Nascut in 1577, la Siegen, in Westfalia, in familia unui avocat protestant din Anvers, obligat sa se exileze din cauza persecutiilor religioase, Peter Paul Rubens a avut parte de o educatie aleasa si de o pozitie sociala privilegiata. Inaintea uceniciei de pictor, a fost paj al contesei Marguerite de Ligne d'Aremberg. Dupa anii de ucenicie, dornic sa cunoasca arta italiana, a plecat la Venetia. A ramas in Italia opt ani, ca protejat al ducelui Vicenzo I Gonzaga, care ii apreciaza talentul, capacitatea de a evalua operele de arta, dar si abilitatile diplomatice. La intoarcerea in Avers, era deja un pictor renumit si un personaj monden foarte cautat. Primea comenzi de la Curtea Frantei, de la Maria de Medici, de la Filip al IV-lea al Spaniei, indeplinea misiuni diplomatice in favoarea regatului spaniol.
Artistul isi organizeaza un atelier in care ucenici si tineri pictori il ajutau sa duca la bun sfarsit nenumaratele comenzi pe care le primea. Printre ei, se numara si Van Dyk, cel care a devenit mai tarziu portretistul nobilimii engleze. Rubens realizeaza o seama de cicluri de lucrari, remarcabile fiind cele care ilustreaza istoria Caterinei de Medici. Celebre sunt, de asemenea, portretele feminine, incepand cu cele ale Helenei Fourment, sotia sa, care impun un nou ideal de frumusete, intruchipat in personaje planturoase, cu carnatie perfecta si accentuata senzualitate, dovedind nu doar geniul artistic al lui Rubens, ci nestavilita sa dragoste de viata.