Discover new books on Goodreads
See if your friends have read any of Valerio Albisetti's books
Valerio Albisetti
|
Amore. Come stare insieme tutta la vita
—
published
1992
—
2 editions
|
|
|
Kad būtume laimingi: psichoterapija visiems
by
—
published
1991
—
2 editions
|
|
|
Būti draugais ar turėti draugų? Būdas pažinti save ir kitus.
by
—
published
1997
—
2 editions
|
|
|
Santuokinės meilės terapija
—
published
2008
|
|
|
Juoktis širdimi. Paprastas būdas gyventi ramiau
|
|
|
Sielos svajonės. Įgyvendinti savo siekius.
|
|
|
Laisvi mylėti
by
—
published
2012
|
|
|
Felici nonostante tutto
|
|
|
Być przyjacielem czy mieć przyjaciela? : sposób na poznanie siebie samego i innych
by |
|
|
Сміятися від усього серця
by
—
published
2012
|
|
“Nedezvoltarea capacităţii de deschidere
Cei mai mulţi dintre oameni vorbesc, dar nu comunică, în realitate, nu se deschid către ceilalţi. Vorbesc din interes, pentru a se elibera, pentru a se face remarcaţi, pentru a-şi aduce laude, pentru a domina, pentru a controla. Vorbesc din plictiseală, din obişnuinţă sau pentru că aşa fac toţi.
Aproape niciodată nu vorbesc din iubire.
Niciodată pentru a se încredinţa despuiaţi şi dezarmaţi în mâinile celuilalt.
Dimpotrivă, a se deschide înseamnă, de cele mai multe ori, slăbiciune, ingenuitate. A se deschide nu e la modă. A devenit un tabu. în decurs de câteva decenii s-au schimbat barierele, tabuurile, interdicţiile. De mult, marele tabu era sexul. Astăzi toţi fac sex, cea mai înaltă şi cea mai intimă formă de comunicare, după părerea mea, şi nici măcar nu se cunosc. Nu comunică. Sau, mai bine zis, este folosit sexul, spaţiul prin excelenţă destinat comunicării, tocmai pentru a nu comunica.
Lumea se teme de iubire.
în iubire trebuie să te dezvălui.
Să te deschizi.
în totalitate.
Dar aceasta produce teamă. Provoacă angoasă, ba chiar de-a dreptul teroare.
Iubirea şi adevărata prietenie ne cer să ne lăsăm dezarmaţi, implică posibilitatea de a fi răniţi, luaţi în râs, ucişi în propriul Eu.
De multe ori se trăieşte în mod distorsionat, deformat. Se observă doar ceea ce se doreşte: propriile fantasme, propria negativitate, nu realitatea adevărată, a noastră şi a celorlalţi. Atunci când lucrurile merg bine, ne credem îndrăgostiţi, dar nu iubim; ne credem prieteni, dar nu ştim ce este prietenia. Credem că suntem în relaţie cu ceilalţi, dar, de fapt, rămânem singuri şi închişi în noi înşine. Nu intrăm niciodată înăuntrul celuilalt, până la esenţa sa. Celălalt este obiectivat, poate este urât, venerat, dispreţuit, exaltat, dar aproape niciodată nu se intră în dinamicele psihice profunde care îl însufleţesc.
S-a pierdut capacitatea de a deveni una cu celălalt.
Nu se mai reuşeşte să se privească lumea cu ochii celuilalt.
Se vede doar, şi în mod exclusiv, cu propria privire.
Nu se mai suferă împreună.
S-a uitat limbajul slăbiciunii, al simpatiei.
Al omeniei.
Şi aceasta falsifică totul.
în mod iremediabil.”
―
Cei mai mulţi dintre oameni vorbesc, dar nu comunică, în realitate, nu se deschid către ceilalţi. Vorbesc din interes, pentru a se elibera, pentru a se face remarcaţi, pentru a-şi aduce laude, pentru a domina, pentru a controla. Vorbesc din plictiseală, din obişnuinţă sau pentru că aşa fac toţi.
Aproape niciodată nu vorbesc din iubire.
Niciodată pentru a se încredinţa despuiaţi şi dezarmaţi în mâinile celuilalt.
Dimpotrivă, a se deschide înseamnă, de cele mai multe ori, slăbiciune, ingenuitate. A se deschide nu e la modă. A devenit un tabu. în decurs de câteva decenii s-au schimbat barierele, tabuurile, interdicţiile. De mult, marele tabu era sexul. Astăzi toţi fac sex, cea mai înaltă şi cea mai intimă formă de comunicare, după părerea mea, şi nici măcar nu se cunosc. Nu comunică. Sau, mai bine zis, este folosit sexul, spaţiul prin excelenţă destinat comunicării, tocmai pentru a nu comunica.
Lumea se teme de iubire.
în iubire trebuie să te dezvălui.
Să te deschizi.
în totalitate.
Dar aceasta produce teamă. Provoacă angoasă, ba chiar de-a dreptul teroare.
Iubirea şi adevărata prietenie ne cer să ne lăsăm dezarmaţi, implică posibilitatea de a fi răniţi, luaţi în râs, ucişi în propriul Eu.
De multe ori se trăieşte în mod distorsionat, deformat. Se observă doar ceea ce se doreşte: propriile fantasme, propria negativitate, nu realitatea adevărată, a noastră şi a celorlalţi. Atunci când lucrurile merg bine, ne credem îndrăgostiţi, dar nu iubim; ne credem prieteni, dar nu ştim ce este prietenia. Credem că suntem în relaţie cu ceilalţi, dar, de fapt, rămânem singuri şi închişi în noi înşine. Nu intrăm niciodată înăuntrul celuilalt, până la esenţa sa. Celălalt este obiectivat, poate este urât, venerat, dispreţuit, exaltat, dar aproape niciodată nu se intră în dinamicele psihice profunde care îl însufleţesc.
S-a pierdut capacitatea de a deveni una cu celălalt.
Nu se mai reuşeşte să se privească lumea cu ochii celuilalt.
Se vede doar, şi în mod exclusiv, cu propria privire.
Nu se mai suferă împreună.
S-a uitat limbajul slăbiciunii, al simpatiei.
Al omeniei.
Şi aceasta falsifică totul.
în mod iremediabil.”
―
“Когда мы действительно любим, любимый человек живёт в нас.”
― Amore. Come stare insieme tutta la vita
― Amore. Come stare insieme tutta la vita
“Все так заняты удовлетворением собственных невротических наклонностей, что ни у кого нет времени жить.”
― Amore. Come stare insieme tutta la vita
― Amore. Come stare insieme tutta la vita
Is this you? Let us know. If not, help out and invite Valerio to Goodreads.


