Ion Barbu

“Poème de Ion Barbu, « adapté » en français par Guillevic, suivi de l’original :

Humanisation

De glace, ton château que j’ai connu, Pensée ;
Sous tes tristes arcades j’ai longtemps erré,
Avide de reflets nouveaux, mais pas un seul,
Dans ces vitraux éteints que tu caches, ne parle ;
Ensuite j’ai quitté ta polaire grandeur
Et vers le sud, sa chaude terre, j’ai marché
Et sous un bouquet d’arbres, vers le soir,
Mon sentier, que surprit une ombre, s’arrêta.

Et c’est dans ce bosquet sauvage, au crépuscule,
Que je te vis sous des figures inconnues,
Comme tu n’étais pas dans ce bourg froid, là-bas,
Musique de la forme en son vol, Eurythmie.

Sous les arbres en fleurs, sous mon œil étonné,
Résorbée dans les sons, les lignes, les couleurs,
Te voici dans les choses, comme, dans le mythe,
Le divin s’épancha dans la précaire argile.
Oh ! que toute mon âme aurait alors voulu
Se dilater avec le cercle de tes ondes,
Fendre avec lui l’espace et, large, centuplée,
Sentir comme elle vibre en d’innombrables mondes !

Et dans le soir venu regardant vers le Nord,
À l’heure de la pénombre à l’horizon décroît,
Où le soir fait durer un accord somnolent,
J’ai cru voir que fondait le dôme fait de glace.

*

Umanizare

Castelul tău de ghiață l-am cunoscut, Gândire:
Sub tristele-i arcade mult timp am rătăcit
De noi răsfringeri dornic, dar nicio oglindire,
În stinsele cristale ce-ascunzi, nu mi-a vorbit;
Am părăsit în urmă grandoarea ta polară
Și-am mers, și-am mers spre caldul pământ de miazăzi,
Și sub un pâlc de arbori stufoși, în fapt de seară,
Cărarea mea, surprinsă de umbră, se opri.

Sub acel pâlc de arbori sălbateci, în amurg
Mi-ai apărut - sub chipuri necunoscute mie,
Cum nu erai acolo, în frigurosul burg,
Tu, muzică a formei în zbor, Euritmie!
Sub înfloriții arbori, sub ochiul meu uimit,
Te-ai resorbit în sunet, în linie, culoare,
Te-ai revărsat în lucruri, cum în eternul mit
Se revărsa divinul în luturi pieritoare.
O, cum întregul suflet, al meu, ar fi voit
Cu cercul undei tale prelungi să se dilate,
Să spintece văzduhul și - larg și înmiit -
Să simtă că vibrează în lumi nenumărate...

Și-n acel fapt de seară, uitindu-mă spre Nord,
În ceasul când penumbra la orizont descrește
Iar seara întârzie un somnolent acord,
Mi s-a părut că domul de ghiață se topește.

Sburătorul, 12 iunie 1920”
― Ion Barbu