What do you think?
Rate this book
Scrisorar
„Începutul acestui roman […] este de o frumuseţe care îţi taie răsuflarea. Am putea crede că citim corespondenţa dintre Virginia Woolf şi Robert Musil.“
Le Figaro
„În timp ce autori precum Sorokin sau Pelevin distrug în mod voit tradiţii scriitoriceşti existente, Şişkin urmăreşte să-şi însuşească şi să dezvolte tradiţia literară. El compară istoria literaturii ruse cu un copac al cărui trunchi creşte din traducerea slavonă a Bibliei, trece prin cronicile Evului Mediu şi ajunge până la marile romane ale lui Turgheniev, Dostoievski şi Tolstoi, formând o coroană ce se ramifică în secolul XX. Autori precum Platonov reprezintă astfel crengile geniale, dar neproductive. Şişkin îşi stabileşte modelele literare în operele lui Cehov, Bunin, Nabokov şi Saşa Sokolov.“
Neue Zürcher Zeitung
„Mereu se va găsi un om care [...] va condamna lumea la trăirea infinită, ciclică a aceleiaşi vieţi, la înviere şi moarte şi din nou la înviere. [...] Omul acesta se numeşte Mihail Şişkin, el trăieşte în Elveţia şi, evitând limba nouă, scrie în rusă aşa cum nimeni din Rusia nu mai scrie. Nu e uimitor că e comparat cu Saşa Sokolov şi cu Nabokov. E uimitor că i se dau premii.“
Jurnalnîi zal
Saşa şi Volodia sunt despărţiţi de război. Legătura lor trăieşte prin scrisorile pe care şi le trimit. Dragostea lor există acolo unde oamenii nu putrezesc şi sunt cicade mute, unde viaţa este zgomotoasă, generoasă, dăinuitoare, unde şinele de tramvai se îndreaptă spre un cui nevăzut de care se ţine lumea.
Volodia participă la înăbuşirea Răscoalei Boxerilor şi află că singura victorie în război este să rămâi în viaţă. Saşa descoperă că poate fi fericită atunci când îşi ţine de mână tatăl, în ultima clipă a vieţii lui. Fiecare înţelege, în alt timp şi totuşi în acelaşi, că numai moartea dă sens vieţii.
Şi amintirea e mai puternică decât cesuleţul primit cândva de Saşa arată mereu ora două fără zece, cei doi îndrăgostiţi culeg mere pentru compot şi se bat cu cele stricate, prin iarba uscată sar cosaşi care i se agaţă Saşei de fustă, profesorul preferat îşi sterge ochelarii cu cravata.
În ciuda veştii despre moartea lui Volodia, scrisorile lui continuă să sosească, iar Saşa continuă să le primească, fără mirare şi fără teamă; pentru ea, timpul a trecut cu repeziciune, pentru el, pare să se fi oprit. Amândoi se grăbesc spre întâlnirea atât de aşteptată, înţelegând că „în cartea existenţei toate sunt scrise, desigur, numai o singură dată. Dar prind din nou viaţă când cineva reciteşte o anume pagină, care a mai fost citită cândva.“
Mihail Şişkin s-a născut în 1961 la Moscova şi a absolvit Universitatea Pedagogică de Stat din acelaşi oraş.
Le Figaro
„În timp ce autori precum Sorokin sau Pelevin distrug în mod voit tradiţii scriitoriceşti existente, Şişkin urmăreşte să-şi însuşească şi să dezvolte tradiţia literară. El compară istoria literaturii ruse cu un copac al cărui trunchi creşte din traducerea slavonă a Bibliei, trece prin cronicile Evului Mediu şi ajunge până la marile romane ale lui Turgheniev, Dostoievski şi Tolstoi, formând o coroană ce se ramifică în secolul XX. Autori precum Platonov reprezintă astfel crengile geniale, dar neproductive. Şişkin îşi stabileşte modelele literare în operele lui Cehov, Bunin, Nabokov şi Saşa Sokolov.“
Neue Zürcher Zeitung
„Mereu se va găsi un om care [...] va condamna lumea la trăirea infinită, ciclică a aceleiaşi vieţi, la înviere şi moarte şi din nou la înviere. [...] Omul acesta se numeşte Mihail Şişkin, el trăieşte în Elveţia şi, evitând limba nouă, scrie în rusă aşa cum nimeni din Rusia nu mai scrie. Nu e uimitor că e comparat cu Saşa Sokolov şi cu Nabokov. E uimitor că i se dau premii.“
Jurnalnîi zal
Saşa şi Volodia sunt despărţiţi de război. Legătura lor trăieşte prin scrisorile pe care şi le trimit. Dragostea lor există acolo unde oamenii nu putrezesc şi sunt cicade mute, unde viaţa este zgomotoasă, generoasă, dăinuitoare, unde şinele de tramvai se îndreaptă spre un cui nevăzut de care se ţine lumea.
Volodia participă la înăbuşirea Răscoalei Boxerilor şi află că singura victorie în război este să rămâi în viaţă. Saşa descoperă că poate fi fericită atunci când îşi ţine de mână tatăl, în ultima clipă a vieţii lui. Fiecare înţelege, în alt timp şi totuşi în acelaşi, că numai moartea dă sens vieţii.
Şi amintirea e mai puternică decât cesuleţul primit cândva de Saşa arată mereu ora două fără zece, cei doi îndrăgostiţi culeg mere pentru compot şi se bat cu cele stricate, prin iarba uscată sar cosaşi care i se agaţă Saşei de fustă, profesorul preferat îşi sterge ochelarii cu cravata.
În ciuda veştii despre moartea lui Volodia, scrisorile lui continuă să sosească, iar Saşa continuă să le primească, fără mirare şi fără teamă; pentru ea, timpul a trecut cu repeziciune, pentru el, pare să se fi oprit. Amândoi se grăbesc spre întâlnirea atât de aşteptată, înţelegând că „în cartea existenţei toate sunt scrise, desigur, numai o singură dată. Dar prind din nou viaţă când cineva reciteşte o anume pagină, care a mai fost citită cândva.“
Mihail Şişkin s-a născut în 1961 la Moscova şi a absolvit Universitatea Pedagogică de Stat din acelaşi oraş.
275 pages
Published November 21, 2019
1 person is currently reading
11 people want to read
About the author
Mihail Šiškin
11 books19 followersAlternative spellings:
Mikhail Shishkin
Михаил Шишкин
Mikhail Shishkin
Михаил Шишкин
Ratings & Reviews
Friends & Following
Create a free account to discover what your friends think of this book!
Community Reviews
Displaying 1 - 2 of 2 reviews
January 2, 2026
Mikhail Shishkin’s The Light and the Dark is the 2013 English translation of a novel first published in Romania in 2012 by Curtea Veche under the title Scrisorar. The Romanian title is not a word found in the lexicon but an invented term that appears only once in the book, used to describe a military ledger of official letters sent by the army to soldiers’ families.
It is unclear how much time passes between the first and the last letter. What is clear, however, is that through the tone of each letter, both Sașka and Volodia mature in ways that the people around them do not. The light of the novel lies in the relationship that endures in their hearts: under the austere skies of Russia on one hand and amid the Chinese war on the other — the love between the translator and the nurse in China. The dark is the war itself: lives lost mostly unheroically; undeserved hatred from a child toward a blind man or a father’s new girlfriend; the abandonment felt by women left behind; morally weak men; children growing up fatherless; and overprotective mothers.
Where I come from, domestic violence and adultery were the norm; this book feels like home in a bittersweet way. Death is tragic at first and gradually becomes trivial — whether it arrives sooner or later, whether it is expected or not, it wraps one in a thick layer of snow. Suffering is part of the human condition; winning at life means little more than staying alive.
The best childhood memory this brought back was of a hot summer day when I bought roasted sunflower seeds from a gipsy woman sitting by the roadside with her wide skirts draped all around her. She poured the seeds from a wooden measuring cup carved with all manner of motifs straight into the pockets of my pink shorts, so full they could barely hold them all.
The poetic tone, the dream-like narrative, and the humanity of flawed lives are all elements I deeply enjoyed. If you haven’t read it yet, please do.
It is unclear how much time passes between the first and the last letter. What is clear, however, is that through the tone of each letter, both Sașka and Volodia mature in ways that the people around them do not. The light of the novel lies in the relationship that endures in their hearts: under the austere skies of Russia on one hand and amid the Chinese war on the other — the love between the translator and the nurse in China. The dark is the war itself: lives lost mostly unheroically; undeserved hatred from a child toward a blind man or a father’s new girlfriend; the abandonment felt by women left behind; morally weak men; children growing up fatherless; and overprotective mothers.
Where I come from, domestic violence and adultery were the norm; this book feels like home in a bittersweet way. Death is tragic at first and gradually becomes trivial — whether it arrives sooner or later, whether it is expected or not, it wraps one in a thick layer of snow. Suffering is part of the human condition; winning at life means little more than staying alive.
The best childhood memory this brought back was of a hot summer day when I bought roasted sunflower seeds from a gipsy woman sitting by the roadside with her wide skirts draped all around her. She poured the seeds from a wooden measuring cup carved with all manner of motifs straight into the pockets of my pink shorts, so full they could barely hold them all.
The poetic tone, the dream-like narrative, and the humanity of flawed lives are all elements I deeply enjoyed. If you haven’t read it yet, please do.
November 15, 2023
excelent
Displaying 1 - 2 of 2 reviews