Un om norocos

by Octavian Paler

Un azil de bătrâni izolat pe malul mării, în vecinătatea unei mlaștini, a unor faleze de marmură și a unui sat de pescari. Aici ajunge artistul Daniel Petric, a cărui sarcină este să sculpteze chipul fiecărui bătrân care moare. Având experiența școlii de corecție, a ospiciului și a închisorii, Petric este convins că se va adapta, însă încet-încet descoperă că viața locuitorilor azilului este dominată de ură, denunțuri, lașități agresive, violență și amenințări. Iar peste toate plutește figura Bătrânului, un personaj pe care nu l-a văzut nimeni, dar care pare să facă legea în acest loc întunecat.

Genres: Romanian Literature, Fiction, Ebooks, Romania

488 pages, Hardcover

Published January 1, 2008

About the author

Octavian Paler was born on July 2, 1926 in a small village called Lisa in Brasov, Romania. He is a writer, journalist and editor and he comments the political and cultural events in Romania.

He attended classes at the primary school in his birth village and after went to the Spiru Haret High School in Bucharest. He went to the Law College and Literature and Philosophy College at the same time.

Between 1974 and 1979 he was a substitute member of the PCR (Romanian Communist Party) and between 1980 and 1985 he was a MAN deputy of Vaslui.

In 1976 he was chosen President of Journalists' Council and for 13 years, since 1970 chief editor of the central newspaper "Romania Libera".

He was vice president of TVR (Romanian Television) and because the Securi ty condemned his pro-occidental visions they settled him a forced home and forbid his access to different activities in the artistic world.

After December 1989 he founded together with other writers the Group of Social Dialog which is known for its anti-communist position.

He was editor of newspapers like "Romania Libera", "Ziua" and "Cotidianul".

Many people criticized him because they say he called the communist era "The Gold Era" but he said it's not true and didn't want to comment very much about this.

Reviews

[Maria-Diana · Rating 5 out of 5]

Am citit aceasta carte cu sufletul la gura, de frica si, totodata, de inflacare, dorind sa aflu ce avea sa se intampla cu personajul acesta ce parea ca poate sa faca totul altfel decat trebuia, ce parea ca este un om "pe dos", cu o urma de diavol intr-insul, cum si-ar fi dorit. Drama lui tine poate mai degraba de luciditatea cu care va analiza pana si absurdul. Daniel Petric e, astfel, un personaj paradoxal. Visele sale capata proportii anormale tocmai din cauza ratiunii cu care le "simte". Va iubi doar cu jumatati de masura, ca sa realizeze mai apoi ca "nu suntem liberi decat legati de un om sau de o idee", va face tot ce-i sta in putinta sa iasa din anonimat si sa demonstreze ca poate trai fara ceilalti, ajungand doar sa afle ca necesitatea celor din jur il inconjura imediat dupa ce ajungea singur. Succint, cartea descrie acea latura intunecata a oricarei persoana, adusa la rangul de fiinta autentica, cu toate exagerarile si spaimele si greselile sale, facandu-ne sa ne regasim in replici pe care nu le-am rosti nicicand.
Poate ca acest Daniel Petric e, totusi, un om norocos. Ce daca nu va putea sa isi repare trecutul? Va putea macar sa atenueze spasmele a ceea ce va numi boala desertului..

[Alexandru Crîngașu · Rating 4 out of 5]

“Fiindcă așa sunt oamenii. Cu cât ești mai aproape de starea unui vierme, cu atât îi înduioșezi mai mult, pe când valoarea ta îi pune în stare de alarmă, socotind-o o ofensă personală.”

“El te obligă să speri, să mergi mai departe, s-o iei de la capăt, să încerci din nou, strângând pumnii. Eșecul e un sfârșit numai pentru cei care n-au vlagă în ei.”

“Omul trebuie să treacă uneori ca un lup prin frunze. Să nu lase urme. Prea multe urme încep să miroasă a trecut.”

“În viață e ca la cursele de cai. Nu te oprești pentru că un călăreț a căzut din șa. Cel mult îl ferești.”

“În cazul ăsta mereu suntem inoportuni, trăim într-o continuă inoportunitate, toată viața noastră nu e decât un șir de inoportunități.”

[Paula · Rating 5 out of 5]

Ești realizat, cu alte cuvinte poți să mori. Ai ajuns pe culme, ai câștigat o bătălie. Și ce faci după asta? Te culci cumva pe laurii cuceriți până ce ei putrezesc sub tine? Sau te sinucizi și lași cu limbă de moarte să ți se pună pe mormânt acești lauri?

[NellDino · Rating 5 out of 5]

Cartea urmărește destinul lui Daniel Petric, un sculptor la un azil de bătrâni. Împărtășește lecțiile învățate din experiențele sale, aducând în prim-plan întâmplări semnificative care i-au marcat existența. Toată viața sa se luptă cu mediocritatea și devine rebel împotriva vieții, dar totuși, e un om norocos. Ideea este că norocul nu poate fi cuantificat în bani sau bunuri materiale, ci este mai degrabă legat de percepția și aprecierea noastră față de lucrurile simple și esențiale din viață. Și totuși, nu este doar o carte despre un om anume, ci despre fiecare dintre noi, călătoria noastră către înțelegerea sinelui și a vieții.

“Ceea ce nu e destul nu e nimic.”

How it made me feel: https://i.pinimg.com/564x/54/e5/43/54...

[Sandra · Rating 4 out of 5]

"Trecutul poate fi ca pacatul originar pe care nu l-am savarsit noi, insa il platim noi."

"Marinimosii te pot umili mai rau decat cei mai carcotasi acuzatori, acoperindu-ti esecul, ca pe o murdarie, cu mila lor."

"Fiecare are propria sa singuratate, nu e nevoie s-o ia de la altul."

"A fi destept intr-o societate de prosti de un defect pe care nu ti-l poti asculde la infinit."

"Virtutea e cel mai costisitor viciu."

"N-am varsat niciodata lacrimi false. Mortii sunt oricum morti, bucuria noastra ca traim n-are de ce sa-i jigneasca."

"La o anumita varsta, oamenii devin rai cu cei tineri, mai ales daca acestia sunt frumosi si neindulgenti."

[Cris · Rating 5 out of 5]

Am trăit alături de personajul principal care îmi amintea cumva de Foamea și de Tinerețea lui Adrian Zografi. Acum, la mai bine de o lună de când am citit această carte, îmi amintesc frânturi aievea, ca prin vis. Scrisul e cinematograifc, am văzut sanatoriul deși autorul nu l-a creionat decât atât cât era nevoie: populat cu alte personaje ciudate, cu ferestre meschine, cu camere neștiute de nimeni.
O carte-sentiment, aș spune.

[Bogdan Liviu · Rating 3 out of 5]

“Uneori trebuie plătit ca să ne apărăm de propriul nostru dispreţ, chiar dacă există şi pustiuri ce nu pot fi traversate deoarece nu ajungi la marginea lor.”

[Marius · Rating 3 out of 5]

Multilateral mutilat, Petric ăsta.

E captivant faptul că discursul acestei cărți nu aparține unui om rău. În fiecare porcărie comisă de narator, persistă pe fundal ecoul unei moralități familiare oricui.

Grotescul și nebunia se nasc atunci când, în cuvintele autorului, "o coardă a sufletului lor a plesnit". În loc să înnebunească, Daniel Petric a făcut din acea coardă ruptă un bici, cu care să își verse răzbunarea asupra lumii, sfârșind, însă, mereu într-un ritual de autoflagelare.

Ceea ce dă evenimentelor acestei cărți un aer întunecat, tulburător și pervers este o intoleranță artificială față de mediocritate, față de o existență "prozaică". Rezultatul? Inumanitate, tiranie, ostentație cu potențial transfigurator. Excelență în vanitate, dacă o alta nu este posibilă. Foarte actual într-o lume digitală, hiperrealistă, nu-i așa?

Până la urmă puterea pare să fie un indice al sănătății unui suflet. Nu e oare incapacitatea de a-ți face dreptate modul în care se naște mârșăvia? Nu e lașitatea în fața unui pericol real cauza cruzimii lui Petric față de cei slabi? Tragedia lui Petric este rebeliunea împotriva destinului. Tragedia lui Dinu este supunerea în fața destinului. E mare păcat că deasupra destinului nu s-a ridicat nici unul, chiar dacă un suflu eroic a adiat, măcar pentru un moment, din pieptul fiecăruia.

Plecarea capului din slăbiciune e ceea ce duce la fantezia evadării, atât de emblematică pentru această carte, la negarea realității și la dependența critică de mituri.

Ca la finalul multor meditații, sunt nevoit să admit că resentimentul stă la baza celor mai impresionante creații artistice.

Victor, ai avut din nou dreptate.

[Cristina Grigorov · Rating 5 out of 5]

Una dintre acele cărți din care nu vrei să pierzi niciun cuvânt, nicio idee.

”...în orice ins mediocru există primejdia de a se crede într-o bună zi genial. Totul e dacă nimerește în situația care declanșează boala. Eu am nimerit.”

[Grigoroiu Octavian · Rating 5 out of 5]

Un om norocos este o carte care mișcă prin dramele, trăite de personaj dar mai ales mișcă, prin modul în care, personajul conștientizează aceste drame, își recunoaște greșelile, și totuși alege atacul, ca cea mai bună formă de apărare împotriva realitații nedrepte .
" Adevărul e că m-au atras întotdeauna cimitirele. De câte ori am avut timp și exista un cimitir prin apropiere, încă înainte de a deveni cioplitor de cruci, am umblat ceasuri întregi printre morminte. E plăcut să întâlnește atâtea nume de oameni față de care tu ai o superioritate indiscutabilă: trăiești. Orice ar fi făcut ei, oricât de mari ar fi fost calitățile lor, mediocritate ta valorează mai mult: e vie, respiră. In plus, nimeni nu-ți strigă că nu ești bun de nimic, deși într-un cimitir sunt mai numeroși oameni decât pe stradă. Cu morți nu riști niciodată nimic. Ei sunt foarte politicoși și discreți ; singurul pericol e să te plictisești de atâta discreție. "
Octavian Paler este un om cu o gândire atât de profundă încât șochează și, in același timp, un fin observator al naturii umane.

[Socrate · Rating 4 out of 5]

Visam că fusesem suit pe o masă, gol, cineva mă lovea peste testicule cu nuiaua, iar eu plângeam de ruşine, şi am fugit ca să nu mai aud râsetele care însoţeau fiecare lovitură; apoi m-am văzut la un proces, unde eram judecat pentru că furasem haine să mă îmbrac, iar procurorul citea cu o voce peltică rechizitoriul, „cer condamnarea lui Daniel Petric la…”, restul n-am mai auzit deoarece, îmbrâncind uşierul, am fugit şi de-acolo şi m-am pierdut printre trecătorii care umpluseră străzile oraşului în noaptea de Paşti… Mirosea a primăvară, a sărbătoare, şi tot uitându-mă la luminările aprinse care licăreau în întuneric m-am pomenit în faţa casei unde locuia tata. Am vrut să trec mai departe, n-avea rost să-l caut după atâta vreme tocmai în noaptea de Paşti, când am auzit o bătaie în geam. M-am oprit intrigat. Casa era cufundată în beznă, nu venea dinlăuntru nici un alt semn de viaţă. Şi deodată m-am gândit că tata, rămas singur în noaptea de Paşti, intrase în agonie şi cerea ajutor. Am luat-o la fugă, dar pe măsură ce alergam auzeam şi mai tare degetul care bătea în geam şi, după un timp, am înţeles că eram urmărit. Numeroşi oameni cu lumânările aprinse fugeau după mine şi, în loc să se stingă, flăcările luminărilor creşteau, unindu-se într-un incendiu uriaş. Ca să scap de urmăritori m-am refugiat într-o pivniţă. De cum am coborât treptele umede am simţit, cu groază, că mi se încolăceşte ceva apăsător pe piept. Am ieşit imediat, să cer ajutor celor care mă urmăreau, dar acum străzile erau pustii, nu se mai vedea nici o lumânare aprinsă, un întuneric de nepătruns domnea peste tot. Disperat, m-am oprit la prima casă şi am bătut în geam. Nu mi-a răspuns nimeni, în schimb am auzit pe cineva fugind, ieşind din curte, apoi pe poartă şi pierzându-se în întuneric. La fiecare casă unde băteam în geam se întâmpla acelaşi lucru; oamenii o luau la fugă. Nu vedeam decât umbre care se îndepărtau grăbite şi se topeau în noapte. Până la urmă, tot încercând în zadar să găsesc pe cineva care să mă ajute, m-am pomenit afară din oraş. Mergeam din ce în ce mai greu, abia respirând şi-mi simţeam inima gata să pleznească. Probabil, din pricina asta am alunecat şi m-am rostogolit într-o râpă. Când m-am oprit în sfârşit şi m-am ridicat dintre bălăriile între care căzusem, am descoperit că mă aflam între ruinele unei vechi arene. De jur împrejur, la o distanţă nu prea mare, se ridica un zid înalt. Eram fericit acum deoarece scăpasem de apăsarea de pe piept, inima îmi bătea aproape normal, zorită numai de emoţia prin care trecusem, iar deasupra mea cerul se spuzise de stele. Abia când m-am dezmeticit, am priceput că nimerisem într-un fel de capcană şi m-a cuprins din nou teama. M-am aşezat între bălării ca să mă gândesc ce trebuia să fac. Să încerc să escaladez zidul? Părea imposibil. Nu mă simţeam destul de puternic pentru asta. Să-l acopăr cu flori şi ghirlande de buruieni, ca să nu-l mai văd, să nu mă demoralizeze şi să cultiv apoi pământul, aşteptând să apară într-o zi acolo şi o femeie pe care s-o iubesc? ea mi-ar fi alungat Urâtul şi ar fi născut copii care la rândul lor, crescând, ar fi cultivat pământul şi ar fi făcut alţi copii. Sau să mă culc pe spate, cu faţa la stele?

[Ramona Cantaragiu · Rating 3 out of 5]

Greu de citit, mult prea lung și întortocheat în feluri care nu mi-au plăcut. Și totuși romanul ăsta propune un personaj cu care suntem extrem de familiari chiar și în ziua de azi, omul mediocru, laș, lipsit de orice coloană vertebrală care se fofilează până în vârful sistemului și caută să capete o autoritate bazată integral pe aparențe, falsuri și multă invenție.

[Dana · Rating 1 out of 5]

Pe scurt: nu e genul meu. O carte ca o metafora a vietii unui om aparent simplu. Mi-a placut ideea initiala dar pe parcurs este lipsita de actiune si fir narativ. Cred ca in prezent imi place alt gen de lectura si asta a contat mult pentru recenzia acestei carti. Imi aduce aminte de autorii pe care ii citeam de nevoie in liceu si de la care intelegeam undeva la 70% din carte, restul era o metafora.

[Danut Savu · Rating 1 out of 5]

Inceputul e promitator, dar m-am oprit din citit pe la pagina 100 .. suspans 0 iar " actiunea " e luuuuungita cu foarte multe detalii inutile .. nu m-a fortat sa vreau sa o termin de citit .. probabil am avut asteptari prea mari ..

[Radu · Rating 3 out of 5]

O idee promitatoare care se cam pierde intre morale repetate la nesfarsit si actiune putina.

Dar, dar, moralele sunt perfecte. E o carte plina de intelepciune care te indeamna, intr-un fel sau altul, sa mergi mai departe. Nu promite sa-ti arate universuri noi sau lumi paralele, ci iti dezvaluie un adevar (mai multe in cazul asta) de care erai oarecum deja constient, insa incapabil sa il percepi. Pacat ca toate se repeta intruna, poate ca sa ti le bage in cap, poate ca sa mai lungeasca actiunea pe alte zeci de pagini...Oricum, devine deranjant.

Sa nu mai vorbesc de poveste, care e acceptabila, insa cu mult prea multe personaje pe care, daca nu aveau nume diferite, nu le-as fi putut diferentia neam. Pot sa spun ca il avem pe Daniel, pe tatal lui, pe nenumaratele iubite cu personalitate trasa la indigo (face exceptie Laura, peste care Paler a mai scapat un pic de culoare) si pe batranii din azil care zici ca-s unul singur, dar cu tabieturi diferite (o fi si asta o metafora, dar mi-e lene sa citesc acelasi lucru spus iar si iar cu alte cuvinte).

Si toata angoasa cu descrierile care mi s-au parut cel putin scarboase in multe cazuri. Ce sa zic, i-a iesit, dar mi-a placut sa mi se reaminteasca la fiecare o suta de pagini cum impusca niste cerbi si tot felul de mirosuri din mlastini? Nu, nu, deloc.

O idee excelenta, prea spalacita ca sa fie memorabila, dar care invata si merita.

Sa nu uit de citatele care merg frumos intr-o postare "pă" pinterest, cu o imagine tomnatica pe fundal, dar nu ma plang...mi-au placut.

"Cazusem de la mica inaltime, nu din stele, abia aveam cateva vanatai."

[Adina · Rating 3 out of 5]

Trecut prin școala de corecție și închisoare, Daniel Petric e mândru de, ce numește el, mediocritatea personală ca și sculptor de cruci de morminte. Astfel, a reușit întotdeauna să stea ferit de lumea largă și de alții, până a ajuns la un azil de bătrâni, unde cunoaște ce e prietenia, iubirea și admirația. Dar lucrurile iau o întorsura ciudată din cauza ca până la urmă nu e pregătit să lase alții sa fie parte din viața lui. Mi-a plăcut prima parte a cărții care introduce personajele și întâmplări din viața lor de până atunci. A doua parte e haotică, greu de descifrat, repetitivă.

[Ivan Bogdan · Rating 4 out of 5]

Mântuirea e în peșteri!

[Ilinca Ilieș · Rating 2 out of 5]

O poveste interesanta la inceput, dar e monotona dupa primele 50 de pagini. Felul in care e scrisa m-a facut sa renunt la a o mai citi.

[Camelia · Rating 5 out of 5]

Un roman de un oniric amețitor și frustrant

[Oana Elena · Rating 5 out of 5]

I think this is the beginning of a beautiful readership