What do you think?
Rate this book
L'ultimo quaderno
Oltre a essere uno dei più importanti scrittori del nostro tempo, José Saramago è stato un acuto osservatore della realtà. Iscrittosi clandestinamente al Partito comunista nel 1969, durante la dittatura di Salazar, non ha mai abbandonato l'impegno politico, considerando la propria condizione di scrittore inscindibile dalla coscienza di cittadino. È noto anche per le sue posizioni marcatamente anticlericali, che lo hanno posto al centro di aspre polemiche in patria tanto da indurlo a trasferirsi alle Canarie. Sempre attento alle novità e interessato al confronto e al dialogo con il suo pubblico, non si è fatto cogliere impreparato dall'avvento del digitale e a quasi novant'anni ha aperto un blog, su cui scriveva di dalle riflessioni sul futuro del pianeta ai propositi per il nuovo millennio, da temi "globali" come la questione degli indios al panico da pandemia per la cosiddetta influenza "suina", dal razzismo nella Francia di Sarkozy alla tragedia dell'Aquila, dai centri commerciali quali nuove cattedrali del consumismo al laicismo come unica arma nei confronti delle ingerenze della chiesa cattolica nel nostro vivere quotidiano. Tratta di ciò che lo indigna, ma anche di ciò che ama e rispetta. Non può mancare poi Berlusconi, una questione che viene affrontata come una vera deriva sociale e politica del nostro paese. Questo è l'ultimo quaderno che Saramago ha scritto prima di morire e di lasciare un vuoto incolmabile nel panorama culturale mondiale.
186 pages, Paperback
First published January 1, 2009
13 people are currently reading
231 people want to read
About the author
José Saramago
308 books16.6k followersJosé de Sousa Saramago (16 November 1922 – 18 June 2010) was a Portuguese novelist and recipient of the 1998 Nobel Prize in Literature, for his "parables sustained by imagination, compassion and irony [with which he] continually enables us once again to apprehend an elusory reality." His works, some of which have been seen as allegories, commonly present subversive perspectives on historic events, emphasizing the theopoetic. In 2003 Harold Bloom described Saramago as "the most gifted novelist alive in the world today."
https://en.wikipedia.org/wiki/Jos%C3%...
https://en.wikipedia.org/wiki/Jos%C3%...
Ratings & Reviews
Friends & Following
Create a free account to discover what your friends think of this book!
Community Reviews
Displaying 1 - 27 of 27 reviews
July 21, 2022
Impressed and seduced by his reflections on everyday life, these little texts are real gems. Dense, rich writing. In short, admirable!
That book is witnessing our world, his nonsense, and his hopes.
Note the lovely preface signed by Umberto Eco.
That book is witnessing our world, his nonsense, and his hopes.
Note the lovely preface signed by Umberto Eco.
June 23, 2025
Feels like starting with a simple conclusion which is basically summarizing everything I feel about in a couple of words: I am fortunate to have found and read it.
Going backwards and reading the Foreword by Pilar del Rio, I am glad to agree with what was said by Jose Saramago's wife: “The Last NoteBook is not a sad book, is not a stormy book, is just a Farewell. Attentive to the anecdote of the day or the terrible event, resorting to humor and irony, and being carried by compassion, Jose Saramago searches at the same time in the archives and recovers dormant texts but that are still up to date as for message and meaning and leave them to us as unexpected gifts, not as a testament, but as mere intimate offerings, revealing passions and dreams. Pessoa, for example. With poetic brushes he builds the portrait of the author of the Book of Disquiet, or brings us closer to the world of Kafka, or the inevitable sadness of Charlot, describes us the magnificent Adventure to reach the peak of White Mountain on the island of Lanzarote, an Everest for the one who leaves home with inappropriate footwear, at the sunset, without a lantern, without the oxygen mask, without even a miserable stick to help resting during the descent, six hundred yards, a trifle for a climber in the flower of the age, but a bravado at seventy years. "
Although Saramago admitted to not being a genuine blogger , he doesn’t bother about it and takes this as such kind of activity and posts in this virtual space of NoteBook his thoughts, reflections, insights, comments for each and single day, more steady at the beginning and then lesser while the months approach the closing of 2009.
I found many interesting points of view, with some of them being in complete agreement, and even in solidarity. I had my laughter moments too. It is intrinsically linked to his wording. A pleasure for the eyes.
<< Unica si autentica libertate a fiintei umane este cea a spiritului, a unui spirit necontaminat de credinte irationale si de superstitii, poate poetice in unele cazuri, dar care deformeaza perceptia realitatii si ar trebuie sa jigneasca si cea mai elementara ratiune. >>
<< Imi place Targul de Carte. Imi place sa stau ore in sir pe scaun semnand exemplare unor oameni care vin cu cate un mesaj, de obicei discret. Imi place sa ridic ochii si sa vad oamenii circuland printre standuri, cautand poate fiinta umana pe care cartile o poarta inauntrul lor. Imi place caldura primei jumatati a zilei si racoarea care ii urmeaza, simt ca un anumit lirism imi strabate corpul, mie, care nu sunt liric, ci sentimental. Si ma gandesc ca sunt bune pentru sanatate cartile, si pentru spirit deopotriva, si ca ne fac poeti sau oameni de stiinta, ne fac sa intelegem cum e cu stelele sau sa le gasim inauntrul vointei unor personaje, care cateodata mai scapa din pagini si merg sa se plimbe printre oameni, fiind ele ma umane, poate.>>
<< A scrie inseamna a traduce. Asa va fi intotdeauna. Chiar si cand folosim propria noastra limba. Transportam ce vedem si ce simtim (presupunand ca vederea si simtirea, asa cum le intelegem in general, sunt ceva mai mult decat cuvintele cu care ne este relativ posibil sa exprimam vazul si simtul… ) catre un cod conventional de semne, scrisul, si lasam pe seama circumstantelor si intamplarilor comunicarii responsabilitatea de a face sa ajunga la inteligenta cititorului, nu integritatea experientei pe care ne-am propus sa o transmitem (inevitabil izolata in relatie cu realitatea din care se alimenta), dar macar o umbra a ceea ce in adancul spiritului nostru stim ca este intraductibil, de exemplu, emotia pura a unei intalniri, uimirea unei descoperiri, clipa fugitiva de liniste de dinaintea cuvantului care va ramane in memorie ca o continuare a unui vis pe care timpul nu-l va sterge complet.
Munca celui care traduce va consta, asadar, in a trece in alta limba (in principiu in limba sa) ceea ce fusese deja o “traducere” in scriitura si in limba originala, adica, o anume perceptie a unei realitati sociale, istorice, ideologice si culturale care nu e a traducatorului, concretizata, perceptia, intr-o increngatura semantica si lingvistica de asemenea straina. Textul original reprezinta doar una din “traducerile posibile” ale experientei realitatii autorului, traducatorul fiind obligat sa converteasca “textul-traducere” in “traducere-text”, ambivalent in mod inevitabil, din moment ce, dupa ce a inceput sa capteze experienta realitatii pe care o urmareste, traducatorul infaptuieste lucrul foarte important de a-l transporta intact catre increngatura lingvistica si semantica a realitatii (cealalalta) pentru care trebuie sa traduca, respectand, in acelasi timp, locul de unde a venit si locul in care se duce. Pentru traducator, clipa linistii anterioare cuvantului este ca pragul unei treceri “alchimice”, in care ceea ce este trebuie sa se transforme in altceva pentru a fi in continuare ceea ce a fost. Dialogul intre autor si traducator, in relatia dintre textul care este si textul care va fi, nu e doar intre doua personalitati diferite care trebuie sa se completeze, este mai ales o intalnire intre doua culturi collective care trebuie sa se recunoasca. >>
<< …SI toate astea pentru a sfarsi prin ceva atat de BANAL ca moartea. …In fine, un loc de munca liber in plus. Tot e ceva. >>
I've lived and I'm alive, or, paraphrasing the writer: “The journey never ends. Only the travelers reach at their end. And even they can extend themselves into the memory, in the remembrance, into the story. When the traveler sat on the sand of the beach and said, "There's nothing to be seen," he knew it was not like that. The end of a journey is just the beginning of another. You have to see what has not been seen, to see once again what you've already seen, to see during the spring what you saw in the summer, to see through the day what you saw at night, with the sun shining when, you were, it was rain, to see the green field cropped, the ripe fruit, the rock that moved out of its place, the shade that was not here before. You have to go back on the steps that have been taken and to repeat and to draw new paths alongside them. You have to restart the trip. Always. The traveler leaves again.”
That's how it is. So be it.
Going backwards and reading the Foreword by Pilar del Rio, I am glad to agree with what was said by Jose Saramago's wife: “The Last NoteBook is not a sad book, is not a stormy book, is just a Farewell. Attentive to the anecdote of the day or the terrible event, resorting to humor and irony, and being carried by compassion, Jose Saramago searches at the same time in the archives and recovers dormant texts but that are still up to date as for message and meaning and leave them to us as unexpected gifts, not as a testament, but as mere intimate offerings, revealing passions and dreams. Pessoa, for example. With poetic brushes he builds the portrait of the author of the Book of Disquiet, or brings us closer to the world of Kafka, or the inevitable sadness of Charlot, describes us the magnificent Adventure to reach the peak of White Mountain on the island of Lanzarote, an Everest for the one who leaves home with inappropriate footwear, at the sunset, without a lantern, without the oxygen mask, without even a miserable stick to help resting during the descent, six hundred yards, a trifle for a climber in the flower of the age, but a bravado at seventy years. "
Although Saramago admitted to not being a genuine blogger , he doesn’t bother about it and takes this as such kind of activity and posts in this virtual space of NoteBook his thoughts, reflections, insights, comments for each and single day, more steady at the beginning and then lesser while the months approach the closing of 2009.
I found many interesting points of view, with some of them being in complete agreement, and even in solidarity. I had my laughter moments too. It is intrinsically linked to his wording. A pleasure for the eyes.
<< Unica si autentica libertate a fiintei umane este cea a spiritului, a unui spirit necontaminat de credinte irationale si de superstitii, poate poetice in unele cazuri, dar care deformeaza perceptia realitatii si ar trebuie sa jigneasca si cea mai elementara ratiune. >>
<< Imi place Targul de Carte. Imi place sa stau ore in sir pe scaun semnand exemplare unor oameni care vin cu cate un mesaj, de obicei discret. Imi place sa ridic ochii si sa vad oamenii circuland printre standuri, cautand poate fiinta umana pe care cartile o poarta inauntrul lor. Imi place caldura primei jumatati a zilei si racoarea care ii urmeaza, simt ca un anumit lirism imi strabate corpul, mie, care nu sunt liric, ci sentimental. Si ma gandesc ca sunt bune pentru sanatate cartile, si pentru spirit deopotriva, si ca ne fac poeti sau oameni de stiinta, ne fac sa intelegem cum e cu stelele sau sa le gasim inauntrul vointei unor personaje, care cateodata mai scapa din pagini si merg sa se plimbe printre oameni, fiind ele ma umane, poate.>>
<< A scrie inseamna a traduce. Asa va fi intotdeauna. Chiar si cand folosim propria noastra limba. Transportam ce vedem si ce simtim (presupunand ca vederea si simtirea, asa cum le intelegem in general, sunt ceva mai mult decat cuvintele cu care ne este relativ posibil sa exprimam vazul si simtul… ) catre un cod conventional de semne, scrisul, si lasam pe seama circumstantelor si intamplarilor comunicarii responsabilitatea de a face sa ajunga la inteligenta cititorului, nu integritatea experientei pe care ne-am propus sa o transmitem (inevitabil izolata in relatie cu realitatea din care se alimenta), dar macar o umbra a ceea ce in adancul spiritului nostru stim ca este intraductibil, de exemplu, emotia pura a unei intalniri, uimirea unei descoperiri, clipa fugitiva de liniste de dinaintea cuvantului care va ramane in memorie ca o continuare a unui vis pe care timpul nu-l va sterge complet.
Munca celui care traduce va consta, asadar, in a trece in alta limba (in principiu in limba sa) ceea ce fusese deja o “traducere” in scriitura si in limba originala, adica, o anume perceptie a unei realitati sociale, istorice, ideologice si culturale care nu e a traducatorului, concretizata, perceptia, intr-o increngatura semantica si lingvistica de asemenea straina. Textul original reprezinta doar una din “traducerile posibile” ale experientei realitatii autorului, traducatorul fiind obligat sa converteasca “textul-traducere” in “traducere-text”, ambivalent in mod inevitabil, din moment ce, dupa ce a inceput sa capteze experienta realitatii pe care o urmareste, traducatorul infaptuieste lucrul foarte important de a-l transporta intact catre increngatura lingvistica si semantica a realitatii (cealalalta) pentru care trebuie sa traduca, respectand, in acelasi timp, locul de unde a venit si locul in care se duce. Pentru traducator, clipa linistii anterioare cuvantului este ca pragul unei treceri “alchimice”, in care ceea ce este trebuie sa se transforme in altceva pentru a fi in continuare ceea ce a fost. Dialogul intre autor si traducator, in relatia dintre textul care este si textul care va fi, nu e doar intre doua personalitati diferite care trebuie sa se completeze, este mai ales o intalnire intre doua culturi collective care trebuie sa se recunoasca. >>
<< …SI toate astea pentru a sfarsi prin ceva atat de BANAL ca moartea. …In fine, un loc de munca liber in plus. Tot e ceva. >>
I've lived and I'm alive, or, paraphrasing the writer: “The journey never ends. Only the travelers reach at their end. And even they can extend themselves into the memory, in the remembrance, into the story. When the traveler sat on the sand of the beach and said, "There's nothing to be seen," he knew it was not like that. The end of a journey is just the beginning of another. You have to see what has not been seen, to see once again what you've already seen, to see during the spring what you saw in the summer, to see through the day what you saw at night, with the sun shining when, you were, it was rain, to see the green field cropped, the ripe fruit, the rock that moved out of its place, the shade that was not here before. You have to go back on the steps that have been taken and to repeat and to draw new paths alongside them. You have to restart the trip. Always. The traveler leaves again.”
That's how it is. So be it.
June 8, 2021
L'unico motivo per cui ci ho messo più di un mese a leggere questo libro, è perché non volevo che tutti i pensieri singoli di Saramago finissero nel calderone di una lettura troppo veloce. Ecco perché ho voluto leggerne al massimo un paio alla volta, per darmi modo di assimilare ogni pensiero sulle tantissime tematiche di cui lo scrittore portoghese parla. Critiche a Berlusconi, scrittori e giornalisti, la violenza sulle donne, la religione, i suoi libri e ovviamente la politica...
Per ognuno di questi temi e per delle vicende in particolare, Saramago riesce sempre, in paragrafi abbastanza corti, a esprimere il suo punto di vista sempre prezioso e, per me in molti casi, a farci conoscere personaggi e fatti lontani dalla nostra realtà ma interessanti.
Ovviamente, per noi italiani la critica spietata a Berlusconi non può non essere notata... devo ammettere che avere uno come Saramago che parla di me sarebbe un incredibile onore, in questo caso decisamente non in bene!
Quando finisce un libro è sempre triste ma in questo caso è doppiamente triste perché sai il motivo del perché Saramago non è andato avanti a scrivere altre pagine del Quaderno e non ne scriverà altri...
Per fortuna, mi mancano ancora molti suoi romanzi da leggere, posso già dire che saranno pagine magnifiche.
Per ognuno di questi temi e per delle vicende in particolare, Saramago riesce sempre, in paragrafi abbastanza corti, a esprimere il suo punto di vista sempre prezioso e, per me in molti casi, a farci conoscere personaggi e fatti lontani dalla nostra realtà ma interessanti.
Ovviamente, per noi italiani la critica spietata a Berlusconi non può non essere notata... devo ammettere che avere uno come Saramago che parla di me sarebbe un incredibile onore, in questo caso decisamente non in bene!
Quando finisce un libro è sempre triste ma in questo caso è doppiamente triste perché sai il motivo del perché Saramago non è andato avanti a scrivere altre pagine del Quaderno e non ne scriverà altri...
Per fortuna, mi mancano ancora molti suoi romanzi da leggere, posso già dire che saranno pagine magnifiche.
March 22, 2023
Dacă în ,,Fărâme de memorii’’ l-am descoperit pe copilul și adolescentul José Saramago, în acest volum l-am descoperit pe Saramago în ultimii săi ani de viață. Caietele acestea relevă un om ale cărui principii morale și orientări politice au rămas nestrămutate până când și-a dat ultima suflare, un om lucid, atent și cu un foarte puternic simț civic.
Subiectele comentate nu mai sunt de actualitate, însă modul în care acestea sunt analizate este unul extrem de interesant și din care oricine poate extrage câteva învățăminte.
,,Istoria, când vrea, ne înghesuie zdravăn.’’
Pag.19
,,Mentalitatea antică s-a format pe o suprafață mare care se numea catedrală; acum se formează pe o altă mare suprafață care se cheamă centru comercial.’’
Pag.33
,,Toată viața am așteptat să văd o grevă a brațelor lăsate jos într-o fabrică de armament, dar am așteptat degeaba, pentru că așa o minune nu s-a întâmplat niciodată și nici n-o să se întâmple. Iar asta era sărmana și singura mea speranță că umanitatea ar fi încă în stare să schimbe drumul, direcția, destinația’’
Pag. 79
Subiectele comentate nu mai sunt de actualitate, însă modul în care acestea sunt analizate este unul extrem de interesant și din care oricine poate extrage câteva învățăminte.
,,Istoria, când vrea, ne înghesuie zdravăn.’’
Pag.19
,,Mentalitatea antică s-a format pe o suprafață mare care se numea catedrală; acum se formează pe o altă mare suprafață care se cheamă centru comercial.’’
Pag.33
,,Toată viața am așteptat să văd o grevă a brațelor lăsate jos într-o fabrică de armament, dar am așteptat degeaba, pentru că așa o minune nu s-a întâmplat niciodată și nici n-o să se întâmple. Iar asta era sărmana și singura mea speranță că umanitatea ar fi încă în stare să schimbe drumul, direcția, destinația’’
Pag. 79
November 11, 2016
As good as the previous one (Caietul. Texte scrise pentru blog: septembrie 2008 - martie 2009) but more sad, because it has Saramago's last words. His latest post on blog was on June 2nd and he died on June 18th.
But it is a delight to read; same witty humor and irony, same modesty, same resentment but also well substantiated opinions.
Loved every word.
But it is a delight to read; same witty humor and irony, same modesty, same resentment but also well substantiated opinions.
Loved every word.
July 10, 2016
Τον υπεραγαπώ. Δεν υπάρχει βιβλίο του που να 'χω διαβάσει και να μη μου άρεσε πάρα πολύ. Κι αυτό αξίζει.
July 31, 2013
Non avrei mai pensato di dirlo, ma leggendo questo romanzo, anche se forse questo non è il termine adatto, ammetto che mi è mancato lo stile di Saramago. Dimenticate per un attimo il Saramago della non punteggiatura, perché qui ogni virgola, ogni punto è esattamente al suo posto. Chi ha letto i suoi libri sa cosa intendo.
Questo suo libro nasce come un blog che Saramago ha deciso di aprire dando parola a tutto ciò che ama e detesta: dal suo amore per la scrittura e i libri, ai film che consiglia, sino a toccare argomenti quali la politica, Berlusconi, il terremoto in Aquila. Insomma, un Saramago a tutto tondo, un Saramago che si apre e ci apre il cuore.
"L'ultimo quaderno" è l'ultimo libro che ha scritto prima di morire, è un lascito, l'ultimo lascito, l'ultimo regalo di un uomo, di uno scrittore a tutti coloro che hanno imparato nel tempo ad apprezzarlo.
Questo suo libro nasce come un blog che Saramago ha deciso di aprire dando parola a tutto ciò che ama e detesta: dal suo amore per la scrittura e i libri, ai film che consiglia, sino a toccare argomenti quali la politica, Berlusconi, il terremoto in Aquila. Insomma, un Saramago a tutto tondo, un Saramago che si apre e ci apre il cuore.
"L'ultimo quaderno" è l'ultimo libro che ha scritto prima di morire, è un lascito, l'ultimo lascito, l'ultimo regalo di un uomo, di uno scrittore a tutti coloro che hanno imparato nel tempo ad apprezzarlo.
June 25, 2018
Ni en mil vidas me atrevería a juzgar al Maestro. No 5, mil estrellas le daría y más, como hay quienes puede mal juzgarlo? Simplemente genial. Se nota mi pasión por Saramago? 😉
May 26, 2020
Îmi place Târgul de Carte.
Îmi place să ridic ochii și să văd oamenii circulând printre standuri, căutând poate ființa umană pe care cărțile o poartă înăuntrul lor. Îmi place căldura primei jumătăți a zilei și răcoarea care îi urmează. Și mă gândesc că sunt bune pentru sănătate cărțile, și pentru spirit deopotrivă, și că ne fac poeți sau oameni de știință, ne fac să înțelegem cum e cu stelele sau să le găsim înăuntrul voinței unor personaje, care câteodată mai scapă din pagini și merg să se plimbe printre oameni, fiind ele mai umane, poate.
Îmi pare foarte rău că nu pot să fiu anul ăsta la Târgul de Carte. (p. 63)
"Călătoria nu se sfârșește niciodată. Doar călătorii se sfârșesc. Și chiar și ei se pot prelungi în memorie, în amintire, în poveste. Atunci când călătorul s-a așezat pe nisipul plajei și a spus《Nu mai e nimic de văzut 》știa că nu era așa. Sfârșitul unei călătorii este doar începutul alteia. Trebuie să vezi ce nu a fost văzut, să vezi încă o dată ceea ce ai văzut deja, să vezi în timpul primăverii ceea ce ai văzut vara, să vezi în timpul zilei ce ai văzut noaptea, cu soare acolo unde, atunci când ai fost, cădea ploaia, să vezi lanul verde cosit, fructul pârguit, piatra care s-a mutat din loc, umbra care aici nu era. Trebuie să te întorci la pașii care au fost făcuți, pentru a-i repeta și pentru a trasa drumuri noi de-a lungul lor. Trebuie să reîncepi călătoria. Întotdeauna. Călătorul pleacă din nou." (p. 90)
Așa este. Așa să fie.
Ps. După câte se poate observa, contagierea înseamnă mult mai mult decât un virus presupus mortal ajuns în plămânii unui individ, care a fost prins în urzeala intereselor materiale și de lipsa de scrupule a marilor companii. Orice contagiază orice. (p. 50)
Îmi place să ridic ochii și să văd oamenii circulând printre standuri, căutând poate ființa umană pe care cărțile o poartă înăuntrul lor. Îmi place căldura primei jumătăți a zilei și răcoarea care îi urmează. Și mă gândesc că sunt bune pentru sănătate cărțile, și pentru spirit deopotrivă, și că ne fac poeți sau oameni de știință, ne fac să înțelegem cum e cu stelele sau să le găsim înăuntrul voinței unor personaje, care câteodată mai scapă din pagini și merg să se plimbe printre oameni, fiind ele mai umane, poate.
Îmi pare foarte rău că nu pot să fiu anul ăsta la Târgul de Carte. (p. 63)
"Călătoria nu se sfârșește niciodată. Doar călătorii se sfârșesc. Și chiar și ei se pot prelungi în memorie, în amintire, în poveste. Atunci când călătorul s-a așezat pe nisipul plajei și a spus《Nu mai e nimic de văzut 》știa că nu era așa. Sfârșitul unei călătorii este doar începutul alteia. Trebuie să vezi ce nu a fost văzut, să vezi încă o dată ceea ce ai văzut deja, să vezi în timpul primăverii ceea ce ai văzut vara, să vezi în timpul zilei ce ai văzut noaptea, cu soare acolo unde, atunci când ai fost, cădea ploaia, să vezi lanul verde cosit, fructul pârguit, piatra care s-a mutat din loc, umbra care aici nu era. Trebuie să te întorci la pașii care au fost făcuți, pentru a-i repeta și pentru a trasa drumuri noi de-a lungul lor. Trebuie să reîncepi călătoria. Întotdeauna. Călătorul pleacă din nou." (p. 90)
Așa este. Așa să fie.
Ps. După câte se poate observa, contagierea înseamnă mult mai mult decât un virus presupus mortal ajuns în plămânii unui individ, care a fost prins în urzeala intereselor materiale și de lipsa de scrupule a marilor companii. Orice contagiază orice. (p. 50)
May 28, 2022
Η επιλογή του πως θα περάσεις τις τελευταίες στιγμές πριν μπεις στο γραφείο μπορεί να είναι και η πιο σημαντική της ημέρας. Σχεδόν 40 ημέρες, Δευτέρα έως Παρασκευή, 2-3 μικρά κείμενα του Σαραμάγκου πριν φτάσει το τρένο στο σταθμό. Σχόλια για ειδήσεις από όλο τον κόσμο, αναμνήσεις, αφηγήσεις, απόψεις, αναλύσεις για άλλους συγγραφείς, ότι του κέντριζε την περιέργεια, το ενδιαφέρον, ότι χρειαζόταν το σχόλιό του. Είναι πραγματικά εντυπωσιακό πόσο ενδιαφερόταν για τον κόσμο μας, σε τόσο προχωρημένη ηλικία, και με επιβαρυμένη υγεία, με τόση διαύγεια, τόση οξυδέρκεια, τόση αγάπη για τον άνθρωπο και το δίκαιο, τόσο ρομαντισμό ενίοτε. Και ελπίδα. Δεν τον άφησε ποτέ η ελπίδα.
Έμαθα πολλά, ενδιαφέρθηκα για άλλα τόσα, θα επιστρέφω στις σελίδες αυτού του βιβλίου συχνά.
Έμαθα πολλά, ενδιαφέρθηκα για άλλα τόσα, θα επιστρέφω στις σελίδες αυτού του βιβλίου συχνά.
May 23, 2018
Este libro, continuación directa de "El cuaderno", compila las últimas entradas que el autor escribió para su blog en el que habla de temas políticos y sociales, comenta las noticias que ocurren en ese momento y ofrece algunas reflexiones personales sobre su vida. De tono escéptico y más bien pesimista me da una impresión melancólica, de ser una despedida de una persona que sabe que sus días están contados, consciente de que deja el un mundo, en algunos aspectos, peor al que encontró que cuando nació. Sin embargo, como señala Pilar del Río en su introducción, no es un libro triste (aunque muchos de los temas que aborda son de una enorme tristeza e indignación) si no una celebración de la vida del autor, quien fue un crítico severo de la realidad en la que nos encontramos.
Comenta sobre la crisis económica del 2008, personajes políticos como Barack Obama y Silvio Berlusconi, de la situación del estado palestino y el terremoto que destruyó Haití. Sobre la parte literaria habla sobre Franz Kafka, Camoēs, Sábato y García Márquez. En la parte personal comenta sobre su estado de salud, los que fueron sus últimos viajes, y sobre la vejez. Con un tono personal y un poco reflexivo, se podría decir que son ensayos cortisimos, que incluso ahora, diez años después de su publicación, todavía tienen vigencia y hacen pensar y recordar sobre las injusticias del mundo en el que vivimos y que poco a cambiado desde aquel tiempo en que plasmó esas palabras en un blog del cual no pretendía nada más que encontrar un desahogo, como cualquier persona, sin importar su condición de autor consagrado o individuo inculto.
De un estilo muy diferente a sus novelas (o al menos las que e leído), me gusta esta faceta comentarista del autor, es ligera y sin pretensiones, con un toque de humor pero que transmite cierta amargura. Si te interesa la vida y la forma de pensar del autor (socialista y humanista hasta su muerte, escéptico y melancólico de corazón) te lo recomiendo, pero solo después de leer "El cuaderno" que a mí gustó más. Creo que toca temas más interesantes, pero del mismo corte. Si solo buscas o solo te interesa la parte lírica y literaria de Saramago, poco encontrarás aquí, salvo algunas contadas entradas.
Comenta sobre la crisis económica del 2008, personajes políticos como Barack Obama y Silvio Berlusconi, de la situación del estado palestino y el terremoto que destruyó Haití. Sobre la parte literaria habla sobre Franz Kafka, Camoēs, Sábato y García Márquez. En la parte personal comenta sobre su estado de salud, los que fueron sus últimos viajes, y sobre la vejez. Con un tono personal y un poco reflexivo, se podría decir que son ensayos cortisimos, que incluso ahora, diez años después de su publicación, todavía tienen vigencia y hacen pensar y recordar sobre las injusticias del mundo en el que vivimos y que poco a cambiado desde aquel tiempo en que plasmó esas palabras en un blog del cual no pretendía nada más que encontrar un desahogo, como cualquier persona, sin importar su condición de autor consagrado o individuo inculto.
De un estilo muy diferente a sus novelas (o al menos las que e leído), me gusta esta faceta comentarista del autor, es ligera y sin pretensiones, con un toque de humor pero que transmite cierta amargura. Si te interesa la vida y la forma de pensar del autor (socialista y humanista hasta su muerte, escéptico y melancólico de corazón) te lo recomiendo, pero solo después de leer "El cuaderno" que a mí gustó más. Creo que toca temas más interesantes, pero del mismo corte. Si solo buscas o solo te interesa la parte lírica y literaria de Saramago, poco encontrarás aquí, salvo algunas contadas entradas.
March 27, 2014
asta mi-a placut si mai mult decat precendentul din cauza factorului "sfarsitul vietii autorului". e clar, alt scriitor care o sa-mi manance viata...
January 14, 2022
Βρήκα τυχαία αυτό το βιβλίο, έχοντας διαβάσει μόνο το "Περί Τυφλοτητος" του Ζοζε Σαραμαγκου. Δεν ξέρω τι περίμενα, πάντως ποτέ δε θα μπορούσα να είχα φανταστεί την απίστευτη οξυδερκεια αυτού του ανθρώπου, τον πανέμορφο τρόπο σκέψης του και το τεράστιο του ταλέντο όσον αφορά την έκφραση του λόγου και την ικανότητα διήγησης ιστοριών. Διαβάζοντας αυτό το βιβλίο νοιώθεις σαν να επικοινωνείς πραγματικά με τον συγγραφέα του. Παρακαλώ όποιον αμφιταλαντευεται σχετικά με το να το διαβάσει η όχι, να το κάνει επειδή θα βγει πάρα πολύ κερδισμένος
October 8, 2017
"Penso che i libri facciano bene alla salute, e anche allo spirito, e che ci portino a essere poeti o a essere scienziati, a capirne di stelle o a ritrovarle nella volontà di certi personaggi, quei personaggi che a volte, in certi pomeriggi, fuggono via dalle pagine e se ne vanno a spasso tra gli esseri umani, fors’anche più umani di loro." (p. 57)
January 20, 2017
Como la más versátil y agradable conversación, filosofía, análisis, arte, actualidad, ironía, ateísmo, repudio por la injusticia, humor sublime, no es un libro triste y sin embargo es imposible terminarlo sin la sensación de haber despedido a un gran amigo.
September 13, 2018
Obrigado tambem, don José
June 12, 2019
Muy buena recopilación de brillantes textos y reflexiones de Saramago. Sin embargo, todas son tan breves que hacen que el libro no funcione como tal, por falta de coherencia.
April 30, 2020
Obrigado Saramago
October 13, 2021
Lúcido hasta el final.
Want to read
February 28, 2023"Fisicamente, habitamos um espaço, mas, sentimentalmente, somos habitados por uma memória."
July 5, 2024
No pot amagar la fama assolida, tot i que ho intenta. Admirable escriptura i imaginació.
Read
September 16, 2013ES TIEMPO DE VOLVER AL COMPROMISO: EL ESCRITOR TIENE QUE DECIR QUI�N ES Y QU� PIENSA No es �ste un libro triste, no es un libro tronante, es, simplemente, una despedida. Por eso, Jos� Saramago, pese a estar atento a la an�cdota del d�a o al suceso terrible, pese a usar el humor y la iron�a y emplearse a fondo en la compasi�n, rescata textos dormidos que son actuales y nos los deja como regalos inesperados, no como un testamento, simplemente ofrendas �ntimas que desvelan pasiones y sue�os. Nos acerca al mundo de Kafka, o a la inevitable tristeza de Charlot, o nos describe la soberbia aventura de coronar la cima de la Monta�a Blanca, en Lanzarote. �ste es un libro de vida, un tesoro, un Saramago que nos habla al o�do para decirnos que el problema no es la justicia, sino los jueces que la administran en el mundo. No habr� m�s cuadernos, esa mirada oblicua para ver el rev�s de las cosas, la frontal, sin bajar nunca la cabeza ante el poder, s� para besar, la iron�a, la curiosidad, la sabidur�a de quien no habiendo nacido para contar sigue contando, y con qu� actualidad ahora que ya no est� y tanta falta nos sigue haciendo. As� son las despedidas de los hombres que saben que han nacido de la tierra y que a la tierra vuelven, pero abrazados a ella, con esa especie de inmortalidad que ofrece el suelo del que nos levantamos cada d�a, con nuevas experiencias incorporadas. Las de quienes son suelo y tierra, nuestro sustento, tal vez nuestra alma. PILAR DEL R�O
May 28, 2012
Notevolmente inutile.
A parte che pubblicare un blog mi pare di per se una cosa insulsa ma in questo caso �� forse peggiore, checch�� ne abbia detto U. Eco.
Buona parte degli scritti sono legati alla stretta societ�� portoghese.
Per il resto, con la rara eccezione di alcune pagine, sono un continuo autocompiacimento.
La sopresa �� stata lo scritto rispettoso delle regole grammaticali e di sintassi e sopratutto rispettoso della punteggiatura.
Devo affermare che come autore mi piace moltissimo. Come uomo apprezzo le sue idee liberiali in fatto di religione ma trovo fuori del tempo il suo proclamarsi comunista mentre mi pare che sia un liberal socialista.
Ma forse �� rimasto legato ai sogni di giovent�� e non vuole risvegliarsi, non voleva, in questo mondo odierno.
E come dargli torto!
In definitiva: non buttate i soldi.
A parte che pubblicare un blog mi pare di per se una cosa insulsa ma in questo caso �� forse peggiore, checch�� ne abbia detto U. Eco.
Buona parte degli scritti sono legati alla stretta societ�� portoghese.
Per il resto, con la rara eccezione di alcune pagine, sono un continuo autocompiacimento.
La sopresa �� stata lo scritto rispettoso delle regole grammaticali e di sintassi e sopratutto rispettoso della punteggiatura.
Devo affermare che come autore mi piace moltissimo. Come uomo apprezzo le sue idee liberiali in fatto di religione ma trovo fuori del tempo il suo proclamarsi comunista mentre mi pare che sia un liberal socialista.
Ma forse �� rimasto legato ai sogni di giovent�� e non vuole risvegliarsi, non voleva, in questo mondo odierno.
E come dargli torto!
In definitiva: non buttate i soldi.
October 6, 2011
"Sería de agradecer que la Iglesia católlica apostólica romana dejase de meterse en lo que no es de su incumbencia, es decir, la vida civil y la vida privada de las personas. No debemos, sin embargo, sorprendernos. A la Iglesia católica le importa poco o nada el destino de las almas, su objetivo siempre ha sido controlar los cuerpos, y el laicismo es la primera puerta por donde comienzan a escapársele esos cuerpos, y de camino los espíritus, ya que unos no van sin los otros adondequiera que sea. La cuestión del laicismo no pasa, por tanto, de una primera escaramuza. La auténtica confrontación llegará cuando finalmente se enfrenten creencia y no creencia, yendo esta última a la lucha con su verdadero nombre: ateísmo. Lo demás son juegos de palabras."
Mucho, maestro Saramago, mucho.
Mucho, maestro Saramago, mucho.
January 15, 2022
(PT) Segundo caderno escrito como blog no seu site. Entre março e novembro de 2009, José Saramago escreveu sobre a espuma do dias e aquilo que lhe causava diversas reações, desde a alegria à indignação, ou de como as coisas ocorriam por sua causa, e as causas do qual abraçava, como se de um diário fosse.
Este foi o último caderno escrito por ele, e basicamente andamos a ler o seu último Verão na face esta Terra, Fala as coisas que andava a fazer, da doença que lentamente se apossava dele - que o impediu de escrever "Alabardas, Alabardas" - mas não o deixava de ter a clareza de ideias e a lucidez para apontar o que de errado se passava, e também tempo para recordar episódios de passados distantes ou próximos. Um caderno como os anteriores, mas adaptado a este século XXI.
Este foi o último caderno escrito por ele, e basicamente andamos a ler o seu último Verão na face esta Terra, Fala as coisas que andava a fazer, da doença que lentamente se apossava dele - que o impediu de escrever "Alabardas, Alabardas" - mas não o deixava de ter a clareza de ideias e a lucidez para apontar o que de errado se passava, e também tempo para recordar episódios de passados distantes ou próximos. Um caderno como os anteriores, mas adaptado a este século XXI.
December 28, 2025
Pozițiile autorului, cunoscute, de stânga, sunt aici îmbrăcate într-o curgere literară care cu greu poate fi oprită. Argumentele sale sunt literare și mai puțin economice dar felul cum sunt construite, ca un tăvălug, ca o avalanșă, crează un efect puternic asupra cititorului. Este în fapt ceea ce a vrut Saramago, să miște inima nu economia. Deși de la scrierea lor a trecut ceva timp, materialele par nemuritoare. Trăiesc prin formă, prin idee și mai puțin prin conținut. Uneori forma e mult mai minunată decât micul mesaj pe care autorul îl transmite.
April 12, 2014
"Somos la memoria que tenemos". Es el primer libro de Saramago que tengo la oportunidad de leer y de primera, siento el impacto de quien descubre un tesoro. Realista, lleno de humor, de honestidad, de cuestionamientos, es un verdadero pensador."No es verdad que en el mundo está todo descubierto". Este libro revela el pensamiento crítico del autor que inevitablemente me llevará a leer cuanto pueda de él.
Displaying 1 - 27 of 27 reviews