Max Blecher > Quotes

“Există momente când eşti „mai puţin decât tine însuţi" şi mai puţin decât orice. Mai puţin decât un obiect pe care îl priveşti, mai puţin decât un scaun, decât o masă şi decât o bucată de lemn. Eşti dedesubtul lucrurilor, în subsolul realităţii, sub viaţa ta proprie şi sub ceea ce se întâmplă în jur... Eşti o formă mai efemeră şi mai destrămată decât a elementarei materii imobile. Ţi-ar trebui atunci un efort imens ca să înţelegi inerţia simplă a pietrelor şi zaci abolit, redus la „mai puţin decât tine însuţi" în imposibilitatea de a face acel efort.”
― Max Blecher, Inimi cicatrizate; Întâmplări în irealitatea imediată

“Când cineva a fost scos o dată din viată şi a avut timpul şi calmul necesar ca să-şi puie o singură întrebare esenţială cu privire la dânsa - una singură - rămâne otrăvit pentru totdeauna... Desigur, lumea continuă să existe, dar cineva a şters cu un burete de pe lucruri importanţa lor...”
― Max Blecher, Inimi cicatrizate; Întâmplări în irealitatea imediată

“Ce cantitate infinită de inutil calm conţinea în dimineaţa aceea oceanul, faţă de neliniştea şi de zbuciumul unui singur om...”
― Max Blecher, Inimi cicatrizate; Întâmplări în irealitatea imediată

“Există momente simple în realitate, clipe banale de singurătate, oriunde, pe stradă, când deodată aerul lumii se schimbă şi capătă brusc o nouă semnificaţie, mai grea şi mai obositoare.”
― Max Blecher, Inimi cicatrizate; Întâmplări în irealitatea imediată

“Toate zilele astea fără tine nu le-am trăit deloc.”
― Max Blecher, Scarred Hearts

“Vindecarea e tot atât de neîndurătoare ca şi boala...”
― Max Blecher, Inimi cicatrizate; Întâmplări în irealitatea imediată

“Vezi, inimile bolnavilor au primit în viaţă atâtea lovituri de cuţit, încât s-au transformat în ţesut cicatrizat... Insensibile la frig... la cald... şi la durere... Insensibile şi învineţite de duritate...”
― Max Blecher, Inimi cicatrizate; Întâmplări în irealitatea imediată

“Paradoxul consta în a exista şi totuşi în a nu fi "cu desăvârşire viu"...”
― Max Blecher

“I feel that one day an authentic new truth will emerge from all this, a truth warm and intimate, capable of summarizing me clearly, like a name, and striking an entirely new, unique note in me, and it will be the meaning of my life...”
― Max Blecher, Întâmplări în irealitatea imediată

“Ce pot face, în viaţa cotidiană? Ce lucru uimitor, extraordinar, poate ea conţine pentru mine? în fiecare zi mă voi spăla pe dinţi, voi mânca la prânz şi voi lua cafeaua cu lapte seara, indiferent dacă undeva se va fi întâmplat în timpul zilei o catastrofă de cale ferată, ori cineva în familie va fi murit. Tot mă voi spăla pe dinţi, tot voi sta la masă... tot eu voi fi. Înţelegi? Înţelegi ce animal îngrozitor de monoton voi deveni?”
― Max Blecher, Inimi cicatrizate; Întâmplări în irealitatea imediată

“Toată realitatea este la dispoziţia mea cu condiţia s-o aspir şi s-o expir în acelaşi moment, fără planuri şi fără iluzii”
― Max Blecher

“Inutilitatea umplu scobiturile lumii ca un lichid ce s-ar fi răspândit în toate direcțiile,iar cerul deasupra mea,cerul veșnic corect,absurd și nedefinit,capătă culoarea proprie a disperării.
În inutilitatea aceasta care mă înconjoară și sub cerul acesta pe veci blestemat umblu încă și azi.”
― Max Blecher, Întâmplări în irealitatea imediată

“În această simplă trecere a mea prin viață,dacă sensul și importanța clipelor îmi scapă,asta este poate și pentru motivul că în orice moment le "scap" și eu lor,evadându-mă într-o lume închisă,secretă și proprie în cea mai strictă intimitate.Poate chiar,așa cum cred,nu este nici o diferență între lumea exterioară și cea a imaginilor mentale.”
― Max Blecher

“Curaj, îmi spusei, dar mă oprii să rectific. Curaj? Numai oamenii timizi au nevoie de curaj pentru ca să facă ceva, cei normali, cei puternici n-au nici curaj, nici lașitate, ei deschid ușile simplu, așa...”
― Max Blecher, Întâmplări în irealitatea imediată

“Nu înțeleg nimic din ceea ce se petrece în jurul meu și continui să"cad" în viață printre întâmplări și decoruri,printre clipe și oameni,printre culori și muzici,tot mai vertiginos,secundă cu secundă,tot mai profund,fără sens,ca într-un puț cu pereții zugrăviți cu fapte și oameni,în care căderea mea nu este decât o simplă trecere și o simplă traiectorie în vid,constituind totuși ceea ce e bizar și fără justificare s-ar putea numi "a-mi trăi viața proprie...”
― Max Blecher, Vizuina luminată

“Simțeam mai profund și mai dureros că n-aveam nimic de făcut în această lume,nimic alta decât să hoinăresc prin parcuri,prin poiene prăfuite și arse de soare,pustii și sălbatice.Era o hoinăreală care într-un sfârșit îmi sfâșia inima.”
― Max Blecher, Întâmplări în irealitatea imediată

“Invidiam oamenii din jurul meu,închiși hermetic în tainele lor și izolați de tirania obiectelor..Ei trăiau prizioneri sub pardesiuri și paltoane dar nimic din afară nu-i putea teroriza și învinge,nimic nu pătrundea în minunatele lor închisori.Între mine și lume nu exista nici o despărțire.Tot ce mă înconjura mă invada din cap până în picioare,ca și cum pielea mea ar fi fost ciuruită.Atenția,foarte distrată de altfel,cu care priveam în jurul meu nu era un simplu act de voință.Lumea își prelungea în mine în mod natural toate tentaculele.”
― Max Blecher, Întâmplări în irealitatea imediată

“Vezi, îi spuse tatăl lui... aici toţi bolnavii duc o viaţă normală... Sunt complet îmbrăcaţi, se plimbă pe stradă... numai că stau întinşi... atâta tot... Ai să vezi şi pe alţii tot întinşi, conducând singuri trăsura...”
― Max Blecher, Inimi cicatrizate; Întâmplări în irealitatea imediată

“Mă zbat acum în realitate, țip, implor să fiu trezit, să fiu trezit în altă viață, în viața mea adevărată. Este cert că e plină zi, că știu unde mă aflu și că trăiesc, dar lipsește ceva în toate acestea, așa ca în grozavul meu coșmar.

Mă zbat, țip, mă frământ. Cine mă va trezi?

În jurul meu realitatea exactă mă trage tot mai jos, încercând să mă scufunde.

Cine mă va trezi?

Întotdeauna a fost așa, întotdeauna, întotdeauna.”
― Max Blecher, Întâmplări în irealitatea imediată

“Tot ce înconjoară viața omului e pentru viermi și gunoi exact ca și trupul lui și omul sfârșește în putoare cu tot cortegiul de obiecte fine din viața lui.
Totul era destinat corupției și putreziciunii,iată ce învățam pe câmpul de gunoaie,și învățătura m-a pătruns până în măduva oaselor,încât nu țin la nici un obiect și nici la trupul meu.Totul va putrezi pentru a fi absorbit apoi de întuneric,pentru todeauna.”
― Max Blecher, Vizuina luminată

“În golful acela, oceanul retrăgându-se, lăsa în urma lui mii de şanţuri pline de apă, adânc săpate în nisip.
Crepusculul le incendia cu roşeaţa lui şi atunci pe toată întinderea apăreau ca o reţea de sânge şi de foc. S-ar fi zis că în locul acela pîmântul ar fi fost jupuit, pentru a lăsa să se vadă circulaţia lui intimă, arterele arzătoare şi teribile prin care se scurgea în el aur şi purpură incendiată. Era o clipă de înspăimântătoare grandoare care tăia scurt respiraţia.
În fund, soarele scufundându-se încet, vărsa ultimele şuvoaie de sânge. Tot aerul se întuneca brusc ca o soluţie ce devine mai concentrată, iar în albastrul lui adânc, reţeaua străluctioare căpăta fineţea şi precizia unei construcţii de oţel, întinsă până departe ca un bizar şi enorm plan metalic.”
― Max Blecher, Inimi cicatrizate; Întâmplări în irealitatea imediată

“Blecher’s question “Who am I” leads to a world eroticized by inner chafing. Adventures in Immediate Irreality is a study in observation. And it takes the reader where one generally arrives when one looks at things impartially—to a place of calm and composed resignation.”
― Max Blecher, Adventures in immediate irreality

“Când e frumos afară,când e cald și soare,atunci lucrurile îmi apar grozav de inutile și de neînțeles.Ce poate face un om în mijlocul limpeziciunii decorului?Și chiar de ar face ceva.. e prea clar.. prea vizbil și ininteligibil.Misterul cel mai turburător e poate cel care ne apare în simpla evidență.Îmi plac mai bine zilele astea mohorâte și ploioase,când stai închircit în casă și ai o înțelegere de câine bătut.”
― Max Blecher

“tot ce e capabil sa se agite in corpul meu se agita,se zbate si se revolta mai puternic si mai elementar decat in viata cotidiana”
― Max Blecher, Întâmplări în irealitatea imediată

“Vedeam bine oamenii din jurul meu,vedeam bine inutilitatea și plictiseala cu care își consumau viața,fetele tinere în grădină râzând stupid,negustorii cu privirile șirete și plină de importanță;necesitatea actoricească a tatălui meu de a-și juca rolul de tată;oboseala cruntă a cerșetorilor adormiți în unghere murdare;toate acestea se confundau într-un aspect general și banal,ca și cum lumea,așa cum era,aștepta de mult în mine,construită în forma ei definitivă,și eu,în fiecare zi,nu făceam alta decât să-i verific conținutul învechit în mine.”
― Max Blecher

“Plaja însăşi era găurită, răscolită, scobită în şanţuri, tranşee şi castele... O imensă clamoare se ridica de pe întinderea ei, amestecată cu ţipetele disperate ale negustorilor de mingi şi bomboane. Din toate colţurile, din toate cabinele se revărsau într-o scurgere nestăvilită, pâraie de hârtii mototolite, râuri pline de ziare vechi, hârtii şi cutii goale, şi iar hârtii, un ocean de murdărie lângă oceanul cu valuri.”
― Max Blecher, Inimi cicatrizate; Întâmplări în irealitatea imediată

“În jurul abatjurului, roata de lumină stabili pe pluşul întins o arenă minusculă de circ, în înteriorul căreia florile colorate ale catifelei, executau stranii acrobaţii imobile...”
― Max Blecher, Inimi cicatrizate; Întâmplări în irealitatea imediată

“Teribila întrebare cine anume sunt trăiește în mine ca un corp în întregime nou,crescut în mine cu o piele și niște organe ce-mi sunt complet necunoscute.Rezolvarea ei este cerută de o luciditate mai profundă și mai esențială decât a creierului.Tot ce e capabil să se agite în corpul meu,se agită,se zbate și se revoltă mai puternic și mai elemantar decât în viața cotidiană.Totul imploră o soluție.”
― Max Blecher

“Ceea ce este extrem de conștient este amorf,și nu te face nici să suferi și nici să ai bucurii.Examinată de-aproape,o senzație își pierde și acuitatea și culoarea,astfel cum în luminile prea violente nu se mai poate distinge nimic bine definit.”
― Max Blecher

“Nu înțeleg nimic din ceea ce se petrece în jurul meu și continui "cad" în viață printre întâmplări și decoruri,printre clipe și oameni,printre culori și muzici,tot mai vertiginos,secundă cu secundă,tot mai profund,fără sens,ca într-un puț cu pereții zugrăviți cu fapte și oameni,în care căderea mea nu este decât o simplă trecere și o simplă traiectorie în vid,constituind totuși ceea ce e bizar și fără justificare s-ar putea numi "a-mi trăi viața proprie...”
― Max Blecher, Vizuina luminată