Nu știu dacă a fost o carte bună „la vremea ei”, dar trecerea timpului nu i-a priit. În dulcele stil clasic, autorul trasează cu tușe groase și ferme portretul plin de prejudecăți al unui popor. Românii sunt așa, iar nu altfel. Francezii sunt în alt fel, dar toți la fel. Iar năvălitorii sunt de-a dreptul barbari, și au un nivel atât de jos, și o lipsă de cultură atât de deranjantă, încât e cu neputință să fi învățat noi ceva de la ei. Nici măcar nu mă mai deranjează când ridică în slăvi anumite cuvinte pentru intraductibilitatea lor în absolut toate limbile lumii. Pentru că e evident că autorul a studiat toate limbile lumii între 1905 primăvara și 1907 toamna când trebuia dat volumul la tipar.