What do you think?
Rate this book
KGB: Historia del Centro
Durante más de medio siglo y hasta su abolición en 1991, el Comité para la Seguridad del Estado (KGB), conocido como «El Centro», dirigió una auténtica guerra de espías desde la Segunda Guerra Mundial hasta el fin de la Guerra Fría. Pero no solo el KGB significaba el enemigo para la CIA o el MI6, sino también el terror para miles de ciudadanos de la antigua Unión Soviética. Creado tras la muerte de Stalin, el KGB se convirtió en el «escudo y la espada» (símbolo del servicio de espionaje) del régimen soviético. Una guía práctica y exhaustiva, con casi quinientas preguntas y respuestas que le abrirán las puertas del secreto mundo del Comité para la Seguridad del Estado o Komitet Gosudarstvennoi Bezopasnosti (KGB) de la extinta Unión Soviética.
280 pages, Paperback
First published December 30, 2005
1 person is currently reading
43 people want to read
About the author
Eric Frattini
108 books91 followersERIC FRATTINI (1963- ) worked as a correspondent in the Middle East and has lived in Beirut (Lebanon), Nicosia (Cyprus) and Jerusalem (Israel).
Frattini is the author of around twenty books amongst which are Osama bin Laden, the sword of Alah (2001); Mafia Inc. 100 years of Cosa Nostra (2002); Vatican Secrets (2003); United Nations, a history of Corruption (2005); La Conjura, Kill to Lorenzo de Medici (2006); Mossad, the wrath of Israel (2007), or the tetralogy about the history of the most famous espionage services (CIA, KGB, Mossad and MI6).
His works has been published in several countries like in the United States, Great Britain, Canada, Australia, France, Portugal, Italy, Bulgaria, Romania, Brazil, Poland and Russia. Frattini is the director and scriptwriter of approximately twenty research documentaries for the main Spanish televisions. In 2007, he published El Quinto Mandamiento (The Fifth Commandment), his first novel, which has been translated into numerous languages.
The Labyrinth of Water, his second novel to date, has been launched in Spain by Espasa Calpe in 2009 and translated into forteen languages. English has been translated by St. Martin's Press (New York) and JR Books (London).
Frattini is the author of around twenty books amongst which are Osama bin Laden, the sword of Alah (2001); Mafia Inc. 100 years of Cosa Nostra (2002); Vatican Secrets (2003); United Nations, a history of Corruption (2005); La Conjura, Kill to Lorenzo de Medici (2006); Mossad, the wrath of Israel (2007), or the tetralogy about the history of the most famous espionage services (CIA, KGB, Mossad and MI6).
His works has been published in several countries like in the United States, Great Britain, Canada, Australia, France, Portugal, Italy, Bulgaria, Romania, Brazil, Poland and Russia. Frattini is the director and scriptwriter of approximately twenty research documentaries for the main Spanish televisions. In 2007, he published El Quinto Mandamiento (The Fifth Commandment), his first novel, which has been translated into numerous languages.
The Labyrinth of Water, his second novel to date, has been launched in Spain by Espasa Calpe in 2009 and translated into forteen languages. English has been translated by St. Martin's Press (New York) and JR Books (London).
Ratings & Reviews
Friends & Following
Create a free account to discover what your friends think of this book!
Community Reviews
Displaying 1 - 3 of 3 reviews
January 14, 2021
Is not a novel! More like a technical document, with a huge glossary. Nonetheless, was insightful.
January 17, 2019
El libro no te cuenta ninguna historia, sino que es un documento que te deja saber la evolución histórica de las instituciones que llevaron a crear el KGB; además te presenta una descripción de las competencias, funciones y actividades que les correspondían a las instituciones e instancias que interactuaban en el ámbito de la seguridad y espionaje estatal.
No fue uno de mis libros favoritos, pero sí me llevó a conocer las investigaciones de Frattini; ahora quiero leer los libros que Eric tiene sobre el Vaticano (Vatileaks).
No fue uno de mis libros favoritos, pero sí me llevó a conocer las investigaciones de Frattini; ahora quiero leer los libros que Eric tiene sobre el Vaticano (Vatileaks).
March 14, 2022
FANTOMELE DIN LUBIANKA.
Culoarele lungi şi reci ale fostei fortăreţe a spionajului rusesc păstrează încă aceeaşi tăcere mormântală. Azi, doar funcţionari gârboviţi şi foştii operativi retraşi demult din focul evenimentelor mai tulbura liniştea stabilimentului, în jurul unui samovar aburind, depănând istorii pe care însăşi Istoria s-a hotărât să le uite.
De la Lavrenti Beria şi până la Iuri Andropov, Lubianka a însemnat ceva mai mult decât o impunătoare clădire din centrul Moscovei, după spusele unora chiar cea mai înaltă. Nu de alta, dar de la subsolul acesteia se putea vedea atât de lin drumul către Siberia.
Adesea comparată cu un simbol, o forţă, temniţă a sufletelor sau tărâm al celor mai groaznice suplicii – aşa cum a fost descrisă de dramatic de chiar Aleksandr Solzhenitsyn —, frumoasa clădire în stil neo-baroc s-a transformat permanent. Construită în jurul anului 1897 de arhitectul rus Alexander V. Ivanov pentru cea mai mare companie de asigurări rusească, a devenit după 1918 închisoare şi sediul al poliţiei politice. Ulterior a reprezentat de fapt nucleul în care cea mai teribilă organizaţie a secolului XX a jucat lumea pe degete: K. G. B.
De la etajul 3, acolo unde îşi aveau birourile directorii spionajului sovietic, se putea vedea cel mai bine statuia lui Felix Djerjinski, arhitectul serviciior secrete bolşevice, transformate în timp, în cele mai de temute arme ale regimului sovietic. Iron Felix, revoluţionarul de serviciu ce a câştigat încredere lui Lenin din chiar primele momente ale învolburatei toamne din 1918, a construit o instituţie ce peste ani a supravieţuit însăşi regimului politic care 1-a apărat.
Preluând puterea în Rusia ca o societate clandestină, cu rădăcini puternice în fosta Ohrană ţaristă, noul guvern sovietic de după 1918 a realizat dezavantajul ce-1 avea în faţa marilor puteri de la acea vreme. Punând bazele C. E. K. A., Lenin a încercat permanent să monitorizeze interesele strategice ale Marii Britanii, Germaniei, Franţei şi Italiei. Fiecare dintre aceste ţări se aflau într-o perioadă de formare, incipientă a structurării propriilor servicii secrete, în scurt timp Rusia reuşind deja infiltrarea unor agenţi în poziţii guvernamentale cheie ale statelor ţintă, de unde să poată obţine atât de indispensabilele secrete militare şi economice ce fundamentau politica lor externă.
Până la mijlocul anilor 30, Statele Unite au fost plasate într-un con de umbră, într-o sferă de interes periferică, comparabilă cu ardoarea sovieticilor de a ştii tot ce mişcă în cancelariile principalelor puteri europene. Odată însă cu declanşarea Războiului Rece, punctele de atracţie pentru spionajul sovietic au devenit S. U. A. şi Marea Britanie, ţări de altfel în care au fost repurtate adevărate performanţe în materie de plasare a unor cârtiţe sau de recrutare a unor agenţi dubli. Cazurile Cambridge Five, Robert Hanssen sau Aldrich Ames fac încă deliciul prelegerilor pe teme de intelligence.
Culoarele lungi şi reci ale fostei fortăreţe a spionajului rusesc păstrează încă aceeaşi tăcere mormântală. Azi, doar funcţionari gârboviţi şi foştii operativi retraşi demult din focul evenimentelor mai tulbura liniştea stabilimentului, în jurul unui samovar aburind, depănând istorii pe care însăşi Istoria s-a hotărât să le uite.
De la Lavrenti Beria şi până la Iuri Andropov, Lubianka a însemnat ceva mai mult decât o impunătoare clădire din centrul Moscovei, după spusele unora chiar cea mai înaltă. Nu de alta, dar de la subsolul acesteia se putea vedea atât de lin drumul către Siberia.
Adesea comparată cu un simbol, o forţă, temniţă a sufletelor sau tărâm al celor mai groaznice suplicii – aşa cum a fost descrisă de dramatic de chiar Aleksandr Solzhenitsyn —, frumoasa clădire în stil neo-baroc s-a transformat permanent. Construită în jurul anului 1897 de arhitectul rus Alexander V. Ivanov pentru cea mai mare companie de asigurări rusească, a devenit după 1918 închisoare şi sediul al poliţiei politice. Ulterior a reprezentat de fapt nucleul în care cea mai teribilă organizaţie a secolului XX a jucat lumea pe degete: K. G. B.
De la etajul 3, acolo unde îşi aveau birourile directorii spionajului sovietic, se putea vedea cel mai bine statuia lui Felix Djerjinski, arhitectul serviciior secrete bolşevice, transformate în timp, în cele mai de temute arme ale regimului sovietic. Iron Felix, revoluţionarul de serviciu ce a câştigat încredere lui Lenin din chiar primele momente ale învolburatei toamne din 1918, a construit o instituţie ce peste ani a supravieţuit însăşi regimului politic care 1-a apărat.
Preluând puterea în Rusia ca o societate clandestină, cu rădăcini puternice în fosta Ohrană ţaristă, noul guvern sovietic de după 1918 a realizat dezavantajul ce-1 avea în faţa marilor puteri de la acea vreme. Punând bazele C. E. K. A., Lenin a încercat permanent să monitorizeze interesele strategice ale Marii Britanii, Germaniei, Franţei şi Italiei. Fiecare dintre aceste ţări se aflau într-o perioadă de formare, incipientă a structurării propriilor servicii secrete, în scurt timp Rusia reuşind deja infiltrarea unor agenţi în poziţii guvernamentale cheie ale statelor ţintă, de unde să poată obţine atât de indispensabilele secrete militare şi economice ce fundamentau politica lor externă.
Până la mijlocul anilor 30, Statele Unite au fost plasate într-un con de umbră, într-o sferă de interes periferică, comparabilă cu ardoarea sovieticilor de a ştii tot ce mişcă în cancelariile principalelor puteri europene. Odată însă cu declanşarea Războiului Rece, punctele de atracţie pentru spionajul sovietic au devenit S. U. A. şi Marea Britanie, ţări de altfel în care au fost repurtate adevărate performanţe în materie de plasare a unor cârtiţe sau de recrutare a unor agenţi dubli. Cazurile Cambridge Five, Robert Hanssen sau Aldrich Ames fac încă deliciul prelegerilor pe teme de intelligence.
Displaying 1 - 3 of 3 reviews