Morometii - vol. 2

Morometii #2

by Marin Preda

Tema centrală în Moromeţii ar fi libertatea morală în lupta cu fatalităţile istoriei. Ea este anunţată de prozator într-o frază liminară, programatică, de care s-a făcut în interpretarea critică mai mult caz: „În Câmpia Dunării, cu câţiva ani înaintea celui de-al Doilea Război Mondial, se pare că timpul avea cu oamenii nesfârşită răbdare; viaţa se scurgea aici fără conflicte mari.“ Ceea ce urmează în roman contrazice această imagine. Timpul este viclean, răbdarea nu e decât o formă de acumulare pentru o nouă criză. La sfârşit, când drama Moromeţilor este narată şi, prin ea, imaginea vieţii liniştite spulberată, prozatorul revine asupra notaţiei de început: „Timpul nu mai avea răbdare.“ Este una dintre multele imagini ale simetriei în literatura lui Marin Preda, plină de evoluţii închise, de ample mişcări în cerc, şi vrea să dea o idee despre rotaţia procesuală a vieţii după o lege statornică şi misterioasă care acţionează şi în natură. Chiar demersul epic se înscrie în fatalitatea acestei repetiţii.

EUGEN SIMION

Genres: Romanian Literature, Classics, Fiction, School, Romania, Historical Fiction, 20th Century

544 pages, Hardcover

First published January 1, 1967

About the author

Marin Preda was one of the best-known post-World War II Romanian writers.
He was born in the Teleorman county, at Silistea-Gumesti, in the family of Tudor Calarasu.
He finished the first 7 classes in this village, he was then educated at the Normal School in Abrud, next at Cristuru-Odorhei, and after that in Bucharest.
He graduated the capacity exam, but eventually stopped going to school because of various reasons.

He became clerk at the Institute for Statistics in Bucharest, he was then press corrector at Timpul magazine, where he also made his debut in 1942 with the short story Pârlitu.
Encouraged, he published prose and was remarked by Eugen Lovinescu at the Sburatorul literary club.
His editorial debut is in 1948 with the novel Întâlnirea din pamânturi. The young novelist paid his tribute to the socialist reality, as the majority of the writers from the "ploretarian dictature" period (Desfasurarea s.o.).

His first masterpiece was the novel Morometii (vol. I - 1955; vol. II - 1967), which was also used for a successful movie in 1987.

Marin Preda published the novels Risipitorii in 1962, Intrusul in 1968, Marele singuratic in 1972, Delirul in 1975, and his second masterpiece Cel mai iubit dintre pamânteni in 1980, regarded as a violent critique of communism. After a few short weeks on the market, the novel was withdrawn from all public, university, and school libraries and all bookshops.

Shortly after the publication of his last novel, he was found dead, in his creation room from the Mogosoaia Palace, in Bucharest. He died in a suspect way, in 1980, on May 16, leaving many legends related to his passing away, taking into account that he was known for his cold attitude towards the authorities.



La 5 august 1922, în comuna Siliștea-Gumești, plasa Balaci, județul Teleorman, se naște Marin Preda, fiu al lui Tudor Călărașu, „de profesie plugar", și al Joiței Preda. Copilul va purta numele mamei, întrucât părinții nu încheiaseră o căsătorie legală, numai astfel Joița Preda putea primi pensie în continuare ca văduvă de război.

Joița venea cu două fete din prima căsătorie: Măria (poreclită Alboaica - după numele bărbatului) și Mița (Tita). Tudor Călărașu avea și el trei băieți cu prima soție care-i murise: Ilie (Paraschiv), Gheorghe (Achim) și Ion (Nilă). În familia celor doi soți se mai nasc: Ilinca, Marin și Alexandru (Sae).

Copilul Marin Preda își petrece copilăria în această familie numeroasă care – în ciuda celor două loturi de pământ „primite la împroprietărire” – nu este lipsită de griji.
În 1937, evitând Școala Normală din Alexandria (pe atunci, reședința județului fiind la Turnu Măgurele), unde taxele erau prea mari, se prezintă la Școala Normală din Câmpulung-Muscel, dar este respins la vizita medicală din cauza miopiei. (Fiecare județ având o școală de învățători, erau preferați la examene cei din județul respectiv.)

Tatăl intenționează acum să-l dea la o școală de meserii. Intervine însă salvator librarul Constantin Păun din Miroși, de la care elevul Marin Preda își procura cărți, și îl duce la Școala Normală din Abrud, unde reușește la examenul de bursă cu nota 10. Se integrează vieții de normalist internist, este mulțumit de profesori, se împacă bine cu colegii ardeleni și petrece vacanța de iarnă a anului 1939 la un coleg din Abrud.

În toamna lui 1939 este transferat la Școala Normală din Cristur-Odorhei, unde își continuă studiile încă un an. Ca și la Abrud, a manifestat un interes deosebit pentru istorie, română și chiar matematici. În ședințele Societății literare din școală este remarcat de profesorul Justin Salanțiu, care îi prezice că „va ajunge un mare scriitor”, în cadrul societății scrie și citește câteva schițe. O compunere care avea ca erou chiar pe tatăl său, aleasă pentru a fi publicată în revista școlii rămâne nepublicată, revista preconizată nu mai apare datorită evenimentelor dramatic

Reviews

[Andrei Tamaş · Rating 5 out of 5]

Recunosc cu mândrie: am udat cu lacrimi mute ultimele douăzeci de pagini.
Volumul II este mult diferit faţă de volumul I. Se observă un alt Preda. Deşi tot Moromeţii sunt principalele figuri ale acţiunii, deşi problematica pământului este la ordinea zilei, deşi neregulile şi învrăjbirile sociale se impun, romanul nu mai are acelaşi fundal tradiţional care te face să priveşti melancolic ţăranul român. El prezintă societatea, în ansamblu, de la venirea comuniştilor la putere. Nu pot să mă pronunţ acum, dar o să studiez problema în amănunt ca să-mi pot da cândva, ferm, cu părea: nu ştiu cum naiba a reuşit Marin Preda să publice volumul. E o critică pe faţă la adresa regimului comunist, în sensul în care sunt redate toate aspectele, de la nepotism la machiavelism.
Romanul are o uriaşă valoare istorică. Aparent, perioada 1948-1965 a fost una de haos, însă cât de mare a fost acest haos?! Chiar până la a-i duce pe oameni la o totală învrăjbire?! Chiar până la frica de aproapele?!
Sămânţa caracterului lui Niculae din primul volum înfloreşte acum. "Eu îmi caut eul meu!" îi răspunde el tatălui la remarca acestuia din urmă cu privire la vădita sa frământare. Şi-l găseşte în sânul Partidului Comunist.
Ilie Moromete îşi păstrează acea aura de mister, ambiguitatea pe care o impune, la fel ca în primul volum, numai că aici condiţia sa este alta. Nu mai este figura proeminentă din poiana lui Iocan (care nici nu mai există), nu mai este decât vag respectat în Siliştea-Gumeşti, intră în conflict cu Niculae, devenit un activist, din pricina condiţiei ţăranului (se conturează o dialectică de care trebuie să te îndrăgosteşti!). Cu toate că în primul volum acest aspect nu se impune, la începutul volumului doi se observă că Ilie încearcă din răsputeri să menţină unitatea familiei Moromeţilor.
Romanul concentrează -în fine!- întreaga acţiune asupra societăţii, şi mai puţin asupra familiei (poate şi pentru faptul că, prin colectivizare, se presupune că societatea ar trebui să formeze o familie, ieşind, în schimb, tocmai contrariul).
"Ultimului nostru ţăran" i-a plăcut să creadă că el a dus "întotdeauna o viaţă independentă". Şi, după mărturisirea autorului, "eroul preferat, care a existat în realitate (Ilie Moromete), este tatăl meu."
După ce relaţiile dintre tată şi fiu au fost mereu alterate, după învăluitul regret al lui Ilie de a nu-l fi trimis pe Niculae la şcoală, trunchiul Moromeţilor moare. Niculae se căieşte la rându-i, iar, în finele romanului, se împacă cu tatăl sau în vis.

Apendice: ca să te consideri un neaoş cititor mioritic, e musai să citeşti ce-a de-a doua carte a Moromeţilor. Lacrimile mele, cărora nu le-am dezvăluit sursa, cel puţin, ar trebui să te motiveze...

Andrei Tamaş,
21 martie 2016

[Dorin · Rating 4 out of 5]

Nu am multe de spus despre acest al doilea volum al Moromeților. Au trecut vreo două săptămâni de la lectură și am rămas mai mult cu un sentiment, decât cu detaliile care mi-au atras atenția în timp ce citeam.

Sentimentul seamănă cu melancolia specifică lui Ilie Moromete, împletită cu regrete și neînțelegere. Pentru că indiferent cât s-a chinuit Moromete-tatăl să țină timpul în mâini, să-l modeleze cum a vrut el și să le rezolve el pe toate așa cum credea că știe, acesta a trecut pe lângă Moromete fără să se împiedice, lăsându-l pe prispa sa să vadă schimbările fără să poată face nimic. E cumva o continuare a ideii din finalul primului volum, timpul nu (mai) are răbdare. Au venit comuniștii, activiștii, cotele, CAP-urile parcă prea repede ca să le înțeleagă Moromete. Rupturile din relațiile cu cei dragi – sentimentale, financiare, ideologice –, pe care Moromete spera că le va prinde la loc cândva și că le va aranja cum trebuie, parcă nu au mai ținut cont de el. Nici în bătătura sa, nici în sat, nici în marea schemă a lucrurilor, Moromete nu a mai avut puterea pe care credea că o are.

Volumul doi nu e la fel de bun ca primul, deși nu știu dacă e indicat să le compar. Moromeții II e un roman diferit. Se citește altfel. Poate pentru că așteptam o continuare într-un sens mai clasic, am fost dezamăgit la început. Mi-a fost greu să empatizez sau să depun efort să cunosc personajele noi. Parcă voiam altceva. Eram cumva ca Moromete, într-o fază de negare, deși știam ce trebuia să urmeze în viața satului, în raportul dintre țăran și pământ sau țăran și politică. Aș fi vrut mai multe pagini despre Moromeții la care țineam, decât despre intrigile din partid (asta nu înseamnă că nu am înțeles încărcătura ideologică a romanului și contextul în care a apărut, doar că nu aș fi vrut acestea să fie motorul). Finalul a fost aproape abrupt, pe repede înainte, dar totuși mulțumitor.

[Andrei Stoian · Rating 3 out of 5]

Romanian review: Cartea aceasta m-a ținut într-un reading slump de o lună, sau poate din cauza reading slumpului nu am putut-o citi? Nu știu sigur, dar cred că aș fi citit și ,,Biblia'' mai repede.
Deși mi-a plăcut destul de mult acest al doilea volum, primul a fost mult mai bun. Principalul lucru care nu prea mi-a plăcut este că, în ciuda eforturilor din prima carte ale lui Ilie Moromete, familia se destramă: Catrina pleacă la fata ei din prima căsătorie, Paraschiv, Nilă și Achim nu se mai întorc de la București, iar Niculae intră în partidul comunist și se distanțează de familie.
După cum am spus în recenzia primului roman, volumul doi din ,,Moromeții'' încheie povestea țăranului român, odată cu apariția CAP-urilor se realizează colectivizarea agriculturii, comuniștii punând capăt lumii satului așa cum o știm noi.
Cea mai mare parte din carte se axează pe acțiunile comuniștilor, dar și pe modul în care țăranii percep ceea ce se întâmplă, satul Siliștea Gumești schimbându-se mult între cele două volume. Foarte mult se schimbă și relația dintre Ilie și ceilalți oameni, el își schimbă prietenii, nu mai vorbește cu Cocoșilă și Dumitru lui Nae, iar întâlnirile la poiana lui Iocan nu mai au loc, Iocan, de altfel, murind între timp. Poate lucrul care îl afectează cel mai mult pe Ilie este faptul că acum nu mai poate să vorbească fără probleme despre politică din cauza comuniștilor, asumându-și riscuri imense din cauza discuțiilor cu noii săi prieteni.
Moartea în război a lui Nilă, de la începutul cărții, exprimă clar un lucru, această carte nu va fi ca prima, lucrurile s-au schimbat.
Până la urmă, Catrina și Moromete reușesc să se împace până la sfârșitul cărții, iar modul în care Moromete realizează greșeala făcută atunci când nu l-a lăsat pe Niculae să meargă la școală a fost trist și emoționant.
Cartea este plină de tot felul de jocuri politice, iar efectul comunismului asupra societății este vizibil în permanență. Încă de la începutul cărții se observă cum comuniștii manipulează tinerii, conștienți că legătura dintre bătrâni și pământ nu poate fi distrusă.
Finalul este foarte trist: Ilie Moromete moare de bătrânețe, rămânând cu aceeași dezamăgire că nu l-a trimis pe Niculae la școală, astfel el ar fi putut fi salvat de la a deveni membru de partid.
Pe tot parcursul cărții, Ilie Moromete a rămas același om tăcut, inteligent, sarcastic și gânditor, împăcarea dintre el și Niculae realizându-se după moartea acestuia, printr-un vis.
Cel mai trist este că, nici până în ziua de azi, urmele comunismului nu s-au șters, identitatea țării și a individului român a fost distrusă, satul nu și-a revenit și este sortit dispariției. Comunismul rămâne ca o umbră a trecutului, dar și ca o amintire tristă care nu poate fi ștearsă.

English review: This book kept me in a reading slump for a month—or maybe I couldn’t read it because of the slump? I’m not sure, but I think I could have read even "The Bible" faster.
Although I liked this second volume quite a bit, the first one was much better. The main thing I didn’t enjoy is that, despite Ilie Moromete’s efforts in the first book, the family falls apart: Catrina leaves to live with her daughter from her first marriage, Paraschiv, Nilă, and Achim don’t return from Bucharest, and Niculae joins the Communist Party and distances himself from the family.
As I mentioned in my review of the first novel, the second volume of "The Moromete Family" concludes the story of the Romanian peasant. With the establishment of agricultural collectives (CAPs), communism brings an end to the world of the village as we know it.
Most of the book focuses on the actions of the Communists and how the peasants perceive what is happening. The village of Siliștea Gumești changes significantly between the two volumes. Ilie’s relationship with the other villagers also changes a lot—he changes his circle of friends, no longer speaks with Cocoșilă and Dumitru lui Nae, and the gatherings at Iocan’s glade no longer take place, especially since Iocan has died in the meantime. Perhaps what affects Ilie the most is that he can no longer speak freely about politics due to the Communists, taking huge risks because of his discussions with his new friends.
Nilă’s death in the war, at the beginning of the book, makes one thing clear: this book will not be like the first one—things have changed.
In the end, Catrina and Moromete manage to reconcile by the end of the book, and the way Moromete realizes his mistake in not allowing Niculae to attend school was both sad and emotional.
The book is filled with various political maneuvers, and the effect of communism on society is constantly visible. From the very beginning, it’s clear how the Communists manipulate the young, knowing that the older generation’s bond with the land cannot be easily broken.
The ending is very sad: Ilie Moromete dies of old age, still carrying the same regret that he didn’t send Niculae to school, which could have saved him from becoming a party member.
Throughout the book, Ilie Moromete remains the same quiet, intelligent, sarcastic, and thoughtful man, with reconciliation between him and Niculae occurring after his death, through a dream.
The saddest part is that, even today, the traces of communism haven’t faded. The identity of the country and the Romanian individual has been destroyed, the village has not recovered, and it is doomed to disappear. Communism remains as a shadow of the past and a sad memory that cannot be erased.

[Bogdan · Rating 5 out of 5]

Când lucrurile pornesc de se dau de-a rostogolul la vale, ele nu se liniștesc până nu ajung jos și n-au unde se mai rostogoli. Ce putem noi împiedica? Lumea asta se ține bine pe picioarele ei sau primului nebun care îi vine în minte s-o dea peste cap o dă?

[Manuela · Rating 3 out of 5]

Although a difficult read at times, there are some hauntingly beautiful pages in this book. At eighteen I couldn't focus to read it. At twenty-eight, I found it revelatory. It brought me closer to my country, to its history, to its people, to my family.

[Marian · Rating 4 out of 5]

"Moromete se uită afară şi părea că se gândeşte acum la altceva.
— Cică odată, un om şi-a trimis băiatul la Bucureşti, spuse el. După unan vine cineva şi-i spune: „Mă, l-am văzut pe băiatul ăla al tău. E rău de el.” „De ce?” „Mă, zice, înjura.” „Nu e nimic”, zice omul. După un an vine
ăla iar: „E rău de băiatul tău, zice, l-am văzut cum se bătea cu unii, era plin de sânge!” „Nu e nimic, zice omul, trece.” Când s-a întâlnit a treia oară, ăla n-a mai îndrăznit să-i spună. „Nu îndrăznesc să spun, zice, e rău
de tot.” „De ce?” „L-am văzut cum îl duceau legat, furase.” „Da, nu e prea bine, a zis omul, dar trece şi asta.” În fine, când se întâlnesc ei iar după un
an, omul întrebă: „Nu l-ai mai văzut pe fi-meu?”„ „Ba l-am văzut”, zice. „Ei?” „Mă, zice acum era bine! Ieşise din închisoare şi l-am găsit într-o cârciumă cu nişte muieri. Chefuia acolo cu ele, bea vin.” Dar omul a dat
din cap: „Nu, zice, acum e rău; asta nu mai trece”."

Un roman ce îți prezintă viața românului tipic care, după cele două războaie își duce traiul la sat, își cumpără oi, cai, vite și lucrează pământul pe care l-a moștenit de la părinți. Tradiția este tradiție, iar în munca câmpului există o taină.
În primul rând, deși pentru mine, jocurile politice descrise mi s-au părut prea mult, de parcă domnul Marin Preda, trebuia să scoată un număr de pagini la cartea asta și s-a decis să planteze pe ici colo câteva capitole de umplutură. Totuși chiar și așa, sunt utile aceste capitole, îți arată, poate mai detaliat ca în alte locuri, cum s-a impus colectivizarea și modul în care se alegeau membrii partidului.
Altfel, al doilea volum, mi-a plăcut mai mult decât primul, iar în finalul lui cred că ne regăsim mulți.
În concluzie, romanul Moromeții, creează atmosfera satului românesc, cu frumusețile lui, dar si cu limitările date de mentalitatea oamenilor din acele vremuri.

"Când lucrurile pornesc de se dau de-a rostogolul la vale, ele nu se liniştesc până nu ajung jos şi n-au unde se mai rostogoli. Ce putem noi împiedica? Lumea asta se ţine bine pe picioarele ei, sau primului nebun care îi vine în minte s-o dea peste cap o dă?! Asta e întrebarea."

[Taisia Crudu · Rating 5 out of 5]

Doriți să faceți o incursiune în istoria satelor românești din perioada interbelică și postbelică? Citiți ”Moromeții”!
Despre acestă capodoperă a literaturii românești au scris numeroși critici literari și recenzenți profesioniști, deci mă voi abține de la elogii și calificative admirative, pe care le merită pe bună drepate...
După părerea mea, este unul dintre romanele care ar trebui să se regăsească pe lista de lectura a fiecărui român, indiferent de vârstă.

Îmi pare rău că în gimnaziu, s-a pus accentul mai mult pe învățarea criticii literare, decât pe citirea propriu-zisă a romanelor din lista de lecturi școlare. Drept urmare, mă bucur pentru timpul de care dispun pentru a recupera acele lecturi atât de bune. Găsiți pe YouTube o multitudine de variante audio la aceasta dar și alte opere care !trebuie! citite.

✅"Datoria oamenilor luminaţi dintr-o ţară e să-i ajute pe cei din mijlocul cărora au ieşit."

✍️“Nu era plăcut să ți se strice în gura mare că ai datorii.”
✍️“Noi trăim din umanismul secolului trecut, continuă Niculae, şi n-am fost în-stare să descoperim un nou umanism.”

✍️“Omul era în stare altădată să cucerească alte teritorii decât cele terestre,continua Niculae. Victoriile lui se întindeau dincolo de spaţiul pe care îl vedea cu ochii, şi dincolo de timp, nu-i mai trebuia chiar toate aceste plăceri mărunte care li se par acuma unora atât de mari încât bucuros îl strânge de gât pe frati-său ca să le aibă. De mult au început să-şi vândă sufletul pe nimic.“

✍️“Şi eu sunt de acord că dacă omul nu mai are nimic sfânt se sălbăticeşte şi degenerează, dar omul poate fi o fiinţă morală şi fără religie. Religia, eu n-aş zice că e opiul popoarelor, ci expresia spontană a năzuinţii morale a omului.”
✍️“Numai proștii se grăbesc să arate că sunt deștepți.”

“Moromeții”, Marin Preda.

[andy · Rating 2 out of 5]

2.5*

Finalul a fost revansa pentru 300 de pagini (in editia mea) care m-au bagat intr-o depresie, din care sincer credeam ca nu o sa mai ies si ca nu o sa mai termin aceasta carte. Moartea lui Moromete a fost scrisa foarte frumos, cel putin pe mine m-a atins pana in punctul in care am inceput sa plang.

Cateva citate care imi descriu sentimentele citind cartea aceasta:

“Tu nu vorbeai la inceput din pricina ca erai prea tanar, dar ochii tai se uitau si vedeau lumea.”

“Nu m a intrebat nimeni daca vreau sa vin pe lumea asta. De ce mi ar pasa cand o sa plec? “

I need some time to digest that ending tho.

[Monica · Rating 1 out of 5]

Nu merita nici macar o stea. Nu pot sa zic decat ca ma bucur ca am scapat de ea...

[Ana Horiuchi · Rating 1 out of 5]

Nici nu am putut să o termin. Cartea asta e un vampir energetic. Îmi mânca sufletul și mă făcea să vreau să mă dau cu capul de pereți :)

[Maria Ionescu · Rating 3 out of 5]

primul volum e inegalabil. in al doilea ritmul si vocea povestii se schimba radical, îngreunând lectura

[L · Rating 4 out of 5]

Mi s-au impus nenumărate restricții crescând, dar cărțile nu s-au numărat printre ele, indiferent de problematică ori narațiune.
Maică-mea mi-a cumpărat Moromeții într-a patra. Am trecut cu greu de primul volum, fără să îi înțeleg profunzimea și scena dintre Brică și Polina m-a șocat și amuzat în același timp. Nu am avut șansa, atunci, să trec la volumul doi.
Acesta din urmă e mai dificil, mai obositor și dureros. Familia tradițională, sacralitatea pământului, masa, relațiile dintre săteni capătă alte semnificații. Timpul n-are, în fine, răbdare cu oamenii. Comparativ cu primul volum, acțiunea nu întârzie să apară. Intrigile se țes în jurul anumitor personaje, responsabile de soarta întregii comunități și deținând funcții în noul partid. Cititoul asistă la dispariția liberalilor lui Ilie Moromete și, odată cu ei, la propria-i împuținare>.
Volumul doi este romanul fiului renegat, uitat și lipsit de importanță, pe care scena mesei din primul îl surprinde stând pe pământ - era singurul membru al familiei fără scaun. Tatăl, odată formator de opinie al comunității, părăsit ca urmare a propriilor decizii, rămâne un reper pentru Niculae, la nivel subconștient. Deși acesta îl desconsideră deseori, în scurtele momente de confruntare tensionată, îi imită mimica și gestica, ba chiar îi rostește cuvintele.
"Ei, ți-ai găsit eul tău?", întreabă tatăl. Niculae nu e un personaj generic, specific lumii rurale. Iubește școala, cunoașterea, nu se arată interesat de pământurile familiei și rămîne un idealist, în ciuda ideologiei pe care o acceptă și o susține cu înverșunare - crede cu adevărat în lumea utopică pe care o prezintă cu atâta însuflețire. Este pus în fața morții, care îl schimbă. Tânăr, nu e în stare să îi accepte fatalitatea și se revoltă împotriva ordinii naturale și a absurdului. Acesta este prilejul cu care autorul tratează tema războiul și a victimelor, rămase în urmă. Oamenii simplii, țăranii și muncitorii și-au pierdut viața, ori au devenit martori, fără voia lor, la stingea unor generații. Întorși acasă, s-au trezit prizonieri într-o lume mai lipsită de sens ca niciodată. "Cum sunt eu acuma, mi se pare că ce am de făcut, n-aș vrea să mai fac. Ăsta e începutul... Te uiți în sus și nu înțelegi nimic... Și când te uiți în jos și-ți vezi căruța în bătătură, parcă te trezești din somn si nu mai știi nimic...".
Moromeții e o critică dură la adresa comunismului. În loc să aducă egalitatea și să pună capăt sărăciei, așa cum Niculare Moromete spera, învrăjbește oamenii. Asupriții devin asupritori, mânuind legea în scopuri proprii. Diferențele dintre ei par să crească și mai mult.
Paginile destinate vieții rurale s-au împuținat considerabil. Lumea rurală pare să se demitizeze, să se aplatizeze, pierzându-și particularitățile.
Ilie Moromete hoinărește pierdut, tăcut, pe ulițele satului. Reușește să inspire, ocazional, miă. E măcinat de regrete. Trebuia să îl lase pe Niculae la școală. Își păstreză demnitatea până în ultimele momente. E mărturia unei vieți trăite în numele dreptății: "Domnule, l-am auzit că îi spune doctorului, eu totdeauna am dus o viață independentă!"

[brisingr · Rating 2 out of 5]

2.5

Tot ce mi-a plăcut în primul volum, lipsește aici. Țăranii mei mi-au părăsit inima, așa cum i-a părăsit și pe ei pământul.

[Andreea Badea · Rating 5 out of 5]

-Eu îmi caut eul meu.

[Tonix · Rating 3 out of 5]

Daca nu stiam ce se întâmplă, plangeam in hohote.....
Totusi ii acord 3⭐, deoarece primul volum mi-a palcut mult mai mult
Nu o sa l pot uita pe Moromete, vreodata 🥺🥺🥺

[Laura · Rating 3 out of 5]

a dat Domnu sa-l termin simțeam cum mă usuc

[Alexis · Rating 1 out of 5]

Inca nu pot sa cred cum este data prin scoli spre a fi citita.
Da...probabil are sipartile ei frumoase pentru cei pasionati de acest tip de carte si actiune desfasurata in timpurile mai vechi ale mediului rural.

Eu una stiu ca nu pot sa trec peste toata vulgaritatea din cartea asta.Ce vreau sa spun este...da...realitatea este ca sa injuri nu este ceva nou dar macar sa scutim literatura predestinata scolilor de asta.
Nu am invatat nimic...decat ca lui Moromete ii placea sa 'fraiereasca' lumea,isi dorea avere si copilul lor cel mai mic vorbea ca la coada vacii.
Serios.In general nu am nimic cu vulgaritaile intalnite in literatura...dar cand e bagata prin scoli si se mai aduc argumente de genul e 'educativa'nu stiu ce sa zic...
Eu o gasesc doar foarte violenta si vulgara toata aceasta scriere...si in plus povestea e prea lungita...pagini pline de injuraturi,bucati de text care te fac sa iti pierzi interesul,actiunea aruncata pe bucati ici colo prin pasaje descriptive despre toate elementele ruralului....
Daca ar fi fost altfel structurata...as fi vazut-o cu alti ochi...dar pana tunci nu recomand cartea decat pentru cei care o au drept lectura scolara.

[Lorena · Rating 4 out of 5]

Deși nu mă așteptam, cartea asta m-a emoționat. Mult. În special finalul..inedit și perfect.

[Bianca · Rating 2 out of 5]

As boring as a book can get.

[Maria Eliana · Rating 5 out of 5]

i am so fucking spechless

[Victor :P · Rating 2 out of 5]

Pagina 409 e punctul in care am zis pur si simplu ca nu mai pot. Am citit ultimele 200 de pagini complet focusat dar fara sa citesc ceva cu adevarat pur si simplu nu se intampla nimic interesant. Prima carte a fost extraordinara pentru ca, desi nu se intamplau multe, era o atmosfera foarte placuta de sat, dar aici pur si simplu nu mai e atat de important acest aspect, astfel incat pur si simplu nu e nimic pentru care sa se merite sa continui lectura

[Realini Ionescu · Rating 4 out of 5]

Morometii, based on the novel by Marin Preda, written and directed by Stere Gulea
9 out of 10


Although this is a classic for our country, there is no link to a critic's review on the IMDB site- there are certainly many in other places, but it is probably not enough.

Granted, very few, a handful in many years perhaps, would be interested in making the effort to find this and read some notes about it, although I was lucky to see part of it again, last night, on the minor channel of the state television.

Leading the cast is the best actor we have - there used to be a tie with George Constantin, but alas, the latter is no longer alive - Victor Rebengiuc, who has the role of Ilie Moromete, the head of The Moromete Family - which is by the way the name of the film for foreign markets.
The story takes place about one hundred years ago, in rural Romania, where the men had almost absolute control over the women that they often, if not most of time, abused, made to work very hard in the fields, in the house and around it...not that today's society is perfect, come to think of it, the alleged most advanced democracy in the world has elected a bully, sexist, abuser called Trump to the highest office, therefore all around the world there is much progress to be made.

The family is plagued by feuds, jealousy, infighting that seem to announce an unavoidable calamity.
Nila, Achim and Paraschiv are the sons of Ilie Moromete from a previous marriage and now that they have become adults, they show contempt for their father and the step mother, sisters and brother, scheming to steal the sheep, horses and everything that they can grab from their own family.

Guica aka the late, wonderful Gina Patrichi is the aunt of the scoundrels and plays the role of the mastermind, the demonic creature who keeps pushing the brothers to look at how much they work - they are the heroes of the household in this disgusting, if at times amusing view and the others are just spoiled, lazy, ignoble, undeserving beneficiaries of their superhuman toil.
The head of the family is trapped between the warring factions, aware that the sons are mean, dishonest- one is tempted to say that they are clearly no good at all - but on the one hand, he feels that he has to keep the peace, try to navigate between Scylla and Charybdis, only here on the one side you have the good camp and on the other the evil fellas.

There is also a vicious trait in the hero, for he likes teasing, is entertained by disputes, almost like a peasant Socrates, using dialectical conflicts to find where the truth is, mocking the rather excessive religiosity of his wife, Catrina aka the acclaimed Luminita Gheorghiu, and using every opportunity to provoke and challenge.
He is delighted when his rich, obnoxious neighbor, Tudor Balosu aka another local legend, Dorel Visan, is infuriated by his games , allowing this mean individual to think he might sell land, when he has no intention, except to drive him mad with his traps.

An aspect that I disagree with and it is subjective, refers to the choice for Niculae Moromete, a very young, inexperienced actor - and we can understand that at the age of about eight, there is not much that we can demand of him - that lacks not the skills of an actor, which would be reasonable, but something else.
To this viewer, he is so much of an issue as to affect the film, in which he is a major personage, lacking charisma, je ne sais quoi, when in my view, it would have been better to find someone with the same level of skills, but with some charm

There is another important element that has influenced the perspective of this viewer and it refers to the original material.

In high school, we have been blessed with a phenomenal, outstanding, saintly, divine teacher of Literature, Anton Chevorchian, who has influenced his pupils in most matters referring to the curriculum, wonderful writers, literature and art in general.
Therefore, what he had to say on the subject of Morometii has stayed with me for decades.

The glorious Professor Chevorchian said that we should read the book, but only the first volume, the second was for us to decide.
In other words, part of the book was recommended, worthwhile and the other, last volume could be passed.

Marin Preda, a controversial, if acclaimed local writer has included in the second installment elements that the communist party, the censors or/and others would like, even if it does not become and homage for the system.
Nevertheless, knowing that the most esteemed authority for this cinephile has passed the judgment made the work less enticing.

Having said that, it must be underlined that there is a lot to enjoy in the film and the book – again, the first half only – and I can remember the fun we had mocking characters from this family of fighting people.
A few of the personages impress with their wit, the natural, emotional intelligence they have – especially Ilie Moromete and Cocosila – with his foul mouth and permanent use of shit and other expletives.

However, a good number are “rednecks” and quite rotten, villainous, aggressive, greedy, inhuman at that – Balosu is just such a case.
Like their counterparts in America – in love with an idiot, serial cheater, lying continuously, bragging about grabbing pussy, repeating to nausea that he is the smartest, the best at technology and everything else – in short a demented, medical case called the Donald – these rural folk here – the descendants of part of The Moromete Family and their community have brought this country to the point where it is impoverished by thieves, crooks who change the laws to escape prison and make robbery legal.

The grandchildren of many of the characters in the film have voted for the Red Plague aka the Party of Monsters, so there is another reason to watch the film with chagrin and dislike quite a few – the majority I guess – of the figures that populate the motion picture…

“Ba Nila’m!”

[geanina · Rating 4 out of 5]

finally, e gata. excelent, i guess. my heart has been shattered tbh. it's been tiring but wholesome. ily preda.

[Alex - · Rating 4 out of 5]

M-a emoționat până la lacrimi! O carte minunata, una din cele mai bine scrise cărți din programa școlară!🫶

[Mihai · Rating 5 out of 5]

Publicată în 1967, în plină perioadă de dezgheț ideologic, Moromeții II pare pentru o comunitate de critici interesați mai mult de ideologicul cărții a fi un roman comunist clasic: un tânăr activist de partid prins în mrejele perioadei staliniste, a luptei între a aduce la sat colectivizarea și mentalitatea de proprietar a țăranilor. La acest substrat se alătură aluviunile timpului: ocazionalul oportunism politic, ignoranța decidenților, frica de putere, încercările tot mai inutile de a fenta cotele impuse mijlocașilor, aparatura degradată, dezinteresul, ocazionalele sabotaje reale sau imaginare.

Azi, Morometii II e perceput și popularizat în limitele acestui râu politic. Asta i-a limitat probabil și accesul contemporan la posibili cititori, care îl văd în primul și în primul rând ca un roman de partid. Realitatea e însă mult mai complexă, ca orice lucru scris de Marin Preda.

Niculae este prins între două forțe ce sunt dincolo de puterile lui: pe de o parte iubirea față de tatăl său , pe de alta imposibila iertare a aceluiași tată care i-a limitat șansele de e a se educa. Acest Moromete tânăr, frustat de condițiile injuste impuse asupra lui alege drumul omului nou: un nou regim politic, un regim egalitar, o lume unde cartea și educația devin un dat gratuit. Intră în Partidul Comunist convins fiind că doar acolo se poate realiza, doar acolo poate scăpa de lumea satului.

Paradoxal, în fiecare părticică a ființei sale activistul Niculae Moromete, eliberat de constrăngerile lumii patriarhale, continuă, inevitabil, să fie atașat de ea. Lupta se dă înuntrul lui - dintre prezentul neîmplinirii și un viitor incert; între el și tatăl limitat de noul regim la o viață izolată, fără bani, fără statut, fără șansa de a face comerț; între el și iubirile lui trecute, omniprezente în satul unde fiecare cunoaște pe fiecare. Preda le așează aleator, de la frază la frază atunci când Moromete fiul nu poate dormi: asemeni fiecăruia dintre noi, iureșul de gănduri care vin înaintea somnului trec repede la un subiect la altul, transformând imaginile lumii osificate a satului în ceva atât de rapid încât ajungem să trăim acea agitație care amână oră de oră momentul adormirii .

Un ultim lucru: de fiecare dată Marin Preda ne pregătește pentru curgerea inevitabilă și simplă a timpului. Lumea satului cu anotimpurile sale nu se poate schimba de la an la an, uneori de la deceniu la deceniu. Oricât de mare ar fi impactul unui nou regim, oamenii își trăiesc mai departe plugul și câmpul. Dar, ocazional, în mod excepțional, o răbufnire are loc, una care schimbă percepția asupra întregului trecut luat până atunci ca o suită de amintiri clare, bătătorite, cunoscute de toți la fel. Așa, în fața mărturisirilor, un Ilie Moromete bătrân poate ajunge să vadă altfel prima lui iubire și trecutul său, iar un Niculae își poate iubi tatăl neiertat.

[Daria · Rating 5 out of 5]

Moromeții m-a învățat despre comunism mai mult decât au făcut-o cărțile de istorie. Începând acțiunea primului volum in perioada interbelica, romanul reda atmosfera liniștita a vieții satului românesc, in care frământările țăranilor se învârteau in jurul pământului și al familiei.
Al doile volum, reflecta un altfel de țăran, un altfel de sat, o altfel de atmosfera. Se schimba întreg universul Morometilor, atât la nivelul acțiunii cât și la nivelul personajelor. Catrina suferă in carte o schimbare drastică. De la soția credincioasa și iubitoare, mereu alături de soțul sau, devine straina de anii petrecuți împreuna, de familia sa. Se întoarce împotriva lui Moromete, pe care îl urăște din cauza plecării sale la București.
Niculae, obligat sa nu își mai continuare studiile, devine activist in cadrul partidului comunist, și la rândul sau își schimba atitudinea fata de tata.
Moromete își pierde statutul de om “respectabil” in sat, își pierde acel “farmec” al vorbelor pe care îl exercita asupra oamenilor in discuțiile politice. Nu mai e Moromete, capul familiei, de care se temeau toți și îl priveau cu respect. Decade, dar fără a-și pierde orgoliul propriu, fără a se îngrijora, poate chiar fără a realiza noua sa condiție.
A doua parte a vieții Morometilor este mai greu de digerat. Ironia și sarcasmul primului volum se păstrează, însă in doze mai mici. Devine un roman social, o fresca a satului de la inceputul perioadei comuniste, o realitate a împotrivirii țăranilor dezmoșteniți cu forța. Moromeții prezintă faptele din viziunea celor afectați, celor care li s-a luat ceea ce aveau mai de preț de generații întregi: pământul și munca.
Toate personajele se schimba, se maturizează, îmbătrânesc și dobândesc o seriozitate apăsătoare.
Finalul romanului...
Ei bine, a fost, nici nu știu. M-a durut și m-a emoționat. Puteam simți durerea lui Moromete, îmbătrânit, lipsit de putere, “împuținat” cum îl descrie însuși autorul. Moromete nu slăbește doar fizic, se împuținează și din punct de vedere imaterial, simbolic și odată cu el se pierde și esența țăranului original.

[Tiron Răzvan · Rating 2 out of 5]

mid

[Iulia Mikloș · Rating 5 out of 5]

Nu știu dacă de vină e psihologul din mine, care cumva își dorește să iasă la iveală mereu, dar cert e că volumul 2 mi s-a părut mai încărcat de însemnătate psihologică. Normal, termenul de comparație e primul volum, care doar m-a introdus în lumea moromeților.
Degradarea reală a personajelor, a locurilor, a sistemului m-a izbit în volumul 2, m-a izbit puternic. Acum voi să îmi spuneți: e normal să plâng ca un copil la final? Adică, voi ați plâns? Ahh, blestemată fie atașarea emoțională de personaje :))

[Miruna · Rating 2 out of 5]

2.5

[Stefania Cristina · Rating 1 out of 5]

doamne fereste.... nu va pierdeti timpul si cu volumul 2
ctiti primul volum si rezumat la al doilea!!!