Oliver Lustig > Quotes

“Oamenii - cei mai mulţi - mureau fără să-şi strige durerea. Neştiuţi de nimeni, nu voiau să deranjeze pe nimeni. Se stingeau în linişte. Poate se bucurau că au scăpat de suferinţe. Ori poate regretul era atât de mare încât îi copleşea.”
― Oliver Lustig, Limbajul morţii

“A muri era un lucru atât de firesc încât nici pe mine nu mai mă inpresiona moartea. Înainte avusesem o teamă de-a dreptul bolnăvicioasă ; tremuram numai când auzeam vorbindu-se despre ea. Consideram că moartea opreşte nu numai viaţa celui pe care l-a secerat, ci şi a celor apropiaţi de victimă. Nu-mi puteam închipui că celui ce i-a murit un frate, un părinte, un copil mai poate să râdă, să se bucure, să dorească să trăiască. Dar acolo, în câteva luni am văzut atâta moarte şi în atâtea ipostaze, încât îmi devenise o veche cunoştinţă, care pentru mine nu mai avea nimic misterios.”
― Oliver Lustig, Limbajul morţii

“Reuşisem din copilărie să mă obişnuiesc cu gândul că nu am aceleaşi drepturi cu cei de o seamă cu mine, că trebuie să-mi urmez drumul primid lovituri pe care nu le merit. Durerea ce mi-o provoca această stare de lucruri mi-o înăbuşeam în suflet, n-o arătam nimănui. Când ieşeam pe stradă eram egal cu ceilalţi. Acum, toţi mă arătau cu degetul, mă umileau cu privirile lor iscoditoare. Nici durerea din cel mai adânc unghdr al sufletului meu n-o mai puteam feri de a fi pângărită.”
― Oliver Lusting, Limbajul morţii

“Ea îmi scrie mereu, dar eu nu-i răspund. Nu i-am răspuns niciodată. Nu pot. Ultima dată m-a ameninţat : „Dacă nu-mi scrii, nu mai aştepta poşta'. Şi se va ţine de cuvînt. Ştiu, presimt. Dar nu pot ; mi-e imposibil să scriu o scrisoare de dragoste. Ei însă nu-i pot explica asta. Nu vreau să cunoască motivul. Şi nici nu m-ar înţelege. Nimeni nu mă poate înţelege. Mie însumi îmi vine greu să mă înţeleg, să-mi explic cum, odată cu scurgerea anilor, în loc să se şteargă, să-şi piardă conturul, imaginea halucinantă a scrisorilor de dragoste spînzurate devine tot mai vie ; le văd zbătîndu-se în vînt, paralizîndu-mi şi mîna şi gîndul şi sufletul ori de cîte ori m-aşez să-i scriu.”
― Oliver Lusting