Marin Sorescu > Quotes

“Ar trebui să se pună un grătar la intrarea în orice suflet. Ca să nu se bage nimeni în el cu cuțitul.”
― Marin Sorescu, Iona

“Dacă aș avea mijloace, n-aș face nimic altceva decât o bancă de lemn în mijlocul mării. Construcție grandioasă de stejar geluit, să respire pe ea, în timpul furtunii, pescărușii mai lași. E destul de istovitor să tot împingi din spate valul, dându-i oarecare nebunie; vântul, el, mai degrabă, s-ar putea așeza acolo din când în când. Și să zică așa, gândindu-se la mine: ”N-a făcut nimic bun în viața lui decât această bancă de lemn, punându-i de jur împrejur marea.” M-am gândit bine, lucrul acesta l-aș face cu dragă inimă. Ar fi ca un locaș de stat cu capul în mâini în mijlocul sufletului.”
― Marin Sorescu, Iona

“Un sfert de viaţă îl pierdem făcând legături. Tot felul de legături între idei, între fluturi, între lucruri şi praf. Totul curge aşa de repede, şi noi tot mai facem legături între subiect şi predicat. Trebuie să-i dăm drum vieţii, aşa cum ne vine exact, să nu mai încercăm să facem legături care nu ţin. De când spun cuvinte fără şir, simt că-mi recuperez ani frumoşi din viaţă.”
― Marin Sorescu, Iona

“E strâmt aici, dar ai unde să-ți pierzi minţile.”
― Marin Sorescu, Iona

“Cu mine se petrece ceva. O viaţă de om.”
― Marin Sorescu

“Mamă, [...] mai naşte-mă o dată! Prima viaţă nu prea mi-a ieşit. Cui nu i se poate întâmpla să nu trăiască după pofta inimii? Dar poate a doua oară... [...] Tu nu te speria numai din atâta şi naşte-mă mereu.”
― Marin Sorescu, Iona

“Uneori uit unde mă aflu şi zâmbesc aşa, fără motiv. Câteodată sunt vesel. Vesel de tot. Pentru că uit de mine. Mă pierd pe undeva, în vreun loc depărtat, cum ai uita o carte pe fereastră.”
― Marin Sorescu

“Începe să fie târziu în mine. Uite, s-a făcut întuneric în mâna dreaptă și-n salcâmul din fața casei.”
― Marin Sorescu, Iona

“Am legat copacii la ochi
Cu-o basma verde
Şi le-am spus să mă găsească.
Şi copacii m-au găsit imediat
Cu un hohot de frunze.
Am legat păsările la ochi
Cu-o basma de nori
Şi le-am spus să mă găsească.
Şi păsările m-au găsit
Cu un cântec.
Am legat tristeţea la ochi
Cu un zâmbet,
Şi tristeţea m-a găsit a doua zi
Într-o iubire.
Am legat soarele la ochi
Cu nopţile mele
Şi i-am spus să mă găsească.
Eşti acolo, a zis soarele,
După timpul acela,
Nu te mai ascunde.
Nu te mai ascunde,
Mi-au zis toate lucrurile
Şi toate sentimentele
Pe care am încercat să le leg
La ochi.”
― Marin Sorescu

“De ce oamenii își pierd timpul cu lucruri care nu le folosesc după moarte?”
― Marin Sorescu, Iona

“Doctore, simt ceva mortal
Aici în regiunea fiinţei mele,
Mă dor toate organele,
Ziua mă doare soarele,
Iar noaptea luna şi stelele.

Mi s-a pus un junghi în norul de pe cer
Pe care până atunci nici nu-l observasem
Şi mă trezesc în fiecare dimineaţă
Cu o senzaţie de iarnă.

Degeaba am luat tot felul de medicamente,
Am urât şi am iubit, am învăţat să citesc
Şi chiar am citit nişte cărţi,
Am vorbit cu oamenii şi m-am gândit,
Am fost bun şi am fost frumos...

Toate acestea n-au avut nici un efect, doctore
Şi-am cheltuit pe ele o groază de ani.

Cred că m-am îmbolnăvit de moarte
Într-o zi
Când m-am născut.”
― Marin Sorescu, Poezii

“Ne scapă mereu câte ceva în viaţă, de aceea trebuie să ne naştem mereu.”
― Marin Sorescu, Iona

“E prea mică lumea. Întâlnim la fiecare pas numai umbre.”
― Marin Sorescu, Iona

“Dă-i societății aripi și le va arde pe rug.”
― Marin Sorescu

“Cum se numea drăcia aceea frumoasă şi minunată şi nenorocită şi caraghioasă, formată de ani, pe care am trăit-o eu?”
― Marin Sorescu, Iona

“Din păcate, e o singură lume, iar noi suntem doi...”
― Marin Sorescu

“O să înot pe burtă o zi, două, un an, până obosesc bine, apoi pe spate, apoi într-o dungă. Apoi într-un deget, apoi într-un fir de păr, apoi într-un fir de suflet, apoi într-o răsuflare, apoi într-un geamăt. Ies eu la mal.”
― Marin Sorescu

“E strâmt aici, dar ai unde să-ți pierzi mințile.”
― Marin Sorescu, Iona

“Lumea trebuie s-o pătrunzi cu mintea, nu să o baţi cu picioarele! Prostul poate să meargă şi-n cap, că tot nu-i intră nimic în el... Doar mărăcini...”
― Marin Sorescu, Vărul Shakespeare și alte piese: teatru

“Dacă nu există ferestre, ele trebuie inventate.”
― Marin Sorescu, Iona

“Scara la cer

Un fir de paianjen
Atârna de tavan.
Exact deasupra patului meu.

În fiecare zi observ
Cum se lasa tot mai jos.
Mi se trimite si
Scara la cer - zic,

Mi se arunca de sus.

Desi am slabit îngrozitor de mult
Sunt doar fantoma celui ce am fost
Ma gândesc ca trupul meu
Este totusi prea greu
Pentru scara asta delicata.

- Suflete, ia-o tu înainte.
Pâs! Pâs!”
― Marin Sorescu, Poezii

“Ţin locul unei pietre din pavaj,
Am ajuns aici
Printr-o regretabilă confuzie.

Au trecut peste mine
Maşini mici,
Autocamioane,
Tancuri
Şi tot felul de picioare.

Am simţit soarele până la osii,
Şi luna
Pe la miezul nopţii.

Norii mă apasă cu umbra lor,
De evenimente grele
Şi importante
Am făcut bătături.

Şi cu toate că-mi suport
Cu destul stoicism
Soarta mea de granit,
Câteodată mă pomenesc urlând :

Circulaţi numai pe partea carosabilă
A sufletului meu,
Barbarilor!”
― Marin Sorescu

“De ce trebuie să se culce toţi oamenii la sfârşitul vieţii ?”
― Marin Sorescu, Iona

“Rețin ideea cu paharul. Și dumneata ai fost un pahar în mâna mea. O cupă de șampanie, am spus ”noroc” vieții, dar n-am apucat să gust bine, că am și simțit amărăciunea.”
― Marin Sorescu

“Dincolo.
Femeia asta
Are pe cineva în baie.

Vorbeşte cu mine,
Mă iubeşte sincer,
Dar cineva se tot foieşte în sufletul ei,
Dincolo de mine.
Îi citesc în ochi,
În păr,
În linia vieţii din palmă
Că această casă n-are decât o singură intrare,
Că-mi ascunde pe cineva în baie.

Sau, mă rog, în casa vecină,
Sau într-o altă casă,
Undeva pe stradă,
Într-alt oraş, sau într-o pădure,
Ori pe fundul mării.

Cineva stă ascuns acolo,
Pândindu-mi gândurile,
Ascultând sentimentele mele eterne
Cu ochii pe ceas.”
― Marin Sorescu

“Trebuiau să poarte un nume

Eminescu n-a existat.

A existat numai o tara frumoasa
La o margine de mare
Unde valurile fac noduri albe.
Ca o barba nepieptanata de crai.
Si niste ape ca niste copaci curgatori
În care luna îsi avea cuibar rotit.

Si, mai ales, au existat niste oameni simpli
Pe care-i chema : Mircea cel Batrîn,
Stefan cel Mare,
Sau mai simplu : ciobani si plugari,
Carora le placea să spuna
Seara în jurul focului poezii -
"Miorita" si "Luceafarul" si "Scrisoarea a III-a".

Dar fiindca auzeau mereu
Latrînd la stîna lor cîinii,
Plecau să se bata cu tatarii
Si cu avarii si cu hunii si cu lesii
Si cu turcii.

În timpul care le ramînea liber
Între doua primejdii,
Acesti oameni faceau din fluierele lor
Jgheaburi
Pentru lacrimile pietrelor înduiosate,
De curgeau doinele la vale
Pe toti muntii Moldovei si ai Munteniei
Si ai Tarii Bîrsei si ai Tariii Vrancei
Si ai altor tari românesti.

Au mai existat si niste codri adînci
Si un tînar care vorbea cu ei,
Întrebîndu-i ce se tot leagana fără vînt ?

Acest tînar cu ochi mari,
Cît istoria noastra,
Trecea batut de gînduri
Din cartea cirilica în cartea vietii,
Tot numarînd plopii luminii, ai dreptatii,
ai iubirii,
Care îi ieseau mereu fără sot.

Au mai existat si niste tei,
Si cei doi îndragostiti
Care stiau să le troieneasca toata floarea
Într-un sarut.

Si niste pasari ori niste nouri
Care tot colindau pe deasupra lor
Ca lungi si miscatoare sesuri.

Si pentru ca toate acestea
Trebuiau să poarte un nume,
Un singur nume,
Li s-a spus
Eminescu.”
― Marin Sorescu, Poezii

“Sunt ca un dumnezeu care nu mai poate învia. I-au ieșit toate minunile, și venirea pe pământ, și viața, până și moartea - dar o dată ajuns aici, în mormânt, nu mai poate învia. Se dă cu capul de toți pereții, cheamă toate șiretlicurile minții și ale minunii, își face vânt în dumnezeire ca leul, la circ, în aureola lui de foc. Dar cade în mijlocul flăcărilor. De atâtea ori a sărit prin cerc, nici nu s-a gândit c-o să se poticnească tocmai la înviere!”
― Marin Sorescu, Iona

“Problema e dacă mai reușești sa ieși din ceva, odată ce te-ai născut.”
― Marin Sorescu, Thirst of the Salt Mountain

“Facerea primului om a fost semnul decăderii totale și absolute a cerului.”
― Marin Sorescu, Thirst of the Salt Mountain

“Na ca mi-a slabit vederea. Te rogi atata timp sa ti se arate Dumnezeu si cand ai ajuns langa El, nu-L mai vezi.”
― Marin Sorescu, Thirst of the Salt Mountain