Era in 1971. Faceam armata, departe de casa, la o unitate militara (a carei amplasare n-o divulg, intrucat constituie un secret militar!). Imbracat intr-o uniforma de culoare kaki, incheiata pana sub barbie, cu cascheta pe cap si cu bocanci rigizi in picioare, participam la marsuri grele si la istovitoare exercitii de tragere cu pistolul automat. In scurta vreme ne-am procurat un exemplar din romanul Dulce ca mierea e glontul patriei si l-am citit aproape toti, trecandu-l din mana in mana, asa cum ne dadeam uneori tigarile aprinse, cand nu aveam destule. Ne-a placut foarte mult, ne-a incantat. Ne recunosteam propriile trairi in paginile cartii, regaseam acolo si viata militara, cu precisele ei ritualuri, si tipurile de ofiteri superiori sub comanda carora ne aflam, si sentimentul de libertate ametitoare incercat in permisii, si sexualitatea reprimata, generand deopotriva infruptari lacome din trupurile femeilor si iubiri romantice, de obicei incheiate prost. Totul, totul era asa cum stiam, dar avea ceva in plus, o insufletire, o intensitate a culorilor de negasit in viata obisnuita. ALEX. STEFANESCU
Popescu a aparut intamplator in fata ochilor mei. Nu cunoasteam numele inainte de a-l fi vazut pe coperta unei carti imprumutate de la biblioteca din Montreal, in timp ce, de fapt, cautam un alt Popescu... Marius Daniel.
Dupa Prins, primul sau roman mai cunoscut, publica la numai 27 de ani, Dulce Ca Mierea E Glontul Patriei, care are un succes major in Romania anilor '70. Nu inteleg totusi cum a trecut de cenzura romanul, dat fiind faptul ca are anumite pasaje critice - indirect, fara a numi clar vreo persoana, partid sau ideologie. Totusi, eu citesc acum o editie noua, se poate ca cea aparuta in 1971 sa fi fost "adaptata". (Curand dupa aceea, in 1975, Petru Popescu solicita si obtine azil politic in UK, este condamnat in tara in contumacie, cartile fiindu-i interzise, scoase din librarii si biblioteci, iar numele - trecut sub tacere).
Ca naratiune, romanul nu are neaparat o idee, este o insiruire de intamplari cazone, cu care cititorii rezoneaza usor fie ca au facut armata sau nu. Este o lectura usoara, placuta, care insa arata cat se poate de clar potentialul sau literar si viitorul sau stil, tonul expresiv care ulterior il face sa aiba o cariera de succes ca scenarist la Hollywood.
**** Mi-a placut enorm ce spune Alex Stefanescu in prefata cartii: (parafrazare) cand suntem tineri, ne dansam viata, nu doar o traim, ceea ce constituie adevaratul subiect al romanului.
Ce mi-a placut: - curajul de a spune mici adevaruri despre regimul comunist, intr-o perioada dominata, totusi, de cenzura; - povestea de iubire - pe langa care viata cazona pare o simpla "tabara de pionieri"; - Laguna; - Bucurestii; - Unchiul Nicu si tot ce reprezinta el. Ce nu mi-a placut: - protocronismul (pe alocuri absurd); - tonul funebru, de multe ori obsedant (Bacovia sic!); - frazele lungi si foarte fragmentate, alcatuite din multe propozitii. ps. greu de inteles totusi de ce a avut succes de public (la un moment dat) mai mare decat Marin Preda! Bine, asta dincolo de superficialitatea marelui public, mainstream sa-i zicem, care cauta si accepta facilul...
This stands out as a manifest against the anachronisms of the Romanian communist society of the 60s. It is well built and delivers the message with incredible power. Still it is a little bit disguised because it had to pass also censorship. I tend to become a fan of Mr Popescu and I really liked the novels I read so for from him. Prins was also great.
Way too long for what it has to deliver, some decent writing moments, but also another one of those Romanian romances where everything is too over the top.
Un roman reușit, care prin însăși acțiunea sa subliniază faptul ca "soldatul nu are viață personală", numele personajului prinicpal rămânând nemenționat pe tot parcursul romanului si astfel devenind la rândul său doar "unul din mulțime". Prietenia dintre protagonist și Ion, Sandu și Gigi și visele sale in care el însuși își dă viața pentru patrie arata patriotismul de care acesta dă dovada. Povestea de dragoste dintre protagonist și Laguna arată cum o femeie poate modifica într-un timp foarte scurt modul de gândire al unui bărbat, ducând chiar și un militar cu gandul la sinucidere "Luminile violete picând în duhoarea Dâmboviței. S-a sinucis vreodată un bucureștean aruncându-se în ea?" Totuși, eroul nostru nu dă dovadă de lașitate în niciun moment, fapt subliniat în finalul romanului, când acesta realizează in final situația în care generația sa se află: "Și tinerețea n-are nefericirile ei?[...]Trebuia să lupte cu el însuși și să trăiască, să trăiască, să tăiască! [...] S-a sacrificat degeaba, pentru noi e inutil, noi... noi..." Dialogurile dintre personaje sunt pline de farmec și uneori au reușit să-mi stârnească râsul. Un lucru de apreciat este modul in care autorul poate trece de la un eveniment comic la o tragedie în doar cateva fraze. Mai pe scurt, romanul merită fără îndoiala citit.
- Paralele între război și povestea de dragoste a protagonistului. Luptei interioare dată de relația cu Laguna i se suprapun diversele povești de război.
- Bildungsroman (emoțional)?
- Lipsa unei intrigi solide, totul se leagă de monologul interior și trăirile protagonistului.
- Multe referințe istorice, apologia neamului românesc. Câteva personaje din carte sunt slab caracterziate, au doar rolul de a expune o idee (de exemplu cel cu filozofia istoriei care scrisese o carte despre asta).
- Descrieri foarte lungi prin fraze formate din foarte multe propoziții scurte separate prin virgulă (X1, X2, .., Xn). Stream of consciousness?
This entire review has been hidden because of spoilers.
Laguna e construita ca un personaj complex, misterios de la care astepti permanent o explicatie. Vrei sa intelegi de ce se comporta asa cum se comporta. Stralucit realizat. Descrierile cazone sunt pline de culoare, desi uneori plictisitoare.