacă”, şi eu să plec, da vezi; m-a bătut şi astă-noapte şi mi-a zis: „Na şi mai na până ai să te saturi şi o să pleci”. Şi eu: „Dă, câine, dă! Că nu dai în mine, dai în vită, că vită să fi fost şi nu munceam atâta pentru tine!” Şi-a zis: „Vită, ne-vită, tu să pleci la mă-ta acasă”. Şi eu: „Nu plec, mă! Nu plec nici moartă!…” Ce să mai zic: i s-a urcat mânia la cap şi a dat turbatu în mine, a dat ca în câini.
Şi Voica, nenorocită, ghemuită jos, bocea a jale, cu glas slab, cadenţat: „Aoleu, măiculiţa mea, ce ţi-am făcut?”.
Jeluirea Voichii dăinui mult, din ce în ce mai slabă, mai resemnată, duioasă, contopindu-se cu înserarea ce se aşternea. Şi, ca viaţa ce se zbuciumase în tot lungul zilei, se stinse, obosită, târziu, în întuneric.
Ca să răspundă, ţăranca ridică buimăcită capul din poală şi-şi şterse ochii tulburi de lacrimi, cu dosul palmei. Îi rămase faţa murdară.
— Ce să fie, domnişoară, vai de zilele mele!… Uite: mă goneşte! Mă goneşte Dumitru!
— Cum aşa? Nu-nţeleg. De ce te goneşte?
— De!… Uite-aşa!… şi reîncepu să plângă resemnată.
— Voică, ridică-ţi capul şi răspunde-mi: de ce te goneşte? Spune-mi drept: ce i-ai făcut?
— Nimic, domnişoară.
— Atunci de ce te goneşte?
— Da ştie-l Domnu. S-a săturat, şi pace…
Plângea, plângea.
— Nu mai plânge, Voică. O fi fost supărat şi ţi-a zis numai aşa, dar nu te poate goni. Lasă-l, că o să-i treacă.
— Că nu mă goneşte să-mi zică: „Pleacă”, şi eu să plec, da vezi; m-a bătut şi astă-noapte şi mi-a zis: „Na şi mai na până ai să te saturi şi o să pleci”. Şi eu: „Dă, câine, dă! Că nu dai în mine, dai în vită, că vită să fi fost şi nu munceam atâta pentru tine!” Şi-a zis: „Vită, ne-vită, tu să pleci la mă-ta acasă”. Şi eu: „Nu plec, mă! Nu plec nici moartă!…” Ce să mai zic: i s-a urcat mânia la cap şi a dat turbatu în mine, a dat ca în câini.
Şi Voica, nenorocită, ghemuită jos, bocea a jale, cu glas slab, cadenţat: „Aoleu, măiculiţa mea, ce ţi-am făcut?”.
Jeluirea Voichii dăinui mult, din ce în ce mai slabă, mai resemnată, duioasă, contopindu-se cu înserarea ce se aşternea. Şi, ca viaţa ce se zbuciumase în tot lungul zilei, se stinse, obosită, târziu, în întuneric.
March 3, 2023
Ma..ce dumnezeu??! Voica este exact ce e in neregula cu comunitatile de la sate. Exact tot ce e mai prost din viata la sat se afla in aceasta scurta povestire. Violenta domestica, violenta cu animalele, gelozie, extremely bad parenting, ce iti trece prin cap mai rau aia gasesti.
Si Pontiful efectiv e o bazaconie. Cea mai idioata si toxica relatie (nici macar nu ii pot spune de dragoste). Efectiv fiecare trope problematic legat de relatii este exemplificat aici. Iti vine sa te iei cu mainile de cap.
Si Pontiful efectiv e o bazaconie. Cea mai idioata si toxica relatie (nici macar nu ii pot spune de dragoste). Efectiv fiecare trope problematic legat de relatii este exemplificat aici. Iti vine sa te iei cu mainile de cap.
May 21, 2023
Voica este o bijuterie. Scriitura creeaza imagine vizuale exceptionale. Subiectul este dur, simplu, dar foarte placut construit. Lectura este o experienta in sine. Pontiful nu este la acelasi nivel, dar Voica merita toate laudele.
June 27, 2012
This book is made out of two novels. The first one, "Voica", is a small novel about Romanian peasants life shortly after the First World War. It is especially centered on the peasant woman's life and the relationship existing in that world. I reckon that some of the ideas presented in the book have survived in the Romanian society and together with some new additions, make up the values in which most modern people believe.
The second novel, "Pontiful", is about a weird love story between a woman novelist in her 50s and a Armenian doctor with unusual psychic abilities, like telepathy and used them to heal other people only with the power of mind. Since I believe that this kind of phenomena do not exist and also the author used the idea of previous lives as if it is a proved truth for everyone, it was extremely hard for me to believe the story. Thus, it remained simply a fiction work that never helped me to "live" it as I do with most of the books I read.
This and also the fact that the first novel seems to be slightly under developed, it made me to rate with only 3 stars.
The second novel, "Pontiful", is about a weird love story between a woman novelist in her 50s and a Armenian doctor with unusual psychic abilities, like telepathy and used them to heal other people only with the power of mind. Since I believe that this kind of phenomena do not exist and also the author used the idea of previous lives as if it is a proved truth for everyone, it was extremely hard for me to believe the story. Thus, it remained simply a fiction work that never helped me to "live" it as I do with most of the books I read.
This and also the fact that the first novel seems to be slightly under developed, it made me to rate with only 3 stars.
November 26, 2014
Voica - "Asa e tineretul. Vrea sa scape de greu si numai la bine sa dea de urma.(...)sa rabdam si greul si usorul cu inima tare, ca, de om fi slabi la fire, iute ne ducem in pamant.."
Pontiful - "Fiecare om are cheia lui secreta.Unii au pierdut-o definitiv, altii se amagesc ca au gasit-o, altii o cauta cu indarjire, altii au gasit cheia si nici nu stiu ca au gasit-o si o pierd cu nebagare de seama. Si numai cel care a gasit cheia si e constient ca a gasit-o si nu o mai pierde, e intreg."
"un suflet de om poate dori, tanji dupa perfectiune, pana a dori mai degraba moartea decat viata, decat renuntarea la ideal si in acelasi timp sa fie legat de atata patima pamanteasca pemtru un om, un biet om, incat sa poata efectiv muri de dor si durere pemtru acel om .."
Pontiful - "Fiecare om are cheia lui secreta.Unii au pierdut-o definitiv, altii se amagesc ca au gasit-o, altii o cauta cu indarjire, altii au gasit cheia si nici nu stiu ca au gasit-o si o pierd cu nebagare de seama. Si numai cel care a gasit cheia si e constient ca a gasit-o si nu o mai pierde, e intreg."
"un suflet de om poate dori, tanji dupa perfectiune, pana a dori mai degraba moartea decat viata, decat renuntarea la ideal si in acelasi timp sa fie legat de atata patima pamanteasca pemtru un om, un biet om, incat sa poata efectiv muri de dor si durere pemtru acel om .."
July 10, 2025
Scriitoare cu o viață tumultuoasă și plină de evenimente, Stahl creează prin intermediul celor două romane o capodoperă literară. Eu cel puțin așa le-am perceput. Am comandat această carte online și a mai durat câteva luni până am început să o citesc. Am avut mereu alte cărți la îndemână și acum că a început iar activitatea de profesoară de limba engleză, timpul și energia mea s-au diminuat. Până să încep această carte, am trăit cu impresia că va fi foarte ușor de citit.
https://www.stildescriitor.ro/2015/09...
https://www.stildescriitor.ro/2015/09...
August 27, 2014
Pontiful is a great masterpiece which describes irrational love between two human beings who happens to have very bizzare view on life which creates a conception of people who have the unconditional desire to find perfection through love, hate, and pride.
The literary bridge between the narrative self and conversation between characters is a statement of masterful writing skills.
A great masterpiece indeed.
The literary bridge between the narrative self and conversation between characters is a statement of masterful writing skills.
A great masterpiece indeed.
Displaying 1 - 11 of 11 reviews