Radu Deme > Radu's Quotes

“De aceea nu sîntem, în lume, decît ceea ce se întîmplă să fim. Un prieten, o dragoste,cărţile, luna de ieri-noapte, astea toate ne construiesc. Noi ne facem din propria noastră risipire. Fiecare om este dezordinea sa.”
― Constantin Noica, Mathesis sau bucuriile simple

“Oamenii te iartă dacă faci crime. Dar nu te iartă dacă ești fericit.”
― Constantin Noica

“Singurătatea absolută? O concep cîteodată aşa: în tren, pe un culoar ticsit, stînd pe geamantan. Eşti atunci departe nu numai de orice om, mai ales de cei care te împiedică să te mişti; dar eşti departe şi de orice punct fix în spaţiu. Eşti undeva, între o staţie şi alta, rupt de ceva, în drum spre altceva, scos din timp, scos din rost, purtat de tren, purtînd după tine un alt tren, cu oameni, situaţii, mărfuri, idei, una peste alta, în vagoane pe care le laşi în staţii, le pierzi între staţii, le uiţi în spaţii, golind lumea, gonind peste lume, singur, mai singur, nicăieri de singur.

îmi plac curbele căilor ferate. Sînt îndeajuns de plecate pentru ca un tren în viteză să nu cadă în afară, dar şi îndeajuns de puţin plecate pentru ca un tren fără viteză să nu cadă înăuntru. Coexistenţa contrariilor.”
― Constantin Noica, Jurnal filozofic

“It is not worth the bother of killing yourself, since you always kill yourself too late.”
― Emil Cioran, The Trouble With Being Born

“A book is a suicide postponed.”
― Cioran

“Only optimists commit suicide, optimists who no longer succeed at being optimists. The others, having no reason to live, why would they have any to die?”
― Emil Cioran

“Urmăresc cu interes, cînd se opresc două trenuri în staţie, cu ce aviditate se uită oamenii unii la alţii. E prea puţin să spui că vor să întîlnească o cunoştinţă. Nu, e un
sentiment metafizic: vor să vadă pe
celălalt.
Fiecare se vede pe sine în celălalt. Şi rîde.”
― Constantin Noica, Jurnal filozofic

“Într-o aşa serioasă măsură mi se pare de negîndită viaţa, încît dacă m-aş gîndi efectiv ce să răspund la o întrebare uzuală ca: "ce mai faci?" aş constata că întrebarea aceasta e printre cele mai grele cu putinţă. Căci „fac“ o mie de lucruri: aş putea să spun că gîndesc, că sînt bine, că gîndesc ceva, că gîndesc altceva, că am fost pe stradă, că nu fac nimic. Ce să spun? Care e lucrul pe care trebuie să-l spun celui care mă întreabă? Şi nu numai atît. Care e lucrul pe care trebuie să i-l spun lui, acum?
Şi mai mult: ce trebuie să-i spun lui,acum, despre mine?Aşadar ar trebui să respect mai multe serii de adevăruri:
a) adevărul lucrului, să aleg, adică, un lucru dintre cele o mie pe care le-am făcut realmente;
b) să aleg adevărat pentru cel care mă întreabă, adică să aleg unul dintre lucrurile acelea care privesc raporturile mele cu el;
c) să aleg un lucru adevărat pentru clipa de faţă, pentru ceea ce se întîmplă acum între el şi mine;
d) să fie totuşi un lucru al meu.Şi credeţi că astea sînt singurele adevăruri de respectat? Atunci ce să-i răspund? Mă cuprinde o panică, panica mea formală…”
― Constantin Noica, Mathesis sau bucuriile simple

“Ce stupid: stai în cancelarie zece minute, îţi compui o mască, intri în sala de curs, ţii prelegerea şi te întorci. Aşa se prăpădesc adevărurile: cînd nu se mai rostesc la întîmplare. Ce fac profesorii aceştia? Vehiculează idei. Huxley descria odată civilizaţia prin vaporul acela cu cartofi, care se încarcă într-o parte a globului spre a fi descărcat într-alta. Aşa e şi cultura: iei de aci şi descarci dincolo. E foarte folositor, fireşte. Dar e ce este civilizaţie în cultură. Singura şcoală valabilă, singura şcoală creatoare de cultură e aceea în care profesorul însuşi trece examene.”
― Constantin Noica, Jurnal filozofic

“Filozofia nu e posibilă decît în oraş, printre oameni, pe pieţele acelea de care nu se dezlipea Socrate. Singură întîlnirea cu celălalt ţi-o dă. Puneţi etaje peste etaje, suprimaţi grădinile (sau lăsaţi cel mult aceste convenţionale grădini publice) — şi undeva, lîngă o scară de serviciu, se va naşte un filozof.”
― Constantin Noica, Jurnal filozofic

“Libertatea de a fi absurd stă la originea filozofiei. Şi poate că măsura, înţelepciunea, „mioriticul" — în sens nefilozofic — ne-au împiedicat pe noi, românii, să avem o filozofie mare. Oamenii aceştia de pe la noi sunt înţelepţi în materie de gîndire — unde trebuie ceva sminteală — şi sunt smintiţi în viaţă. Cuminţenia lor, pe care o mai numesc şi românească, asta e. Resemnare, seninătate, împăcare, în filozofie. Şi dincolo? Haos.”
― Constantin Noica, Jurnal filozofic

“Inţeleg concret — ceea ce nu e evident pentru psihologi şi filozofi — că gândirea precede cuvântul. Copilul de un an vede un domn şi zice: «tata». Noi, oamenii mari, îl corectăm: «nu e tata». Dar el nici nu voia să spună că e tata; ci că este ca tata: domn sau înalt, sau cu ochelari. Şi ne întoarce spatele, pentru că suntem oameni neserioşi, care au descoperit cuvântul ca să nu se mai înţeleagă între ei.”
― Constantin Noica, Jurnal filozofic

“Mi-a dispărut o pagină din acest jurnal.Ce spusesem acolo? Era poate ceva adînc,ceva hotărîtor. Mă cuprinde deodată neliniştea să mă ştiu străin de mine, de ce am mai bun în mine, şi înţeleg vorba ciudată a lui Augustin: e în noi ceva mai adînc decît noi înşine.”
― Constantin Noica, Jurnal filozofic

“E curios cum sub regimurile de libertate oamenii cad sub o tiranie: cea a locului comun. Şi mă întreb daca nu e mai tristă decît oricare alta.”
― Constantin Noica, Jurnal filozofic

“Un om tînăr va veni la Şcoală să se lamenteze că nu ştie încă destul. Dar nu simte el toată bucuria de a nu fi citit încă pe Goethe? Ignoranţă, cîtă viaţă e în tine!”
― Constantin Noica, Jurnal filozofic

“Şi fiul şi fratele sînt nefericiţi. Aşa poate începe un tratat de etică.”
― Constantin Noica, Jurnal filozofic

“Ce trist păcat deznădejdea! Îl întâlnești sub toate formele în țara noastră, începând de la forma blajină în aparență, dar cât se poate de vinovată, a strâmbăturii sceptice, și până la deznădejdea iremediabilă, patetic proclamată. Oamenii care n-au făcut încă nimic deznădăjduiesc de tot. Oameni care n-au fost animați de nici un soi de voință producătoare declară deschis că orice voință e condamnată, aci, mediocrității. De ce, cu ce drept, după ce experiență?”
― Constantin Noica, Eseuri de duminică

“Cum nu are această întunecată generație tânără tot romantismul începutului? Tot ce faci e început, și nu depinde decât de tine pentru a fi început temeinic.”
― Constantin Noica, Eseuri de duminică

“Nu am vroi să avem aerul că predicăm cumințenia, acea cumințenie nătângă, dincoace și dincolo de care nu este nimic. Dar nu se poate admite că inteligența și neliniștea omului tânăr de azi să fie numai prilej de scepticism și deznădejde, iar nu și de creație. E prea mult îndemn la lucru, în împrejurările culturale pe care le trăim, pentru a nu simți, sau pentru a nu face pe alții să simtă, că avem cu toții o oarecare misiune de îndeplinit.”
― Constantin Noica, Eseuri de duminică

“Ce înseamnă: pur? A toate cuprinzător. Absolut pur ar fi, dacă vreţi, cuprinzător al tuturor impurităţilor. Sporind numărul lor, ele se virtualizează pur şi simplu. De ce o preocupare e mai pură decît alta, o bucurie (cărturărească, de pildă) mai dezinteresată şi pură decît alta? Pentru că închide în ea mai multe promisiuni. Dar analiza redescoperă lesne impurităţile, care nu se anulează decît pentru că se îndesesc. In bucuria de a descoperi ceva adînc, un adevăr revelator, e şi promisiunea aprobării viitoare, şi a succesului, şi — cît se poate de concret — a fericirii lumeşti de mîine. E promisiunea puterii. Pe care poţi să n-o exerciţi, s-o laşi "în putere", virtuală; dar care, singură cu bogăţia ei, e materia bucuriei tale pure. E paradisul în concretul lui, unde te bucuri să regăseşti toate fericirile. Paradisul înţeles de aici. Aş spune că paradisul pe care-1 scontează bunul creştin, dacă e viu, e cel în care se vor putea mînca toate fructele, începînd cu cele oprite. Dar s-ar putea, numai.”
― Constantin Noica, Jurnal filozofic

“Ne jucăm. Nu trebuie să se întâmple nimic cu adevărat.
Să ne jucăm numai. Cine nu ştie să se joace, acela nu-şi trăieşte omenia.
Într-un anumit sens, nu vreau să spun decât că viaţa nu
trebuie efectuată până la capăt. O putem trăi în virtualitate; de ce s-o actualizăm? Ea se poate începe, numai; de ce s-o şi sfârşim? Lucrurile care se sfârşesc, te sfârşesc şi pe
tine. Dacă te predai lor – când au încetat ele de a mai fi,
încetezi şi tu de a mai fi.”
― Constantin Noica, Mathesis sau bucuriile simple

“Dacă vrei ca
viaţa să nu te obosească şi să nu te doară niciodată, dacă
vrei s-o ocoleşti, ca să fii liber, ca să fii tu – pierde-te în
marile probleme sau cheltuieşte-te în micile aventuri. Căci
ele te costă atât de puţin. . .”
― Constantin Noica, Mathesis sau bucuriile simple

“E sentimentul cel mai caracteristic al omului contemporan
necesitatea aceasta de a se popula. Am crezut şi
eu că trebuie să trăim printre fantome, dar n-am propus
niciodată fantomele imaginaţei, ci fantomele stricte ale
spiritului. Uitaţi-vă la fiecare om care rămâne astăzi singur,
vedeţi panica de care este deodată cuprins şi apoi
dezordinea în care cade, dezordine peste care stăpâneşte,
regină, imaginaţia confuză.
Păcatul faţă de omenia noastră, care ar fi trebuit să fie
omenie prin exces de luciditate, se dovedeşte a fi astăzi
exces de imaginaţie. Nimeni, desigur, nu are dreptul să
condamne arta şi nobilele ei funcţiuni; dar abuzul acesta de ficţiuni şi de fantastic, chinuirea spiritului cu balauri şi cu
toţi monştrii apocalipsului n-au servit, poate, la nimic. Ne-ar
servi de infinit mai multe ori singurătatea şi ieşirea din
turmă. Valoarea cea mai înaltă de care am avut parte în
turmă a fost spiritul cinematografic, vizionar şi ficţionalist.
Între atâtea imagini, omul devine şi el o imagine, şi se îneacă.”
― Constantin Noica, Mathesis sau bucuriile simple

“Mi se pare, câteodată, că nu suntem noi oamenii adevăraţi.
Suntem un fel de schiţă, o încercare pentru umanitatea
care ar fi trebuit să fie sau care va fi,poate,vreodată.Cel care ne-a făcut s-a gândit la altă umanitate,şi a pus până
şi în inimile noastre nostalgia altor forme de viaţă, mai
reuşite decât cele de azi.E bine să ne amintim că nu suntem
decât drumul către altceva.”
― Constantin Noica, Mathesis sau bucuriile simple

“Mi-ar fi plăcut să îmbolnăvesc realitatea cu idei – şi
atunci cel dintâi suferind aş fi fost eu însumi.De ce nu este
întotdeauna adevărul o emoţie sau o patimă?”
― Constantin Noica, Mathesis sau bucuriile simple

“Dar ce e viaţa spirituală?Unde apare ea?În orice atitudine a omului unde nu poruncesc intersele sale,ci idealurile sale.”
― Constantin Noica, Eseuri de duminică

“Cauţi toată viaţa un să întâlneşti un om care să te înveţe cheia lucrurilor şi a vieţii,altceva decât ştiai;îl întâlneşti în sfârşit,îl întrebi şi,în loc să afli acel altceva,eşti trimis îndărăt la propria ta fiinţă,de care nu ştiuseşi cum să te lepezi mai repede! Atunci îţi spui:nu,nu sepoate să fie vorba despre mine.Eu sunt un biet om din mulţime;nu la mine s-a gândit înţeleptul când a spus:fii tu însuţi.”
― Constantin Noica, Eseuri de duminică

“Ce înfrângere să recunoşti că nimic din afară nu te mai interesează şi nimic dinnăuntru nu te mai însufleţeşte! E de necrezut să spunem cu atâta seninătate,cu atât de puţină sfială:mă plictisesc”
― Constantin Noica, Eseuri de duminică

“Îţi vine să crezi,uneori,că noi,cei care purtăm de grijă la toate,nu mai avem răbdare să experimentăm destul cu noi înşine.Trebuie să vină peste noi stări neaşteptate şi nedorite spre a ne da măsura,spre a ne pune la lucru virtuţile.Ce deprimare trebuie să se fi abătut peste noi,ce osteniţi trebuie să fim,ce devreme plictisiţi de toate,ca să nu ne putem însufleţi fără constrângere,să nu fim cu adevărat noi înşine fără intervenţia unor puteri străine de noi.Cât de paralizaţi trebuie să fim de simţământul mediocrităţii noastre!Căci numai conştiinţa unei mediocrităţi de neînfrânt explică,dar nu scuză,tot ceea ce nu este fiecare dintre noi.”
― Constantin Noica, Eseuri de duminică

“A fi simplu reprezintă deci o savantă întoarcere la nevinovăţie.”
― Constantin Noica, Eseuri de duminică