What do you think?
Rate this book
Society and Culture in East-Central Europe
The Silent Escape: Three Thousand Days in Romanian Prisons
Winner, 1992 Association des Ecrivains de Langue Française Prix Européen
"I have lived, alone, in a cell, 157,852,800 seconds of solitude and fear. Cause for screaming! They sentence me to live yet another 220,838,400 seconds! To live them or to die from them."—from The Silent Escape
Victim of Stalinist-era terror, Lena Constante was arrested on trumped-up charges of "espionage" and sentenced to twelve years in Romanian prisons. The Silent Escape is the extraordinary account of the first eight years of her incarceration—years of solitary confinement during which she was tortured, starved, and daily humiliated.
The only woman to have endured isolation so long in Romanian jails, Constante is also one of the few women political prisoners to have written about her ordeal. Unlike other more political prison diaries, this book draws us into the practical and emotional experiences of everyday prison life. Candidly, eloquently, Constante describes the physical and psychological abuses that were the common lot of communist-state political prisoners. She also recounts the particular humiliations she suffered as a woman, including that of male guards watching her in the bathroom. Constante survived by escaping into her mind—and finally by discovering the "language of the walls," which enabled her to communicate with other female inmates. A powerful story of totalitarianism and human endurance, this work makes an important contribution to the literature of "prison notebooks."
"I have lived, alone, in a cell, 157,852,800 seconds of solitude and fear. Cause for screaming! They sentence me to live yet another 220,838,400 seconds! To live them or to die from them."—from The Silent Escape
Victim of Stalinist-era terror, Lena Constante was arrested on trumped-up charges of "espionage" and sentenced to twelve years in Romanian prisons. The Silent Escape is the extraordinary account of the first eight years of her incarceration—years of solitary confinement during which she was tortured, starved, and daily humiliated.
The only woman to have endured isolation so long in Romanian jails, Constante is also one of the few women political prisoners to have written about her ordeal. Unlike other more political prison diaries, this book draws us into the practical and emotional experiences of everyday prison life. Candidly, eloquently, Constante describes the physical and psychological abuses that were the common lot of communist-state political prisoners. She also recounts the particular humiliations she suffered as a woman, including that of male guards watching her in the bathroom. Constante survived by escaping into her mind—and finally by discovering the "language of the walls," which enabled her to communicate with other female inmates. A powerful story of totalitarianism and human endurance, this work makes an important contribution to the literature of "prison notebooks."
257 pages, Hardcover
First published January 1, 1990
7 people are currently reading
400 people want to read
Ratings & Reviews
Friends & Following
Create a free account to discover what your friends think of this book!
Community Reviews
Displaying 1 - 19 of 19 reviews
November 14, 2022
E dureros să citești 320 de pagini despre zilele (3.000 în total) pe care Lena Constante le-a petrecut în închisorile din România. Artistă plastică și folcloristă, a fost condamnată la 12 ani de detenție în falsul proces montat împotriva lui Lucrețiu Pătrășcanu și al apropiaților săi de autoritățile staliniste, în 1948. Alături de ea au mai fost condamnați și soțul său, evreul Harry Brauner, un reputat folclorist și etnomuzicolog român, fratele pictorului suprarealist Victor Brauner. La ani mulți de la eliberare, fără vreun plan prealabil, fără a se simți vreo clipă scriitoare și fără a avea certitudinea publicării, deschide un caiet și începe să scrie.
”Sunt condamnată la 12 ani închisoare. Procesul a durat 6 zile. Ancheta – 5 ani. Deci, am executat până azi 5 ani de închisoare. Singură. Într-o celulă de 5 m2 1.827 de zile. Singură 43.848 de ore. Într-o celulă unde fiecare oră are, inexorabil, 60 de minute, fiecare minut, 60 de secunde. Una, două, trei, patru, cinci secunde, şase, şapte, opt, nouă, zece secunde, o mie de secunde, o sută de mii de secunde. Am trăit singură, în celulă, 157.852.800 de secunde de singurătate şi de frică. E un lucru care nu se spune, se urlă! Mă condamnă să mai trăiesc încă 220.838.400 de secunde. Să mai trăiesc atâtea secunde sau să mor din atâtea secunde.”
Lena Constante semnează acuzațiile de spionaj și de crimă de înaltă trădare. Toate torturile fizice s-au dovedit suportabile față de amenințarea celulei secrete cu șobolani. Din acel moment al abandonului oricărei rezistențe, se disociază de trupul strâns între pereții celulei și caută metoda unei evadări. Aici cifrele n-o mai ajută, așa că recurge la cuvinte. Realitatea i se mută în minte, în vreme ce trupul îi este mutat periodic dintr-o pușcărie în alta.
Folosindu-se de imaginație și de cuvinte, Lena Constante și-a țesut cu migală un timp al ei, unic, o altă identitate plasată într-o cu totul altă lume, unde regimul era anihilat, la pachet cu tortura prin însingurare. Însoțită de un alai de păpuși istețe și vii, ca niște copii scăpați la joacă din strânsoarea celor mari, prizoniera a făcut ce a vrut ea cu timpul: l-a comprimat, l-a suspendat. Și doar evadând astfel, a rezistat.
“Vreau să vorbesc de starea de detenție, ca atare. Cu perfecta cunoaștere a faptelor. Viața de toate zilele într-o celulă.”, mărturisește. Memoriile le scrie în anii ’80 și le publică direct în limba franceză la începutul anilor ’90, varianta în română fiind o formă rescrisă.
Despre asta este, pe scurt, jurnalul – despre lungile zile în care e obligată să meargă câte 18 ore din 24, într-o celulă cât o cămară; despre interminabilele nopți cu coșmaruri. Există și o continuare, al doilea volum de memorii, Evadarea imposibilă, publicat tot la editura Humanitas.
Inițial, autoarea nici măcar nu a intenționat să scrie despre această etapă a existenței sale carcerale, considerând că este un subiect banal și lipsit de interes, cunoscut la acea vreme de mai toți românii. Harry a murit în ‘88, iar Lena a trăit mult, până în 2005. A apucat să vadă miracolul din ’89, apoi publicarea cărții scrise direct în franceză și primirea unui premiu important în 1992. Cine să se mai bucure însă de amintirea unei evadări tăcute, petrecută în ascuns, undeva în ungherele minții? Fiind în asentimentul autoarei, sper că totuși va mai exista cineva la care textele acestea să ajungă.
”Sunt condamnată la 12 ani închisoare. Procesul a durat 6 zile. Ancheta – 5 ani. Deci, am executat până azi 5 ani de închisoare. Singură. Într-o celulă de 5 m2 1.827 de zile. Singură 43.848 de ore. Într-o celulă unde fiecare oră are, inexorabil, 60 de minute, fiecare minut, 60 de secunde. Una, două, trei, patru, cinci secunde, şase, şapte, opt, nouă, zece secunde, o mie de secunde, o sută de mii de secunde. Am trăit singură, în celulă, 157.852.800 de secunde de singurătate şi de frică. E un lucru care nu se spune, se urlă! Mă condamnă să mai trăiesc încă 220.838.400 de secunde. Să mai trăiesc atâtea secunde sau să mor din atâtea secunde.”
Lena Constante semnează acuzațiile de spionaj și de crimă de înaltă trădare. Toate torturile fizice s-au dovedit suportabile față de amenințarea celulei secrete cu șobolani. Din acel moment al abandonului oricărei rezistențe, se disociază de trupul strâns între pereții celulei și caută metoda unei evadări. Aici cifrele n-o mai ajută, așa că recurge la cuvinte. Realitatea i se mută în minte, în vreme ce trupul îi este mutat periodic dintr-o pușcărie în alta.
Folosindu-se de imaginație și de cuvinte, Lena Constante și-a țesut cu migală un timp al ei, unic, o altă identitate plasată într-o cu totul altă lume, unde regimul era anihilat, la pachet cu tortura prin însingurare. Însoțită de un alai de păpuși istețe și vii, ca niște copii scăpați la joacă din strânsoarea celor mari, prizoniera a făcut ce a vrut ea cu timpul: l-a comprimat, l-a suspendat. Și doar evadând astfel, a rezistat.
“Vreau să vorbesc de starea de detenție, ca atare. Cu perfecta cunoaștere a faptelor. Viața de toate zilele într-o celulă.”, mărturisește. Memoriile le scrie în anii ’80 și le publică direct în limba franceză la începutul anilor ’90, varianta în română fiind o formă rescrisă.
Despre asta este, pe scurt, jurnalul – despre lungile zile în care e obligată să meargă câte 18 ore din 24, într-o celulă cât o cămară; despre interminabilele nopți cu coșmaruri. Există și o continuare, al doilea volum de memorii, Evadarea imposibilă, publicat tot la editura Humanitas.
Inițial, autoarea nici măcar nu a intenționat să scrie despre această etapă a existenței sale carcerale, considerând că este un subiect banal și lipsit de interes, cunoscut la acea vreme de mai toți românii. Harry a murit în ‘88, iar Lena a trăit mult, până în 2005. A apucat să vadă miracolul din ’89, apoi publicarea cărții scrise direct în franceză și primirea unui premiu important în 1992. Cine să se mai bucure însă de amintirea unei evadări tăcute, petrecută în ascuns, undeva în ungherele minții? Fiind în asentimentul autoarei, sper că totuși va mai exista cineva la care textele acestea să ajungă.
April 23, 2024
a fost tare greu de terminat cartea asta. mi-a fost greu sa-mi amintesc, dupa fiecare rand, ca nu e un roman, nu e fictiune, e o marturie autenticata a unei femei ce a supravietuit 8 ani, singura, intr-o celula comunista. mi-a fost greu sa-mi amintesc ca regimurile totalitare sunt iar la moda acum, ca victimele genocidului s-au stins, dar acum si dispar, definitiv, pentru ca glasurile lor nu mai sunt auzite. nu stiu daca Lena Constante e o martora a genocidului sau o victima( poate ambele), cert e ca marturiile ei ar trebui sa fie obligatorii in programa de istorie pentru liceu.
Povestea nu a fost similara cu ce am citit pana acum, caci romanul e o pledoarie pentru poveste, ea reusind sa supravietuiasca prin cuvinte, inchipuiri si fire narative, prin micile papusi pe care le construia din ce gasea in celula. ( Ea a fost una dintre fondatoarele teatrului de papusi la noi in tara). Mai mult de atat, a fost o adevarata feminista, in cel mai pur inteles al cuvantului
Pag. 311-,, (Femeile) Fricoase? Nu tocmai. Când aproape, impotriva lor insele, erau impinse de acest sentiment puternic, afectiv si cu totul feminin: solidaritatea”
Povestea nu a fost similara cu ce am citit pana acum, caci romanul e o pledoarie pentru poveste, ea reusind sa supravietuiasca prin cuvinte, inchipuiri si fire narative, prin micile papusi pe care le construia din ce gasea in celula. ( Ea a fost una dintre fondatoarele teatrului de papusi la noi in tara). Mai mult de atat, a fost o adevarata feminista, in cel mai pur inteles al cuvantului
Pag. 311-,, (Femeile) Fricoase? Nu tocmai. Când aproape, impotriva lor insele, erau impinse de acest sentiment puternic, afectiv si cu totul feminin: solidaritatea”
December 22, 2019
Dacă trecem peste încercarea, pînă la urmă destul de anemică, de a reabilita trista figură a unui comunist sadea, Lucrețiu Pătrășcanu, cu atît mai odios cu cît era intelectual, cartea Lenei Constante, Evadarea tăcută este un alt document tulburător despre temnițele comuniste românești, alături de aceea a Adrianei Georgescu (
La început a fost sfîrșitul
), a lui Virgil Ierunca (Fenomenul Pitești) și a multor altora care s-au întors din iad ca să depună mărturie despre omul-fiară și despre omul-martir.
Cum spunea Primo Levi? „Dacă ăsta-i omul...” că ăsta e: cel care umple cu ciment cuibul unor vrăbii pentru că o prizonieră, ținută în izolare totală, le dădea cîteva firmituri din rația ei oricum insuficientă. Și în același timp cel care îndură inimaginabilul, cade și se ridică. Resursele umane, atît în cruzime cît și în suferință, sînt inepuizabile. Iar cărți ca aceasta sînt un avertisment sumbru că domnul K. nu este doar o invenție a lui Kafka, că oricînd poți fi tu însuți chemat să dai socoteală de fapte pe care nu le-ai comis și pedepsit exemplar pentru vini imaginare care devin apoi noua ta realitate. Linia despărțitoare între rațional și absurd este mult mai fragilă decît pare.
Cum spunea Primo Levi? „Dacă ăsta-i omul...” că ăsta e: cel care umple cu ciment cuibul unor vrăbii pentru că o prizonieră, ținută în izolare totală, le dădea cîteva firmituri din rația ei oricum insuficientă. Și în același timp cel care îndură inimaginabilul, cade și se ridică. Resursele umane, atît în cruzime cît și în suferință, sînt inepuizabile. Iar cărți ca aceasta sînt un avertisment sumbru că domnul K. nu este doar o invenție a lui Kafka, că oricînd poți fi tu însuți chemat să dai socoteală de fapte pe care nu le-ai comis și pedepsit exemplar pentru vini imaginare care devin apoi noua ta realitate. Linia despărțitoare între rațional și absurd este mult mai fragilă decît pare.
April 16, 2022
Un roman memorialistic cutremurător despre viața unei femei în închisoarea comunistă. Lena Constante a suportat cele mai grele tratamente, neținându-se cont nici o clipă de faptul că era femeie. A fost bătută și maltratată la fel ca un bărbat și a reușit să supraviețuiască, poate mai bine decât oricine, pentru că a avut un as în mânecă. Deși a fost condamnata pentru 12 ani, ea a rezistat, construindu-și o lume în afara spațiului și a timpului. Operele pe care le crea în minte, poezii, piese de teatru, povestiri etc, i-au servit drept refugiu și scut împotriva torturii. De fiecare dată când ajungea la limită, Lena evada în tăcere în lumea ei imaginară, reușind să se proiecteze oriunde dorea. Putem spune că, în ciuda faptului că era închisă, ea era mai liberă decât toți cei din jur, pentru că nimeni nu îi putea distruge operele, versurile pe care le repeta ca o mantră plina de sacralitate.
January 15, 2019
I would recommend to start reading this book with the afterword as it explains the important details of Romania’s postWW2 history and why Constante had decided to tell her story. Overall it was a difficult read but I believe that Lena’s story needed to be heard. Don’t expect this book to be full of action and twists, it’s a testimony of 8 years of one woman’s solitude
June 15, 2010
In 1945, an artist named Lena Constante collaborated with a major Romanian Communist figure's wife to create a puppet theater in Bucharest. As a result, in January 1950 Lena was arrested, convicted of trumped-up charges of espionage, and imprisoned for the next twelve years under miserable circumstances. Her first eight years, spent in solitary confinement, are the subject of this memoir. Lena writes modestly -- she claims to have no talent for writing, which is obviously untrue -- and without self-pity. The format of the book, with each section headed "Day __ of My Detention," forces the reader to count the days with her.
I cannot help admire Lena and the other prisoners in the story for their ingenuity and fortitude. Although, aside from a few isolated incidents, there wasn't any physical torture, the mental torture and isolation were crushing. Lena had to fend off sexual abuse from the male guards, she was never adequately fed and often outright starved, she had to wear the same clothes until they quite literally disintegrated, and she contracted tuberculosis. Yet somehow, she was able to keep from giving in to the despair or going insane. She was able to maintain a rich inner life by writing stories and poetry in her head, and by drawing when she got the opportunity. Any little scrap she got her hands on could be made into something useful -- she made a comb out of soap and broom straws, for example, and a little backgammon game out of pieces of bread. And, though she almost never saw anybody besides her guards and her interrogators, when there were prisoners in adjoining cells she was able to communicate with them and sometimes have actual conversations with them by rapping on the wall and stomping on the floor -- always under the threat of seven days in "the hole" on bread and water if they were caught. Once, some women in another cell were even able to sneak her a pair of socks they had knitted for her themselves.
In spite of the terrible injustice done to her, Lena doesn't seem to have carried any bitterness from her experience, and even tries to give her interrogators and the prison staff the benefit of doubt, pointing out that most of them weren't really vicious and were just trying to do their jobs, and they would be subject to severe punishment if they were caught being nice to a prisoner.
In the afterword, Lena explains briefly the larger circumstances going on in Romania at that time that lead to her show trial and imprisonment. To her, locked up in solitary, these were hardly relevant, but the reader is able to get some context from what she said and could look up more information about her trial if necessary.
If you're interested in political prisoners and Stalinist ones in particular, I would HIGHLY recommend this book.
I cannot help admire Lena and the other prisoners in the story for their ingenuity and fortitude. Although, aside from a few isolated incidents, there wasn't any physical torture, the mental torture and isolation were crushing. Lena had to fend off sexual abuse from the male guards, she was never adequately fed and often outright starved, she had to wear the same clothes until they quite literally disintegrated, and she contracted tuberculosis. Yet somehow, she was able to keep from giving in to the despair or going insane. She was able to maintain a rich inner life by writing stories and poetry in her head, and by drawing when she got the opportunity. Any little scrap she got her hands on could be made into something useful -- she made a comb out of soap and broom straws, for example, and a little backgammon game out of pieces of bread. And, though she almost never saw anybody besides her guards and her interrogators, when there were prisoners in adjoining cells she was able to communicate with them and sometimes have actual conversations with them by rapping on the wall and stomping on the floor -- always under the threat of seven days in "the hole" on bread and water if they were caught. Once, some women in another cell were even able to sneak her a pair of socks they had knitted for her themselves.
In spite of the terrible injustice done to her, Lena doesn't seem to have carried any bitterness from her experience, and even tries to give her interrogators and the prison staff the benefit of doubt, pointing out that most of them weren't really vicious and were just trying to do their jobs, and they would be subject to severe punishment if they were caught being nice to a prisoner.
In the afterword, Lena explains briefly the larger circumstances going on in Romania at that time that lead to her show trial and imprisonment. To her, locked up in solitary, these were hardly relevant, but the reader is able to get some context from what she said and could look up more information about her trial if necessary.
If you're interested in political prisoners and Stalinist ones in particular, I would HIGHLY recommend this book.
August 12, 2014
Mamele ne spun mereu: ai grijă ce faci, să nu dai de belea și să ajungi la pușcărie. În societatea noastră, nimic nu poate fi mai rău decât pușcăria. Nici măcar moartea, care pare a ne scăpa de toate grijile și angoasele. Dar nimeni nu ne spune cum să te ferești de istorie. Și ce te faci când nu ajungi doar la pușcărie, ci la temniță, unde nu vezi oameni, unde nu auzi nimic, unde nu ai voie să vorbetști, unde doar mintea ta este singura entitate ce te menține în stadiul de om. Păstrarea conștiinței, a lucidității, a gândului bun este scăparea dintr-o pușcărie și mai mare: chiar propria conștiință, propriul creier. Dar dacă singura crimă pe care ai comis-o este că ai crezut într-un ideal și într-un om, atunci nu este cu atât mai greu să treci prin încercări?
de la sursă: Lena Constante – Evadarea tăcută. 3 000 de zile singură în închisorile din România – SemneBune http://semnebune.ro/2013/lena-constan...
de la sursă: Lena Constante – Evadarea tăcută. 3 000 de zile singură în închisorile din România – SemneBune http://semnebune.ro/2013/lena-constan...
August 9, 2013
Very well written. I felt like I was really witnessing her struggles in prison, not glorified, very realistic.
September 26, 2024
Odată am avut părinți. Am avut surori. Prieteni. O casă. Un pat. Am avut cerul și soarele, apa și pâinea. Pământul întreg. Azi nu mai am nimic. Nimic, în afară de haina de blană. Draga mea haină de blană, te iubesc. Tu îmi ții cald. Tu mă mângâi. Blana ta păstrează căldura turmei. Mireasma pășunilor. Ești singurul meu bun. Singurul meu prieten.
Nu trebuie să mă gândesc decât la acei care nu au nici măcar o haină de iarnă, care să le țină de cald și la trup și la suflet.
o eventuală cheie de înțelegere a Lenei Constante constă chiar în liricitatea textului său, cu redarea minuțioasă a minutelor petrecute în celulă, a pașilor numărați și calculați și transformați apoi în mii de kilometri străbătuți în interiorul închisorii; în esență transformarea acestui cotidian deformat în ceva indicibil, cu trăiri și gânduri pe care cuvintele nu le pot exprima: „Cuvintele cer timp. Nu pot spune totul dintr-o dată. Cum să exprim această spaimă? Mi-ar trebui un cuvânt unic. Un cuvânt de sinteză. Un cuvânt lovitură de ciomag. Un cuvânt lovitură de trăsnet. Un cuvânt însângerat. Urlat cu gâtul strâns de spaimă. Așteptarea așezată în golul stomacului. Inima zdrobită de groază. Spaima care-ți răsucește pieptul, sus, la stânga, un loc, un punct unde — de obicei — nu se află nimic. Inima. Un cuvânt din carne. Un cuvânt din sânge. Acest cuvânt nu există.”
un astfel de cuvânt poate că într-adevăr nu există. chiar și să fi existat, tot nu l-ar fi putut transpune pe cititorul său în universul concentraționar pe care Lena îl descrie sub toate formele existente — de la spațiul în sine al închisorii și al celulei, până la metodele de anchetă și implicit de tortură la care este supusă pe parcursul experienței sale concentraționare. pe măsură ce m-am apropiat de text și începeam să plimb cartea după mine, rememoram dificultatea Lenei de a descrie trecerea celor 15 ore de neliniște și de singurătate petrecute în celulă unui alt om care nu a trecut printr-o astfel de experiență. mi se repetă imaginea obsesiv în minte de fiecare dată când aștept un tramvai mai mult de 10 minute, mă gândesc cât de lent se scurge timpul, cum informațiile afișate pe panou par a nu se mai modifica — apoi îmi reamintesc de minutele și de orele și în esență de anii petrecuți de Lena în închisori, fără posibilitatea de a ști măcar când, cum sau dacă are vreodată să se sfârșească. personal în asta am resimțit cel mai acut experiența în sine a Lenei Constante, în trecerea timpului și mai ales în încercările ei de evadare mintală care capătă forme atât de complexe și diversificate.
pe Lena Constante am ales-o drept principala sau, în orice caz, exponenta detenției feminine în spațiul concentraționar românesc și am primit avertismentele și obiecțiile cuvenite poate unui astfel de text. cert este că în memoriile ei nu își au locul interogările cu privire la cauza susținută înainte de arestare, apropo de acea recenzie pe care am citit-o aici, care evidenția ușoara încercare de reabilitare a figurii lui Lucrețiu Pătrășcanu. sunt într-adevăr puține aspecte care problematizează efectiv regimul comunist sau modificările care au avut loc la nivel social, motiv pentru care am ales să privesc memoriile Lenei Constante conform indicațiilor ei, drept această foarte frumoasă poveste de solidaritate feminină în suferință în pofida sau poate chiar datorită tuturor suferințelor evocate. iar la capitolul solidarității feminine care transcende și rândurile și timpurile și regimurile, Lena Constante nu dezamăgește.
Nu trebuie să mă gândesc decât la acei care nu au nici măcar o haină de iarnă, care să le țină de cald și la trup și la suflet.
o eventuală cheie de înțelegere a Lenei Constante constă chiar în liricitatea textului său, cu redarea minuțioasă a minutelor petrecute în celulă, a pașilor numărați și calculați și transformați apoi în mii de kilometri străbătuți în interiorul închisorii; în esență transformarea acestui cotidian deformat în ceva indicibil, cu trăiri și gânduri pe care cuvintele nu le pot exprima: „Cuvintele cer timp. Nu pot spune totul dintr-o dată. Cum să exprim această spaimă? Mi-ar trebui un cuvânt unic. Un cuvânt de sinteză. Un cuvânt lovitură de ciomag. Un cuvânt lovitură de trăsnet. Un cuvânt însângerat. Urlat cu gâtul strâns de spaimă. Așteptarea așezată în golul stomacului. Inima zdrobită de groază. Spaima care-ți răsucește pieptul, sus, la stânga, un loc, un punct unde — de obicei — nu se află nimic. Inima. Un cuvânt din carne. Un cuvânt din sânge. Acest cuvânt nu există.”
un astfel de cuvânt poate că într-adevăr nu există. chiar și să fi existat, tot nu l-ar fi putut transpune pe cititorul său în universul concentraționar pe care Lena îl descrie sub toate formele existente — de la spațiul în sine al închisorii și al celulei, până la metodele de anchetă și implicit de tortură la care este supusă pe parcursul experienței sale concentraționare. pe măsură ce m-am apropiat de text și începeam să plimb cartea după mine, rememoram dificultatea Lenei de a descrie trecerea celor 15 ore de neliniște și de singurătate petrecute în celulă unui alt om care nu a trecut printr-o astfel de experiență. mi se repetă imaginea obsesiv în minte de fiecare dată când aștept un tramvai mai mult de 10 minute, mă gândesc cât de lent se scurge timpul, cum informațiile afișate pe panou par a nu se mai modifica — apoi îmi reamintesc de minutele și de orele și în esență de anii petrecuți de Lena în închisori, fără posibilitatea de a ști măcar când, cum sau dacă are vreodată să se sfârșească. personal în asta am resimțit cel mai acut experiența în sine a Lenei Constante, în trecerea timpului și mai ales în încercările ei de evadare mintală care capătă forme atât de complexe și diversificate.
pe Lena Constante am ales-o drept principala sau, în orice caz, exponenta detenției feminine în spațiul concentraționar românesc și am primit avertismentele și obiecțiile cuvenite poate unui astfel de text. cert este că în memoriile ei nu își au locul interogările cu privire la cauza susținută înainte de arestare, apropo de acea recenzie pe care am citit-o aici, care evidenția ușoara încercare de reabilitare a figurii lui Lucrețiu Pătrășcanu. sunt într-adevăr puține aspecte care problematizează efectiv regimul comunist sau modificările care au avut loc la nivel social, motiv pentru care am ales să privesc memoriile Lenei Constante conform indicațiilor ei, drept această foarte frumoasă poveste de solidaritate feminină în suferință în pofida sau poate chiar datorită tuturor suferințelor evocate. iar la capitolul solidarității feminine care transcende și rândurile și timpurile și regimurile, Lena Constante nu dezamăgește.
March 19, 2019
Am fost foarte impresionată... Pe când eram și extrem de sensibilă și neștiutoare, o întâlnire esențială, la o vârstă fragedă.
March 19, 2019
Arduous read about 1950's Romanian Prison experience. Some freedom & lifting of story towards very end.
September 4, 2023
Pagini pline de emotie, de durere, de tristete, de disperare, dar care subliniaza curajul, puterea, speranta, demnitatea Lenei Constante. O lupta cu un sistem, dar si cu sine insasi.
February 15, 2025
Lena Constante’s books deeply shook me. These books are not just testimonies about the horrors of communism, but also a testament to human fragility and strength. Lena, of Armãn origin, managed to put into words the suffering that many lived through but few could express. Every page reminded me of my paplu’s stories, who was also unjustly imprisoned as a political detainee. The isolation, fear and injustice she describes felt painfully familiar. These stories are not taught in schools, but history must not be forgotten. They are not easy reads, but they are necessary so we don’t forget.
Read
November 26, 2020Lena Constante ( 1909-2005) a fost una din cele trei fiice ale lui Constantin Constante, ziarist, diplomat şi scriitor român de origine aromână, din prima jumătate a secolului XX .
Lena Constante a fost arestată de comuniști ca parte lotului Pătrăşcanu.
Lena Constante a fost colegă cu soţia liderului comunist, Elena Pătrăşcanu, la recent înfiinţatul Teatru de Păpuşi, Lena Constante confecţiona păpuşile, iar Elena Pătrăşcanu scria scenariile.
Lena Constante alături de prietenul său Harry Brauner (viitorul ei soț) au devenit prieteni intimi ai familiei Pătrăşcanu.
Lena Constante
În acest context a fost arestată, pentru anchetă în 1948 și a fost reţinută 1541 de zile în diverse închisori din Bucureşti , apoi a fost judecată și condamnată la 12 ani de muncă silnică pentru crima de înaltă trădare şi 10 ani pentru activitate contrarevoluţionară, fiind forţată să execute pedeapsa mai mică, de 10 ani, din care i s-a redus timpul deja petrecut în puşcărie.
Cartea Evadarea Tăcută povestește în format de jurnal cele 3000 de zile de singurătate în închisorile comuniste, drumul de la șocul inițial, la căutarea de mijloace de supraviețuire.
Lena Constante a fost arestată de comuniști ca parte lotului Pătrăşcanu.
Lena Constante a fost colegă cu soţia liderului comunist, Elena Pătrăşcanu, la recent înfiinţatul Teatru de Păpuşi, Lena Constante confecţiona păpuşile, iar Elena Pătrăşcanu scria scenariile.
Lena Constante alături de prietenul său Harry Brauner (viitorul ei soț) au devenit prieteni intimi ai familiei Pătrăşcanu.
Lena Constante
În acest context a fost arestată, pentru anchetă în 1948 și a fost reţinută 1541 de zile în diverse închisori din Bucureşti , apoi a fost judecată și condamnată la 12 ani de muncă silnică pentru crima de înaltă trădare şi 10 ani pentru activitate contrarevoluţionară, fiind forţată să execute pedeapsa mai mică, de 10 ani, din care i s-a redus timpul deja petrecut în puşcărie.
Cartea Evadarea Tăcută povestește în format de jurnal cele 3000 de zile de singurătate în închisorile comuniste, drumul de la șocul inițial, la căutarea de mijloace de supraviețuire.
January 6, 2015
"Evadarea tacuta" si "Evadarea imposibila", volumele Lenei Constante despre experienta sa carcerala, sunt cutremuratoare. Despre frig, foame si frica. Despre umilinte si torturi greu de imaginat, puse la cale de oameni impotriva altor oameni. In Romania anilor '50-'60.
Dar si despre prietenie si solidaritate, despre capacitatea spiritului de a se ridica deasupra tuturor chinurilor trupului si de a evada in ciuda tuturor oprelistilor. Si despre puterea povestilor de a tamadui, metoda care a salvat multe suflete din multe lagare.
De ce citesc astfel de carti "triste"? Pentru ca sper si cred ca A CUNOASTE previne ispita lui A REPETA.
Dar si despre prietenie si solidaritate, despre capacitatea spiritului de a se ridica deasupra tuturor chinurilor trupului si de a evada in ciuda tuturor oprelistilor. Si despre puterea povestilor de a tamadui, metoda care a salvat multe suflete din multe lagare.
De ce citesc astfel de carti "triste"? Pentru ca sper si cred ca A CUNOASTE previne ispita lui A REPETA.
January 29, 2019
Много болка има в тази книга. Една история за несправедливостта на един безумен режим, за самотата и силата на една жена. Въпреки цялата агресия и мъка, на границата с неописуемото и нетърпимото, където смъртта изглежда сладка, Лена успява да съхрани човешкото в себе си. Трогателна е женската подкрепа и солидарност в трудни моменти, единствена сила и упора в безумието, на което е подложена авторката.
Това е книга, която завладява сърцето и оставя доживотни следи, често ще мисля за нея.
Това е книга, която завладява сърцето и оставя доживотни следи, често ще мисля за нея.
July 24, 2015
Mi se face pielea de gaina si acum cand ma gandesc. M-a impresionat forta ei psihica si fizica si puterea de a lupta dupa ani si ani. Mereu cu idei noi de supravietuire si modalitati de a evita dementa ,nebunia pe care majoritatea o capatau daca erau supusi acelor torturi inimaginabile .
Recomand aceasta carte tuturor! Merita aflat prin ce au trecut parintii, bunicii sau strabunicii nostri si sa invatam de la ei. Din pacate istoria se repeta, dar sper ca aceaste evenimentesa fie exceptii.
Recomand aceasta carte tuturor! Merita aflat prin ce au trecut parintii, bunicii sau strabunicii nostri si sa invatam de la ei. Din pacate istoria se repeta, dar sper ca aceaste evenimentesa fie exceptii.
June 23, 2008
Good book, crazy story. Not sure i would recommend it, but it sure taught me about the corruption and injustice of Romania--especially within the justice system.
Read
January 1, 2017Harrowing
Displaying 1 - 19 of 19 reviews