Apropierea

by Marin Mălaicu-Hondrari

Trei poeţi români fac un legămînt: fiecare va călători prin lume timp de cinci ani, în căutarea izvoarelor Poeziei. Acesta este punctul de plecare al unei poveşti în care biografiile celor trei se transformă pe nesimţite din realitate în ficţiune. Personajele, recognoscibile, scapă mereu din mîna cititorului, modificîndu-şi traseele şi profilul, camuflîndu-se cu abilitate. Cînd firele par unite, o bruscă răsturnare de situaţie schimbă radical perspectiva. Alte istorii trec în prim-plan – emigrare, legături adulterine, călătorii în căutarea marii iubiri, poveşti de dragoste adevărată... Marin Mălaicu-Hondrari cultivă arta suspansului într-un roman de dragoste în care nu există personaje secundare.

Genres: Romanian Literature, Fiction, Romania, Contemporary

248 pages, Paperback

First published January 1, 2010

About the author

Marin Mălaicu-Hondrari a publicat Zborul femeii pe deasupra bărbatului (poeme, Eikon, 2004, Premiul Uniunii Scriitorilor, filiala Cluj), Cartea tuturor intenţiilor (roman, Vinea, 2006; ediţia a II-a, Cartea Romaneasca, 2008), Apropierea (roman, Cartea Românească, 2010), La două zile distanţă (poeme, Charmides, Bistriţa, 2011, premiul revistelor Poesis International şi Transilvania). Cel mai recent roman Lunetistul a apărut la Polirom în septembrie 2013.
A scris în colaborare cu regizorul Tudor Giurgiu scenariul după romanul Apropierea.

Reviews

[Oana · Rating 5 out of 5]

Asta e o carte după care am simțit nevoia să tac mult. Mai exact nici acum nu prea pot să vorbesc, așa că mai tac puțin.

[Maria Roxana · Rating 4 out of 5]

Nici nu știu dacă îl pot numi roman de dragoste, dar știu sigur că iubita este poezia..

”Noi niciodată nu am avut timp să povestim cum se cuvine, Adrian. Noi niciodată nu am avut timp să spunem lucrurilor pe nume. Stăm aici, unul lângă altul, fiindcă aşa am vrut eu, ne uităm la cer şi la Córdoba, bem aceeaşi băutură şi ascultăm greierii şi amândoi zicem ce noapte superbă! Şi credem că toate astea sunt de ajuns ca să putem să ne spunem mâine ce noapte superbă a fost, ori peste zece ani aia a fost o noapte superbă!, şi poate că, într-un fel, sunt de ajuns, dar numai într-un fel, Adrian, înţelegi ce vreau să îţi zic, sau în două feluri, ori în şapte, nu contează, dar nu e în toate felurile şi eu vreau să fie în toate felurile.
Adrian, de când ai venit cu coletul acela la poarta mea, am ştiut că eşti de-al meu, că goana după o umbră te adusese în faţa casei mele. Erai disponibil, dar erai disponibil de prea mult timp şi disponibilitatea aceea se transformase în vulnerabilitate. ”

[Daniel Merticariu · Rating 5 out of 5]

M-a lăsat cu adevărat trist, trist cu tot corpul. Cineva într-un review tot pe Goodreads spunea că e o carte care a făcut-o să tacă. Așa e, e o carte după care și eu simt că ar trebui să tac mult. Îmi scriu doar primele impresii.

Apropierea de aici e, de fapt, o mare depărtare. Și una despre care nu vorbește nimeni. Personajele sunt separate unele de celelalte. Cea mai pătrunzătoare iubire pe care o are personajul e despărțită de el de-o căsătorie și de 4000 de km. Cei patru prieteni inseparabili au făcut un pact de a sta despărțiți, iar acum fiecare dintre ei plutește în derivă printr-un alt colț al Europei. Asta-i impresia cu care am rămas: toți s-au lăsat la voia întâmplării. Viețile lor sunt legate din nou de coincidențe. De persoane noi pe care le întâlnesc separat fiecare, și care află ele însele doar întâmplător că acel Adrian e același, că el e The Great, că el e Dan Parfenie. Poate noi veniții se simt prinși într-o pânză care leagă viețile oamenilor aceștia însă, la început, lasă și ei totul sub tăcere. Sau poate sunt niște coincidențe care să le amintească acelor prieteni că nu se pot despărți unul de celălalt. Nu definitiv.

E o altă carte despre un personaj care a emigrat în Spania și care trăiește din ce apucă. Izolat de alți oameni. Pierdut în pustiu aproape, într-un fel de cimitir de mașini. Cartea e scrisă pe mai multe voci iar, spre final, pentru doar câteva pagini, din perspectiva unui alt personaj, aflăm despre scurtul moment în care Adrian a decis să-și ia viața în mâini. A renunțat rapid la asta însă. În rest, lucruri i se întâmplă și el le acceptă așa cum sunt. Doar din impresiile celorlalte personaje putem să ne dăm seama cu adevărat ce și cât suferă Adrian, descris de ele drept un taciturn. Așa e și când el e naratorul și povestește ce i s-a mai întâmplat. Spune multe despre ceilalți, însă despre el doar puțin. Pare că tot ce i se întâmplă acceptă, indiferent cât l-ar face să sufere. Nu știu dacă am simțit vreun pic de bucurie în vocea lui ca narator. Mi s-a părut că tot ce a spus a fost cam pe același ton. Unul molcom și reținut. Lidia, partea feminină a grupului de patru personaje care s-a dus fiecare pe calea lui pare a fi cel mai viu personaj. Jucăușă și pusă pe glume. La madre de la poesia așa cum se autointitula și cum o numeau și ceilalți. Ea pare că-i aducea pe toți împreună, și tot ea i-a condus atunci când s-au întâlnit ca să se despartă. Ca în cărțile lui Bolaño, poezia are aici un rol de jucat ea însăși în ce se întâmplă cu personajele. Personificată și vie și parte din viața tuturor.

E și un moment ca de vis la un moment dat. Ceva cu adevărat suprarealist în care o aventură pe un iaht care urmează să fie dezmembrat ajunge să fie dezmembrată și ea în timp ce, dimineață după dimineață, personajele se trezesc și văd că vasul a început să fie demontat cu ei încă înăuntru. Într-o noapte descoperă că cei care-l dezmembrau, niște emigranți chinezi, dormeau și ei claie peste grămadă pe una din punțile rămase. Deveniseră și ei o parte a aventurii. Unul dintre ei se ridică de printre corpurile adunate acolo pe podea și vine să le ceară o țigară. Era minor. Dacă ăsta nu e un vis, nu știu ce e.

Volumul se încheie cu un fragment din scenariul filmului făcut după cartea asta. O scenă care nu se regăsește și în roman. Mi s-a părut că are un ton diferit față de restul cărții. Și mi s-a părut că e unul din toate momentele care în carte au fost lăsate sub tăcere.

[Mina H · Rating 5 out of 5]

N-am avut liniște așa că am făcut noapte albă și am terminat cartea. Nici un minut de somn dar asta nu pare să mă afecteze. Mă duc să pun de-o cafea apoi caut și filmul, dacă e pe net. :)

[Lavinia · Rating 3 out of 5]

Uite o carte din partea careia nu ma asteptam sa mizeze atit de mult pe intriga. Inca mai rumeg la ea, dar sentimentul imediat e ca partea asta cu legamintul poetilor si haladuirea lor e cumva secundara intrigii din Spania, cu Marii, Vanesse, Toyote si parfumuri de contrabanda. Si chiar daca nu pe asta a mizat MMH (dar pe ce a mizat?), asta iese in evidenta, iar actiunea chiar curge, cartea se citeste pe nesimtite.

Poate inutil, dar mentionez ca intilnirile poetesti, cu cafea, cole si tigari, prietenii reali carora MMH le-a amestecat numele si identitatile, au fost preferatele mele.

Deci da, ne place autorul, mai cititm.

3,5*

[Alex Apetri · Rating 5 out of 5]

N-oi fi eu cititorul lui perfect, dar el e cu siguranță scriitorul meu perfect.

[Iuliana Cazan · Rating 5 out of 5]

SUPERBĂ. punct :)

[Wojtek Zarzycki · Rating 5 out of 5]

Wyjątkowo ładne, do utożsamienia i o czymś.

[Cleo Pau · Rating 3 out of 5]

Dacă aș fi citit cartea aceasta mai în tinerețe, pe vremea când încă nu întorsesem dragostea pe atâtea fețe, poate că mi-ar fi plăcut mai mult. Oricât ar spune criticii că este despre poezie și despre puterea literaturii, eu voi combate că acestea sunt doar decor într-un roman pe jumătate autobiografic, în care e un pic vorba despre emigrație, despre fuga iluzorie de cotidianul anost, dar mai ales despre iubiri pasagere, toate condimentate cu un pic de acțiune în jurul unor misterioase afaceri ilicite.

Cum n-am avut mari așteptări, nu mi-a displăcut. Marin Mălaicu-Hondrari are o scriitură pertinentă, cursivă și antrenantă, și dacă intriga n-ar fi rătăcit atât de mult în poveștile marginale, m-ar fi convins mai mult. Aventurile de emigrant ale personajului principal sunt excelente, iar la povestea de iubire dintre Mărinul din carte (îl cheamă Adrian) și spanioloaica măritată i-au ieșit frumos toate nuanțele, de la îndrăgostire, trecând prin arsura pasiunii, și apoi stingerea flăcării. Restul însă are prea multe fire neînsăilate, prea multe coincidențe, prea multe drumuri ce nu duc nicăieri, prea puține dimensiuni în personaje, iar planul inițial al cărții pare să fi fost deturnat pe parcurs.

Autorul însuși a avut în tinerețe un grup de prieteni poeți bistrițeni, printre ei fiind și o tipă. La început pare că le va găsi un loc tuturor în roman, dar deși unuia dintre ei îi face cadou o aventură cu o blondă trăsnet, pe familist și pe tipă îi pierde pe drum. Tipa, la madre de la poesia, ar fi avut mari șanse să devină personajul meu favorit.

Autorul însuși are o poveste de viață mai mult decât cool. Plecat din țară ca să strângă mulți bani, a ajuns smochinar, șofer și paznic al unui parc de mașini vechi în Spania. A învățat limba de la zero și așa a ajuns să ia premii pentru traduceri ale unor scriitori faimoși sau mai puțin cunoscuți care scriu în spaniolă. În plus, acolo și-a scris prima carte. Averi n-a strâns. Adrianul romanului a fost paznic de mașini, măslinar, șofer, amant exotic și a învățat spaniola. De scris nu l-am văzut să scrie, dar la final de tot s-a întors în țară cu niște manuscrise. Până să se întoarcă, se încurcă și cu o Godmother, ne mai plimbă pe la locul de adăstare al unei bande de hoți români, iubita prietenului poet ajuns în Germania vine la mama ei în Spania și face cu cunoștință cu aproape toate cunoștințele lui Adrian, interlopi incluși. Nu și cu Adrian. Apoi iubita lui Adrian dă nas în nas la cafenea cu blonda și celălalt poet. Deh, mică țară Spania asta și ne stă tuturor în drum. Impresia mea este că tot balastul ăsta telenovelistic l-a împiedicat să-și dezvolte personajele ca să ajungă memorabile. Așa, Apropierea va rămâne o lectură ușurică bună de citit în tren.

[Adela · Rating 3 out of 5]

Am citit-o pentru un club de carte, altfel nu știu cum aș fi dat de ea. Citind descrierea am devenit ușor entuziasmată, promitea ceva diferit. Apoi am văzut că stă la baza unui film, Parking, deci clar e ceva de cartea asta.

A fost ceva de ea, dar nu ce mă așteptam eu. Deja devine ceva obișnuit.

Chiar dacă personajele principale sunt poeți, așa cum promite descrierea, o bună parte din poveste este despre viața lor, dar cumva înafara poeziei. Dacă nu era perspectiva Lidiei să mai îmi aducă aminte, puteam foarte bine să nu știu ca sunt poeți. Cred că din cauza asta mă așteptam și la un scris mai boem :))

Dar mi-au plăcut enorm perspectivele celor 3 femei, Vanessa, Maria și Dana. Foarte diferite una de alta, frumos conturate. Pe Lidia o las deoparte.

Per total mi-a plăcut pentru că nu m-a plictisit, am citit-o repede, fără să simt groază când reîncepeam lectura :)

Chiar dacă nu a fost ce mă așteptam, a fost interesantă pe alocuri. Plus că îmi plac mult romanele cu perspective multiple, iar aici am avut destule.

"Vai, draga bunicii, a zis, nu te supăra pe mine, dar eu nu numai că nu aș da banii pe bucăţile astea de fier, dar nici dacă le-aş găsi la marginea drumului nu m-aș apleca să le iau, așa strâmbe și prost sudate cum sunt. Am îmbrătişat-o. Îmi era foarte dragă. Cred totuși că în sinea ei era mândră de mine, oricum altă nepoată nu mai avea. Așa o văd și acum: demnă, simplă, fără ifose, dar mândră în același timp și fără chiloți."

[Monica Andreea · Rating 4 out of 5]

Mi-a plăcut... am citit-o pe nerăsuflate. Ce a însemnat pentru mine? Un amestec de poezie, pasiune, iubire și libertinaj.

O carte care iti amintește de tinerețe, de anii de facultate, în care, de cele mai multe ori, privești viata cu o anumita relaxare, lejeritate, după care tânjești când vin responsabilitățile vieții de adult.

*4.5

[Gabriela Oprea · Rating 4 out of 5]

O carte de dragoste, într-adevăr, dar iubita e poezia, iar universul e omul.

[Anca · Rating 5 out of 5]

Apropierea exemplifică în mare parte toate motivele pentru care îmi place să citesc Marin Mălaicu-Hondrari, sau să citesc în general.

[Patrycja Krotowska · Rating 3 out of 5]

3.5
Literatura rumuńska w iberoamerykańskim stylu. Miłość do muzyki, literatury i poezji. Bohema artystyczna, miłość na odległość, Andaluzja, nocne spacery ulicami miasta i dużo dużo myśli.

Dość nierówna jest to książka. Są w niej takie fragmenty, od których nie mogłam się oderwać, ale były też takie, które gdyby zostały wykreślone, nie spowodowałyby wyraźnego dla niej ubytku. Część książki oceniłabym 5/5, część 1/5, inne części po prostu 3/5.

'Bliskość' to opowieść o kilku ludziach, których oczami patrzymy na pewne wydarzenia, w których prędzej czy później ich losy się schodzą. Podzielona na kilka części, tytułowanych imionami narratorów/bohaterów, książka ta przypomina swoją konstrukcją puzzle: odkrywane nie po kolei, z różnych stron, o różnych zabarwieniach (emocjonalnych). Nie znajdziemy tu ciągłości fabularnej, choć analizując historie bohaterów po zakończeniu lektury możemy spróbować poszczególne sytuacje ułożyć na linii czasowej.

Mamy kobiety i mężczyzn, i co dziwne (bo autor jest mężczyzną) to jednak perspektywy kobiet czytało mi się lepiej i mam wrażenie, że wypadły one bardziej realistycznie. Jedyną męską perspektywą, z którą dobrze mi się przebywało, była perspektywa Adriana: Rumuna, chłopaka szaleńczo i z wzajemnością zakochanego w mężatce. Opowieść o ich uczuciu, skomplikowanej relacji, perspektywie jego i jej, to była właśnie ta część książki, którą trzymała mnie przy niej najmocniej. Najchętniej wycięłabym z tej książki inne części (np. perspektywę Lidii, która w ogóle mnie nie zainteresowała) i zasugerowała autorowi rozwinąć ten wątek.

Rozumiem zamysł autora na konstrukcję powieści. Rozumiem ten brak chronologii wydarzeń i zmieniających się narratorów. Każe to przewartościować dotychczasowe spojrzenie na sytuację, którą już obserwowaliśmy. Pozwala poznać różne perspektywy, a właściwie spojrzeć na ten skrawek życia Adriana z różnych stron. I sama nie wiem, czy finalnie ta forma się broni, bo mimo że jest coś przyciągającego w tej przeplatance to nie jest ona też pozbawiona wad: czasem zależności między bohaterami wydają się nieprawdopodobne i zbyt naciągane, niektóre części nic nie wnoszą do fabuły i są najzwyczajniej w świecie nudne, przez co książka nie trzyma uwagi czytelnika równomiernie, na niektóre czeka się zbyt długo, przez co ma się wrażenie, że czyta się coś bez związku.

Z drugiej jednak strony, wspominam tę książkę z czułością, szczególnie, gdy myślę o relacji Adriana i Marii, ale też o Danie. Patrząc na okładkę tej książki pamiętam namacalny klimat, jaki utworzyła w mojej głowie: melancholijny, kameralny, miejski. Podobało mi się to, co autor robi z literaturą, jazzem, miastem: wplatając te elementy w przedstawiony świat, tworząc z nich subtelny, niespieszny, oryginalny nastrój.

Finalnie zatem, całościowo jestem bardziej na tak, bo niektóre rozdziały są tak dobre, że zdecydowanie przechylają bilans korzyści do ryzyka na stronę korzyści.

[Mihaela Bunea · Rating 4 out of 5]

De la începutul cărții am așteptat despărțirea. Apropierea despărțirii m-a însoțit prin toată cartea precum picătura chinezească :)

Am rămas așa cu senzații de căldură și tristețe, cu after taste de cafea, de tigări, de a fi îndrăgostit, de a rătăci pe străzi, de a te pierde printre cărți.

O carte de atmosferă dar și de suspans. Joaca cu perspectivele diferite, schimbarea naratorilor creează suspans, aștepți mereu să se întâmple ceva.

Scriitorul a redat atât de bine cum se simte dragostea, foarte bine scrise pasajele de iubire, idei faine și aparte… să-ti urmezi iubita care lucreză pe un vas prin toate porturile unde oprește, pentru căteva ore de iubire.

Imaginea ce-mi rămâne din cartea aceasta este finalul cu tabloul suprarealist al dezmembrării, destrămării barcii și a relației lor, când mai încearcă sau mai cred că o pot salva.

Pentru mine a fost și o carte despre cărți, despre scris, mi-a placut inserția de literatură din ea. Cortazar, Sylvia Plath, Saramago, Borges, Marquez, Gellu Naum, Angela Marinescu se amestecă printre personaje și le unesc.
Apropierea depărtării dintre prieteni, țări, iubiți o face cu siguranță poezia și literatura. Ea mai poate salva ceva din oameni.

Foarte sensibil surprinsă realitatea emigrării, cum se simte dezrădăcinarea, relațiile la distanță, relațiile interzise, cu toate melancoliile și tristețile care vin odată cu ele.


Ce nu mi-a placut:

- începutul a fost un pic greoi pentru mine până s-a închegat povestea
- am simtit nevoia unor dialoguri care să apropie personajele, toată cartea este sub forma unor confesiuni, jurnale, gânduri, povești.
- am simtit că unele povești puteau fi mai bine legate, de exemplu cea a Lidiei de restul personajelor.

[Cristina Nica · Rating 4 out of 5]

Pentru că, nu ?, vorba aia de la pagina 20, "Cine nu dă o femeie în literatură degeaba scrie", e o carte plină de femei memorabile. Dintre toate, Poezia rămâne cea mai frumoasă poveste, firul roșu care le leagă pe celelalte:
" Păi mașina asta trebuia văzută când era portocalie și plină de versuri. Capota îi aparținea lui Gellu Naum: poate că totul se petrece într-o vacă. Scris cu negru. Magistrul Ursachi deținea portbagajul: de la o frunză la altă frunză e o depărtare fără sfârșit. Aurel Dumitrașcu pe dreapta: cerul începe de la glezne. Aici a trebuit să tragem la sorți The Great propusese anul cel bun e anul în care mori, eu propusesem eu nu vreau să trăiesc eu vreau să citesc, iar Adrian nu mai știu ce, legat de flori, care și ele sunt negre, dar a ieșit versul propus de Parfenie [...] Virgil Mazilescu pe stânga: sunt singur, am inventat poezia și nu mai am inimă. La fel, alegerea lui Parfenie. Mult aplaudată, îndelung sărbătorită."
Povestea Poeziei care umblă prin lumea cea mare și prin oamenii ei e urmărită până la un punct și apoi pare să fie părăsită, suspendată, din păcate... Cartea nu își piede prospețimea, povestea rămâne pasionantă, epicul își face loc tot mai mult, însă romanul pare să își uite matca și ...poezia în ultimele zeci de pagini.
Sunt fericită că l-am descoperit pe MMH și scriitura lui, care mi s-a arătat plină de savori, texturi și consistențe diverse, iar, peste toate, stăpână, luminoasă și clară, "La poesia- Trecerea liberă".

[Sebastian Orza · Rating 5 out of 5]

Mai întâi l-am ascultat pe Marin la România Cultural povestindu-și viața. A fost o bună introducere în atmosfera romanului. Faptul că am recunoscut bucăți de realitate m-a captivat imediat. E o pânză de păianjen cu personajele, perspective multiple, iubiri cu cola și țigări, suspans și tot felul de întrebări la care nu ai mereu răspuns. Rămân intrigat neștiind câtă realitate versus ficțiune este. Până atunci, dau o fuga să văd "Parking".

[Laura · Rating 4 out of 5]

Despite some random connections which I didn't find too feasible, it easily catches your mind and makes you go back through time to a walk on your own memory lane. The ending was a bit rushed for my taste, but I really liked the flow 'till then.

[Marina Alexandra · Rating 5 out of 5]

O carte despre nemărginitele dorințe ale oamenilor.

[Anca · Rating 4 out of 5]

O carte cu personaje interesante, cu fragmente reale de viață, cu pasiune și durere, cu trăiri intense. Personaje cărora nu le poți plânge de milă, asumate. Un roman care mi-a apăsat pe o grămadă de butoane. Mi se pare imposibil să trăiești în România și să nu empatizezi cu ceva din toată povestea.

[Dana Dincă · Rating 5 out of 5]

Loved it!

[Oana · Rating 4 out of 5]

"Noi trebuie să scriem, dacă vom fi toți fericiți. Ar fi mai bine ca eu care sunt mort, care sunt mai puțin compromis decât restul, eu ce nu văd mai mult decât norii și pot gândi fără a fi distras, să scriu fără sa mă distrageți."
.
.
.
O serie de perspective narative ce pune în lumină o pânză de personaje în aparență fără nicio legătură între ele. Ordinea cronologică a relatărilor este ușor amețitoare, mereu sunt alte intrigi aduse în prim-plan prin intermediul schimbării perspectivei. Cu toate acestea, totul se împletește armonios în cele din urmă, și capătă sensul unei experiențe dintr-un univers al Poeziei care unește destinele.
.
.
.
O carte captivantă, dar careia îi dau 4 stele pentru că mi-ar fi plăcut ca toate personajele să fie mai bine individualizate prin limbaj, și pentru că am simțit că s-a terminat cam brusc.

[Laura Marinescu · Rating 4 out of 5]

O carte despre dragostea de poezie fără nicio linie de dialog. Între Spania și România destinele personajelor se țes surpinzător, iar asemena unui joc de domino acțiunea unuia influențează viețile celorlalți.
De la carte la film: un interviu cu Marin Mălaicu-Hondrari.

[Teodora Lovin · Rating 5 out of 5]

Nu numai că toate personajele își intersectează destinele (uneori aproape neverosimil), dar mai e și Poezia care le unește chiar și atunci când ele nici măcar nu intuiesc cum hazardul acționează în favoarea legăturii lor.

[Băldău Cristina · Rating 3 out of 5]

cand bucuria de a impartasi iubire si prietenie se transforma in poveste

[Cristina Chira · Rating 5 out of 5]

Un roman bine scris și ușor de citit, în care poezia se împletește cu acțiunea, și dragostea cu căutarea de sine. Descrierea realistă a experienței de român în Spania e punctată de coincidențe misterioase și evenimente inedite (de la afaceri interlope, la iubiri trăite pe vapoare pe cale de a fi dezmembrate), și colorată de tânjirea după ceva nenumit și nedefinit, ca în romanele sud-americane (Julio Cortázar e menționat în repetate rânduri pe parcursul romanului). Povestea e spusă de mai multe „voci”, bărbați și femei, români, spanioli, argentinieni; toate personaje complexe și bine construite. O lume caldă și însorită, în care se petrec mari iubiri și mari dezamăgiri, inedite și inexplicabile, lăsându-ți la final un gust dulce-amărui.

[Mugur Ioniță · Rating 5 out of 5]

Bun, bun! MMH tocmai a intrat pe lista autorilor români contemporani preferați. O poveste cu mult romantism și multă poezie. Filmul nu cred că o să-l văd, am văzut trailerul și nu este cum mi-am închipuit. Prefer să rămân eu regizorul iar personajele să rămână în mintea mea așa cum mi le-am imaginat.

[Andra · Rating 5 out of 5]

“Apropierea” e mai mult un flux al constiintei decat o poveste cu cap si coada, dar mi-a placut la nebunie. Este genul de carte ce te fascineaza prin personajele sale si care iti aminteste ca viata fiecaruia dintre noi atinge, intr-un fel sau altul, vietile celorlalti. Suntem toti conectati.

[Flori · Rating 3 out of 5]

Nu știu cât din cartea asta e poezie și cât absurd, dar in unele momente am trăit aceleași sentimente ca personajele și în alte capitole nu am înțeles nimic... Poate e un nivel de artă mai presus de înțelegerea mea?

[Arianna · Rating 5 out of 5]

Una dintre cele mai ciudate cărți pe care le-am citit vreodată. Este fabuloasă,explică atât de multe și în același timp atât de puține. Am început să o citesc greu fără să îmi placă personajele,dar pe parcurs nu mă mai puteam gândi la altceva,am citit-o în trei reprize. Merită citită