What do you think?
Rate this book
Ich küsse dir den Hintern, geliebter Führer!
368 pages, Paperback
First published January 1, 1994
12 people want to read
Ratings & Reviews
Friends & Following
Create a free account to discover what your friends think of this book!
Community Reviews
Displaying 1 - 4 of 4 reviews
February 6, 2022
un roman ca un delir continuu, nebunie totală, caterinci peste caterinci presărate-ntr-un dramatism mascat într-un zâmbet tâmp care se lățește tot mai mult cu cât parcurgi romanul. ironiile sunt la locul lor, Daniel Bănulescu are un umor aproape exasperant, d-ăla de intelectuali, dar poate fi ingurgitat lejer și de ăști’ ca noi dacă sapi puțin și meditezi. am apreciat foarte mult toate numele date lui Ceaușescu, m-a dus cu gândul la cele 99 de nume ale lui Dumnezeu așa cum le regăsim în Coran. un roman care fie te face să-l urăști din tot sufletul pe Daniel Bănulescu, ori te face să-l adori (asta dacă e prima carte pe care o citești dintr-ale dumnealui - pentru mine e prima și deja l-am așezat în propriul panteon literar). aș vrea din tot sufletul să enumăr câteva scene din roman care m-au dat gata, dar totul este atât de alambicat și de delirant și de… ciudat (?) (într-un sens bun) încât prefer să tac și să le păstrez în mine, ca nu cumva să scape de tot. aș spune că romanul ăsta e ca o conspirație nemaipomenit de minuțioasă + aura profetică / fatidică ce levitează deasupra tuturor capitolelor te bagă direct în film și te face să crezi toate bazaconiile alea atât de bine alese și de frumos potrivite. romanul lui Daniel Bănulescu este, fără îndoială, o smulgere din zona de confort (în sensul că așa ceva n-ați mai citit până acum).
September 9, 2021
Arvinte si Sucu Marcel erau minunati. Cand furau ei, lumea se tragea inapoi incantata. Veneau, puneau scara sau franghiile, potriveau „laba de caprioara" sau „buldozerul" si goleau casa. Cand aparea, proprietarul traia senzatia ca s-a mutat in casa noua. Se dadea el cu capul de pereti, da'-i trecea. Altfel nu sedea frumos, iar, find vorba de Arvinte ori de Sucu, astia se intorceau si te pedepseau daca apucai sa suferi prea mult. Asa ca te tineai tare. Soseau Procuratura, Militia, cercetau, masurau. Apoi Militia rostea cu glas tare: „Arvinte" sau „Sucu". Nu trebuia sa fii militian pentru a-ti da seama de lucrul acesta. Vindea proprietarului din probe, se mai carpea. 0 yala sau o fereastra taiata de Sucu se comercializa pe bani grei. Daca hotii chefuisera, imprastiindu-si crestele papilare, ori isi uitasera din unelte pe-acolo, iti mai scoteai din parleala. Dupa o vreme, te duceai la barosani ori veneau barosanii la tine. Spuneau: „Domnule, din surse discrete detinem informatia ca posedati un Sucu sau un Arvinte veritabil." Tu ziceai: „Cum sa nu?!" si fluturai paharul cu amprentele lor digitale.
May 31, 2022
Pentru subtilitatea cu care interferează cu Bulgakov...
Mai multe impresii, în curând, pe blogul meu: https://cronicilerai.blogspot.com
Mai multe impresii, în curând, pe blogul meu: https://cronicilerai.blogspot.com
August 17, 2024
Te pup în fund, Conducător Iubit!
#DanielBănulescu
„…un grup mic de oameni s-a urcat în cârca acestui popor și îl omoară, împlântându-și în ceafa lui cele trei arme: Foamea, Frigul și Frica.“
„Nicolae Ceaușescu stă cu bocancul apăsat nu numai asupra grumzalui meu, ci asupra grumazului a douăzeci și trei de milioane de români. Nimeni nu izbutește să se ridice și să fugă. Ori de câte ori ne întindem brațele pentru a ajunge la ceva hrană, căldură sau la un grad de libertate mai mare, Brav Conducător ne trosnește peste ele cu o teavă de plumb. Interesant e că, în vreme ce ne lovește, ne oblige să și cântăm frumos, ca niște școlărițe, despre cât de tare îi suntem recunoscători, noi lui, și despre cât de profund îl iubim, noi pe el.“
Romanul se desfășoară pe trei planuri: lumea interlopă a spărgătorilor de apartamante din București, atât de iscusiți încât îți devin simpatici, ei fiind și singurii cărora nu le este frică de Ceaușescu, lumea lui Nicolae Ceaușescu și lumea tinerilor scriitori. Acțiunea se petrece în 1987.
Capacitatea autorului de a imagina ipostaze năstrușnice de multe ori absurde reușește să creeze comic de situație și replici amuzante. Pe tot parcursul cărții am simțit că facem ce știm noi să facem foarte bine: haz de necaz. Într-o manieră directă, fără menajamente sau eleganță, ni se descrie, ușor plastic, ce s-a trăit în „minunata“ Epocă de Aur: N. Ceauşescu se scarpină „la cur cu poporul român” – „Ceea ce numea el poporul român era doar o măturice de baie (…) de care era adânc îndrăgostit”.
1. Din planul interlopilor de remarcă IF, Iarba Fiarelor, care se roagă în felul următor: „Mulţumescu-Ţi Ţie, Doamne, că măcar Tu nu te temi de Securitate. Şi că eşti singurul despre care ştim că nu ne torni la ea”. Infractorii ne devin simpatici pentru că fac parte din puținii care îndrăznesc să se opună.
2. Planul lui Ceaușescu îl descrie ca fiind atotputernic și viclean, corupt și inteligent, egocentric și crud. El își pedepsește supușii care greșesc ordonând schimburi de organe și transplanturi monstruoase – pe unii îi obligă să îți taie degetele sau urechile și să le schimbe între ei.
3. Autorul însuși (sau un alter ego) apare în planul tinerilor scriitori,având și ei parte de provocările specific vârstei și anturajului: povești și crize amoroase, dificultăți în găsirea inspirației.
Unele elemente amintesc de literatura lui Bulgakov (se făcea că de la vârsta de 7 ani, Bravul Conducător era însoțit de un „pui de duh“ găsit în pădure de tatăl său şi exorcizat de micul Nicolae). Ulterior, Duhul se metamorfozează într-un labrador vorbitor, nedespărţit de Cîrmaci.
Și alte romane ale autorului sunt scrise în stilul lui Bulgakov („Diavolul vânează inima ta“ este o satiră fantezistă la adresa stilului de viață din România comunistă).
Momentul în care micul Nicolae îmblânzește Duhul:
„Măruntul Nicolae își pregăti atacul. Pestre un minut, intră în odaie, înarmat cu o nuia fermecată de alun și cu o tavă metalică. Lupta, pe viață și pe moarte, începu. […] Când, pe neașteptate, Nicolae ridică varga, însă n-o mai coborî pentru a-și articula dușmanul, ci începu să scandeze un descântec, cu care un bunic de-al lui despica stâncile, tăia în felii subțiri orice copac și punea pe fugă oștile austriece care încercau periodic să jefuiască Oltenia: - Cine aude vorba asta / Cadă peste el năpasta...
Auzind el însuși vorba cu pricina, Duhul simți o fulgerătură în inimă, dar se adună pe ghearele din spate, pregătindu-se să sară.
- Mârr! hârâi el amenințător.
- Nici un mâr, continuă neînduplecat puștiul: Cine supăra-un oltean /Să se taie în iad de-un geam...
Nu era frumos să-i urezi nimănui acest lucru. Duhul se clătină și căzu, ca o jucărie stricată, pe partea stângă. Când foarte tânărul Ceaușescu finaliză cu: - Cui zic eu că este slab, / Rob să-mi fie, serv și sclav - puiul de duh era deja întins precum o cocă pe dușumea, iar bărbia i se odihnea pe tava încă incandescentă.
- Te predai? nu-l slăbi micul oltean.
- ...Mă predau.
- Juri pe ce ai mai sfânt?
- Jur, Stăpâne.
- Ai ceva sfânt?
- Numai pe tine, Stăpâne.
- Aha. Atunci poți să te ridici.
[…]
- Stăpâne, câte tâmpenii o să facem de-acum împreună! Nimeni n-o să creadă vreodată că am fost sănătoși la cap. ”
Ceușescu nu ar fi fost prost. El era de fapt un mare iubitor de cultură, de muzică de Bach, cânta chiar și la pian, de fiecare dată când apăsa o clapă, întrerupea electricitatea într-un cartier. Prin modestia lui, el încerca să le dea aripi de încredere românilor. Brav conducător vorbea greșit intenționat. „Ascultându-l, fiecare român se întoarce îmbărbătat de la miting, dacă nu de convingerea că e condus de cineva mult mai prost decât el, atunci din pricina descoperirii că Șeful Statului e, oricum, mai neajutorat: dacă ăsta, care e atât de prost, a reușit, să vezi ce viață minunată mă așteaptă pe mine, începând chiar de mâine – își șoptește oricine în barbă“.
„Cine știa în România că el este inventator? Aștia ai lui ar fi crăpar de râs și și-ar fi plesnit până la moarte, batjocoritori, bucile, dacă cineva le-ar fi destăinuit că este și poliglot. Dar era poliglot. Și era inventator. După cum era medic, specialist în fizică nucleară,avocat, agronom, scriitor, un soi de personalitate renascentistă. “
Una peste alta, o lectură amuzantă, în care râzi ca să nu plângi.
#DanielBănulescu
„…un grup mic de oameni s-a urcat în cârca acestui popor și îl omoară, împlântându-și în ceafa lui cele trei arme: Foamea, Frigul și Frica.“
„Nicolae Ceaușescu stă cu bocancul apăsat nu numai asupra grumzalui meu, ci asupra grumazului a douăzeci și trei de milioane de români. Nimeni nu izbutește să se ridice și să fugă. Ori de câte ori ne întindem brațele pentru a ajunge la ceva hrană, căldură sau la un grad de libertate mai mare, Brav Conducător ne trosnește peste ele cu o teavă de plumb. Interesant e că, în vreme ce ne lovește, ne oblige să și cântăm frumos, ca niște școlărițe, despre cât de tare îi suntem recunoscători, noi lui, și despre cât de profund îl iubim, noi pe el.“
Romanul se desfășoară pe trei planuri: lumea interlopă a spărgătorilor de apartamante din București, atât de iscusiți încât îți devin simpatici, ei fiind și singurii cărora nu le este frică de Ceaușescu, lumea lui Nicolae Ceaușescu și lumea tinerilor scriitori. Acțiunea se petrece în 1987.
Capacitatea autorului de a imagina ipostaze năstrușnice de multe ori absurde reușește să creeze comic de situație și replici amuzante. Pe tot parcursul cărții am simțit că facem ce știm noi să facem foarte bine: haz de necaz. Într-o manieră directă, fără menajamente sau eleganță, ni se descrie, ușor plastic, ce s-a trăit în „minunata“ Epocă de Aur: N. Ceauşescu se scarpină „la cur cu poporul român” – „Ceea ce numea el poporul român era doar o măturice de baie (…) de care era adânc îndrăgostit”.
1. Din planul interlopilor de remarcă IF, Iarba Fiarelor, care se roagă în felul următor: „Mulţumescu-Ţi Ţie, Doamne, că măcar Tu nu te temi de Securitate. Şi că eşti singurul despre care ştim că nu ne torni la ea”. Infractorii ne devin simpatici pentru că fac parte din puținii care îndrăznesc să se opună.
2. Planul lui Ceaușescu îl descrie ca fiind atotputernic și viclean, corupt și inteligent, egocentric și crud. El își pedepsește supușii care greșesc ordonând schimburi de organe și transplanturi monstruoase – pe unii îi obligă să îți taie degetele sau urechile și să le schimbe între ei.
3. Autorul însuși (sau un alter ego) apare în planul tinerilor scriitori,având și ei parte de provocările specific vârstei și anturajului: povești și crize amoroase, dificultăți în găsirea inspirației.
Unele elemente amintesc de literatura lui Bulgakov (se făcea că de la vârsta de 7 ani, Bravul Conducător era însoțit de un „pui de duh“ găsit în pădure de tatăl său şi exorcizat de micul Nicolae). Ulterior, Duhul se metamorfozează într-un labrador vorbitor, nedespărţit de Cîrmaci.
Și alte romane ale autorului sunt scrise în stilul lui Bulgakov („Diavolul vânează inima ta“ este o satiră fantezistă la adresa stilului de viață din România comunistă).
Momentul în care micul Nicolae îmblânzește Duhul:
„Măruntul Nicolae își pregăti atacul. Pestre un minut, intră în odaie, înarmat cu o nuia fermecată de alun și cu o tavă metalică. Lupta, pe viață și pe moarte, începu. […] Când, pe neașteptate, Nicolae ridică varga, însă n-o mai coborî pentru a-și articula dușmanul, ci începu să scandeze un descântec, cu care un bunic de-al lui despica stâncile, tăia în felii subțiri orice copac și punea pe fugă oștile austriece care încercau periodic să jefuiască Oltenia: - Cine aude vorba asta / Cadă peste el năpasta...
Auzind el însuși vorba cu pricina, Duhul simți o fulgerătură în inimă, dar se adună pe ghearele din spate, pregătindu-se să sară.
- Mârr! hârâi el amenințător.
- Nici un mâr, continuă neînduplecat puștiul: Cine supăra-un oltean /Să se taie în iad de-un geam...
Nu era frumos să-i urezi nimănui acest lucru. Duhul se clătină și căzu, ca o jucărie stricată, pe partea stângă. Când foarte tânărul Ceaușescu finaliză cu: - Cui zic eu că este slab, / Rob să-mi fie, serv și sclav - puiul de duh era deja întins precum o cocă pe dușumea, iar bărbia i se odihnea pe tava încă incandescentă.
- Te predai? nu-l slăbi micul oltean.
- ...Mă predau.
- Juri pe ce ai mai sfânt?
- Jur, Stăpâne.
- Ai ceva sfânt?
- Numai pe tine, Stăpâne.
- Aha. Atunci poți să te ridici.
[…]
- Stăpâne, câte tâmpenii o să facem de-acum împreună! Nimeni n-o să creadă vreodată că am fost sănătoși la cap. ”
Ceușescu nu ar fi fost prost. El era de fapt un mare iubitor de cultură, de muzică de Bach, cânta chiar și la pian, de fiecare dată când apăsa o clapă, întrerupea electricitatea într-un cartier. Prin modestia lui, el încerca să le dea aripi de încredere românilor. Brav conducător vorbea greșit intenționat. „Ascultându-l, fiecare român se întoarce îmbărbătat de la miting, dacă nu de convingerea că e condus de cineva mult mai prost decât el, atunci din pricina descoperirii că Șeful Statului e, oricum, mai neajutorat: dacă ăsta, care e atât de prost, a reușit, să vezi ce viață minunată mă așteaptă pe mine, începând chiar de mâine – își șoptește oricine în barbă“.
„Cine știa în România că el este inventator? Aștia ai lui ar fi crăpar de râs și și-ar fi plesnit până la moarte, batjocoritori, bucile, dacă cineva le-ar fi destăinuit că este și poliglot. Dar era poliglot. Și era inventator. După cum era medic, specialist în fizică nucleară,avocat, agronom, scriitor, un soi de personalitate renascentistă. “
Una peste alta, o lectură amuzantă, în care râzi ca să nu plângi.
Displaying 1 - 4 of 4 reviews