Diferit ca ton de celelalte capodopere ale scriitorului, romanul "Adolescentul" (1875) ocupa un loc aparte in creatia dostoievskiana, fiind istorisit din perspectiva unui tinar de nouasprezece ani, ale carui imaturitate, prospetime si naivitate se reflecta magistral in vocea narativa. Fiul nelegitim al unui mosier depravat, tinarul Arkadi Makarovici Dolgoruki oscileaza neincetat intre pornirea de a scoate la iveala greselile tatalui si dorinta ascunsa de a-i cistiga pretuirea. Inarmat cu un document despre care isi inchipuie ca ii va oferi puteri depline asupra celorlalti, Arkadi pleaca la Petersburg sa-si intilneasca tatal, insa aceasta experienta initiatica ii dezvaluie mizeriile concrete ale vietii adulte si ii schimba din temelii viziunea asupra lumii. Dostoievski zugraveste cu o maiestrie inegalabila adolescenta ca pe o stare de nesiguranta, ignoranta si nedesavirsire, dar si de bogatie si exuberanta in care totul este posibil.
Adolescentul , a 5-a din 2025 si a 7-a de la Feodor Mihailovici Dostoievski, geniu liber.
A fost scrisa in 1875.
Este o poveste scrisa din perspectiva unui adolescent, ca atare cu multe initiative si fara mare echilibru sau fara masura exacta (ca si in bancul “Cine este acest Masura de-mi zice toata lumea sa beau cu el?”😁, sec, stiu!). Are capitole si de o pagina, inedit de-a dreptul!
Adolescentul este un absolvent de gimnaziu (liceu acum la noi) de 21 de ani, pe nume Arkadi Dolgoruki, fiul legitim al lui Makar Ivanovici Dolgoruki, fiul nelegitim al mosierului Versilov pentru care tatal lui legitim lucra ca si gradinar acum 22 de ani. Ati inteles ceva?
Adolescentul isi ura numele pentru ca Dolgoruki era si numele unei familii princiare din Rusia.
Adolescentul avea o idee, una mareata: SA FIE LIBER SA ALEAGA CE VREA SA FACA, SA NU FIE OBLIGAT DE NIMENI CU NIMIC, NICI SA NU INDRAZNEASCA SA II CEARA! El plateste taxele, vrea doar sa fie liber! Vrea doar sa aiba PERSONALITATE, nu doar o bucata de paine si caldura. Vrea sa fie un…Rothschild, da, vedeti bine, un Rothschild. Vrea sa faca toate sacrificiile necesare pentru a ajunge acolo si se testeaza: mananca un an doar paine cu supa si ceai si doi ani jumate cheltuieste doar 2 ruble jumate pe luna in loc de 5. Are vointa necesara!
Eroului nostru ii parvin doua scrisori: una care, crede el, ii poate decide averea lui Versilov si una care ii poate decide viitorul dusmancei tatalui lui biologic.
Ce o sa faca cu ele?
Adolescentul are un suflet nobil si vrea sa faca totul cu demnitate, ii reuseste insa oare? Incepe sa joace la ruleta… Una dintre surorile lui este gravida si el nu stie cum sa reactioneze ca frate.
O confruntare cu femeia pe care o adora, care este dusmanca tatalui lui si o intamplare nefericita la ruleta il fac sa ajunga intr-o stare de delir si de stare fizica dezastruoasa.
Isi revine si isi da seama ca poate avea femeia iubita…daca da dovada de o ticalosie fara limite. Va face asta?
“Prietenul” lui din copilarie, Lambert, vrea sa il “ajute” cu aceasta josnicie.
Ideea eroului nostru Arkadi ramane aceeasi, de a ramane liber, dar se schimba complet. Are sens?😁 Daca nu, e o dezordine din care cu siguranta putem invata ceva.
Ideea finala ii iese si, dupa cum intuieste…are sens si acum.
Incredibila si aceasta poveste dezordonata, cu final total neasteptat, parca neterminata, scrisa de un scriitor matur, cu mintea si trairile unui adolescent!!
De abia o astept pe urmatoarea a acesti geniu liber!!
Cartea pare o efuziune necontrolată, în stilul întunecat al autorului, iar acțiunea stagnează pe idei. Mi-a adus aminte de “Demonii” și sentimentul ca eram prea necopt să citesc așa ceva la 20 de ani. “Adolescentul”e chiar povestitorul, o perspectivă puțin ciudată pentru Dostoievski, care vrea să exprime tulburările unei întregi generații prin ochii lui Arkadi și maturizarea într-o lume în care vechile valori au dispărut. Cumva, adaptarea la o societate în care faci regulile din mers e necesară, dar, în lipsa unor repere, anevoioasă, chiar dureroasă. Rușii țin foarte mult la statut, la etichetă, însă presupusa elită se comportă nedemn pentru a fixa modelul generației următoare, iar haosul e “după colț”. Eroul trece prin etape mundane care îi pun la încercare valorile și principiile și, inevitabil, apar întrebările raportate la al său “modus operandi”. Dar fără un model, poți să născocești o idee luminată? Personajele, în jurul cărora sunt țesute intrigi ce par fără sfârșit, sunt dominate de nehotărâre, iar romanul capătă aceeași “notă”, pentru că îi lipsește acel “ceva”, care să țină cititorul conectat. Bineînțeles, Dostoievski nu a vrut neapărat ca lectura să te țină cu sufletul la gură, deși partea de final este destul de captivantă. De urmărit cu ce sentimente pornește povestitorul și cu ce gânduri termină, pentru a înțelege statornicia și adaptabilitatea firii.
Scriu acum recenzia, ca să termin odată cu "Adolescentul". De obicei, rețin cu o precizie deosebită detaliile unei povești, dar aici m-am chinuit până și să înțeleg evenimentele principale și numele personajelor. O prezentare puternică a Rusiei Țariste și, totuși, anumite fragmente din care am putut înțelege și extrage, într-adevăr, ceva valoros. Iată care cred că a fost, de fapt, problema: nu cred că era titlul cu care ar fi fost bine să începem opera lui Dostoievski, care e o mare extrem de învolburată, și nu cred că era nici vârsta la care să ne aruncăm în ea și să încercăm să înotăm. Tocmai de asta, noi ne-am zbătut cu disperare să ajungem la mal, când, de fapt, intuiesc că în marea lui Dostoievski trebuie să înoți spre orizont.