Simona Poclid > Quotes

“Bătrânul, deși nu putea îndura lacrimile bărbatului de lângă el, continua să tacă știind că, în cele mai mari suferințe, omul trebuie aruncat în pustiu, condamnat la sine și lăsat să se vadă. De parcă lacrimile şi regretele ar învia pe cineva.
((Fragment Teatru în stomac, Scena 1, După fericire)”
― Simona Poclid, Teatru în stomac

“Ți-aș lăsa ceva, în afara blestematei mele iubiri. Ah, da. Toate inelele ce-mi venea să ți le cumpăr, când nu mai aveam nici bani de pâine și nici pentru speranță.
(Fragment Teatru în stomac, Scena 22, Adio)”
― Simona Poclid, Teatru în stomac

“Să-mi cânte până mă întind peste apă, râzând, apoi să mă cheme la ea. Să mă fac om și să-i vin doar ei. Să-i cad pe trup și pe inimă precum cea mai bună haină. Ei să-i fie cald și să râdă.
(Fragment Teatru în stomac, Scena 21, Plămân plămădit cu os)”
― Simona Poclid, Teatru în stomac

“În viață te mai și pierzi. Să te pierzi și a doua oară, când nu vrei să vezi și să te îndrepți, e un păcat.
(Fragment Teatru în stomac, Scena 8, Ține-mă)”
― Simona Poclid, Teatru în stomac

“Ştii tu cât dor iubirile neîmplinite? Ştii cum te macină
absenţa? Ştii să trăieşti fără suflet? Poţi să te târăşti
pe urmele ei olog? Poţi să vezi cu ochii ei? Poţi să strigi
adevărul de pe buzele pe care ai vrea să le săruţi? Ştii să
mori în pieptul ei şi să nu mai vrei vreodată să vezi lumina
zilei? (Se îneacă, tuşeşte, sângele îi năvăleşte în obraji şi-n
ochi. Se ridică în picioare). Vei putea să o aştepţi, deşi nu
îţi aparţine? Să o râvneşti cu ură, să poţi să o vezi în alte
braţe şi totuşi să o iubeşti? Vei putea să o vezi mândră,
beată, strigând, bătrână, obosită, ştearsă, goală, suferind,
cu ochii mai puţin negri, cu sânii mai puţin rotunzi şi să-ţi
rămână tot strălucind? Vei putea să-i dai sângele tău?
(Fragment Teatru în stomac, Scena 4, A fi îndrăgostit)”
― Simona Poclid, Teatru în stomac

“Cu capul lipit de geam, bătrânul privește ploaia. Degetele îi sunt crăpate. Le freacă ușor de sticlă, urmărește obosit picurii și ar vrea să se sfârșească în crăpătura din lemn. Să se cuibărească acolo și iodul să-l macine așa cum iubirea i-a sfărâmat inima.
(Fragment Teatru în stomac, Scena 20, Căpătâiul inimii)”
― Simona Poclid, Teatru în stomac

“Ai iubit o groază de femei nestăpânit şi cu ură, dar nu mai poţi minţi. Te iubeai pe tine când ele îţi cădeau la picioare înnebunite de succesul tău, crezând că eşti un bărbat ilustru. Erai doar un flăcău învăţat, cu hainele lustruite şi mintea ascuţită.
(Fragment Teatru în stomac, Scena 2, Întovărășit de surâs și lacrimă)”
― Simona Poclid, Teatru în stomac

“Nimeni nu te opreşte să crezi ce vrei. Te poate forţa doar să nu spui ceea ce crezi. În minte nu îţi intră nimeni. Astfel, poţi, după pofta inimii dumitale, să crezi că viaţa şi însemnătatea ei stă în binele celorlalţi, de exemplu.
((Fragment Teatru în stomac, Scena 3, O zi de nebunie)”
― Simona Poclid, Teatru în stomac

“Aici, noi murim pe capete ca vitele. Nu se îngrijește nimeni de hoitul nostru. Tremurăm în fiecare zi de spaimă, să nu fim aleși. Nu am fost numit pentru sfârșit timp de zece ani și, într-un fel, am crezut că nu se va mai întâmpla. Am îmbătrânit aici și am văzut copii murind. Mă simțeam de-al sistemului. Nemuritor. Astăzi, însă, nemurirea mea s-a terminat.
(Fragment Teatru în stomac, Exordiu)”
― Simona Poclid, Teatru în stomac