Ioan Alexandru Brătescu-Voinești s-a născut la Târgoviște, pe 1 ianuarie 1868, ca descendent al unei familii de boieri. Eroul din nuvela „Neamul Udreștilor” e un strămoș al scriitorului. A făcut Liceul și Universitatea la București. A fost judecător în București, Ploiești, Pitești, Craiova și Târgoviște, unde în anul 1896 s-a stabilit definitiv. A fost membru al Academiei Române din 1918. În anul 1945 a câștigat Premiul Național Pentru Proză. După 1937 alunecă în atitudini profasciste, teoretizate în opuscule programatice: Huliganism (1938), Germanofobie (1940).
În literatură a debutat sub îndrumarea lui Titu Maiorescu, care i-a fost profesor. Primul volum, culegerea „Nuvele și schițe” i-a apărut în 1903. A urmat în 1906 „În lumea dreptății”, iar în 1912, „Întuneric și lumină”. În anii primului război mondial a scris, în colaborare cu A. de Herz (1887-1936), o piesă de teatru numită „Sorana”. În perioada interbelică a publicat mai puțină proză.
Este cunoscut în special pentru scrierile sale pentru copii: „Puiul” (tragica moarte a unui pui de prepeliță), „Privighetoarea”, „Bietul Tric”, „Niculăiță Minciună” (un copil isteț de la țară neînțeles de săteni) ș.a.
S-a stins din viață în anul 1946, pe 14 decembrie, la București.
Un volum de povestiri tare frumos si care ne prezinta existenta umana in multe ipostaze: copilaria, maturizarea, suferinta, destinul crunt. Nu am putut sa nu remarc umorul cu care scrie acest autor sau descrierile atat de frumoase care te ating pe suflet. Recomand daca vreti sa va intoarceti spre copilarie sau daca aveti nevoie de o lectura altfel. Pacat ca acest autor, ca multi altii, nu a fost recomandat mai mult la scoala, ci a fost mereu doar o mana de autori mereu bagati pe gat la ora de limba romana...