Olea > Olea's Quotes

“Every man’s death is a standing in for every other. And since death comes to all there is no way to abate the fear of it except to love that man who stands for us. We are not waiting for his history to be written. He passed here long ago. That man who is all men and who stands in the dock for us until our own time come and we must stand for him. Do you love him, that man? Will you honor the path he has taken? Will you listen to his tale?”
― Cormac McCarthy, Cities of the Plain

“Timpul nu stirbeste prieteniile adevarate, si nici departarea.”
― Tennessee Williams, Memoirs

“Cand pierd increderea in cineva pana atunci apropiat, el se transforma, brusc, la fel ca in basme, in cel mai strain dintre straini: nu ma mai intereseaza sa-l inteleg. Prietenia este o stare magica si incontrolabila, la fel ca iubirea. Iti daruiesti fiinta interioara celuilalt si pe urma, brusc, incerci sa te recuperezi, dar o parte din tine va ramane, din pacate sau din fericire, mereu acolo, prizoniera trecutului comun.”
― Gabriela Adameșteanu, Anii romantici

“...sentimentul ca viata era un cosmar fara sens si ca nimeni nu observa si nici nu se sinchisea de ceea ce se petrecea in jur imi era foarte familiar... Tot asa m-am simtit si eu dupa ce am impuscat o batrana in Vietnam... Acest episod m-a facut sa regret ca sunt in viata, m-a facut sa invidiez pietrele. As fi vrut mai degraba sa fiu doar o piatra integrata Ordinii Naturale.”
― Kurt Vonnegut, Galápagos

“Trenul cu lapte nu mai opreste aici.”
― Tennessee Williams, Memoriile unui bătrân crocodil

“Exista un soi de oameni care ... se gindesc atit de mult la lumea cealalta, incit n-ajung niciodata sa invete cum sa traiasca in lumea asta.”
― Harper Lee, To Kill a Mockingbird

“Caut ... insingurare. Este un timp pentru comunicare, si este un timp pentru insingurare. Am cunoscut mult timp lumea si am adunat in mine atatea, incat de-acum o pot cunoaste inlauntrul meu.”
― Evgheni Vodolazkin, Laurus

“Tribunalul reprezinta tinutul... in aceeasi masura ca si ceaiurile misionarilor.”
― Harper Lee, On Lee's To Kill a Mockingbird

“L'amour chez l'homme n'est rien d'autre que la reconnaissance pour le plaisir donné.”
― Michel Houellebecq, Soumission

“...une conversation entre hommes, cette chose curieuse qui semble toujours hésiter entre la pédérastie et le duel”
― Michel Houellebecq, Soumission

“Imi aduc aminte cind s-a pensionat tata si mama i-a spus: “Am zis ca la bine si la rau, dar n-am zis nimic despre prinz".”
― Cormac McCarthy, No Country for Old Men

“Sugestiile de calatorie neobisnuite sint lectii de dans pe care ni le da Dumnezeu.”
― Kurt Vonnegut, Cat’s Cradle

“- Cum suna chestia aia...? Cu adevarul si dreptatea?
- Ne dedicam trup si suflet in fiecare zi. Ceva de genul asta.
- Eu cred ca o sa-ncep de-acum sa ma dedic de doua ori pe zi. Si as putea ajunge si la trei, pina se termina. Ne vedem miine dimineata.”
― Cormac McCarthy, No Country for Old Men

“Cind a devenit limpede ca nici o reforma administrativa sau economica nu poate schimba starea mizera a populatiei, religia a devenit singurul instrument al sperantei. Fiind atit de ingrozitor, adevarul a devenit dusmanul oamenilor, asa ca Bokonon si-a asumat raspunderea de a-i oferi populatiei minciuni din ce in ce mai abile.”
― Kurt Vonnegut, Cat’s Cradle

“Seara... norii fusesera alungati, cite balti, atitea citate instelate.”
― Mikhail Shishkin, Maidenhair

“... pasarea este crucea de la gitul lui Dumnezeu.”
― Mikhail Shishkin, Maidenhair

“E o femeie tinara in o multime de privinte. Daca n-as fi avut-o, nu stiu ce m-as fi facut. De fapt, ba da, stiu. Si nici n-ar fi fost nevoie de o cutie pentru asta.”
― Cormac McCarthy, No Country for Old Men

“Ȋn mediul celor avuți, insațiabili, “interesul pentru artă nu e, de regulă, decât fața duminicală a lăcomiei".”
― Peter Sloterdijk, Zorn und Zeit

“Ochi ce cheama somnul din goluri si il beau.”
― Ion Barbu, Versuri și proză

“Cultele memoriei de orice natură, indiferent dacă se prezintă ȋn veșminte religioase, civilizatoare sau politice, trebuie privite... cu neȋncredere și asta fără excepție: sub pretextul unei comemorări purificatoare, eliberatoare sau fie și numai fondatoare de identitate, ele dau inevitabil apă la moară unei tendințe ascunse de repetare și repunere ȋn scenă. ... măsurile de stingere sau de domolire a flăcării mocnite cu care ard amintirile suferințelor trebuie să facă parte din regulile de ȋnțelepciune ale oricărei civilizații,”
― Peter Sloterdijk, Zorn und Zeit

“Ȋn timp ce economia obișnuită, dictată de "erosul inferior", se bazează pe afectele voinței de a avea, economia thymotică se sprijină pe mândria celor care se simt liberi să dăruiască. ... utilizarea thymotică a bogăției ȋn lumea anglo-saxonă, și mai ales ȋn SUA, a devenit un fapt civilizator garantat, ȋn timp ce pe continentul european – din cauza unor tradiții bazate pe ȋncrederea ȋn stat, pe subvenționism și pe mizerabilism – n-a reușit să se aclimatizeze cu adevărat nici până ȋn ziua de azi.”
― Peter Sloterdijk, Zorn und Zeit

“Din marele elan al transformării egalitariste a umanității nu a rămas, până la urmă, mult mai mult decât autoprivilegierea nedisimulată a funcționarilor – ca să nu mai vorbim de paralizia, resemnarea și cinismul pe care le-a lăsat moștenire.”
― Peter Sloterdijk, Zorn und Zeit

“Nu înțeleg nimic din ceea ce se petrece în jurul meu și continui să"cad" în viață printre întâmplări și decoruri,printre clipe și oameni,printre culori și muzici,tot mai vertiginos,secundă cu secundă,tot mai profund,fără sens,ca într-un puț cu pereții zugrăviți cu fapte și oameni,în care căderea mea nu este decât o simplă trecere și o simplă traiectorie în vid,constituind totuși ceea ce e bizar și fără justificare s-ar putea numi "a-mi trăi viața proprie...”
― Max Blecher, Vizuina luminată

“Se simțise, de fapt, înghesuit și împins înainte, se lăsase fără un cuvânt, cu conștiința că nu se poate schimba nimic, cu conștiința că nu avea puterea necesară pentru a se împotrivi forței care îl mâna. Merg cu curentul... Aceste momente de armonie cu voința superioară, cu voința firmei, au fost întotdeauna cele mai fericite. Umilința unei asemenea fericiri era evidentă.”
― Peter Rosei, Frühe Prosa

“...în general cu oamenii, cel mai înțelept era să te aștepți întotdeauna la răutate, la răceala și la refuz. Când contai pe așa ceva, cel puțin nu puteai fi dezamăgit.”
― Peter Rosei, Frühe Prosa

“Punctul final al călătoriei lor era un castel în apropierea cărora se aflau eleștee. Au ajuns la aceste eleștee într-o minunată după-amiază de vară târzie. Cerul era atât de albastru încât Gottfried nu s-a jenat să-i spună tatălui: "Uite ce albastru e cerul aici".”
― Alfred Kolleritsch , Die grüne Seite

“I will tell you what I will do and what I will not do. I will not serve that in which I no longer believe, whether it calls itself my home, my fatherland, or my church: and I will try to express myself in some mode of life or art as freely as I can and as wholly as I can, using for my defense the only arms I allow myself to use -- silence, exile, and cunning.”
― James Joyce, A Portrait of the Artist as a Young Man

“He did not want to play. He wanted to meet in the real world the unsubstantial image which his soul so constantly beheld. He did not know where to seek it or how, but a premonition which led him on told him that this image would, without any overt act of his, encounter him. They would meet quietly as if they had known each other and had made their tryst, perhaps at one of the gates or in some more secret place. They would be alone, surrounded by darkness and silence: and in that moment of supreme tenderness he would be transfigured.
He would fade into something impalpable under her eyes and then in a moment he would be transfigured. Weakness and timidity and inexperience would fall from him in that magic moment.”
― James Joyce, A Portrait of the Artist as a Young Man

“They lived and laughed and loved and left.”
― James Joyce, Finnegans Wake

“What must it be, then, to bear the manifold tortures of hell forever? Forever! For all eternity! Not for a year or an age but forever. Try to imagine the awful meaning of this. You have often seen the sand on the seashore. How fine are its tiny grains! And how many of those tiny grains go to make up the small handful which a child grasps in its play. Now imagine a mountain of that sand, a million miles high, reaching from the earth to the farthest heavens, and a million miles broad, extending to remotest space, and a million miles in thickness, and imagine such an enormous mass of countless particles of sand multiplied as often as there are leaves in the forest, drops of water in the mighty ocean, feathers on birds, scales on fish, hairs on animals, atoms in the vast expanse of air. And imagine that at the end of every million years a little bird came to that mountain and carried away in its beak a tiny grain of that sand. How many millions upon millions of centuries would pass before that bird had carried away even a square foot of that mountain, how many eons upon eons of ages before it had carried away all. Yet at the end of that immense stretch time not even one instant of eternity could be said to have ended. At the end of all those billions and trillions of years eternity would have scarcely begun. And if that mountain rose again after it had been carried all away again grain by grain, and if it so rose and sank as many times as there are stars in the sky, atoms in the air, drops of water in the sea, leaves on the trees, feathers upon birds, scales upon fish, hairs upon animals – at the end of all those innumerable risings and sinkings of that immeasurably vast mountain not even one single instant of eternity could be said to have ended; even then, at the end of such a period, after that eon of time, the mere thought of which makes our very brain reel dizzily, eternity would have scarcely begun.”
― James Joyce, A Portrait of the Artist as a Young Man