Goodreads România discussion

În august continuăm periplul literar în jurul lumii și ajungem în Norvegia unui alt laureat al premiului Nobel, Knut Hamsun.

Foamea, primul său roman, publicat în 1890, este o imagine tulburătoare a vieții pe care autorul însuși a fost nevoit să o ducă în iarna anului 1879-80 în Christiania.

Personajul central și singurul, în fapt, al romanului este un scriitor încă tânăr, aflat în pragul disperării, lipsit de orice fel de resurse pentru a se întreține. Sărac lipit, vagabondul lui Hamsun trăiește de pe o zi pe alta numai și numai datorită hazardului.
Incapabil să rămână sub un acoperiș mai mult de câteva săptămâni, el hoinărește pe străzile din Christiania, în căutare de hrană: "Îmi era îngrozitor de foame. Pe strada am găsit o așchie de lemn și am început s-o mestec. Aceasta mi-a ajutat. Oare de ce nu ma gândisem mai demult la așa ceva?"
Posedând o imaginație debordanta, hoinarul înfometat își construiește, ca un copil trist, povești pline de magie și glorie, în care povestea de iubire, după care tânjește și de care este inconștient, ocupă un loc primordial.

Ca întotdeauna, vă invit să scrieți când începeți cartea și să vă lăsați impresiile aici pe topic.

Foarte bine scrisa, majoritatea cartii e la limita isteriei si simti ca fiecare coroana e o victorie impotriva destinului. Noroc cu finalul ca daca se mai lungea cu inca o zi personajul Moartea ar fi avut propriul monolog. Surprinzatoare pentru mine a fost si credinta personajului in Dumnezeu: cum se spune ca suntem la trei mese de barbarism, poate suntem si la trei mese de Dumnezeu.

Bine spus, Ana.

Mda…am mai incercat prin liceu sa citesc cartea asta, dar am abandonat-o. Am fost un pic dezamagita cand am aflat ca autorul a fost admiratorul lui Hitler. Mi-a placut scrisul, dar m-a deprimat. Era sa o abandonez din nou! :)

Nu am reușit la timp să o citesc, dar a fost preferata lunii septembrie pentru mine. Mi-a plăcut modul în care autorul a reușit să redea trăirile personajului împins până la nebunie de condiția fizică deplorabilă în care se află. Discursul liric este extrem de fluent, iar limbajul, lipsit de emfază, redă și mai bine psihologia protagonistului.