Petru Creţia
|
Luminile şi umbrele sufletului
—
published
1995
—
9 editions
|
|
|
Cinci cărţi din Biblie în traducerea lui Petru Creţia
—
published
1995
—
3 editions
|
|
|
Norii
—
published
1979
—
4 editions
|
|
|
Ahile sau Despre forma absolută a prieteniei. Ariel sau Despre forma pură a libertății
—
published
1997
—
2 editions
|
|
|
Oglinzile
—
published
1993
—
4 editions
|
|
|
111 cele mai frumoase poezii
—
published
2014
|
|
|
Cinci cărți din Biblie traduse și comentate de Petru Creția
—
published
1995
|
|
|
Cartea lui Iov. Ecleziastul. Cartea lui Iona. Cartea lui Ruth. Cantarea cantarilor
—
published
1995
|
|
|
Testamentul unui eminescolog
—
published
1998
|
|
|
Studii filozofice
—
published
2004
|
|
“Orice falsă conştiinţă se constituie,progresiv,pe o rea conştiinţă de sine refulată.Unii sucombă sentimentului că sunt nimica şi nimeni,că tot ce fac şi ar putea să facă le trădează nimicnicia.Alţii se împacă cu ei înşişi,aşa cum sunt.Alţii îşi fabrică,în bezna şi singurătatea sinelui,o conştiinţă falsă şi trăiesc aşa,ca într-o nebunie ambulatorie,când mai benignă,când mai damnată.Şi mai periculoasă decât orice falsificare deliberată şi decât orice ipocrizie.Falsa conştiinţă ne obligă,fără să ne dăm seama,să jucăm un rol,mai mult,să înscenăm o dramă pentru acest rol şi să o populăm cu crezuri şi cu lupte false,cu apoteoze şi cu dezastre fictive.”
― Luminile şi umbrele sufletului
― Luminile şi umbrele sufletului
“Pe de altă parte, câtă suferinţă în noi şi în alţii când ne lăsăm sufletul năpădit de buruienişul unor pasiuni inferioare şi pernicioase! Câte vieţi nu-şi mai găsesc odihna pradă unor gelozii mistuitoare şi fără temei, unor josnice invidii, unor susceptibilităţi neverosimile! Cui slujeşte să ai un suflet veşnic neîncrezător, să alegi doar răul din orice, să trăieşti doar în zavistie şi ură? Şi câţi oameni nu şi-au irosit puterile lor adevărate de dragul unor ambiţii pentru care nu erau făcuţi? Şi apoi cât chin în jurul celor care cred că voinţa lor este lege şi că dreptate pot avea numai ei şi care, în numele aceste amăgiri, îi asupresc, îi umilesc şi îi ţin vinovaţi pe toţi ceilalţi. Sau în jurul câte unei îndărătnicii obtuze care se dă drept dârzenie şi consecvenţă. Şi ce să mai spunem de mizeriile pe care, în numele chibzuinţei, le produce meschinăria, zgârcenia sordidă care ne face mai săraci decât suntem şi mult mai urâţi. Şi mai există o meteahnă dezastruoasă, care ţine de proasta rânduială a vieţii, de neatenţie, de neglijenţă şi de delăsare şi duce la neajunsuri atât de uşor evitabile. Pentru a nu mai vorbi de naturile structural anxioase, de obicei nereflexive şi incapabile să înveţe din experienţă, a căror viaţă este un lung supliciu, pentru ei şi pentru cei din jur. Ei sunt adevăraţii protagonişti şi martiri ai suferinţei zadarnice.
Nu e păcat de toate acestea şi, în lipsa lor, oare n-am fi cu mult mai fericiţi? Triste zădărnicii care ne macină vieţile şi ne răpesc bucuria de a trăi. Nu numai mintea, ci şi sufletul se poate cultiva, când ai înclinare către cultura sufletului, şi mai ales când te gândeşti, măcar din când în când, că poate greşeşti, că poate se află sub cer lucruri la care filozofia ta nu visează, că poate ar fi bine să te schimbi, să ieşi din inerţia şi din cercul orb al sinelui. Prea multe sunt suferinţele care nu depind de noi ca să nu merite să încercăm să le alungăm pe cele, atât de zadarnice, care îşi au obârşia în greşita aşezare a sufletului nostru.”
― Luminile şi umbrele sufletului
Nu e păcat de toate acestea şi, în lipsa lor, oare n-am fi cu mult mai fericiţi? Triste zădărnicii care ne macină vieţile şi ne răpesc bucuria de a trăi. Nu numai mintea, ci şi sufletul se poate cultiva, când ai înclinare către cultura sufletului, şi mai ales când te gândeşti, măcar din când în când, că poate greşeşti, că poate se află sub cer lucruri la care filozofia ta nu visează, că poate ar fi bine să te schimbi, să ieşi din inerţia şi din cercul orb al sinelui. Prea multe sunt suferinţele care nu depind de noi ca să nu merite să încercăm să le alungăm pe cele, atât de zadarnice, care îşi au obârşia în greşita aşezare a sufletului nostru.”
― Luminile şi umbrele sufletului
“Pe de altă parte, cinstea ne cere să nu ne arătăm drept ceea ce nu suntem, adică să nu fim făţarnici sau duplicitari, unul în taină şi altul făţiş, unul acasă şi altul în public, unul faţă de cei puternici şi altul faţă de cei slabi, deci să nu înfăţişăm despre noi o imagine falsă. E drept că lucrul acesta cere multă cunoaştere de sine, iar lumea e plină de impostori inconştienţi de impostura lor, pradă unei convenabile ignoranţe de sine, oameni care, fără să-şi dea seama, duc o existenţă imaginară, pentru că, tot inconştient, le este mai bine aşa. Iar dacă le spui adevărul, indignarea lor n-are margini. Omul cinstit nu minte nici despre viitor, cu alte cuvinte nu spune că va face un anume lucru, pentru ca apoi să nu-l facă. Îşi ţine întotdeauna cuvântul. Dar mulţi, Doamne, cât de mulţi, nu şi-l ţin, şi nu neapărat dintr-un calcul rece, ci din uşurătate, din euforia de o clipă de a se arăta săritori şi generoşi. Ca să uite apoi. O specie gravă a nerespectării cuvântului dat este trădarea, care tot necinste este, pentru că afirmă solemn o fidelitate care, după aceea, în funcţie de vreun folos mai mare, este brutal dezminţită. Omul cinstit nu înşală pe nimeni, nu umblă cu tertipuri şi cu vicleşuguri, nu măsluieşte şi nu răstălmăceşte. Şi nici nu fură, în nici unul dintre nenumăratele feluri în care se fură în lume, de la cântar până la codru. El nu vrea să aibă decât ce este al lui şi a dobândit pe drept. Şi de aceea nu încalcă drepturile nimănui, dă fiecăruia ce este al său, îşi onorează până şi duşmanii pentru ce este de onorat la ei. Şi, cum fiecare are dreptul la o zonă inviolabilă, omul cinstit nu citeşte scrisorile care nu-i sunt adresate, nu ascultă pe la uşi şi nu iscodeşte. În sfârşit, el îşi face întotdeauna datoria, cu grijă şi până la capăt. Şi şi-o face nu numai pentru a nu înşela, respectându-şi o obligaţie şi o făgăduinţă, o face cu dăruire şi cu bucurie, ca pentru sine. Omul cinstit este întotdeauna un meşteşugar cinstit, de la dulgher până la cercetătorul adevărului. Din punct de vedere pragmatic, cinstea are neajunsurile ei: multe pierzi datorită ei şi destul de puţine câştigi. De aici, nobleţea ei esenţială, în care intră, ca hotărâtor, meritul de a nu-ţi face un merit din cinstea ta, de a nu te bate cu pumnii în piept, de a nu căuta cinstire pentru că eşti cinstit şi nici vreo altă răsplată decât împăcarea cu tine însuţi şi pilda cea bună. Plicticos ca o predică, nu? În schimb, iată, dac-am înşira tot ce nu face şi nu este omul cinstit, am cădea peste portretul mincinosului, al măsluitorului, al iscoadei, al defăimătorului, al fariseului, al tâlharului şi al vânzătorului de frate. Şi le-am găsi vrednice de interes şi pline de culoare. Aşa suntem făcuţi, Dumnezeu să ne ierte.”
― Luminile şi umbrele sufletului
― Luminile şi umbrele sufletului
Is this you? Let us know. If not, help out and invite Petru to Goodreads.







