Cartea este scrisa in 1999 asa ca succesele recente ale lui Mircea Lucescu nu sunt consemnate. Insa inca de pe atunci se puteau spune multe despre el. Era totusi antrenor la Internazionale Milano si ii avea ca elevi pe Ronaldo, Roberto Baggio, Diego Simeone (actualul antrenor al lui Athletico Madrid), Andrea Pirlo si multi alti campioni.
Mircea Lucescu s-a nascut intr-o familie modesta fiind cel mai mic dintre patru frati. Toti jucau fotbal iar el avea, in ochii parintilor, cele mai mici sanse sa reuseasca. A fost singurul care a reusit. Insa Ioan Chirila vorbeste prea putin despre acest lucru. El doar mentioneza copilul slab si firav din Aparatorii Patriei care a ajuns la echipa nationala in timp ce juca in Divizia B la Corvinul Hunedoara, devenind apoi antrenor-jucator la Corvinul, pentru ca in final sa fie antrenorul echipei nationale si, in acelasi timp, jucator la acelasi Corvinul, de data asta in Divizia A.
Mircea Lucescu este si unul dintre teoreticienii si ideologii fotbalului european. Toti stim preferinta lui pentru jocul rapid, cu un atac ce nu se lasa intimidat de reputatia superioara a adversarilor. De aceea prefera jucatorii tineri: vor sa se afirme si nu au o reputatie de aparat; au totul de castigat si nimic de pierdut.
Ioan Chirila vorbeste prea putin despre aceste lucruri. De ce structura psihica si ce trebuie sa faci ca sa castigi, atat in fotbal cat si in viata, sunt lucruri pe care le-am fi putut invata de la Lucescu. Insa Chirila ne ofera o naratiune searbada, o insiruire de rezultate si formatii adnotata care fac lectura cartii foarte neinteresanta.