Liviu Rebreanu > Quotes

“Şi a găsit-o printre miile de oameni indiferenţi. I-a zărit mai întâi ochii verzi cu luminile calde si moi. S-a cutremurat până în temeliile fiinţei lui, ca şi când i s-ar fi lămurit fulgerător toate misterele vieţii. Apoi li s-au încrucişat privirile şi din uimirea ei a înţeles că şi ea l-a recunoscut, deşi nu l-a mai văzut niciodată.”
― Liviu Rebreanu, Adam și Eva

“Cine vrea să explice totul prin cuvinte ajunge curând să nu poată explica nimic! Sufletul n-are nevoie de cuvinte pentru a înţelege.”
― Liviu Rebreanu, Adam și Eva

“Numai când e singur omul cu sufletul său, numai atunci există un echilibru între lumea lui cea mică dinăuntru şi restul universului; îndată ce intervine realitatea de-afară, omul devine o jucărie neputincioasă, fără voinţă adevărată, mergând încotro îl mână puteri şi hotărâri străine de fiinţa lui...”
― Liviu Rebreanu, Pădurea spânzuraţilor

“Bărbatul şi femeia se caută în vălmăşagul imens al vieţii omeneşti. Un bărbat din milioanele de bărbaţi doreşte pe o singură femeie din milioanele de femei. Unul singur şi una singură. Adam şi Eva.”
― Liviu Rebreanu, Adam și Eva

“Ea a renuntat la toate pentru el. Dar barbatii nu pot sa traiasca numai pentru iubire.”
― Liviu Rebreanu, Jar

“Își dădeau seama amândoi că sufletele lor se căutau de mult, poate de mii și mii de ani.”
― Liviu Rebreanu, Adam și Eva

“Daca asta n-a fost iubire, atunci ce-i iubirea?”
― Liviu Rebreanu, Ion

“Mi-ai otrăvit sângele şi nu mai pot trăi fără otrava ta.”
― Liviu Rebreanu, Jar

“Moartea e o ipoteza pana in momentul cand omul se pomeneste in bratele ei, fara nici o speranta de intoarcere.”
― Liviu Rebreanu, Adam și Eva

“Pluteau undele unui parfum, ca şi când urmele sufletului ei ar fi rămas să-l ispitească.”
― Liviu Rebreanu, Adam și Eva

“În clipele cele mai grele, tocmai atunci, omul e sortit să rămână singur. De-abia atunci i se lămurește că el constituie o lume separată, complicată, fără legături cu ceilalți oameni și restul lumii, decât doar materiale.”
― Liviu Rebreanu, Ciuleandra

“S-au privit întâi lung, citind fiecare în ochii celuilalt bucuria inimilor ce s-au regăsit după despărțiri de milioane de ani.”
― Liviu Rebreanu, Adam și Eva

“Fără ea, viața lui nu putea avea înțeles, nici aici, nici în altă lume.”
― Liviu Rebreanu, Adam și Eva

“Am citit undeva, excelenţă, zise Apostol cu glasul de adineauri, că inima omului, în primele săptămâni ale vieţii embrionare, se află nu în piept, ci în cap, în mijlocul creierilor, şi că de-abia pe urmă coboară mai jos, despărţindu-se de creier pentru totdeauna... Ce minunat ar fi, excelenţă, dacă inima şi creierul ar fi rămas împreună, îngemănate, să nu facă niciodată inima ce nu vrea creierul şi mai cu seamă creierul să nu facă ce sfâşie inima!”
― Liviu Rebreanu, Pădurea spânzuraţilor

“Vei pricepe multe lucruri nevăzute, căci viaţa şi lumea sunt pline de taine grele. Să năzuieşti mereu a dobândi stima oamenilor, şi mai ales pe a ta însuţi. De aceea sufletul tău să fie totdeauna la fel cu gândul, gândul cu vorba şi vorba cu fapta, căci numai astfel vei obţine un echilibru statornic între lumea ta şi lumea din afară! Ca bărbat, să-ţi faci datoria şi să nu uiţi niciodată că eşti român!...”
― Liviu Rebreanu, Pădurea spânzuraţilor

“Iubirea trăieşte veşnic, fără început şi fără sfârşit... Prin iubire cunoşti pe Dumnezeu şi te înalţi până la ceruri...”
― Liviu Rebreanu, Pădurea spânzuraţilor

“Între două lumi, sufletul gol se scufundă în nesfârșitul singurătății...”
― Liviu Rebreanu, Adam și Eva

“Inima omului dezleagă ușor toate tainele. Inima e cheia înțelepciunii.”
― Liviu Rebreanu, Adam și Eva

“Actul sexual fără substratul pasiunii copleşitoare este o terfelire şi trupească şi sufletească de care trebuie să te ruşinezi în faţa oamenilor şi, mai ales a conştiinţei tale.”
― Liviu Rebreanu, Jar

“Dumnezeul iubirii a ucis mai multi oameni decat toti ceilalti zei impreuna !”
― Liviu Rebreanu, Pădurea spânzuraţilor

“Acuma îşi dă seama că iubirea adevărată, adâncă, mântuitoare n-a cunoscut-o, ci numai ura, sub diverse forme... I s-a părut că-i sunt dragi toţi cei de un neam cu dânsul şi, îndată ce n-a găsit în inimile lor ura lui, dragostea s-a împrăştiat ca pulberea în adierea vântului... Iubirea adevărată nu moare niciodată în sufletul omului, ba îl însoţeşte şi dincolo, până în sânul nemărginirii... Dar iubirea nu poate prinde rădăcină în inima mânjită de ură, şi în el ura trăia mereu, ca un cui ruginit, uitat în carne vie...”
― Liviu Rebreanu, Pădurea spânzuraţilor

“Inceputul si sfarsitul e Dumnezeu, fiindca habar n-avem de unde venim si unde mergem si, prin urmare, inlocium intunericul cu un cuvant mare si gol...”
― Liviu Rebreanu, Pădurea spânzuraţilor

“Fiecare moarte materială pecetluiește regretul zădărniciei. În ochii muribundului, în lumina ultimei clipe, tremură durerea neputincioasă a sufletului. A trăit în zadar.”
― Liviu Rebreanu, Adam și Eva

“Ce bine ar fi dacă viața s-ar potrivi cu visurile,dacă omul ar putea trăi din visuri!”
― Liviu Rebreanu, Ion

“Se simtea despartita de oameni si de lume, izolata intr-o carapace unde sufletul ei se zvarcolea inutil.Constata pentru intaia oara ca, in realitate, omul ca si toate vietatile pamantului, a fost condamnat sa traiasca singur, fiindca existenta nu e posibila decat in singuratate individuala.”
― Liviu Rebreanu , Jar

“Ochii ei insa fascinau prin culoarea lor albastra cu reflexii violete, adumbriti de gene blonde ca intr-un cuib de aur. In privirile lor scapara curiozitatea inteligenta, un etern semn de intrebare, si, mai ales in momentele de uitare de sine, o palpaire stranie, o melancolie tulburatoare ca un avertisment ascuns.”
― Liviu Rebreanu, Jar

“Au fost un singur suflet in doi oameni.”
― Liviu Rebreanu, Adam și Eva

“Patima din glasul lui Ion îl infiora pe Titu. Îndîrjirea, egoismul și cruzimea cu care omul acesta a urmărit o țintă, fără să se uite în dreapta și în stânga, îl infricoșau, dar îl și mișcau. Se gândi la șovăielile lui din vremea aceasta, la zig-zagurile neputincioase, la alergările lui după țeluri de-abia întrezărite și se simți mic în fața țăranului care a mers drept înainte, trecând nepăsător peste toate piedicile, luptând neobosit, împins de o patimă mare. El se frământă cu dorințe nelămurite, făurește planuri peste puterile lui, trăiește cu visuri fermecate, și alături de dânsul viața înaintează vijelios. Un simțământ de slăbiciune îi strânse inima.”
― Liviu Rebreanu, Ion

“Apoi toate gândurile îi pieriră și sufletul rămase gol în fața ei. Numai pe ea o mai vedea, parcă ar fi dispărut lumea întreagă.”
― Liviu Rebreanu, Adam și Eva

“Numai cel ce-și poate păstra visurile în ciuda cruzimilor vieții,numai acela nu va pierde încrederea niciodată...”
― Liviu Rebreanu, Ion