The present volume includes the majority of Lucian Blaga's poetry written before the Communist era. Missing are only the posthumous poems. The genius of any poetry is fragile because it does not reside in any of its analytically identifiable components. Blaga's postwar poetry appears to have all the "Blagian" elements, but the animating breath is largely missing. The great silence took it back. In leaving out a large body of work by so neatly severing the earlier poet from his later self, I may be committing a sin Blaga did not. But I could not translate what failed to inspire passion in me, after living so intimately and for so long with what I love. For that, I beg to be forgiven. “ An original edition of these translations was published by Ohio University Press in 1989. A few months before the momentous end of the year that saw the collapse of the Soviet empire and the end of the dictatorship in Romania. I returned to my native country to report for NPR and ABC news on the bloody finale. Following the return of "normalcy," Blaga's poetry was openly read and received new attention. This book, long out of print, received a new reading by me, as well. I made changes to the translation, having to do mainly with my better knowledge of English. Blaga's poetry has grown more urgent and more profound in the decades following its first appearance. This phenomenon is the result of increasing attention to the art itself, but also to Blaga's pioneering engagement with the nonhuman. Romanian poetry, once a terra incognita , has become better known in the major languages of the world thanks to the explosion of translation's and fascination with the last century's roots of the avant garde.” -- Andrei Codrescu from his introduction
Lucian Blaga was a Romanian philosopher, poet, and playwright. He was a commanding personality of the Romanian culture of the inter-bellum period. He was a philosopher and writer higly acclaimed for his originality, a university professor and a diplomat.
CETIRE DIN PALMĂ „La patruzeci de ani - în așteptare vei umbla ca și-acum printre stele trisste și ierburi, la patruzeci de ani sugrumîndu-ți cuvîntul te-i pierde în tine - în căutare. Prin ani un vînt o să te tot alunge subt cer, vei mînca miere neagră și aplecat vei tăcea. La patruzeci ca pe-un țărm vei ajunge unde fără-ncetare vei aștepta să vie la tine celălalt țărm, jaf veșnic voindu-te pentru păsări din cealalaltă zare.
Pe șaptezeci și șapte de uliți vei umbla desculț și cu capul gol : ce sămînță n-a fost în deșert aruncată ? ce lumină n-a fost în zadar cîntată ?”
îNCHEREIE „Frate, o boală învinsă ți se pare orice carte. Dar cel ce ți-a vorbit e în pămînt. E în apă. E în vînt. Sau mai departe.
Cu foaia aceasta închid porțile și trag cheile. Sunt undeva jos sau undeva sus. Tu stinge-ți lumînarea și-ntreabă-te : taina trăită unde s-a dus ?
Ți-a mai rămas în urechi vreun cuvînt ? De la basmul sîngelui spus întoarce-ți sufletul către perete și lacrima către apus.”
Frate, o bolta invinsa ti se pare orice carte. Dar cel ce ti-a vorbit e in pamant. E in apa. E in vant. Sau e departe.
Cu foaia aceasta inchid portile si trag cheile. Sunt undeva jos sau undeva sus. Tu stinge-ti lumanarea si-ntraba-te: taina traita unde s-a dus?
Ti-a ramas in urechi vreun cuvant? De la basmul sangelui spus intoarce-ti sufletul catre perete si lacrima catre apus.
Cap aplecat
Ma indemn sa fiu si o clipa mai sunt. Undeva pe camp a murit fratele vant.
Toamna sangereaza peste un mers batran. Printre umbre prelungi rostul mi-aman.
Spre nu stiu ce sfarsit un zbor s-a intins. Cu palpait de sfesnic un copac s-a stins.
In fantana mi-aplec gand si cuvant. Ceru-si deschide un ochi in pamant
Tagaduiri
Pe urmele mele coapte moartea isi pune sarutul galben si nici un cantec nu ma indeamna sa fiu inca odata. Fac un pas si soptesc spre miazanoapte: Frate, traieste tu, daca vrei.
Mai fac un pas si soptesc spre miazazi: Frate, traieste tu, daca vrei. Din sangele meu nu mai e nimeni chemat Sa-si ia inceputul trairilor, nu, nu mai e nimeni chemat.
Pe caile vremii se duc si vin cu pas adanc ca de soarta albe fecioare si negre fecioare: indemnuri ceresti sa fim inca odata, sa fim inca de-o mie de ori, sa fim, sa fim! Dar eu umblu langa ape cantatoare si cu fata-ngropata in palme - ma apar: eu nu! Amin.
Peisaj transcendent Cocoşi apocaliptici tot strigă, tot strigă din sate româneşti. Fântânile nopţii deschid ochii şi-ascultă întunecatele veşti. Păsări ca nişte îngeri de apă marea pe ţărmuri aduce. Pe mal - cu tămâie în păr Isus sângerează lăuntric din cele şapte cuvinte de pe cruce. Din păduri de somn şi alte negre locuri dobitoace crescute-n furtuni ies furişate să bea apă moartă din scocuri. Arde cu păreri de valuri pământul îmbrăcat în grâu. Aripi cu sunet de legendă s-abat înspăimântate peste râu.
Vântul a dat în pădure să rupă crengi şi coarne de cerbi. Clopote sau poate sicriile cântă subt iarbă cu miile.
Simt pentru omul acesta acelas nivel de fanatiscism romantic pe care profesoarele de romana par al reprezenta fidel fata de Eminescu.
Elegie Tremură aceeaşi apă şi frunză la bătăile aceluiaşi ceas. În ce tărâm şi-n ce somn te-ai oprit? Cerească subt ce iarb-ai rămas? Se revarsă în mine drumurile toate pe cari ai umblat. Oglinda-ţi mai păstrează chipul şi după ce-ai plecat. Fără gând, fără-ndemn, fără glas, cu mâneca şterg ochiuri ude. Un vecin prin zidul meu aude răbdarea neagră a aceluiaşi pas.
Blaga’s style of poetry stands between Dark Romanticism and modernism, and it translates remarkably well. It’s dark but inspiring. Blaga was also a philosopher, and English readers who like his poetry should check out “Lucian Blaga: Selected Philosophical Extracts” for his philosophy in English translation.