Este una dintre acele cărți despre pictori, sculptori sau compozitori, dintr-o colecție mai extinsă, pe care le ai poate în bibliotecă, pe care le-ai și răsfoit în treacăt, cât să vezi și tu măcar pozele, dar pe care nu le-ai chiar citit cap-coadă. Sub influența romanului Paradisul de după colţ, de Mario Vargas Llosa, roman în care „olandezul nebun” revine adesea în amintirile lui Paul Gaugain, am simțit nevoia să mă apropii de Van Gogh.
Deși știam frânturi și detalii despre viața și opera lui, nu mi-erau așezate cu sens în minte, nici cronologic, nici artistic, nici altfel. Fără a avea vreun impact deosebit ca scriitură, cartea reușește totuși să lege frumos, echilibrat, momentele mai pline de însemnătate din viața lui Vincent Van Gogh.
Simt că am căpătat o mai bună înțelegere asupra formării lui, ca pictor. Asupra devenirii lui. Mi-au plăcut mult fragmentele din scrisori adresate fratelui său, Theo – căci înainte de a fi pictor în culori, Vincent picta, se pare, în cuvinte, iar asta venea, cred, din acea capacitate de a observa, de a vedea lumea și oamenii, la nivel de detalii, contraste, lumini și întunecimi.
Poate că nu e meritul cărții neapărat, cât a poveștii lui de viață, dar m-au întristat și impresionat toate trăirile și tumultul emoțional al lui Van Gogh, mereu conștient de inadecvarea lui socială, de dezamăgirile pe care le provoca familiei. Mi-a plăcut și să observ transformarea artei lui, de la o pictură socială, întunecată, la exploziile de galben și albastru, de mai târziu.
Ar fi un moment bun să vizionez și „Loving Vincent”. 💛🌻
5⭐ 🎨🖌️🕯️🌠🌌 O biografie excelent descrisa și pusa în scena. În ciuda bolilor psihice și evenimentelor nefericite el și-a găsit o portiță de scăpare, prin pictura. Îl admir pe Van Gogh pentru ambiția și optimismul sau debordant de care cu totii ar trebui sa avem parte.
Vincent Willem van Gogh, pictorul post-impresionist olandez cu nume aproape imposibil de pronunțat corect, este cel mai bun exemplu pentru povestea clasică și romantică a artistului chinuit care nu găsește recunoaștere și faimă în timpul vieții, dar după ce moare tragic ajunge cel mai bine vândut pictor din lume, iar toate operele îi sunt recunoscute drept capodopere. O carte biografică, fără pretenții mari, de întindere minimă, opera autoarei italiene asigură o brumă de cunoaștere celor care vor să afle cum și-a trăit Van Gogh viața. Cu un stil oarecum stâlcit, poate și din cauza traducerii, valoarea cărții este în mod clar ridicată de subiectul pe care-l tratează și de numeroasele imagini care îmbogățesc paginile. Bineînțeles, sunt realizate în format mic, dar este mai bine decât nimic.
Pe lângă altele, sunt puse în perspectiva motivele căderilor lui emoționale. Lipsa de intimitate socială, romantica, de admirație, respect. Dependenta materială de fratele sau, care, e conștient, e o josnicie. Desi a pictat in medie 85 de tablouri pe an, in timpul vieții lui i s-a cumpărat un singur tablou și asta spre sfârșitul vieții. Dezamăgirea provocata părintilor care sunt ființe onorabile și competente. Pe de altă parte, are o chemare Dumnezeiasca, sa ne arate că toată natura, creația lui Dumnezeu e speciala și luminoasă, plină și El. Van Gogh pictează oamenii care intra într-un fel sau altul în viața lui, sugerând prețuirea pe care o are pt oamenii aceștia trecători și aparent banali; el îi vede demni de consemnat. A zis că vrea ca oamenii nevăzuți, sa fie văzuți. Apreciez că în niciunul din fragmentele scrisorilor lui, nu vad nicio urmă de răutate și răzvrătire împotriva aproapelui. Scrisorile lui conțin selfawareness, luciditate, înțelegere pentru aproape, optimism și onestitate. A trăit durerea cu grație.