În prezentul unei deschideri fără rețineri (și chiar fară discernământ) a bisericilor creștine față de filozofia psihologiei seculare, în "O teologie a consilierii creștine", Jay Addams încearcă să aducă puțină claritate asupra scopului, locului și metodologiei consilierii creștine.
În acest sens au fost prezentate punctele fundamentale ale teologiei sistematice, aplicate la domeniul consilierii: doctrina despre Scripturi, doctrina despre Dumnezeu, doctrina despre om, doctrina despre mântuire, doctrina despre sfințire, doctrina despre biserică și doctrina despre viitor. Unele tematici au primit mai mult spațiu decât altele, însă toate au fost abordate destul de cuprinzător, fiind oferite resurse suplimentare pentru un studiu mai amănunțit.
Addams nu doar că aduce în lumină modelul Biblic al consilierii, ci și accentuează faptul că orice model (în esență umanist) din psihologia seculară se află în opoziție cu învățăturile Scripturii, fiind o alternativă costisitoare a pocăinței (reale). Încă de la început e clarificat faptul că pentru consilierul creștin există două răspunsuri posibile față de psihologia seculară: conflict sau compromis - aspect nu fără implicații majore în ce-i privește pe specialiștii creștini din acest domeniu.
Autorul nu pretinde că a ajuns la desăvârșirea intelectuală, epuizând, prin lucrările lui (multe, de altfel), subiectele consilierii creștine, ci, ca un bun cercetător, recunoaște constant limitările propriului studiu și oferă numeroase direcții valoroase de cercetare (biblică, desigur) de-a lungul lucrării lui.
Limbajul folosit este accesibil, însă autorul pornește de la premisa că cititorul are deja o bază biblică solidă - cu accent pe "bază" -, iar familiaritatea cu paradigmele majore din psihologie poate aduce un plus de profunzime în înțelegerea conținutului.
E important de menționat că această carte se citește cu biblia în față, și cu disponibilitatea de a învăța arta exegezei biblice, profesia lui Addams (profesor de teologie practică) fiind un imens avantaj în acest sens.
Pe tot parcursul cărții se observă (iar la final e exprimată explicit) dorința autorului de a-și ajuta cititorii să înțeleagă nevoia consilierilor de a deveni teologi biblici, "dacă vor să-i vadă pe consiliații lor crescând prin harul lui Dumnezeu".