What do you think?
Rate this book
Toxic
Lors de son hospitalisation après son accident de voiture de l'été 1957, Françoise Sagan reçut quotidiennement un succédané de la morphine, pendant trois mois. Après ces trois mois, elle dut passer quelques jours dans une clinique de désintoxication. Elle y écrivit ce journal.--[Memento].
90 pages, Paperback
First published January 1, 1957
1 person is currently reading
255 people want to read
About the author
Françoise Sagan
251 books1,665 followersBorn Françoise Quoirez, Sagan grew up in a French Catholic, bourgeois family. She was an independent thinker and avid reader as a young girl, and upon failing her examinations for continuing at the Sorbonne, she became a writer.
She went to her family's home in the south of France and wrote her first novel, Bonjour Tristesse, at age 18. She submitted it to Editions Juillard in January 1954 and it was published that March. Later that year, She won the Prix des Critiques for Bonjour Tristesse.
She chose "Sagan" as her pen name because she liked the sound of it and also liked the reference to the Prince and Princesse de Sagan, 19th century Parisians, who are said to be the basis of some of Marcel Proust's characters.
She was known for her love of drinking, gambling, and fast driving. Her habit of driving fast was moderated after a serious car accident in 1957 involving her Aston Martin while she was living in Milly, France.
Sagan was twice married and divorced, and subsequently maintained several long-term lesbian relationships. First married in 1958 to Guy Schoeller, a publisher, they divorced in 1960, and she was then married to Robert James Westhoff, an American ceramicist and sculptor, from 1962 to 63. She had one son, Denis, from her second marriage.
She won the Prix de Monaco in 1984 in recognition of all of her work.
She went to her family's home in the south of France and wrote her first novel, Bonjour Tristesse, at age 18. She submitted it to Editions Juillard in January 1954 and it was published that March. Later that year, She won the Prix des Critiques for Bonjour Tristesse.
She chose "Sagan" as her pen name because she liked the sound of it and also liked the reference to the Prince and Princesse de Sagan, 19th century Parisians, who are said to be the basis of some of Marcel Proust's characters.
She was known for her love of drinking, gambling, and fast driving. Her habit of driving fast was moderated after a serious car accident in 1957 involving her Aston Martin while she was living in Milly, France.
Sagan was twice married and divorced, and subsequently maintained several long-term lesbian relationships. First married in 1958 to Guy Schoeller, a publisher, they divorced in 1960, and she was then married to Robert James Westhoff, an American ceramicist and sculptor, from 1962 to 63. She had one son, Denis, from her second marriage.
She won the Prix de Monaco in 1984 in recognition of all of her work.
Ratings & Reviews
Friends & Following
Create a free account to discover what your friends think of this book!
Community Reviews
Displaying 1 - 30 of 38 reviews
June 7, 2023
J'ai juste rien compris
August 4, 2018
Am tot avut senzatia ca acest "roman"/"jurnal" este un text pe care autoarea l-a publicat pentru ca i s-a cerut asta si nu pentru ca ar fi vrut sau pentru ca a considerat ca merita publicat.
Pentru mine, a fost mai mult o mazgaleala (fara referire la desene, multe dintre ele foarte bune si foarte inspirate) literara. Cateva cuvinte pe care Sagan la scria cand avea momente de luciditate in timpul curei de dezintoxiare.
Primele 50 de pagini sunt ciudate, vagi, ingalate, inegale. Ca sa fiu sincer, le-am interpretat ca un exercitiu stilistic care trebuia sa ma aduca pe mine cat mai aproape de acel delir, acea limita dintre vis si trezie din care autoarea era din cand in cand. Pentru ca stilizarea este prezentata, ma face sa cred ca aici vorbim de un roman si nu de un jurnal. Oricum, specia este greu de identificat.
Ultimele pagini sunt mai complexe - textul este mai bine structurat, exista mai multa continuitate. Este si partea in care autoarea recunoaste ca a trecut de faza adictiei.
Am citit doar doua romane de-ale autoarei (ciudat lucru, nici nu prea a fost tradusa in limba romana, franceza nu prea stiu si ca sa citesc in engleza sau germana... nu prea are farmec) si mi-a placut. Cat de cat. In ceea ce priveste "Toxic" sunt in balanta. Un exercitiu si o mazgaleala literara, publicata nu se stie cum pentru ca totul este inegal si neconturat.
3 stele doar.
Pentru mine, a fost mai mult o mazgaleala (fara referire la desene, multe dintre ele foarte bune si foarte inspirate) literara. Cateva cuvinte pe care Sagan la scria cand avea momente de luciditate in timpul curei de dezintoxiare.
Primele 50 de pagini sunt ciudate, vagi, ingalate, inegale. Ca sa fiu sincer, le-am interpretat ca un exercitiu stilistic care trebuia sa ma aduca pe mine cat mai aproape de acel delir, acea limita dintre vis si trezie din care autoarea era din cand in cand. Pentru ca stilizarea este prezentata, ma face sa cred ca aici vorbim de un roman si nu de un jurnal. Oricum, specia este greu de identificat.
Ultimele pagini sunt mai complexe - textul este mai bine structurat, exista mai multa continuitate. Este si partea in care autoarea recunoaste ca a trecut de faza adictiei.
Am citit doar doua romane de-ale autoarei (ciudat lucru, nici nu prea a fost tradusa in limba romana, franceza nu prea stiu si ca sa citesc in engleza sau germana... nu prea are farmec) si mi-a placut. Cat de cat. In ceea ce priveste "Toxic" sunt in balanta. Un exercitiu si o mazgaleala literara, publicata nu se stie cum pentru ca totul este inegal si neconturat.
3 stele doar.
January 13, 2022
Carismă, dezinvoltură, nonconformism – cred că aceste trei cuvinte o descriu pe cea care purta cu demnitate titlul de copilul teribil al scenei culturale franceze, din anii ’50-’60: Françoise Sagan. Până să purcedem nemijlocit la impresiile lecturii, am decis să fac unele mici cercetări cu privire la viața flamboiantă a acestei scriitoare, care, se pare, s-a bucurat până și de respectul spațiului comunist, fiind unica autoare din Occident ale cărei lucrări nu au fost interzise dincolo de Cortina de Fier.
Pe numele său adevărat Françoise Delphine Quoirez, cea care mai târziu va deveni Sagan, a văzut lumina zilei la 21 iunie 1935, într-o lume postbelică, în care accentele culturale erau dirijate de dorința de a recupera anii pierduți în război. Primul roman al lui Sagan, „Bonjour, Tristesse” (1954), a fost publicat când autoarea avea 19 ani. Romanul a fost tradus în 30 de limbi ale lumii și apoi filmat. Această lucrare a fost urmată de alte romane, precum și de numeroase povești, piese de teatru, proză scurtă. Toate lucrările lui Francoise Sagan sunt despre dragoste, singurătate, nemulțumire față de viață; se remarcă prin claritatea modului narativ și acuratețea desenului psihologic.
Françoise Sagan s-a căsătorit de două ori. În 1958 cu editorul Guy Schueller, în vârstă de patruzeci de ani, iar apoi în 1962 cu tânărul american Bob Westhoff, un pilot care a schimbat manivela unui avion cu meseria de model. Din a doua căsătorie a apărut un fiu, Dani Westhoff. Creând romane despre dragoste fragilă, ea însăși a devenit, din când în când, eroina unor cronici scandaloase, numindu-se „arzătoarea vieții”. Viața ei a fost plină de scandaluri, taxe neplătite, căsătorii ciudate, accidente de mașină, iahturi de lux, dependență de droguri și alcool, pedepse cu închisoarea cu suspendare, jocuri de noroc – și la sfârșitul vieții, sărăcie, în ciuda tuturor plăților pe care le primea. Françoise Sagan a murit pe 24 septembrie 2004 din cauza unei embolii pulmonare.
Despre unul dintre episoadele fulminante ale vieții sale este acest laconic volum intitulat sugestiv „Toxic”, tradus la Editura Art, un jurnal de spital, scris pe genunchi, în care autoarea își pune frânturi de idei, de gânduri, pierdute prin șirul de senzații cu care vine la pachet internarea sa și procesul de dezintoxicare.
„De acum înainte, cred că singurele momente în care mă simt fericită cu mine însămi, în afara celor petrecute cu ceilalți și în afară de cele câteva clipe de exaltare sau de satisfacție fizică pe care mi le oferă natura, nu vor mai putea fi decât cele literare. Altfel, scriitorii ar cădea în aceleași capcane ca și contabilii , meseriașii sau ca alții la fel de îndobitociți de muncă.”
Deși laconic din punct de vedere stilistic, acest mic jurnal surprinde egocentrismul autoarei, nevoia sa de a fi în centrul propriei sale lumi, construite cu atâta meticulozitate, dar și frica abominabilă de a fi ca restul, ca toți.
Este o lectură ușoară, fără mari pretenții literare, dar interesantă, mutând cititorul într-un univers al fantasmagoriilor înțesate de urmele pregnante ale substanțelor consumate, ale emoțiilor trăite și ale durerilor nerostite. Sagan este de o franchețe nonșalantă, ușoară, iar stările ei narative se împletesc organic cu ilustrațiile lui Bernard Buffet.
Lecturi frumoase!
Pe numele său adevărat Françoise Delphine Quoirez, cea care mai târziu va deveni Sagan, a văzut lumina zilei la 21 iunie 1935, într-o lume postbelică, în care accentele culturale erau dirijate de dorința de a recupera anii pierduți în război. Primul roman al lui Sagan, „Bonjour, Tristesse” (1954), a fost publicat când autoarea avea 19 ani. Romanul a fost tradus în 30 de limbi ale lumii și apoi filmat. Această lucrare a fost urmată de alte romane, precum și de numeroase povești, piese de teatru, proză scurtă. Toate lucrările lui Francoise Sagan sunt despre dragoste, singurătate, nemulțumire față de viață; se remarcă prin claritatea modului narativ și acuratețea desenului psihologic.
Françoise Sagan s-a căsătorit de două ori. În 1958 cu editorul Guy Schueller, în vârstă de patruzeci de ani, iar apoi în 1962 cu tânărul american Bob Westhoff, un pilot care a schimbat manivela unui avion cu meseria de model. Din a doua căsătorie a apărut un fiu, Dani Westhoff. Creând romane despre dragoste fragilă, ea însăși a devenit, din când în când, eroina unor cronici scandaloase, numindu-se „arzătoarea vieții”. Viața ei a fost plină de scandaluri, taxe neplătite, căsătorii ciudate, accidente de mașină, iahturi de lux, dependență de droguri și alcool, pedepse cu închisoarea cu suspendare, jocuri de noroc – și la sfârșitul vieții, sărăcie, în ciuda tuturor plăților pe care le primea. Françoise Sagan a murit pe 24 septembrie 2004 din cauza unei embolii pulmonare.
Despre unul dintre episoadele fulminante ale vieții sale este acest laconic volum intitulat sugestiv „Toxic”, tradus la Editura Art, un jurnal de spital, scris pe genunchi, în care autoarea își pune frânturi de idei, de gânduri, pierdute prin șirul de senzații cu care vine la pachet internarea sa și procesul de dezintoxicare.
„De acum înainte, cred că singurele momente în care mă simt fericită cu mine însămi, în afara celor petrecute cu ceilalți și în afară de cele câteva clipe de exaltare sau de satisfacție fizică pe care mi le oferă natura, nu vor mai putea fi decât cele literare. Altfel, scriitorii ar cădea în aceleași capcane ca și contabilii , meseriașii sau ca alții la fel de îndobitociți de muncă.”
Deși laconic din punct de vedere stilistic, acest mic jurnal surprinde egocentrismul autoarei, nevoia sa de a fi în centrul propriei sale lumi, construite cu atâta meticulozitate, dar și frica abominabilă de a fi ca restul, ca toți.
Este o lectură ușoară, fără mari pretenții literare, dar interesantă, mutând cititorul într-un univers al fantasmagoriilor înțesate de urmele pregnante ale substanțelor consumate, ale emoțiilor trăite și ale durerilor nerostite. Sagan este de o franchețe nonșalantă, ușoară, iar stările ei narative se împletesc organic cu ilustrațiile lui Bernard Buffet.
Lecturi frumoase!
April 9, 2017
A very short book. But not necessarily in a good way. I had higher expections based on the theme advertised (how to beat a very strong addiction) but I just did not received that feeling. I wanted to see how demons feast on her tormented soul and how her mind is tormented by the emotional roller coaster that is the final battle with an addiction. High and lows, euphoria and despair, heaven and hell. None of those intense feelings that teaches you something about the human nature. But as I said, is a short book so this is quite a quality because it doesn't require much time to be read.
September 7, 2020
..sakārojās pārlasīt šo toksisko dienasgrāmatu, kurā Sagāna raksta par laiku klīnikā, kad centās tikt vaļā no medikamentu atkarības. mazuma piegarša, protams, bet neko darīt.
January 8, 2025
some événements familiaux font que je suis vite touché et sensible aux histoires de drogues etc, pour autant ici j’ai pas tant accroché sûrement à cause de la taille du livre que j’ai lu en trente minutes j’ai pas eu le temps de vraiment plug avec l’autrice
c’est poétique un peu j’aime bcp même si on comprend pas tout c’est aussi le charme du truc de juste se laisser porter par un sentiment que partiellement clair/compréhensible après ça joue en la défaveur du livre puisqu’il est court c’est dur d’associer un récit aux émotions (ça te met juste face à la manière de penser chaotique d’une personne en sevrage ce qui est intéressant mais pas forcément agréable à la lecture)
c’est poétique un peu j’aime bcp même si on comprend pas tout c’est aussi le charme du truc de juste se laisser porter par un sentiment que partiellement clair/compréhensible après ça joue en la défaveur du livre puisqu’il est court c’est dur d’associer un récit aux émotions (ça te met juste face à la manière de penser chaotique d’une personne en sevrage ce qui est intéressant mais pas forcément agréable à la lecture)
November 5, 2025
Pensieri brevi e incisivi. Concisa testimonianza di un brutto periodo dell'autrice che sembra annotare pensieri senza un motivo o una logica, solo per il gusto di farlo, o piuttosto per ancorarsi a qualcosa, come prova di qualcosa che è passato.
November 13, 2010
There is a resemblance with Cocteau's Opium. Both are autobiographical works, diaries of des-intoxication. Screams of loneliness, fear and lack of significance.
May 8, 2025
Toxic este o lectură de 30 de minute, care nu cred că se vrea a fi o mare operă în sine, ci auxiliară celorlalte lucrări ale lui Sagan; un jurnal ilustrat din care parcă reies efectele Palfium-ului în sine.
Paginile nici măcar nu sunt numerotate în acest scurt volum, iar ilustrațiile alb-negru întregesc tabloul dezolant în care autoarea s-a trezit. Ea ajunge să petreacă o perioadă destul de lungă de timp în spital, în urma unui accident rutier. Notițele ei sunt scurte și foarte personale. Menționează numele celor care vin să o viziteze, comentează pe marginea lecturilor ei și în principal scrie despre cât de mult și-ar dori să plece acasă mai repede. Vorbește despre moarte, despre dependența de droguri, de somnifere, de ajutorul și grija celor din spital pentru ca ea să-și poată reveni. Nu e nimic prea profund, dar cred că ideea a fost aceea a unui memento. Într-adevăr, pare că te poți transpune în acele stări îngrozitoare alături de ea, că poți trăi laolaltă chinurile constrângerilor fizice – mai ales când persoana afectată este o artistă, o scriitoare, o femeie rebelă și cu un spirit liber.
Exact din acest motiv am decis să-i cercetez lucrările în continuare. De la Bonjour Tristesse încoace nu vreau decât să sap și mai adânc în nucleul lui Sagan, să-i descopăr arta, cât și viața, totodată, fiindcă-mi pare c-a fost exact genul de scriitor unde realitatea și ficțiunea se împleteau perfect și clar. Poate că această carte în sine nu dezvăluie prea multe, însă pe mine m-a ajutat să regăsesc vocea de scriitoare puternică pe care o căutam, pe care o așteptam de la Sagan. Îmi voi continua parcursul de cititor cu Vă place Brahms?, fiindcă vreau să înțeleg cu adevărat fenomenul care a fost această franțuzoaică pentru lumea întreagă. Chiar și în Toxic menționează că vrea să înceapă lucrul la o nuvelă și rămâne să ne întrebem despre care din acestea e vorba, dacă Sagan chiar a reușit să termine o lucrare cât a stat în spital. Oricum, preocupările ei sunt profund dureroase și realiste, iar în cele din urmă, cum e de așteptat, îi rămâne mereu arta. Arta cea salvatoare, care te poate ajuta să treci prin orice. Cam la un asemenea de amalgam de stări trebuie să vă așteptați atunci când deschideți acest volum.
Sagan ne-a oferit jurnalul ei, fragmentar și incomplet, fără prea multe detalii, fără să știm prea multe despre ce s-a întâmplat înainte sau după perioada în care a scris. Îmi amintește mult de Anais Nin, iar asta nu face decât să-mi stârnească și mai mult curiozitatea în privința artei sale.
Paginile nici măcar nu sunt numerotate în acest scurt volum, iar ilustrațiile alb-negru întregesc tabloul dezolant în care autoarea s-a trezit. Ea ajunge să petreacă o perioadă destul de lungă de timp în spital, în urma unui accident rutier. Notițele ei sunt scurte și foarte personale. Menționează numele celor care vin să o viziteze, comentează pe marginea lecturilor ei și în principal scrie despre cât de mult și-ar dori să plece acasă mai repede. Vorbește despre moarte, despre dependența de droguri, de somnifere, de ajutorul și grija celor din spital pentru ca ea să-și poată reveni. Nu e nimic prea profund, dar cred că ideea a fost aceea a unui memento. Într-adevăr, pare că te poți transpune în acele stări îngrozitoare alături de ea, că poți trăi laolaltă chinurile constrângerilor fizice – mai ales când persoana afectată este o artistă, o scriitoare, o femeie rebelă și cu un spirit liber.
Exact din acest motiv am decis să-i cercetez lucrările în continuare. De la Bonjour Tristesse încoace nu vreau decât să sap și mai adânc în nucleul lui Sagan, să-i descopăr arta, cât și viața, totodată, fiindcă-mi pare c-a fost exact genul de scriitor unde realitatea și ficțiunea se împleteau perfect și clar. Poate că această carte în sine nu dezvăluie prea multe, însă pe mine m-a ajutat să regăsesc vocea de scriitoare puternică pe care o căutam, pe care o așteptam de la Sagan. Îmi voi continua parcursul de cititor cu Vă place Brahms?, fiindcă vreau să înțeleg cu adevărat fenomenul care a fost această franțuzoaică pentru lumea întreagă. Chiar și în Toxic menționează că vrea să înceapă lucrul la o nuvelă și rămâne să ne întrebem despre care din acestea e vorba, dacă Sagan chiar a reușit să termine o lucrare cât a stat în spital. Oricum, preocupările ei sunt profund dureroase și realiste, iar în cele din urmă, cum e de așteptat, îi rămâne mereu arta. Arta cea salvatoare, care te poate ajuta să treci prin orice. Cam la un asemenea de amalgam de stări trebuie să vă așteptați atunci când deschideți acest volum.
Sagan ne-a oferit jurnalul ei, fragmentar și incomplet, fără prea multe detalii, fără să știm prea multe despre ce s-a întâmplat înainte sau după perioada în care a scris. Îmi amintește mult de Anais Nin, iar asta nu face decât să-mi stârnească și mai mult curiozitatea în privința artei sale.
October 14, 2019
Toxique (1957)
Diario della disintossicazione della Sagan da un succedaneo della morfina assunto in seguito a un incidente d'auto (era amante delle macchine veloci): lo scritto è frammentario, si vede è stato scritto più come sfogo che per la pubblicazione, manca magari un'impressione elaborata a distanza di tempo, ma mi sembra sincera sia nel descrivere il tormento dell'astinenza che nel riportare le impressioni nate dal riposo forzato in solitudine sullo scrivere, le relazioni ecc.
I disegni di Bernard Buffet sono bellissimi, potenti, molto espressivi: sono loro che fanno guadagnare al libro la 4ª*.
La Barbès vuole ristampare questa autrice e mi sembra un'ottima cosa.
"Vorrei farmi tagliare i capelli, farmi tagliare la testa, sono stanca, non so a che ora passerà Guy, né a che ora potrò dormire, m'innervosisce"
"J'avais 16 ans. J'ai eu 16 ans. Je n'aurai plus 16 ans"
Diario della disintossicazione della Sagan da un succedaneo della morfina assunto in seguito a un incidente d'auto (era amante delle macchine veloci): lo scritto è frammentario, si vede è stato scritto più come sfogo che per la pubblicazione, manca magari un'impressione elaborata a distanza di tempo, ma mi sembra sincera sia nel descrivere il tormento dell'astinenza che nel riportare le impressioni nate dal riposo forzato in solitudine sullo scrivere, le relazioni ecc.
I disegni di Bernard Buffet sono bellissimi, potenti, molto espressivi: sono loro che fanno guadagnare al libro la 4ª*.
La Barbès vuole ristampare questa autrice e mi sembra un'ottima cosa.
"Vorrei farmi tagliare i capelli, farmi tagliare la testa, sono stanca, non so a che ora passerà Guy, né a che ora potrò dormire, m'innervosisce"
"J'avais 16 ans. J'ai eu 16 ans. Je n'aurai plus 16 ans"
October 28, 2019
Dans l’ensemble, j'ai bien aimé ma lecture. L’écriture de l’autrice est poétique et m’a bien plu. C’est d’ailleurs ce que j’ai préféré dans ce livre. Sa plume est agréable et me donne envie de découvrir ses autres ouvrages. Le format m’a également plu puisque c’est un journal intime. Ça change de ce que j’ai l’habitude de lire. Le style des dessins ne me plaît pas particulièrement mais je trouve qu’il colle bien avec le texte. J’ai eu quelques fois un peu de mal avec certains passages étant donné qu’on est dans un journal – donc un texte personnel – alors parfois je n’ai pas tout compris puisque je ne possède pas toutes les clés de compréhension.
December 7, 2024
Este diario que Francoise lleva durante su permanencia en una clínica de desintoxicación, en esta versión ilustrada , me parece un interesante documento que nos devela las inquietudes de la autora de una manera simple, pero poética como ella misma.
No hay mucho más que eso . Menciona a sus escritores favoritos , expresa sus miedos en el proceso de dejar la droga, mostrándonos de primera fuente como su oficio de escritora la ayuda a soportar y superar esta situación difícil.
Se puede leer en 20 minutos y lo disfruté como una voyerista literaria.
No hay mucho más que eso . Menciona a sus escritores favoritos , expresa sus miedos en el proceso de dejar la droga, mostrándonos de primera fuente como su oficio de escritora la ayuda a soportar y superar esta situación difícil.
Se puede leer en 20 minutos y lo disfruté como una voyerista literaria.
October 4, 2025
Se lee en 20 minutos y por las ilustraciones de Bernard Buffet podría ponerle una estrella más. El libro es inédito y presiento que la propia Sagan no lo publicó porque no lo consideró suficientemente bueno y no se equivocaba. Es el típico caso en el cual la autora es más interesante que el libro que escribe. Un raconto muy breve de pensamientos, algunas lecturas, y estados de ánimo durante su internación para desintoxicarse de morfina luego de su consumo reiterado tras haber sufrido un accidente. Bastante olvidable pero envuelto en una muy bonita edición de Ático de Libros.
July 9, 2018
No conocía el trabajo de Françoise Sagan hasta que este libro llegó a mí.
"Tóxica" es el diario de la autora mientras se encontraba en una clínica de desintoxicación después de haber caído en la dependencia de un sucedáneo de morfina llamado "875"
Sus escritos, acompañados de las ilustraciones de Bernard Buffet, son un íntimo reflejo de su proceso de curación. Se muestra tal cual, desnuda, con sus angustias y crisis.
"Tóxica" es el diario de la autora mientras se encontraba en una clínica de desintoxicación después de haber caído en la dependencia de un sucedáneo de morfina llamado "875"
Sus escritos, acompañados de las ilustraciones de Bernard Buffet, son un íntimo reflejo de su proceso de curación. Se muestra tal cual, desnuda, con sus angustias y crisis.
August 5, 2021
Liked the text (forever a Sagan fan) hated the illustrations.
I can’t for the life of me understand why she was illustrated naked on several occasions. Can you imagine a male author’s journal being illustrated by representations of him entirely naked? No. Because no one cares about male authors’ bodies. Super annoyed, didn’t even want to keep the book in my bookshelf.
I can’t for the life of me understand why she was illustrated naked on several occasions. Can you imagine a male author’s journal being illustrated by representations of him entirely naked? No. Because no one cares about male authors’ bodies. Super annoyed, didn’t even want to keep the book in my bookshelf.
August 4, 2023
Les illustrations collent parfaitement avec ce qui est dit dans le journal !
Un journal qui je pense doit être incompréhensible pour quelqu’un qui n’a pas d’instabilité mentale ou de problèmes avec les paradis artificiels
Un journal qui je pense doit être incompréhensible pour quelqu’un qui n’a pas d’instabilité mentale ou de problèmes avec les paradis artificiels
August 25, 2017
"Parcă-s școlăriță; Școlăriță drogată, e adevărat."
July 31, 2020
agréablement mignon, dépeignant pourtant une dure réalité
November 17, 2020
Sans doute pas le meilleur Sagan mais important dans sa production et pour comprendre son personnage dépressif.
October 19, 2022
Boeiend relaas van een man die hoort dat hij nog maar kort te leven heeft.
Helaas is de vertaling niet helemaal vlekkeloos, waardoor het af en toe wat 'stroef' leest.
Helaas is de vertaling niet helemaal vlekkeloos, waardoor het af en toe wat 'stroef' leest.
December 16, 2023
Plus que de la forme, ce livre révèle un état d'esprit auquel pas mal de gens s'identifient.Une expérience qu'à mon avis aurait pu être quand-même beaucoup plus exploitée.
Want to read
June 17, 202437.50 a nederlands
Read
November 22, 2024Muy poco libro para una experiencia tan impresionante.
February 22, 2025
c’était pas mal
April 26, 2025
"Ich hatte schon lange nicht mehr mit mir selbst gelebt."
September 22, 2025
le texte est génial mais les illustrations ? sérieusement ? pq elle est nue ?
genre vraiment je comprends pas la direction artistique
genre vraiment je comprends pas la direction artistique
December 25, 2025
Honestly, I only bought it for Bernard Buffet’s illustrations. I found the text indifferent and empty.
February 11, 2012
«Una confesión descarnada sobre el infierno de la desintoxicación.»
Le Point
«Una confesión impúdica de la autora de Buenos días, tristeza.» Le Monde
«Sagan escribe con rapidez animal, derrocha argumentos de eficacia académica, y sus héroes y heroínas alcanzan la perfección de los personajes del teatro de Racine»
John Updike, The New Yorker
«Un adorable pequeño monstruo.» François Mauriac
«Sagan fue una belleza hedonista y garçonne, que conducía coches deportivos descalza por las carreteras de Saint-Tropez, logró el éxito literario y tomó tantas drogas que su fox-terrier murió por sobredosis al olisquear uno de sus pañuelos.» The Guardian
«Su literatura abrió la puerta de una era, igual que Scott Fitzgerald inventó el divertido malestar de la Generación Perdida.» The Independent
«Tóxica es un texto esencial en la obra de Sagan (...) En Tóxica la escritura de Sagan es todavía más conmovedora que en sus novelas. Vemos a una Sagan con muchas dudas y al límite de sus fuerzas a causa del miedo. Es un libro sencillamente bello.» Le Journal du Dimanche
«Una confesión impúdica de la autora de Buenos días, tristeza.» Le Monde
«Sagan escribe con rapidez animal, derrocha argumentos de eficacia académica, y sus héroes y heroínas alcanzan la perfección de los personajes del teatro de Racine»
John Updike, The New Yorker
«Un adorable pequeño monstruo.» François Mauriac
«Sagan fue una belleza hedonista y garçonne, que conducía coches deportivos descalza por las carreteras de Saint-Tropez, logró el éxito literario y tomó tantas drogas que su fox-terrier murió por sobredosis al olisquear uno de sus pañuelos.» The Guardian
«Su literatura abrió la puerta de una era, igual que Scott Fitzgerald inventó el divertido malestar de la Generación Perdida.» The Independent
«Tóxica es un texto esencial en la obra de Sagan (...) En Tóxica la escritura de Sagan es todavía más conmovedora que en sus novelas. Vemos a una Sagan con muchas dudas y al límite de sus fuerzas a causa del miedo. Es un libro sencillamente bello.» Le Journal du Dimanche
Displaying 1 - 30 of 38 reviews