What do you think?
Rate this book
Så länge elden brinner
Satra este istoria unei deportari spre rasarit si a degradarii unor legi stravechi de existenta. O lamentatie lunga, ca si Ce mult te-am iubit, si o meditatie despre moarte, dar intr-o forma indirecta. in cartile anterioare, Zaharia Stancu privea pitorescul, exoticul din afara. Acum se instaleaza in interiorul lui si construieste o poveste verosimila, de o aspra poezie. [...] Satra este nu numai o initiere fortata in moarte, dar si o meditatie despre moarte si viata, o lunga interogatie. Pe dedesubtul evenimentelor crancene, curge apa resemnarii si se intinde privelistea eternitatii [...] - Eugen Simion
396 pages
First published January 1, 1968
21 people are currently reading
589 people want to read
About the author
Zaharia Stancu
52 books46 followersA fost scriitor , poet, romancier, prozator, director de teatru, jurnalist și publicist, academician, laureat al Premiului Herder.
Si-a început cariera literară ca gazetar și poet liric.Ulterior a scris proză realistă, naturalistă, marcată însă de un lirism specific.
Romanul Desculț (1948) a fost masiv promovat în perioada comunistă, fiind cel mai tradus roman al unui autor de limba română.
A fost tradus în 24 de limbi până în 1988.
https://ro.wikipedia.org/wiki/Zaharia...
Si-a început cariera literară ca gazetar și poet liric.Ulterior a scris proză realistă, naturalistă, marcată însă de un lirism specific.
Romanul Desculț (1948) a fost masiv promovat în perioada comunistă, fiind cel mai tradus roman al unui autor de limba română.
A fost tradus în 24 de limbi până în 1988.
https://ro.wikipedia.org/wiki/Zaharia...
Ratings & Reviews
Friends & Following
Create a free account to discover what your friends think of this book!
Community Reviews
Displaying 1 - 30 of 53 reviews
February 19, 2022
Being born in the countryside I was fortunate to spend the golden years of childhood at my maternal grandparents’ house, including all the summer vacations of my early youth. So, in my village many Gypsies used to pass. I didn’t know who they were and where they were coming from. My grandfather told me that at roots the Gypsies are Indians, and almost 80% of their language is Hindi, and they became known as Gypsies because first they went out of India to Egypt, and from Egypt they spread into Europe. Seemingly from ‘Egypt’ they got the name ‘Gypsies’..
I used to ask my grandparents to talk with them and ask them “Why don’t you stay in one place? What is the point of troubling yourself by continuously moving?”. They used to laugh and said, “You don’t know the beauty of movement. When the river is flowing, it is alive. But a house is dead – it is stable. The river does not know where it is going – that is its surprise… moment to moment the new. Why get caught up with the old?”
It was known that authorities tried to provide them with houses so they can stay in one place, so there is no need for this constant movement. But they were not willing. It seems that, in this movement, they have known a certain beauty, a certain freedom. And the truth is that there are people on the earth – Romani/ Roma/ Gypsies / other nomads- a strange group that never makes a home. It is always on the move, lives only in tents and bullock carts, and they are absolutely free. Whenever it wants to change the place, it starts moving its tents, bullock carts, dogs and, in some cases even bears. Also, free – would seem to the outside world, but strictly bound to their internal ancient laws and rules, and under the leadership of a very strong-headed ruler.
And I was surprised: they are very strong people. Their women are so strong, you cannot believe it. All their business is done by their women – their women will sell things on the market, read palms’ signs, cards, coffee, sing to bring rain, etc. And they are so beautiful! Well, the men are also beautiful and strong. Perhaps their continuous wandering, facing new difficulties, new challenges, has created a certain stamina which people living in houses in one place have lost. These Gypsies don’t want to lose it, and they can see the difference.
Well, from these simple considerations, it is a beautiful experience to be homeless, because even all the animals are homeless, all that exists is homeless. Only man has created out of his elaborated mind some safety measures, which might or might not help – eventually one can get into a constant paranoia; and to get rid of that paranoia brings a new upsurge of energy.
By a lucky chance- this beautifully covered book- was brought to my attention. As usual, my grandfather was a source of immense knowledge – he praised this Romanian writer and recommended me reading his other books, as for this one he said I should wait a bit more, until I get to high-school… Well, of course, I didn’t pay attention and started reading it. It was complete attraction – the intense and colorful life of the Gypsies’ caravan drew me in and kept me attached to it for far too long… years after I could recall some specific details, especially the passionate life of the people of the caravan with all their savory ingredients. On the other hand, my grandparent was right: this is a tough book, far too gloomy, sad and you can tangibly feel its despair. It is a challenge to absorb it because its song is about a lamentation of death, going to meet “death” somewhere, in the far away “eastward” side, to an unknown territory (though it is presumably crossing a territory of Romania and Moldova), during the WWII, not known precisely if beginning, mid or towards the end of the war, but still the life of Gypsies is completely shattered and destroyed by the on-going war…
In my child’s mind, there were some ideas of what means to travel by a Gypsy caravan. I felt that “being homeless” – as they were – is a great experience of freedom, of no boundaries. The home is, on one hand, a cozy place, secure, safe; but on the other hand, it is a kind of imprisonment. And you have to make so many compromises to be in the home, ultimately you are not free; compromising on so many things, you cannot feel that you are yourself, especially when there are many family members living together. As for me, the power of youth was evident. I was in favour of going around the world, moving, having the freedom of a homeless person, dropping the idea of safety and security, because they don’t exist: they are just fictions, right or so? Even the name “gypsy” has its beauty: it means a person whose home is on his shoulders; so wherever he goes, he is always at home. Well, that was then, now it’s different. I am a home-addict. Funny, even moving around the world seems so illusory…
My truth is that I loved immensely this life story. I see it today with different, sadder eyes, more convinced that there are some things you cannot stop taking their control over people. The joyous and happy life of the Gypsies is being shattered when the authorities asked them to move towards the eastward side of the front, and after crossing the big river (a big river indeed somewhere between Romania and present Moldova), to find a deserted, lifeless place where to encamp during the winter until further orders. Of course, events tend to develop towards tragedy, all sorts out of normal situations are brought up (people start to become more violent, to be ready to kill one another, to fight for life with extreme winter conditions, while their food resources are almost gone – they even ate their horses, mules, bears– live in homes built inside of walls of hills, in complete freezing cold…)
I don’t know if the author intended it as such but inside the book there are lots and lots of paragraphs that are put in italics, as if this is what the author mostly wants to draw the reader’s attention. Indeed, all these pieces of texts are amazing. It feels like you are reading some ancient philosophy manuscripts.
Life is not what we expect to be. Here we can see how the Gypsies celebrate marriages, how they act during burials or child’s birth, how they fight and what rules they should obey. Of course, the life of many of them is cut short. Out of 30 bullock carts, only 6 of them survive at the end, and try to return to their previous place, again crossing the big river back…
Maybe life is just an 'eh'
Maybe life is just a string of chimeras
The chimeras come from one side of the horizon
And run to another part of the horizon
But where do the chimeras come from?
Why they come?
Where do they run?
And why they run?
Time went by smoothly, without notice. The time passed just as usual, neither faster nor slower.
- Where does the time come from and where it runs always and always and it never tires?
- Ask the stars.
- I asked them and they didn't answer me.
- Ask the sun.
- I asked him and he didn't answer.
- Ask the snow.
- I asked her and she didn't answer.
- Ask the grass.
- I asked her and she didn't answer.
- Then ask the earth.
- I asked him and he didn't answer.
- Ask Lotu-Gotu-Bogolotu.
- Where to look for him?
- Nowhere.
- Where is nowhere?
- I do not know. And if I don't know, I don't know..
November 13, 2024
Putem să introducem acest roman în programa școlară sau să facem o ‘magie’ ca el să primească recunoașterea pe care o merită, vă rog?!
O poveste despre neputință, supunere, speranță, lupta pentru supraviețuire.
Un roman altfel din literatura română.
O meditație asupra morții, pierderea unei culturi.
Un roman care ar trebui să ajungă la cât mai mulți români, trebuie să știm de unde ne tragem, pentru a nu săvârși aceleași greșeli. De ce nu învățăm la școală nimic despre acest episod, deportarea țiganilor nomazi în Transnistria, în timpul celui al Doilea Război Mondial sau despre toate persecuțiile făcute de strămoșii noștri asupra romilor de-a lungul secolului trecut?
Recomand din suflet!
Later edit: am citit acest roman acum cinci luni, dar nu mi-l pot scoate din minte. Sunt atât de supărată pe mine că am fost atât de indiferentă și nu am știut nimic despre acest episod macabru din istoria țării mele!
“Voi n-aveţi nimic cu războiul. E adevărat. Se pare însă că războiul are ceva cu voi.”
“Viaţa!… Ce era viaţa? Ce dracu mai era şi viaţa?”
“Zău, l-ai fi uitat chiar de tot. Mai curând sau mai târziu viii îi uită pe cei morţi. Îi uită de tot, chiar de tot îi uită. Iar morţii nu se supără că sunt uitaţi. Ştii? După ce moare omul nici nu se mai supără, nici nu se mai bucură.”
“Dar aşa era războiul şi aşa era viaţa. Cineva tot trebuia să moară şi fiecare gândea că vor muri alţii, iar că rândul lui la moarte va veni mai târziu, mult mai târziu, după ce războiul va lua sfârşit şi-l va ajunge din urmă povara grea a anilor mulţi.”
“În vreme de război oamenii sunt ieftini. Şi dacă unii au prilejul să-i omoare pe alţii, îi omoară, fără prea multă vorbă, iar în unele cazuri chiar cu plăcere.”
“Viaţa, oricum ar fi trăită, nu este decât un crâmpei de lumină. Pentru fiecare om atât e viaţa: un crâmpei de lumină. Înaintea acestui crâmpei de lumină: oceane de întuneric.”
“Anii aprind în inimile oamenilor dragostea, şi tot anii o topesc. Şi o sting.”
“Pământul lui Dumnezeu e plin de oameni buni, numai că… numai că ne-a înrăit şi ne-a schimbat în fiare războiul.”
“Mila a fost omorâtă în prima zi de război.
— Şi dreptatea?
— Care dreptate? De când am plecat de acasă şi ni s-au pus raniţele în spinare, am uitat de dreptate şi acum am ajuns să credem că nu există pe lume niciun fel de dreptate.”
“Eu sunt om, bulibaşă, om nu urs. Şi omului, chiar celui bătrân, oricât ar fi trăit, tot o să i se pară că n-a trăit destul. Omul nu se satură niciodată de viaţă… niciodată.”
“ Moartea se furişează printre noi şi fură azi un suflet, mâine alt suflet. Dacă ne gândim bine, câţi suntem noi? Puţini. O mână de oameni. Şi nu ne înţelegem deplin între noi.”
“Ce se va alege de şatra lui? Şatra e bolnavă. Şatra nu se va vindeca. Şatra va pieri. ”
“Pământul! Ce căpcăun nesătul! Soarbe totul. Mănâncă totul. Nu se satură niciodată, nu îmbătrâneşte şi nu va îmbătrâni niciodată.”
O poveste despre neputință, supunere, speranță, lupta pentru supraviețuire.
Un roman altfel din literatura română.
O meditație asupra morții, pierderea unei culturi.
Un roman care ar trebui să ajungă la cât mai mulți români, trebuie să știm de unde ne tragem, pentru a nu săvârși aceleași greșeli. De ce nu învățăm la școală nimic despre acest episod, deportarea țiganilor nomazi în Transnistria, în timpul celui al Doilea Război Mondial sau despre toate persecuțiile făcute de strămoșii noștri asupra romilor de-a lungul secolului trecut?
Recomand din suflet!
Later edit: am citit acest roman acum cinci luni, dar nu mi-l pot scoate din minte. Sunt atât de supărată pe mine că am fost atât de indiferentă și nu am știut nimic despre acest episod macabru din istoria țării mele!
“Voi n-aveţi nimic cu războiul. E adevărat. Se pare însă că războiul are ceva cu voi.”
“Viaţa!… Ce era viaţa? Ce dracu mai era şi viaţa?”
“Zău, l-ai fi uitat chiar de tot. Mai curând sau mai târziu viii îi uită pe cei morţi. Îi uită de tot, chiar de tot îi uită. Iar morţii nu se supără că sunt uitaţi. Ştii? După ce moare omul nici nu se mai supără, nici nu se mai bucură.”
“Dar aşa era războiul şi aşa era viaţa. Cineva tot trebuia să moară şi fiecare gândea că vor muri alţii, iar că rândul lui la moarte va veni mai târziu, mult mai târziu, după ce războiul va lua sfârşit şi-l va ajunge din urmă povara grea a anilor mulţi.”
“În vreme de război oamenii sunt ieftini. Şi dacă unii au prilejul să-i omoare pe alţii, îi omoară, fără prea multă vorbă, iar în unele cazuri chiar cu plăcere.”
“Viaţa, oricum ar fi trăită, nu este decât un crâmpei de lumină. Pentru fiecare om atât e viaţa: un crâmpei de lumină. Înaintea acestui crâmpei de lumină: oceane de întuneric.”
“Anii aprind în inimile oamenilor dragostea, şi tot anii o topesc. Şi o sting.”
“Pământul lui Dumnezeu e plin de oameni buni, numai că… numai că ne-a înrăit şi ne-a schimbat în fiare războiul.”
“Mila a fost omorâtă în prima zi de război.
— Şi dreptatea?
— Care dreptate? De când am plecat de acasă şi ni s-au pus raniţele în spinare, am uitat de dreptate şi acum am ajuns să credem că nu există pe lume niciun fel de dreptate.”
“Eu sunt om, bulibaşă, om nu urs. Şi omului, chiar celui bătrân, oricât ar fi trăit, tot o să i se pară că n-a trăit destul. Omul nu se satură niciodată de viaţă… niciodată.”
“ Moartea se furişează printre noi şi fură azi un suflet, mâine alt suflet. Dacă ne gândim bine, câţi suntem noi? Puţini. O mână de oameni. Şi nu ne înţelegem deplin între noi.”
“Ce se va alege de şatra lui? Şatra e bolnavă. Şatra nu se va vindeca. Şatra va pieri. ”
“Pământul! Ce căpcăun nesătul! Soarbe totul. Mănâncă totul. Nu se satură niciodată, nu îmbătrâneşte şi nu va îmbătrâni niciodată.”
June 25, 2016
We follow a gypsy tribe in Europe, in an area that is now near the Romania-Moldova border, during World War II. The main character is an older man who is the leader of the shatra, a traveling troupe of gypsies (now we would call them Roma). During WW II the Roma still lived in horse and wagon days, dragging along mules and bears. They make a little money by stopping in towns en route and the bears put on shows, women tell fortunes, and the young girls do a “rain dance” which sounds a lot like an early version of a wet T-shirt contest.
But this is war time. The shatra is constantly ordered eastward by armed officials until they end up along the German-Russian front. Daily they hear shelling, see planes overhead, pass bodies, burned out tanks, AWOL soldiers, destroyed villages. They suspect their fate and constantly tell one another their mantra: “The war has nothing to do with us.” But they do not know, as we do, that up to 250,000 Roma will be massacred in concentration camps during the War, about a quarter of the European Roma population.
Meanwhile life goes on. The leader keeps unruly men in line with his whip. Men who argue over a woman fight it out with whips, short knives or long knives, depending on the judgment of the leader. There are about 100 people in the shatra at the start of the story but the harsh winter encampment they are forced into kills more than half of the tribe and all their animals.
We learn about the gypsy’s marriage, burial, and child rearing customs. The quote that “life is nasty, brutish and short” came to mind many times as I read this story. The book is translated from the Serbo-Croatian. It gets a bit repetitive at the end as we read day after day of how many gypsies died, how many animals died, how little food there was and how deep the snow was.
(Re-written July 2016)
But this is war time. The shatra is constantly ordered eastward by armed officials until they end up along the German-Russian front. Daily they hear shelling, see planes overhead, pass bodies, burned out tanks, AWOL soldiers, destroyed villages. They suspect their fate and constantly tell one another their mantra: “The war has nothing to do with us.” But they do not know, as we do, that up to 250,000 Roma will be massacred in concentration camps during the War, about a quarter of the European Roma population.
Meanwhile life goes on. The leader keeps unruly men in line with his whip. Men who argue over a woman fight it out with whips, short knives or long knives, depending on the judgment of the leader. There are about 100 people in the shatra at the start of the story but the harsh winter encampment they are forced into kills more than half of the tribe and all their animals.
We learn about the gypsy’s marriage, burial, and child rearing customs. The quote that “life is nasty, brutish and short” came to mind many times as I read this story. The book is translated from the Serbo-Croatian. It gets a bit repetitive at the end as we read day after day of how many gypsies died, how many animals died, how little food there was and how deep the snow was.
(Re-written July 2016)
July 27, 2022
Despre Holocaust știm cu toții, despre genocidul armenilor la fel, dar despre deportarea rromilor din România în Transnistria noi români nu știm aproape nimic. Anul acesta s-au împlinit 80 de ani de la deportarea în Transnistria, la ordinul lui Antonescu, a 25.500 de rromi, dintre care 11.000 au murit în condiții inumane, iar restul s-au întors în țară cum au putut...
Șatra lui Zaharia Stancu este despre suferință acestor oameni, a căror vină este aceea că s-au născut altfel decât cei mulți.
Nu înțeleg de ce trebuie ignorat acest autor și judecat din cauza preferințelor lui politice.
Dacă vreți să citiți o carte altfel decât cele obișnuite atunci citiți Șatra.
Șatra lui Zaharia Stancu este despre suferință acestor oameni, a căror vină este aceea că s-au născut altfel decât cei mulți.
Nu înțeleg de ce trebuie ignorat acest autor și judecat din cauza preferințelor lui politice.
Dacă vreți să citiți o carte altfel decât cele obișnuite atunci citiți Șatra.
July 16, 2023
Ce roman! Am savurat fiecare pagină!
Șatra lui Him, al Doilea Război Mondial, deportarea țiganilor nomazi în Transnistria. Pe aceste coordonate, Zaharia Stancu a țesut povestea fascinantă a unei comunități, cu propriile tradiții și obiceiuri, mai puțin cunoscute nouă. O lume colorată, cu tradiții perpetuate din generație în generație, care se zbate să supraviețuiască unui război cu care ei nu au nicio treabă. Dar "are războiul cu ei." Un laitmotiv apare obsesiv în paginile romanului. Toți cei pe care îi întâlnesc în drumul lor "se uită la ei ca la niște morți." Sau doar i se pare bulibasei Him.
Dedicația cărții mă face să cred că această carte este bazată pe o poveste care i-a parvenit autorului chiar de la cei care au trăit-o. "Alimut mi-a povestit întâmplările, Kera a stăruit să le scriu."
Recomand din tot sufletul!
Șatra lui Him, al Doilea Război Mondial, deportarea țiganilor nomazi în Transnistria. Pe aceste coordonate, Zaharia Stancu a țesut povestea fascinantă a unei comunități, cu propriile tradiții și obiceiuri, mai puțin cunoscute nouă. O lume colorată, cu tradiții perpetuate din generație în generație, care se zbate să supraviețuiască unui război cu care ei nu au nicio treabă. Dar "are războiul cu ei." Un laitmotiv apare obsesiv în paginile romanului. Toți cei pe care îi întâlnesc în drumul lor "se uită la ei ca la niște morți." Sau doar i se pare bulibasei Him.
Dedicația cărții mă face să cred că această carte este bazată pe o poveste care i-a parvenit autorului chiar de la cei care au trăit-o. "Alimut mi-a povestit întâmplările, Kera a stăruit să le scriu."
Recomand din tot sufletul!
March 31, 2022
Exodul este doar un pretext pentru a medita asupra acelui ”dincolo” care este pentru ”oamenii oacheși” necunoscutul de la capătul drumului. O meditație asupra morții-moartea unei lumi, a unei civilizații, moartea unui OM. O bijuterie de carte!
”De ce omul era o dată copil, o dată tânăr, o dată matur şi de o mie de ori bătrân?!”
”Timpul ne minte de parcă ar fi om. Dar de unde ştim noi că timpul nu e om? Poate e om. Om ca tine, ca mine, numai că noi nu-l vedem.”
”Dar omul nu poate să uite tocmai ceea ce ar vrea să uite, tocmai ceea ce ţine cu orice preţ să uite.”
”Nimeni nu ştie când va muri. Nimeni. Omul, când se uită înainte, i se pare că viaţa lui va fi lungă. Şi de asemenea i se pare că viaţa e ceva, că viaţa e mult, că viaţa e totul. Poate să fie aşa, şi poate să fie şi altfel. Pentru că, atunci când omul se uită în urmă, i se pare că viaţa a fost puţină, dacă nu chiar nimic.”
”Poate că viaţa nu este altceva decât un lanţ de "acum", un "acum" legat de alt "acum". Acum mă născui. Acum trăii. Acum mor.”
”Ce vrea războiul? Vieţile oamenilor, nimic altceva decât vieţile oamenilor.”
”Uneori şchiopătând, alteori târându-se pe brânci, viaţa merge înainte.”
”Acum viaţa omului nu preţuieşte nici cât o ceapă degerată. Acum.. acum viaţa omului... E ca şi cum ai sufla într-o lumânare aprinsă. Pfuu! sufli o dată, şi gata! Rareori... numai rareori e nevoie să sufli de două ori.”
”Mulţi oameni, până la războiul ăsta, n-au omorât pe nimeni. Şi acum omoară fără să clipească din ochi. Acum aproape că nu e om care să nu fi omorât cel puţin un alt om. Războiul.. războiul calcă în picioare toate legile.”
”Omul are o singură inimă şi în această singură inimă încape şi bunătatea şi răutatea. Uneori, iese la iveală bunătatea, alteori răutatea. După împrejurări. Acum, de când cu războiul, bunătatea a pierit din inimile noastre, a rămas numai răutatea. Numai răutatea.”
”Viaţa, oricum ar fi trăită, nu este decât un crâmpei de lumină. Pentru fiecare om, atât e viaţa: un crâmpei de lumină. Înaintea acestui crâmpei de lumină: oceane de întuneric. După ce se va isprăvi acest crâmpei de lumină: oceane de întuneric, oceane de întuneric şi nimic altceva.”
”De ce omul era o dată copil, o dată tânăr, o dată matur şi de o mie de ori bătrân?!”
”Timpul ne minte de parcă ar fi om. Dar de unde ştim noi că timpul nu e om? Poate e om. Om ca tine, ca mine, numai că noi nu-l vedem.”
”Dar omul nu poate să uite tocmai ceea ce ar vrea să uite, tocmai ceea ce ţine cu orice preţ să uite.”
”Nimeni nu ştie când va muri. Nimeni. Omul, când se uită înainte, i se pare că viaţa lui va fi lungă. Şi de asemenea i se pare că viaţa e ceva, că viaţa e mult, că viaţa e totul. Poate să fie aşa, şi poate să fie şi altfel. Pentru că, atunci când omul se uită în urmă, i se pare că viaţa a fost puţină, dacă nu chiar nimic.”
”Poate că viaţa nu este altceva decât un lanţ de "acum", un "acum" legat de alt "acum". Acum mă născui. Acum trăii. Acum mor.”
”Ce vrea războiul? Vieţile oamenilor, nimic altceva decât vieţile oamenilor.”
”Uneori şchiopătând, alteori târându-se pe brânci, viaţa merge înainte.”
”Acum viaţa omului nu preţuieşte nici cât o ceapă degerată. Acum.. acum viaţa omului... E ca şi cum ai sufla într-o lumânare aprinsă. Pfuu! sufli o dată, şi gata! Rareori... numai rareori e nevoie să sufli de două ori.”
”Mulţi oameni, până la războiul ăsta, n-au omorât pe nimeni. Şi acum omoară fără să clipească din ochi. Acum aproape că nu e om care să nu fi omorât cel puţin un alt om. Războiul.. războiul calcă în picioare toate legile.”
”Omul are o singură inimă şi în această singură inimă încape şi bunătatea şi răutatea. Uneori, iese la iveală bunătatea, alteori răutatea. După împrejurări. Acum, de când cu războiul, bunătatea a pierit din inimile noastre, a rămas numai răutatea. Numai răutatea.”
”Viaţa, oricum ar fi trăită, nu este decât un crâmpei de lumină. Pentru fiecare om, atât e viaţa: un crâmpei de lumină. Înaintea acestui crâmpei de lumină: oceane de întuneric. După ce se va isprăvi acest crâmpei de lumină: oceane de întuneric, oceane de întuneric şi nimic altceva.”
February 23, 2021
با توجه به لیستی از کتابهایی که میخواستم بخوانم به دنبال کتاب پابرهنهها بودم به جایش کولیها به دستم رسید و خواندم اما...
موضوعی که با پرداختی بیشتر و کاستن از مطالبی که حذف آن به متن صدمه نمیزند، میتوانست کتاب بهتری باشد؛ تقریباً از دست میرود و ترجمه ناملموس و عاری از ذوق هم، تیشه به ریشه رمان میزند.
تکرار مطالب و جملهها بدون تنوع بخشی به کلمات، خواننده را دلزده میکند. وفاداری و حفظ امانت در ترجمه، به بهای ضایع شدن رمان(هرچند خود رمان هم اشکالات فراوانی دارد) تمام میشود.
متوجه نمیشوم کلمات هوای چسبناک که مکرراً در متن بکار رفته چطور آب و هوایی است؟!
یا مثلاً کلمه قافله به جای قبیله، انتخابش درست به نظر نمیرسد و بدبختانه، خوب جا نمیافتد یا ایضا کلمه مردان یا زنان سبزه رو به جای کلمه کولی!
ارابههای دراز سنگین روپوشدار ! از کلمههای نچسب دیگری است که بر اثر تکرار زیاد سوهان روح خواننده میشود.
در مورد داستان هم میشود گفت تلخی و خشونت بی منطقی دارد و بسیاری از صحنهها زاید به نظر میرسد نویسنده در تار خود تنیده کلمات گرفتار میشود و راه به جایی نمیبرد و پیامی که او میخواهد برساند، به مقصد نمیرسد.
گرفتاریهای یک مثلث عشقی بین گوشو و لیساندرا و آریستون و جدال بین دو رقیب تمامی ندارد و کلافه کننده است.
نگاه به مرده چه جور نگاهیست که هیم پاشا به کرات آن را در نگاه ژاندارمها و فراریان احساس میکند؟
چند بار جمله«ما با جنگ کار نداریم جنگ با ما کار دارد» باید گفته شود تا نویسنده متوجه شود که خواننده آن جمله را فهمیده است؟ انگار استانکو دچار فراموشی است و نوشتههای صفحات قبلی را از یاد میبرد و دوباره مینویسد.
در پشت این همه طول و تفسیر و تکرار جملات و مطالب منطق خاصی نهفته نبود اگر کتاب در نصف حجم فعلی هم نوشته میشد نه تنها هیچ ایرادی نداشت بلکه خواندنیتر و ارزشمندتر میشد!
موضوعی که با پرداختی بیشتر و کاستن از مطالبی که حذف آن به متن صدمه نمیزند، میتوانست کتاب بهتری باشد؛ تقریباً از دست میرود و ترجمه ناملموس و عاری از ذوق هم، تیشه به ریشه رمان میزند.
تکرار مطالب و جملهها بدون تنوع بخشی به کلمات، خواننده را دلزده میکند. وفاداری و حفظ امانت در ترجمه، به بهای ضایع شدن رمان(هرچند خود رمان هم اشکالات فراوانی دارد) تمام میشود.
متوجه نمیشوم کلمات هوای چسبناک که مکرراً در متن بکار رفته چطور آب و هوایی است؟!
یا مثلاً کلمه قافله به جای قبیله، انتخابش درست به نظر نمیرسد و بدبختانه، خوب جا نمیافتد یا ایضا کلمه مردان یا زنان سبزه رو به جای کلمه کولی!
ارابههای دراز سنگین روپوشدار ! از کلمههای نچسب دیگری است که بر اثر تکرار زیاد سوهان روح خواننده میشود.
در مورد داستان هم میشود گفت تلخی و خشونت بی منطقی دارد و بسیاری از صحنهها زاید به نظر میرسد نویسنده در تار خود تنیده کلمات گرفتار میشود و راه به جایی نمیبرد و پیامی که او میخواهد برساند، به مقصد نمیرسد.
گرفتاریهای یک مثلث عشقی بین گوشو و لیساندرا و آریستون و جدال بین دو رقیب تمامی ندارد و کلافه کننده است.
نگاه به مرده چه جور نگاهیست که هیم پاشا به کرات آن را در نگاه ژاندارمها و فراریان احساس میکند؟
چند بار جمله«ما با جنگ کار نداریم جنگ با ما کار دارد» باید گفته شود تا نویسنده متوجه شود که خواننده آن جمله را فهمیده است؟ انگار استانکو دچار فراموشی است و نوشتههای صفحات قبلی را از یاد میبرد و دوباره مینویسد.
در پشت این همه طول و تفسیر و تکرار جملات و مطالب منطق خاصی نهفته نبود اگر کتاب در نصف حجم فعلی هم نوشته میشد نه تنها هیچ ایرادی نداشت بلکه خواندنیتر و ارزشمندتر میشد!
April 26, 2012
Mi-a placut extraordinar de mult. O sa ma reintalnesc cu Zaharia Stancu undeva in curand, in foarte curand. Imi doresc, datorita lui, sa citesc din ce in ce mai multa literatura romana, care nu m-a dezamagit mai niciodata, spre deosebire de multe romane ale unor straini. Tema cartii este, asa cum am aflat de pe net dupa ce am citit-o, deportarea tiganilor in Transnistria, in cadrul celui de-al doilea razboi mondial. Cam jumatate de roman satra lui Him Basa se deplaseaza inspre apus, fara sa stie unde exact, si nici cand au sa se opreasca din mers. Afla, doar, ca ACOLO, unde se indreapta, n-au sa aiba de-ale gurii, asa ca isi fac provizii din timp. Viata traditionala a tiganilor este descrisa magnific, cu toate ritualurile si obiceiurile lor, cu toata atitudinea vizavi de problemele de orice natura care apar. Mi-au placut o multitudine de personaje, insa cel mai si cel mai mult mi-au stat aproape de suflet Him Basa si Oarba, iar asta nu pentru ca ei conduc, practic, adunatura de oameni oachesi, ci pentru ca sunt realmente inzestrati cu caractere puternice si interesante, care merita sa fie transformate in personaje principale. Am iubit fiecare randulet din cartea asta, si dat fiind ca am auzit ca asta inca nu e unul dintre cele mai bune romane ale lui Zaharia Stancu, astept sa fiu miscata de urmatoarele, in continuare! Recomand Satra oricui. Cred ca vine, in clasamentul meu, dupa Eseu despre orbire, care e cartea mea preferata deja de trei ani, si care trateaza, de la distanta, cam acelasi subiect: cum se comporta oamenii in conditii impropice de viata, si cum ajung sa se dezumanizeze si sa-si schimbe complet caracterul si reactiile la stimulii externi. SUPERB.
February 19, 2023
„Șatra” de Zaharia Stancu
5/5 ⭐
Apărută în 1971, cartea lui Zaharia Stancu este una cu un impact puternic, o carte despre pierderea tradițiilor care au fost transmise de secole, o carte despre dezbinare, război (lăuntric, interpersonal, dar și unul mondial). Acțiunea romanului se petrece în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Șatra lui bulibașa Him este nevoită să plece din țară, undeva spre răsărit, peste fluviu, să supraviețuiască unei ierni crâncene departe de civilizație, pricopsită cu câte un dezertor. Dar nu toți oamenii oacheși rezistă ispitelor, iar ele vor apărea nepărat. Se ivesc fel de fel de conflicte interne, între membrii șatrei. Cel mai longeviv fiind cel al triunghiului amoros: frumoasa Lisandra, Goșu - soțul ei și Ariston - amantul. Cititorii devin martori ai dezbinării tradițiilor șatrei, iar o dată cu dânsele (care constituiau liantul de bază) și a șatrei.
O carte care îți dă fiori, iar după lectură, te bântuie încă mult timp.
Recomand!
5/5 ⭐
Apărută în 1971, cartea lui Zaharia Stancu este una cu un impact puternic, o carte despre pierderea tradițiilor care au fost transmise de secole, o carte despre dezbinare, război (lăuntric, interpersonal, dar și unul mondial). Acțiunea romanului se petrece în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Șatra lui bulibașa Him este nevoită să plece din țară, undeva spre răsărit, peste fluviu, să supraviețuiască unei ierni crâncene departe de civilizație, pricopsită cu câte un dezertor. Dar nu toți oamenii oacheși rezistă ispitelor, iar ele vor apărea nepărat. Se ivesc fel de fel de conflicte interne, între membrii șatrei. Cel mai longeviv fiind cel al triunghiului amoros: frumoasa Lisandra, Goșu - soțul ei și Ariston - amantul. Cititorii devin martori ai dezbinării tradițiilor șatrei, iar o dată cu dânsele (care constituiau liantul de bază) și a șatrei.
O carte care îți dă fiori, iar după lectură, te bântuie încă mult timp.
Recomand!
May 6, 2023
"...Și mai vorbeau și ca să omoare timpul. Toți oamenii vor să omoare timpul. Și puțini își dau seama că, de fapt, timpul mestecă tot, înghite tot, mistuie tot, omoară tot."
"- Anul ăsta n-o să mai vină nicio primăvară. Timpul ne minte. Ne minte mereu. Timpul ne minte de parcă ar fi om."
"...Acum primăvara era în toi și ea nu adormea de frig.. Altădată ... De ce omul era o dată copil, o dată tânăr, o dată matur și de o mie de ori bătrân?!"
"Omul, când se uită înainte, i se pare că viața lui va fi lungă, nesfârșit de lungă. Și, de asemenea, i se pare că viața e ceva, că viața e mult, că viața e totul. Poate să fie așa, și poate să fie și altfel. Pentru că, atunci când omul se uită în urmă, i se pare că viața a fost puțin, dacă nu chiar nimic..."
"- Anul ăsta n-o să mai vină nicio primăvară. Timpul ne minte. Ne minte mereu. Timpul ne minte de parcă ar fi om."
"...Acum primăvara era în toi și ea nu adormea de frig.. Altădată ... De ce omul era o dată copil, o dată tânăr, o dată matur și de o mie de ori bătrân?!"
"Omul, când se uită înainte, i se pare că viața lui va fi lungă, nesfârșit de lungă. Și, de asemenea, i se pare că viața e ceva, că viața e mult, că viața e totul. Poate să fie așa, și poate să fie și altfel. Pentru că, atunci când omul se uită în urmă, i se pare că viața a fost puțin, dacă nu chiar nimic..."
December 24, 2022
Romanul lui Zaharia Stancu, a doua opera pe care eu o descopar de la acest artist al cuvintelor, descrie viata si ritualurile unei satre, poate de neinteles pentru noi, dar mai ales episodul nefast al deportarii fortate "dincolo de fluviu", un tinut unde, nevazuta, moartea da tarcoale oamenilor oachesi.
In timpul celui de-Al Doilea Razboi Mondial, cand "oamenii erau ieftini, atat de ieftini ca aproape nu pretuiau nimic", din simplul motiv ca tiganii erau, aratau si traiau altfel decat cei mai multi dintre noi, Antonescu ia decizia sa-i deporteze in pustietate, unde viata lor va deveni plina de amaraciune, de deznadejde si de spaima. Vor uita, in lipsa unui adapost calduros, dar mai ales manati de foamete si disperare, sa isi respecte principiile, chiar si asa putine, si vor apela la moarte pentru a se elibera de nedreptatea cu care civilizatiile i-au tratat din cele mai vechi timpuri.
Ceea ce m-a impresionat cel mai mult la aceasta poveste este supunerea pe care satrarii au aratat-o fata de "stapanire", riposta la care nu au apelat niciodata, doar inabusind-o in interiorul corturilor lor. Iar, mai amanuntit, blandetea cu care Him Basa isi respecta randuielile stravechi si impartialitatea cu care isi trateaza fiecare om al satrei, fie el membru al familiei, fie rival care-i ravneste postul de bulibasa.
Am tot auzit despre nomazi ca sunt pasionali, ca iubesc cu inflacarare, iar acest aspect este expus, in carte, prin triunghiul amoros dintre Lisandra, Gosu si Ariston, creeand si cel mai durabil conflict al romanului, invaluind cititorul intr-o alta tensiune, pe langa cea oferita de razboiul existent.
Daca am ajuns la capitolul pasiune, as vrea sa imi exprim furia pe care am simtit-o pentru Alimut, cand refuza sa se mai atinga de sarmana Kera doar pentru ca a fost batjocorita in noaptea nuntii de patru talhari. Aspect ce demonstreaza incapatanarea si ambitia de care oamenii oachesi pot da dovada, dar pe care nu o propaga mai departe de limitele satrei lor. De aici si intrebarea pe care mi-am pus-o in timpul lecturii: oare era nevoie de o masura atat de drastica pentru a-i extirpa de pe pamant?
Un aspect care nu mi-a placut la acest popor ar fi cruzimea fata de animale, pe care o exercita fara frica de Dumnezeu, in care ei nu cred. Moartea celor doi ursi, Zazu si Babaia, m-a emotionat mai mult decat moartea oricarui personaj din carte.
Ajungand la acest capitol, as vrea sa spun ca, desi am reusit, datorita manierii realiste si descriptive a scriitorului de a expune situatii, sa inteleg suferinta lor, nu m-am atasat de niciunul dintre personaje si nu am putut, cu parere de rau, sa le compatimesc situatia.
"Timpul trecu pe langa oamenii oachesi ai satrei si nu se opri. Timpul nu se oprește pe loc. Orice s-ar întâmpla pe pamant, pe stele sau printre stele el merge înainte cu aceeași pași măsurați."
In timpul celui de-Al Doilea Razboi Mondial, cand "oamenii erau ieftini, atat de ieftini ca aproape nu pretuiau nimic", din simplul motiv ca tiganii erau, aratau si traiau altfel decat cei mai multi dintre noi, Antonescu ia decizia sa-i deporteze in pustietate, unde viata lor va deveni plina de amaraciune, de deznadejde si de spaima. Vor uita, in lipsa unui adapost calduros, dar mai ales manati de foamete si disperare, sa isi respecte principiile, chiar si asa putine, si vor apela la moarte pentru a se elibera de nedreptatea cu care civilizatiile i-au tratat din cele mai vechi timpuri.
Ceea ce m-a impresionat cel mai mult la aceasta poveste este supunerea pe care satrarii au aratat-o fata de "stapanire", riposta la care nu au apelat niciodata, doar inabusind-o in interiorul corturilor lor. Iar, mai amanuntit, blandetea cu care Him Basa isi respecta randuielile stravechi si impartialitatea cu care isi trateaza fiecare om al satrei, fie el membru al familiei, fie rival care-i ravneste postul de bulibasa.
Am tot auzit despre nomazi ca sunt pasionali, ca iubesc cu inflacarare, iar acest aspect este expus, in carte, prin triunghiul amoros dintre Lisandra, Gosu si Ariston, creeand si cel mai durabil conflict al romanului, invaluind cititorul intr-o alta tensiune, pe langa cea oferita de razboiul existent.
Daca am ajuns la capitolul pasiune, as vrea sa imi exprim furia pe care am simtit-o pentru Alimut, cand refuza sa se mai atinga de sarmana Kera doar pentru ca a fost batjocorita in noaptea nuntii de patru talhari. Aspect ce demonstreaza incapatanarea si ambitia de care oamenii oachesi pot da dovada, dar pe care nu o propaga mai departe de limitele satrei lor. De aici si intrebarea pe care mi-am pus-o in timpul lecturii: oare era nevoie de o masura atat de drastica pentru a-i extirpa de pe pamant?
Un aspect care nu mi-a placut la acest popor ar fi cruzimea fata de animale, pe care o exercita fara frica de Dumnezeu, in care ei nu cred. Moartea celor doi ursi, Zazu si Babaia, m-a emotionat mai mult decat moartea oricarui personaj din carte.
Ajungand la acest capitol, as vrea sa spun ca, desi am reusit, datorita manierii realiste si descriptive a scriitorului de a expune situatii, sa inteleg suferinta lor, nu m-am atasat de niciunul dintre personaje si nu am putut, cu parere de rau, sa le compatimesc situatia.
"Timpul trecu pe langa oamenii oachesi ai satrei si nu se opri. Timpul nu se oprește pe loc. Orice s-ar întâmpla pe pamant, pe stele sau printre stele el merge înainte cu aceeași pași măsurați."
This entire review has been hidden because of spoilers.
June 7, 2017
خیلی داستان عجیب غریبی داشت O_o
اگه جایی گیر آوردید (من شخصاً ندیدم) حتماً بخونید.
اگه جایی گیر آوردید (من شخصاً ندیدم) حتماً بخونید.
January 26, 2013
A quite interesting novel regarding the deportation of Romanian gypsies during World War II. I haven't read any other novel on the topic and although I knew about the historical fact, it is easy to forget something that it is not often spoken of. Another interesting things in the novel are the conflicts and the fact that Stancu uses the historical fact to build a literary fiction around it. I always enjoyed more the novels that blended the historical facts with interesting epic tale happening around it, no matter if it was true also or just imagination.
What I did not liked, is that the author tries to make the reader nostalgic and uses in excess idealization, romanticism of the gypsy society and lyricism. Especially the lyrical part of the novel is the one that prevented me rating it higher.
What I did not liked, is that the author tries to make the reader nostalgic and uses in excess idealization, romanticism of the gypsy society and lyricism. Especially the lyrical part of the novel is the one that prevented me rating it higher.
August 26, 2022
Povestea în sine m-a interesat, dar stilul autorului cu obsesia pentru repetiție și enumerație mi-a pus răbdarea la încercare și i-a scăzut din farmec.
January 5, 2014
Nu cred ca am citit vreo carte care sa descrie mai bine partile bune ale "oamenilor oachesi" cum ii numeste autorul. Din acest roman am realizat cat de puternice pot fi trairile intr-un trib, o satra de tigani ce trebuie sa ajunga "dincolo de fluviu". Momentele tensionate din calatorie, persecutiile la care sunt supusi, sfatuirile din interior, dragostea interzisa dintre anumite personaje si toate celelalte fac din aceasta carte una de capati in ceea ce-i priveste pe tigani.
E un roman descriptiv incredibil, bietii de ei au fost mereu surghioniti si n-au avut ce face, decat sa se supuna fara sa riposteze. O recomand celor ce prefera romane descriptive si celor ce vor sa porneasca intr-o calatorie cu satra.
E un roman descriptiv incredibil, bietii de ei au fost mereu surghioniti si n-au avut ce face, decat sa se supuna fara sa riposteze. O recomand celor ce prefera romane descriptive si celor ce vor sa porneasca intr-o calatorie cu satra.
July 7, 2023
Deliciu!
August 7, 2014
Când eram de-o șchioapă, înainte să adorm bunica-mi mângăia creștetul și-mi spunea povești. Când nu mai știa ce să îmi zică, tot găsea câte ceva. Fără să vrea, m-a îndemnat să mă imaginez dansând în jurul focului, cântând, zornăindu-mi brățările. Mă visam nomadă și Doamne, ce-mi mai surâdea! Însă, odată cu atingerea altei vârste te lovești de realitate. Ah, și rana e a naibii de dureroasă. Sfâșie pe dinăuntru. Nu mai întâlnești adevărații nomazi decât în cărți. Poate, de asta m-a fascinat Șatra lui Zaharia Stancu. Trebuie să recunosc că nu îi citisem încă proza. Ieri am luat cartea-n mână și nu am lăsat-o până la ultima pagină. Am parcurs drum lung, și-am trăit cot la cot cu oamenii oacheși din șatra lui Him bașa.
„Cu forța fascinației, pe care o exercită irupția de culori și sunete, în modalitățile proprii analizate, literatura lui pătrunde concomitent în ținuturile eticului și ale existențialului.” S. Damian
de la sursă: Satra de Zaharia Stancu – SemneBune http://semnebune.ro/2012/satra-de-zah...
„Cu forța fascinației, pe care o exercită irupția de culori și sunete, în modalitățile proprii analizate, literatura lui pătrunde concomitent în ținuturile eticului și ale existențialului.” S. Damian
de la sursă: Satra de Zaharia Stancu – SemneBune http://semnebune.ro/2012/satra-de-zah...
June 19, 2017
5 stele pentru ca merita. Am citit cartea asta in copilarie si mi-a placut foarte mult. Cunosteam doar perspectiva istorica a deportarii tiganilor in Siberia. Cartea asta prezinta acele evenimente din perspectiva deportatilor. Nu este un roman ci mai degraba o parabola. Tiganii din cartea asta nu au nimic in comun cu tiganii din zilele noastre. Imi e foarte greu sa plasez acele personaje din carte in realitatea strazilor de astazi.
Personajele lui Zaharia Stancu sunt blande, inocente si cu-adevarat sincere.
Personajele lui Zaharia Stancu sunt blande, inocente si cu-adevarat sincere.
March 22, 2013
O carte pasionala care te prinde si te transporta intr-o lume alegorica, unde raul si binele sunt valori pentru care trebuie luptat. Dragostea si moartea sunt foarte detaliat explicate si filozofate, dar intr-un mod specific lui Zaharia Stancu. Cartea te face efectiv sa te cauti intr-un fel pe tine insuti, prin poveste si imaginatie.
February 6, 2021
"Când avuseseră loc toate acestea? De mult. Tare de mult. Ba nu. Toate acestea avuseseră loc ieri. Ba nu ieri. Toate acestea avuseseră loc azi-dimineata. Ba nu. Toate acestea avuseseră loc acum cateva clipe , chiar acum cateva clipe.
De fapt, toata viata lui durase doar câteva clipe. Numai cateva clipe. Acum o jumătate de clipa a plecat de la hrube si a venit aici sa moara. Acum un sfert de clipa a aprins focul. Acum o jumătate de sfert de clipa s-a stins focul. Acum, chiar acum, el trebuie sa moara"
De fapt, toata viata lui durase doar câteva clipe. Numai cateva clipe. Acum o jumătate de clipa a plecat de la hrube si a venit aici sa moara. Acum un sfert de clipa a aprins focul. Acum o jumătate de sfert de clipa s-a stins focul. Acum, chiar acum, el trebuie sa moara"
December 12, 2019
Reflectare lungă asupra morţii, "Şatra" de Zaharia Stancu, are în atenţia sa, după cum spune titlul, grupul social al ţiganilor din România.
Influenţat de proza literară interbelică, Stancu, activând ca scriitor încă de atunci, romanul este unul realist şi obiectiv, chiar dacă evenimentul istoric( ducerea ţiganilor către Transnistria) este în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, perioadă postbelică.
Fiind o binecunoscătoare a cutumelor ţigăneşti, pot spune că autorul nu a profitat într-atâta de mult de acestea.. Nunta( a lui Alimut şi Kera) care în grupul etnic respectiv , este ceva sacral, eveniment major, tradiţiile şi obiceiurile nu sunt prezentate detaliat.
În schimb, efectele războiului asupra şatrei lui Him Başa exprimă realitatea actuală. Degraderea legilor străvechi, a moralei , a eticii, toate sunt căzute în desuetitudine dupa perioada postbelică.
Ideea propiu zisă a romanului , tema principală, deportarea şatrei către Transnistria este una bună, chiar unică în proza românească, însă manierea în care este expusă, uneori are lapsusuri, multe repetiţii deranjante, detalii inutile ale unor întamplari minore, de exemplu. Tragedia şi drama lagărelor ar fi un adaos benefic în roman.
Sunt sigură că dacă Stancu ar fi atent la astfel de chestiuni, romanul ar fi fost o capodoperă a literaturii româneşti. Însă nu pot nega frumuseţea descrierilor peisajelor, observându-se talentul de poet al autorului.
Subtemele cărţii sunt: războiul, moartea, dragostea.
Războiul are efecte nefaste asupra lumii întregi, deci şi asupra şatrei lui Him Başa (" noi nu avem nimic cu războiul, dar războiul are ceva cu noi"). Moartea este pretutindeni prezentă, toţi membrii grupului suferind la nivel psihologic de gândul iminenţei morţii.
Prin intermediul triunghiului amoros (Goşu, Lisandra, Ariston) sunt transpuse numeroase situaţii morale care caracterizează datiniile "oamenilor oacheşi".
Personal, mi-a plăcut mai mult povestea de dragoste dintre Alimut şi Kera.
"Şatra nu este numai o iniţiere forţată în moarte, dar şi o meditaţie despre moarte şi viaţă, o lungă interogaţie. Pe dedesubtul evenimentelor crâncene, curge apa resemnării şi se întinde priveliştea eternităţii." Eugen Simion
Influenţat de proza literară interbelică, Stancu, activând ca scriitor încă de atunci, romanul este unul realist şi obiectiv, chiar dacă evenimentul istoric( ducerea ţiganilor către Transnistria) este în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, perioadă postbelică.
Fiind o binecunoscătoare a cutumelor ţigăneşti, pot spune că autorul nu a profitat într-atâta de mult de acestea.. Nunta( a lui Alimut şi Kera) care în grupul etnic respectiv , este ceva sacral, eveniment major, tradiţiile şi obiceiurile nu sunt prezentate detaliat.
În schimb, efectele războiului asupra şatrei lui Him Başa exprimă realitatea actuală. Degraderea legilor străvechi, a moralei , a eticii, toate sunt căzute în desuetitudine dupa perioada postbelică.
Ideea propiu zisă a romanului , tema principală, deportarea şatrei către Transnistria este una bună, chiar unică în proza românească, însă manierea în care este expusă, uneori are lapsusuri, multe repetiţii deranjante, detalii inutile ale unor întamplari minore, de exemplu. Tragedia şi drama lagărelor ar fi un adaos benefic în roman.
Sunt sigură că dacă Stancu ar fi atent la astfel de chestiuni, romanul ar fi fost o capodoperă a literaturii româneşti. Însă nu pot nega frumuseţea descrierilor peisajelor, observându-se talentul de poet al autorului.
Subtemele cărţii sunt: războiul, moartea, dragostea.
Războiul are efecte nefaste asupra lumii întregi, deci şi asupra şatrei lui Him Başa (" noi nu avem nimic cu războiul, dar războiul are ceva cu noi"). Moartea este pretutindeni prezentă, toţi membrii grupului suferind la nivel psihologic de gândul iminenţei morţii.
Prin intermediul triunghiului amoros (Goşu, Lisandra, Ariston) sunt transpuse numeroase situaţii morale care caracterizează datiniile "oamenilor oacheşi".
Personal, mi-a plăcut mai mult povestea de dragoste dintre Alimut şi Kera.
"Şatra nu este numai o iniţiere forţată în moarte, dar şi o meditaţie despre moarte şi viaţă, o lungă interogaţie. Pe dedesubtul evenimentelor crâncene, curge apa resemnării şi se întinde priveliştea eternităţii." Eugen Simion
July 28, 2020
Zaharia Stancun romaanin, Niin kauan kuin leirituli palaa, englanninkielinen nimi "The Gipsy Tribe" kertoo kirjaimellisesti mistä on kyse. Mustalaisleiristä tarinoineen ja kohtaloineen.
Luulen, että kirja on kunnianosoitus mustalaisten elämäntavalle. Stancu haluaa muistella ja osoittaa, koska se kaikki päättyi. Vaeltaminen, vapaus ja elämä täydellä liekillä.
Ainakin Romaniassa se päättyi toiseen maailmansotaan. Se vesitti moraalin ja kyseenalaisti yhteiskuntasopimuksen. Ankealle arolle talvehtimaan ohjattu leiri kärsii paitsi nälästä ja kylmyydestä, myös raakalaismaisista sotapakolaisista.
Kirja on pullollaan vereviä henkilöitä ja hyytäviä tarinoita. Kohtalonomaisuuden aistii jo alussa, kun viranomaiset "katselevat heimoa kuin vainajia". Tämä on niitä kirjoja, joissa joka sivulla pelkää pahinta ja toivoo parasta. Alamäkeä muutamalla mutkalla.
Lisää Iso K-blogista http://keltainenkirjasto.blogspot.fi/....
Luulen, että kirja on kunnianosoitus mustalaisten elämäntavalle. Stancu haluaa muistella ja osoittaa, koska se kaikki päättyi. Vaeltaminen, vapaus ja elämä täydellä liekillä.
Ainakin Romaniassa se päättyi toiseen maailmansotaan. Se vesitti moraalin ja kyseenalaisti yhteiskuntasopimuksen. Ankealle arolle talvehtimaan ohjattu leiri kärsii paitsi nälästä ja kylmyydestä, myös raakalaismaisista sotapakolaisista.
Kirja on pullollaan vereviä henkilöitä ja hyytäviä tarinoita. Kohtalonomaisuuden aistii jo alussa, kun viranomaiset "katselevat heimoa kuin vainajia". Tämä on niitä kirjoja, joissa joka sivulla pelkää pahinta ja toivoo parasta. Alamäkeä muutamalla mutkalla.
Lisää Iso K-blogista http://keltainenkirjasto.blogspot.fi/....
November 8, 2013
بی جهت طولانی بود،
میشد خیلی از جاها رو حذف کرد و لطمه ای هم به رمان وارد نشه.چون اکثر وقایع داستان چندین بار هر بار به یه صورت تکرار میشد که به جز چندتا بقیه چندان جذابیتی نداشتند
ترجمه ی دکتر صوتی به شدت به متن وفادار بود ولی چند جا ترکیبات نامأنوس کتاب خیلی تو ذوق می زد (مثل "ارابه های دراز روپوش دار" یا "آدم های سبزه رو" ) ولی در کل زیبا بود.
میشد خیلی از جاها رو حذف کرد و لطمه ای هم به رمان وارد نشه.چون اکثر وقایع داستان چندین بار هر بار به یه صورت تکرار میشد که به جز چندتا بقیه چندان جذابیتی نداشتند
ترجمه ی دکتر صوتی به شدت به متن وفادار بود ولی چند جا ترکیبات نامأنوس کتاب خیلی تو ذوق می زد (مثل "ارابه های دراز روپوش دار" یا "آدم های سبزه رو" ) ولی در کل زیبا بود.
May 31, 2019
Am citit-o cu sufletul la gura pana aproape de sfarsit, apoi sfarsitul m-a dezamagit. M-am tot gandit cum mi-as fi dorit sa se termine si mi-am dat seama ca nu as fi gasit un sfarsit mai bun. Atunci am realizat ca nu sfarsitul m-a dezamagit, ci faptul ca s-a terminat cartea :D
Neaparat de pus in lista "obligatoriu de citit" de toti iubitorii de carte !!!! Merita! ♥♥♥
Neaparat de pus in lista "obligatoriu de citit" de toti iubitorii de carte !!!! Merita! ♥♥♥
August 24, 2019
"Acum trecu. Şi el nu muri. Şi veni alt acum. Şi el tot nu muri. Acum... Acum... Poate că viaţa nu este altceva decât un lanţ de acum, un acum, legat de alt acum. Acum mă născui. Acum trăii. Acum mor."
November 17, 2023
“De ce omul era o data copil, o data tanar, o data matur si de o mie de ori batran?”
December 16, 2024
Miksi vain kolme tähteä? Koska kieli ontuu: suomennettu saksannoksesta. Koska aggressiokäyräni nousi välillä liian korkealle - syynä suhtautuminen naisiin. Olkoonkin, että naisiin suhtautuminen kertoi ehkä pikemminkin muinaisesta mustalaiskulttuurista kuin kirjailijan asenteesta. Kertoihan? Plussaa kertomus ihmisten selviytymisestä äärimmäisestä kurjuudesta.
September 22, 2023
Nu am avut mari așteptări, dar m-am înșelat. Zaharia Stancu este un autor care merita descoperit (fara sa ținem cont de alegerile sale politice, care puțin ar trebui sa conteze in contextul literaturii de acest gen).
July 26, 2025
Un roman surprinzător de bun, despre o temă, din câte știu, neexplorată în alte romane - deportarea țiganilor în Transnistria. Nota alegorică are plusurile ei, dar aș fi preferat o ficțiune istorică pe coordonatele clasice ale acesteia: precizare spațiu-timp, personaje istorice devenite personaje literare, marea istorie ca fundal pentru evenimentele din viața personajelor etc.
Displaying 1 - 30 of 53 reviews