What do you think?
Rate this book
Spovedanie Pentru Învinși: După Șaisprezece Luni În U.R.S.S.
Romanian (translation)
Original French
Original French
148 pages, Paperback
First published January 1, 1929
About the author
Panait Istrati
201 books184 followersPanait Istrati was a Romanian working-class writer, who wrote in French and Romanian, nicknamed The Maxim Gorky of the Balkans. Istrati was first noted for the depiction of one homosexual character in his work.
Born in Brăila, Istrati was the son of the laundress Joița Istrate and of a Greek smuggler from the village of Faraklata in Kefalonia (whom Panait never met).
His first attempts at writing date from around 1907 when he started sending pieces to the socialist periodicals in Romania, debuting with the article, Hotel Regina in România Muncitoare. Here, he later published his first short stories, Mântuitorul ("The Redeemer"), Calul lui Bălan ("Bălan's Horse"), Familia noastră ("Our Family"), 1 Mai ("May Day"). He also contributed pieces to other leftist newspapers such as Dimineața, Adevărul, and Viața Socială.
In 1910, he was involved in organizing a strike action in Brăila. He went to Bucharest, Istanbul, Cairo, Naples, Paris (1913–1914), and Switzerland (where he settled for a while, trying to cure his tuberculosis). Istrati's travels were marked by two successive unhappy marriages, a brief return to Romania in 1915 when he tried to earn his living as a hog farmer, and long periods of vagabondage.
While in the sanatorium, Istrati met Russian Jewish-Swiss Zionist writer Josué Jéhouda, who became his friend and French language tutor.
Living in misery, ill, and depressed, he attempted suicide in 1921 on his way to Nice, but his life was rescued in time. Shortly before the attempt, he had written to Romain Rolland, the French writer he admired most and with whom he had long tried to get in touch. Rolland received the letter through the Police and immediately replied. In 1923 Istrati's story Kyra Kyralina (or Chira Chiralina) was published with a preface by Rolland. It became the first in his Adrien Zograffi literary cycle. Rolland was fascinated with Istrati's adventurous life, urging him to write more and publishing parts of his work in Clarté, the magazine that he and Henri Barbusse owned. The next major work by Istrati was the novel Codine.
Istrati and communism
Istrati shared the leftist ideals of Rolland, and, as much as his mentor, placed his hopes in the Bolshevik vision. In 1927 he visited the Soviet Union on the anniversary of the October Revolution, accompanied by Christian Rakovsky during the first stage of the journey (Rakovsky was Soviet ambassador to Paris, and by then already falling out of favor with Joseph Stalin). He travelled through large sections of the European part, witnessing celebrations in Moscow and Kiev. He was joined in Moscow by his future close friend, Nikos Kazantzakis; while in the city, Panait Istrati met Victor Serge and expressed his wish to become a citizen of the Soviet Union. He and Kazantzakis wrote Stalin a congratulatory letter that remained unanswered.
The political opinions Istrati expressed after his split with Bolshevism are rather ambiguous. He was still closely watched by the Romanian secret police (Siguranța Statului), and he had written an article (dated April 8, 1933) in the French magazine Les Nouvelles littéraires, aptly titled L'homme qui n'adhère à rien ("The man who will adhere to nothing").
At the same time, Istrati started publishing in Cruciada Românismului ("The Crusade of Romanianism"), the voice of a left-leaning splinter group of the ultra-nationalist Iron Guard. As such, Istrati became associated with the group's leader Mihai Stelescu, who had been elected as a member of Parliament for the Iron Guard in 1933 and whose dissidence was the reason for his brutal assassination by the Decemviri later in the same year; Istrati was himself assaulted several times by the Guard's squads.
Isolated and unprotected, Panait Istrati died at Filaret Sanatorium in Bucharest. He was buried in Bellu Cemetery.
Born in Brăila, Istrati was the son of the laundress Joița Istrate and of a Greek smuggler from the village of Faraklata in Kefalonia (whom Panait never met).
His first attempts at writing date from around 1907 when he started sending pieces to the socialist periodicals in Romania, debuting with the article, Hotel Regina in România Muncitoare. Here, he later published his first short stories, Mântuitorul ("The Redeemer"), Calul lui Bălan ("Bălan's Horse"), Familia noastră ("Our Family"), 1 Mai ("May Day"). He also contributed pieces to other leftist newspapers such as Dimineața, Adevărul, and Viața Socială.
In 1910, he was involved in organizing a strike action in Brăila. He went to Bucharest, Istanbul, Cairo, Naples, Paris (1913–1914), and Switzerland (where he settled for a while, trying to cure his tuberculosis). Istrati's travels were marked by two successive unhappy marriages, a brief return to Romania in 1915 when he tried to earn his living as a hog farmer, and long periods of vagabondage.
While in the sanatorium, Istrati met Russian Jewish-Swiss Zionist writer Josué Jéhouda, who became his friend and French language tutor.
Living in misery, ill, and depressed, he attempted suicide in 1921 on his way to Nice, but his life was rescued in time. Shortly before the attempt, he had written to Romain Rolland, the French writer he admired most and with whom he had long tried to get in touch. Rolland received the letter through the Police and immediately replied. In 1923 Istrati's story Kyra Kyralina (or Chira Chiralina) was published with a preface by Rolland. It became the first in his Adrien Zograffi literary cycle. Rolland was fascinated with Istrati's adventurous life, urging him to write more and publishing parts of his work in Clarté, the magazine that he and Henri Barbusse owned. The next major work by Istrati was the novel Codine.
Istrati and communism
Istrati shared the leftist ideals of Rolland, and, as much as his mentor, placed his hopes in the Bolshevik vision. In 1927 he visited the Soviet Union on the anniversary of the October Revolution, accompanied by Christian Rakovsky during the first stage of the journey (Rakovsky was Soviet ambassador to Paris, and by then already falling out of favor with Joseph Stalin). He travelled through large sections of the European part, witnessing celebrations in Moscow and Kiev. He was joined in Moscow by his future close friend, Nikos Kazantzakis; while in the city, Panait Istrati met Victor Serge and expressed his wish to become a citizen of the Soviet Union. He and Kazantzakis wrote Stalin a congratulatory letter that remained unanswered.
The political opinions Istrati expressed after his split with Bolshevism are rather ambiguous. He was still closely watched by the Romanian secret police (Siguranța Statului), and he had written an article (dated April 8, 1933) in the French magazine Les Nouvelles littéraires, aptly titled L'homme qui n'adhère à rien ("The man who will adhere to nothing").
At the same time, Istrati started publishing in Cruciada Românismului ("The Crusade of Romanianism"), the voice of a left-leaning splinter group of the ultra-nationalist Iron Guard. As such, Istrati became associated with the group's leader Mihai Stelescu, who had been elected as a member of Parliament for the Iron Guard in 1933 and whose dissidence was the reason for his brutal assassination by the Decemviri later in the same year; Istrati was himself assaulted several times by the Guard's squads.
Isolated and unprotected, Panait Istrati died at Filaret Sanatorium in Bucharest. He was buried in Bellu Cemetery.
Ratings & Reviews
Friends & Following
Create a free account to discover what your friends think of this book!
Community Reviews
Displaying 1 - 12 of 12 reviews
January 23, 2016
Dintr-un împătimit reprezentant al bolșevismului în Occident, după vilegiatura sa de șaisprezece luni în URSS, Panait Istrati devine un opozant pașnic al comunismului. Mie, eu fiind din punct de vedere ideologic socialist, cartea mi-a dat de gândit. De ce?! Pentru că egalitatea -la fel ca la Istrati- pare frumoasă până o experimentezi. Desigur, intervine și discrepanța dintre utopia socialistă a lui Marx și sistemul bolșevic din URSS-ul anului 1927.
În fapt, după ce primește o invitație în URSS (fiind bine văzut acolo), Panait Istrati se deplasează cu trenul Berlin-Riga către est. Este primit foarte bine și, la începutul sejurului său, chiar rămâne fascinat de frumusețea stepelor rusești. Situația se schimbă însă atunci când devine conștient de toate atrocitățile care se desfășoară în jurul sau: lumea de pe stradă, văzându-l, se ferea de el; era mereu spionat din umbră; nu avea permisiunea de a vizita decât anumite locuri consacrate și nicidecum rămășițe ale Romanovilor.
"Spovedanie pentru învinși: 16 luni în USSS" este, practic, povestea unei convertiri.
În fapt, după ce primește o invitație în URSS (fiind bine văzut acolo), Panait Istrati se deplasează cu trenul Berlin-Riga către est. Este primit foarte bine și, la începutul sejurului său, chiar rămâne fascinat de frumusețea stepelor rusești. Situația se schimbă însă atunci când devine conștient de toate atrocitățile care se desfășoară în jurul sau: lumea de pe stradă, văzându-l, se ferea de el; era mereu spionat din umbră; nu avea permisiunea de a vizita decât anumite locuri consacrate și nicidecum rămășițe ale Romanovilor.
"Spovedanie pentru învinși: 16 luni în USSS" este, practic, povestea unei convertiri.
August 23, 2015
Începe ca o "frumoasă profesiune de credință bolșevică", la jumătate călătoriei ajunge la speranța că relele regimului pot fi remediate, pentru ca în final să se constate ca totul e nedrept și că se lupta cu morile de vânt.
"Ce dictatură a încercat vreodată să vă convingă, dând exemplu, că Puterea nu-i decât o povară de onoare, pentru cel care o deține, un titlu de recunoștință din partea celor care-i dau ascultare? Că demnitățile publice nu cuprind decât responsabilități grele și că, exercitându-le în mod nenorocit ești sigur că vei fi omorât cu pietre?"
"În acea epocă, bolșevicul era un erou, un titan, un dumnezeu. Primul între toți, era ultimul la hrană și ignora odihna. Nimic pentru sine. Totul pentru Comunitate. [...] El nu va realiza decât foarte puțin din ceea ce promite, dar el promite chiar imposibilul și iată îndrăzneala care-i trebuie secolului nostru timorat."
...
"Într-o seară, am putut ieși singur și m-am dus să văd una dintre aceste familii nenorocite, care rătăcește prin tot ținutul, crapă de foame și se culclă prin gări. Ai de ce muri de tristețe."
"Mâna feroce a Partidului și a Jakt-ului deține totul, pâine și adăpost. O bănuială și locul tău în uzină și locuința încep să se clatine..."
"Este, oare, un progres sau o barbarie demnă de inchiziție, când toate libertățile sunt moarte și cele mai mârșave crime, cele mai monstruoase abuzuri de putere înfloresc, ca un cuib de vipere la doare, se dau la om și-l devoră într-o tăcere de cimitir?"
"Ce dictatură a încercat vreodată să vă convingă, dând exemplu, că Puterea nu-i decât o povară de onoare, pentru cel care o deține, un titlu de recunoștință din partea celor care-i dau ascultare? Că demnitățile publice nu cuprind decât responsabilități grele și că, exercitându-le în mod nenorocit ești sigur că vei fi omorât cu pietre?"
"În acea epocă, bolșevicul era un erou, un titan, un dumnezeu. Primul între toți, era ultimul la hrană și ignora odihna. Nimic pentru sine. Totul pentru Comunitate. [...] El nu va realiza decât foarte puțin din ceea ce promite, dar el promite chiar imposibilul și iată îndrăzneala care-i trebuie secolului nostru timorat."
...
"Într-o seară, am putut ieși singur și m-am dus să văd una dintre aceste familii nenorocite, care rătăcește prin tot ținutul, crapă de foame și se culclă prin gări. Ai de ce muri de tristețe."
"Mâna feroce a Partidului și a Jakt-ului deține totul, pâine și adăpost. O bănuială și locul tău în uzină și locuința încep să se clatine..."
"Este, oare, un progres sau o barbarie demnă de inchiziție, când toate libertățile sunt moarte și cele mai mârșave crime, cele mai monstruoase abuzuri de putere înfloresc, ca un cuib de vipere la doare, se dau la om și-l devoră într-o tăcere de cimitir?"
May 27, 2026
4.5 ⭐
Nu este doar o carte, ci o confesiune adresată lumii întregi.
Este, în esență, jurnalul unui om care trece de la admirația sinceră față de un ideal, al bolșevismului văzut „de la distanța sigură” a Occidentului, la o deziluzie profundă, trăită direct, în contact cu realitatea în urma vizitelor "la locul acțiunii".
Panait Istrati pornește în Rusia cu dorința autentică de a înțelege cum sunt implementate ideile de dreptate și egalitate socială. Însă experiența îl transformă treptat într-un critic lucid, dar echilibrat, dispus să expună ipocrizia sistemului, corupția și nedreptățile, fără a abandona complet speranța că lucrurile pot fi reparate.
Revenit la Paris, alege să spună adevărul, asumându-și consecințele. Se poziționează, practic, în afara oricărei tabere ideologice, un om fără apartenență, fidel doar adevărului. Această alegere vine cu un cost, iar lectura lasă și un gust amar, știind că va fi marginalizat pentru curajul de a vorbi.
Cartea este, înainte de toate, o luptă interioară. Nu este doar o critică politică, ci o confruntare dureroasă cu propriile convingeri și cu propria naivitate. Copleșitoare pentru mine prin sinceritatea directă, care m-a apropiat de autor și m-a făcut să simt fiecare etapă a dezamăgirii sale.
Este o lectură apăsătoare, dar Istrati pare un vizionar căci identifică și denunță devreme mecanismele de abuz ale unei ideologii care avea să marcheze profund secolul XX.
În acest sens, poate fi privit ca o voce timpurie a criticii anti-totalitare, alături de autori precum Orwell.
Nu este o carte ușor de parcurs, dar este una necesară. M-a făcut să apreciez nu doar curajul autorului, ci și libertatea de a citi astăzi o astfel de lucrare, una care, nu cu mult timp în urmă, era interzisă.
Nu este doar o carte, ci o confesiune adresată lumii întregi.
Este, în esență, jurnalul unui om care trece de la admirația sinceră față de un ideal, al bolșevismului văzut „de la distanța sigură” a Occidentului, la o deziluzie profundă, trăită direct, în contact cu realitatea în urma vizitelor "la locul acțiunii".
Panait Istrati pornește în Rusia cu dorința autentică de a înțelege cum sunt implementate ideile de dreptate și egalitate socială. Însă experiența îl transformă treptat într-un critic lucid, dar echilibrat, dispus să expună ipocrizia sistemului, corupția și nedreptățile, fără a abandona complet speranța că lucrurile pot fi reparate.
Revenit la Paris, alege să spună adevărul, asumându-și consecințele. Se poziționează, practic, în afara oricărei tabere ideologice, un om fără apartenență, fidel doar adevărului. Această alegere vine cu un cost, iar lectura lasă și un gust amar, știind că va fi marginalizat pentru curajul de a vorbi.
Cartea este, înainte de toate, o luptă interioară. Nu este doar o critică politică, ci o confruntare dureroasă cu propriile convingeri și cu propria naivitate. Copleșitoare pentru mine prin sinceritatea directă, care m-a apropiat de autor și m-a făcut să simt fiecare etapă a dezamăgirii sale.
Este o lectură apăsătoare, dar Istrati pare un vizionar căci identifică și denunță devreme mecanismele de abuz ale unei ideologii care avea să marcheze profund secolul XX.
În acest sens, poate fi privit ca o voce timpurie a criticii anti-totalitare, alături de autori precum Orwell.
Nu este o carte ușor de parcurs, dar este una necesară. M-a făcut să apreciez nu doar curajul autorului, ci și libertatea de a citi astăzi o astfel de lucrare, una care, nu cu mult timp în urmă, era interzisă.
January 6, 2024
Pâinea este toată viața, când viața nu-i decât un iad. Când dreptul de-a gândi și a te mișca nu-i decât o amintire — să ai pâinea asigurată este enorm. Dictatorul știe asta și-și trage partea sa de profit. El își afundă mâna — neagră sau roșie — în pântecele omului, făcându-l să înțeleagă că a muri nu-i mare lucru.
o spovedanie cu atât mai sinceră, cu cât Panait Istrati ajunge la concluzia că viața capătă cu totul alte valențe decât cele preconcepute de el, că acea viață „demnă de-a fi trăită, atunci când ea însăși te face să urli” a încetat să mai existe cu mult înaintea vizitei sale în Rusia. nu știu pe ce își baza el speranțele înainte de momentul 1927 și prin urmare nu-mi pot închipui impactul pe care l-a avut confruntarea cu realitatea atât de specifică totuși sovietelor, dincolo de această spovedanie pentru învinși. trebuie însă să țin cont că această revoltă față de regim se numără printre primele apărute în Occident, la fel de bine cum trebuie să țin cont de impresiile vremii în fața acestei confesiuni. mi-au plăcut mult cuvintele lui Ernst Bendz: „Această carte marchează splendid ruptura sa cu viața de până atunci, cu frații de luptă și de clasă, cu credințele sale cele mai scumpe, cu speranțele sale cele mai deznădăjduite”. o ruptură cu viața sa de dinainte și de după apariția cărții, aș adăuga.
l-am descoperit pe Panait Istrati dincolo de opera sa propriu-zis artistică. iată așadar un om care a crezut! și iată și felul în care credea într-o justiție cu adevărat socială: ajuns la muzeul din Samara menit să comemoreze foametea din 1920, el remarcă lipsa documentației cu privire la flagel: de la imaginile cu cadavrele subnutriților și până la rapoartele milițienilor sau ale doctorilor, toate lipsesc. Panait Istrati este revoltat de cum (nu) este reprezentat acest episod „care te revoltă că ești om” urmând ca la plecare, el scrie în registru „Conservatorii acestui muzeu nu sunt tovarăși, ci contrarevoluționari.” — iată până la urmă și farmecul macabru al istoriei: în timp ce el credea astfel că pune umărul la dezvolatarea unui muzeu comemorativ, primul meu gând a fost la anii de închisoare pe care o astfel de însemnare i-ar fi putut aduce cu sine celor implicați.
cu greu am putut găsi în Panait Istrati un învins, în sensul pe care i-l oferim noi astăzi cuvântului. este drept că mă și raportez greșit la carte privind-o din perspectiva actuală, dar îl regăsesc aici pe cel despre care Rudyard Kipling avea să scrie: If you can keep your head when all about you/ Are losing theirs and blaming it on you, ceea ce nu poate decât să mi-l apropie pe acest învingător până la urmă.
o spovedanie cu atât mai sinceră, cu cât Panait Istrati ajunge la concluzia că viața capătă cu totul alte valențe decât cele preconcepute de el, că acea viață „demnă de-a fi trăită, atunci când ea însăși te face să urli” a încetat să mai existe cu mult înaintea vizitei sale în Rusia. nu știu pe ce își baza el speranțele înainte de momentul 1927 și prin urmare nu-mi pot închipui impactul pe care l-a avut confruntarea cu realitatea atât de specifică totuși sovietelor, dincolo de această spovedanie pentru învinși. trebuie însă să țin cont că această revoltă față de regim se numără printre primele apărute în Occident, la fel de bine cum trebuie să țin cont de impresiile vremii în fața acestei confesiuni. mi-au plăcut mult cuvintele lui Ernst Bendz: „Această carte marchează splendid ruptura sa cu viața de până atunci, cu frații de luptă și de clasă, cu credințele sale cele mai scumpe, cu speranțele sale cele mai deznădăjduite”. o ruptură cu viața sa de dinainte și de după apariția cărții, aș adăuga.
l-am descoperit pe Panait Istrati dincolo de opera sa propriu-zis artistică. iată așadar un om care a crezut! și iată și felul în care credea într-o justiție cu adevărat socială: ajuns la muzeul din Samara menit să comemoreze foametea din 1920, el remarcă lipsa documentației cu privire la flagel: de la imaginile cu cadavrele subnutriților și până la rapoartele milițienilor sau ale doctorilor, toate lipsesc. Panait Istrati este revoltat de cum (nu) este reprezentat acest episod „care te revoltă că ești om” urmând ca la plecare, el scrie în registru „Conservatorii acestui muzeu nu sunt tovarăși, ci contrarevoluționari.” — iată până la urmă și farmecul macabru al istoriei: în timp ce el credea astfel că pune umărul la dezvolatarea unui muzeu comemorativ, primul meu gând a fost la anii de închisoare pe care o astfel de însemnare i-ar fi putut aduce cu sine celor implicați.
cu greu am putut găsi în Panait Istrati un învins, în sensul pe care i-l oferim noi astăzi cuvântului. este drept că mă și raportez greșit la carte privind-o din perspectiva actuală, dar îl regăsesc aici pe cel despre care Rudyard Kipling avea să scrie: If you can keep your head when all about you/ Are losing theirs and blaming it on you, ceea ce nu poate decât să mi-l apropie pe acest învingător până la urmă.
Read
August 10, 2011Acurat i a l'hora divulgatiu estudi que dóna a conèixer al gran públic els gran favors que ha rebut Madrid al llarg dels darrers 300 anys per tal d'esdevenir una gran capital europea i un gran referent econòmic. Com els transports poden unir països... i com poden desunir-los. Perspectives que sigui un llibre referència durant molt temps.
Read
November 4, 2015mi-a adus aminte mult de Malraux (Conditia umana, in special)
un indragostit de libertate si poate si dreptate, dar in sensul Trotzkist :)
unii scriitori pot sa taca in scris, lui Panait Istrait parca nu-i ajung paginile cat are sa spuna
un indragostit de libertate si poate si dreptate, dar in sensul Trotzkist :)
unii scriitori pot sa taca in scris, lui Panait Istrait parca nu-i ajung paginile cat are sa spuna
May 23, 2024
O primă radiografie a realizărilor bolșevice din Rusia sovietică.
April 19, 2011
... de esență tare... p. 20
July 25, 2026
Avem o confesiune, un jurnal al unui om plin de speranta care pleaca in URSS convins ca acolo se construieste o societate dreapta, plina de egalitate si libertate. Spre cumplita lui dezamagire, tot ceea ce gaseste in cele 16 luni sunt teroarea politica, frica, lipsa libertatii si exprimarii libere, privilegii pentru oameni din treptele de sus ale societatii cu pretul saraciei oamenilor de rand, si persecutarea tuturor celor ce erau impotriva regimului.
O carte cu adevarat cutremuratoare si greu de digerat, si din pacate pana si noi am picat prada acestui regim pentru o perioada destul de lunga. Pana si in ziua de azi dupa atatia ani iesiti din regim, inca se simt urmele adanc inradacinate care parca au ramas blestemaete si inca ne bantuie generatiile de acum.
O carte cu adevarat cutremuratoare si greu de digerat, si din pacate pana si noi am picat prada acestui regim pentru o perioada destul de lunga. Pana si in ziua de azi dupa atatia ani iesiti din regim, inca se simt urmele adanc inradacinate care parca au ramas blestemaete si inca ne bantuie generatiile de acum.
October 14, 2017
"Niente può uscire senza macchia dalle mani dell'uomo." (p. 58)
“Non ho più fede in nessun «credo». Non voglio più sentire ciò che dicono gli uomini, ma soltanto guardare ciò che fanno.” (p. 136)
“Non ho più fede in nessun «credo». Non voglio più sentire ciò che dicono gli uomini, ma soltanto guardare ciò che fanno.” (p. 136)
February 27, 2021
2.5
Parcă citești o evanghelie anti (pre-fabricată)
Parcă citești o evanghelie anti (pre-fabricată)
August 8, 2022
Apropiat de cercurile de stânga, prozatorul brăilean Panait Istrati, a fost renegat de prietenii săi socialiști după ce a publicat în 1929 cartea "Spovedanie pentru învinși". La trei ani după moartea sa, prin 1938, cartea apare și în România. După 1945 volumul a fost interzis.
În 1929 Istrati începe a doua sa călătorie în URSS, călătorie al cărei scop a fost înţelegerea realităţilor sovietice, explicarea mijloacelor şi metodelor folosite pentru împlinirea dreptăţii sociale şi egalităţii între oameni, puse deja în practică în marele imperiu sovietic. Dintr-un mare admirator al bolșevismului în Occident, cele 16 luni de peregrinare prin URSS îl transformă pe Istrati într-un opozant pașnic al comunismului.
Panait Istrati se întoarce devastat din URSS, și scrie această carte, în care acuză ipocrizia şi minciuna sovietică, el, un convins, un îndragostit de comunism, un apologet, un activist al cauzei.
În 1933 Panait își susține golul ideologic, autodefinindu-se drept "omul care nu aderă la nimic". Prin zugrăvirea realităților văzute în marele "imperiu", Istrati a generat un val de calomnii menite să-l asasineze moral. Acest revoluţionar arhetipal pricepe cu inima sfâşiată marea minciună, scrie şi vorbește despre asta, dar nimeni nu vrea să audă. Nu are ce face singur. Tăvălugul sovietic urma a se întinde implacabil până la jumătatea Europei, trimiţând intelectualitatea europeană în remuşcări sau tăcere.
În acest proces de denaturare un rol important l-a avut prietenul și scriitorul francez Henri Barbusse. Apoi, și Romain Rolland se îndepărtează de Istrati în timpul campaniei declanșate de intelectualii francezi.
Nimeni n-a protestat împotriva umilirii omului de rând așa cum a făcut-o Panait Istrati. Egalitatea este frumoasă până ajungi să o experimentezi. Pe Istrati nu l-a crezut nimeni, nici pe Orwell și nici Soljenițîn nu a fost crezut inițial.
Panait Istrati se alătură grupului de intelectuali din care mai făceau parte Hemingway, Orwell, Malraux, Soljenițîn, Gorki, care au luptat prin scris împotriva unui sistem opresiv. Lenin spunea despre acest grup că sunt niște "idioți utili".
În 1929 Istrati începe a doua sa călătorie în URSS, călătorie al cărei scop a fost înţelegerea realităţilor sovietice, explicarea mijloacelor şi metodelor folosite pentru împlinirea dreptăţii sociale şi egalităţii între oameni, puse deja în practică în marele imperiu sovietic. Dintr-un mare admirator al bolșevismului în Occident, cele 16 luni de peregrinare prin URSS îl transformă pe Istrati într-un opozant pașnic al comunismului.
Panait Istrati se întoarce devastat din URSS, și scrie această carte, în care acuză ipocrizia şi minciuna sovietică, el, un convins, un îndragostit de comunism, un apologet, un activist al cauzei.
În 1933 Panait își susține golul ideologic, autodefinindu-se drept "omul care nu aderă la nimic". Prin zugrăvirea realităților văzute în marele "imperiu", Istrati a generat un val de calomnii menite să-l asasineze moral. Acest revoluţionar arhetipal pricepe cu inima sfâşiată marea minciună, scrie şi vorbește despre asta, dar nimeni nu vrea să audă. Nu are ce face singur. Tăvălugul sovietic urma a se întinde implacabil până la jumătatea Europei, trimiţând intelectualitatea europeană în remuşcări sau tăcere.
În acest proces de denaturare un rol important l-a avut prietenul și scriitorul francez Henri Barbusse. Apoi, și Romain Rolland se îndepărtează de Istrati în timpul campaniei declanșate de intelectualii francezi.
Nimeni n-a protestat împotriva umilirii omului de rând așa cum a făcut-o Panait Istrati. Egalitatea este frumoasă până ajungi să o experimentezi. Pe Istrati nu l-a crezut nimeni, nici pe Orwell și nici Soljenițîn nu a fost crezut inițial.
Panait Istrati se alătură grupului de intelectuali din care mai făceau parte Hemingway, Orwell, Malraux, Soljenițîn, Gorki, care au luptat prin scris împotriva unui sistem opresiv. Lenin spunea despre acest grup că sunt niște "idioți utili".
Displaying 1 - 12 of 12 reviews