Ion Grecea

“Îmi priveam, de acum, viaţa înainte, închipuindu-mi drmul cu şuişuri şi coborâşuri, pe creste pline de soare, dar şi prin văi învăluite de ceaţă, urcând totuşi spre înălţimea unui ideal către a cărui împlinire tindeam şi care nu avea să mă părăsească niciodată. Credinţa asta, te asigur, mi-a dat aripi.Mi-a dat posibilitatea nesperată să zbor, să mă înalţ, să scrutez imensitatea cerului, oceanul luminii albe şi pure, asemuindu-l unui ecran pe care mi-am închipuit că văd secvenţe din filmul destinului meu. Şi trebuie să spun că febra unor nelinişti nu m-a ocrotit, dimpotrivă, m-a stăpânit cu tenacitate şi accentuală insistenţă. Dar tocmai neprevăzutul m-a îndârjit şi mi-a insuflat puterea de care aveam atâta nevoie ca să înving, să cuceresc înălţimile visate, să mă autodefinesc ca personalitate în lumea ce mă înconjura.”
― Ion Grecea

“— Suntem cu toţii aici o familie, spusese el la o primă adunare a militarilor din pichet. Dacă nu ne stimăm şi nu ne respectăm, dacă nu ne ajutăm şi nu ne înţelegem unul altuia greutăţile, necazurile, ca şi bucuriile şi succesele, colectivul acesta nu se poate numi unit...”
― Ion Grecea, Moartea Lebedei