James Meek > Quotes

“The many mysteries boil down to three. There is the kind that can be solved: who planted the bomb? Will the travellers reach their destination? What is Mother's childhood secret? There is the supernatural: dark metaphysical forces, never to be fully exposed, yet hinting of themselves in a way that suggests the author could reveal more if he chose, and might do, in his next book. And there are the insoluble mysteries: what lies beyond life, what beauty is for, why the innocent suffer and the guilty prosper, what goes on in the heads of other people, why life keeps fucking us over just when we're doing all right -- these are the mysteries the books dealing with them can't solve, and it is for this reason that the best of these books are the ones we keep rereading.”
― James Meek

“And you thought: they're used to it. But that was how those who suffered less always thought about those who suffered more, that they were used to it, that they no longer felt it as you did. Nobody ever got used to it. All they learned to do was to stop letting it show.”
― James Meek, The People's Act of Love

“Anna woke with the wonderful feeling bad sleepers have when they know they have slept well. As if they have stolen something and got away with it. At these times the memories of what led up to such deep sleep keep their distance for a few seconds and those few seconds are perhaps the only time the world can ever be said to show mercy.”
― James Meek, The People's Act of Love

“[...] one is often the last to know one’s own roof is on fire.”
― James Meek, To Calais, in Ordinary Time

“She loved herself, and her body’s resistance to all those poisons was the exact measure of how indestructibly young and beautiful she felt she was.”
― James Meek, The Heart Broke In

“People find different ways of keeping the ones they loved among the living, he said cautiously. Children. Memories. The names of things.”
― James Meek, The Heart Broke In

“ I wrote my first novel, McFarlane Boils The Sea, under the influence of Kelman and Proust, which is like drinking a cocktail of Bowmore and Châteauneuf du Pape.
(James Meek in interview with TMO)”
― James Meek

“What Dougie had actually said was You shouldn't get too up your own arse about being a dad. You get a wee man or a wee lassie to play with for a bit and the next thing you know there's this superfluous person knocking about who doesn't seem to know much about you, but it's all your fault.”
― James Meek, The Heart Broke In

“He'd shot and beaten people because he couldn't talk to them.Violence was the only language nobody could understand. There were no translators.”
― James Meek, The People's Act of Love

“I would say that fiction is something you write in spite of the research that you’ve done, not because the research you’ve done.”
― James Meek

“Era norocoasă că se afla acolo, pentru că el era singurul bărbat de pe pământ. Ceilalți erau doar figurine de lut cu încheieturi urâte şi găurele ca de ac în loc de ochi şi cu inimi de carne. El era singurul viu cu adevărat.”
― James Meek, The People's Act of Love

“Se îmbrățișară cu ochii închişi. Prefăcute, mâinile fiecăruia se plimbau pe spatele celuilalt, cu atât mai cuviincios cu cât se sărutau mai pătimaş. Erau aproape de violență, de dinți şi sânge, când auziră un glas strigând în depărtare şi Katia îl împinse şi rămaseră amândoi privindu-se, respirând adânc şi ursuz, ca nişte opiomani care şi-au risipit, ciorovăindu-se, porția de laudanum.”
― James Meek, The People's Act of Love

“How people admire the courage of the chevalier in the field, charging the enemy, when true courage is the knight who defies his friends.”
― James Meek, To Calais, in Ordinary Time

“His eyes had seen it all. He was 24 years old.”
― James Meek, The People's Act of Love

“Noi ne trăim viețile ca scrisul. Penița se mişcă pe hârtie în rânduri ordonate. Trecutul e scris şi poate fi citit, viitorul e alb şi penița trebuie să se oprească pe cuvântul care se scrie acum. Mohicanul trăieşte ca desenul. El desenează o tuşă după alta, dar tuşele se pot afla în orice parte a hârtiei. Când priveşti, tuşele arată disparate şi fără sens, dar cu ochii minții el vede întregul tablou, complet. Complet până la moartea lui. El nu face decât să umple spațiile goale.”
― James Meek, The People's Act of Love

“We're Englishmen. For us the road always goes home again.”
― James Meek, To Calais, In Ordinary Time

“To marry, to start a family, to accept all the children that come, and to help them in this insecure world, is the best that a man can do.”
― James Meek, The Heart Broke In

“El chamán preguntó: "¿Traes bebida, avaji?" Le dije que no. Avaji significa "demonio" en tungús, y demonios son todos aquellos que no son tungús. El chamán me preguntó si venía del Jardín Blanco y si allí tenían bebidas fuertes. Le dije que era peligroso ir, que la gente se estaba matando por hambre. El chamán dijo: "Lo he visto. Primero los débiles se comen a los viejos, luego los fuertes se comen a los débiles, y después los listos se comen a los fuertes.”
― James Meek, The People's Act of Love

“Părea oricum că fericirea n-are margini, iar chipul iubitului ei, membrele lui, respirația, ochii lui, cea mai uşoară mişcare a gurii lui sau o simplă clipire din ochi îi şopteau cu o bucurie însutită că universul le aparține, ca să se joace cu el, că lumea întreagă era ghemuită în ascultare şi în aşteptare, că timpul se oprise din cursul lui imprevizibil şi le netezea un loc unde să se iubească în voie, că istorie n-avea să mai fie până când Anna şi iubitul ei n-aveau să spună că totul trebuie luat de la început.”
― James Meek, The People's Act of Love

“„dacă viața ar fi fost o petrecere, atunci copiii erau petrecerea de după, iar singurul obstacol între tine și asta ar fi fost firea umană, paznicul veșnic de la intrarea într-un club.”
― James Meek

“And you, nobles, who are so much higher, all you have is dreams and clean fingernails and bitterness that the money you got of your fathers is never enough to cover the promises you got of your mothers.”
― James Meek, To Calais, In Ordinary Time

“Violența era singura limbă pe care n-o putea înțelege nimeni. Nu existau traducători. Şi el îmi vorbise mie mai îndelung şi mai dureros decât oricine.”
― James Meek, The People's Act of Love

“N-am fi lăsat nici o urmă. Noi eram istoria lunii. Eram istoria aerului și a apei. Ne așteptau gropi în gheață, aveam să fim de culoarea gheții și pe măsura gropilor. M-am gândit că dacă alergam până la sârmă și mă izbeam tare de ea n-aș fi simțit nimic, aș fi dormit tot astfel, vântul m-ar fi scuturat ca pe o ancoră în furtună și stofa hainei s-ar fi agățat de țepii sârmei ghimpate și, când mi-ar fi găsit trupul și l-ar fi coborât, n-ar fi reușit să culeagă de pe sârmă toate firele destrămate din haină, și sârma avea să cadă și să ruginească însă zdrențele ar fi rămas acolo, conturul meu, un semn că un bărbat a alergat cândva și s-a izbit de sârma ghimpată, și asta ar reprezenta un mic atom dintr-o lume viitoare, mai bună, amintirea unui bărbat alergând prin întuneric să-și întâmpine moartea, iar nu întinzându-se pe jos, în așteptarea zăpezii care să-l acopere.”
― James Meek, The People's Act of Love