Goodreads România discussion

În mai vă invităm să citiți cu noi romanul James, semnat Percival Everett, o re-imaginare a Aventurilor lui Huckleberry Finn ale lui Mark Twain, dintr-o perspectivă inversată.

Citez dintr-o recenzie:

"James is many things: a relentless code-switching satire, a meditation on the constructedness of racial identity, a love letter to the written word, and, yes, I suppose, a retelling of The Adventures of Huckleberry Finn. [...] Reading James, I remembered when a working director once explained to me that the goal of the theatre-artist (her goal, at least) was to create a performance where the audience could sink so deeply into the material, they might forget for a moment they are watching a play. It saddened me: the limits of working with text on a page, the understanding that novelists might not be able to do the same. The good news is that while James may only be a novel about performance, it is a novel where the reader can sink in so deeply, they might forget it’s a reimagining."

Ca întotdeauna, vă invit să lăsați aici un semn când începeți cartea și apoi vă aștept impresiile de parcurs și de la final. Lectură plăcută!

Am citit saptamina trecuta originalul lui Mark Twain, The Adventures of Huckleberry Finn fara sa stiu ca Everett va cistiga votul, pentru ca nu mai tineam minte mare lucru din prima lectura in copilarie.
Pentru cei care au posibilitatea, cred ca Mark Twain e mai bine sa fie citit in dialectul original nu in traducere, chiar daca folosirea termenilor peiorativi pentru negri zgarie urechile noastre moderne.
Acum ma simt pregatit sa incep si reinterpretarea moderna a romanului clasic.

Nu am apucat încă să citesc romanul original al lui Twain, dar intenționez să o fac după ce termin „James”. Am ajuns la capitolul 8 și deja simt cât de puternic mă prinde. Stilul lui Everett e tăios, tensionat și plin de ironie subtilă. L-am descoperit de curând prin „Copacii”, iar combinația dintre umor și teme grele m-a impresionat profund. „James” merge pe același fir. E o lectură intensă, plină de întrebări și suspans, genul acela care te face să tot dai pagina, curios să vezi ce urmează, exact tipul de lectură care îmi place cel mai mult.

Abia aștept să văd cum vi se pare și vouă pe parcurs.

Am terminat de citit „James”, deși mi-ar fi plăcut să prelungesc cât mai mult lectura; curiozitatea legată de final m-a împins să o duc până la capăt. Ca să evit spoilerele, vă invit să citiți recenzia completă din profilul meu.

Apropo de rascoalele sclavilor, ele au existat, dar istoriile oficiale sint scrise de catre cei care au detinut sclavi. Howard Zinn, un istoric american de stinga are o carte foarte buna despre lucrurile care nu apar de obicei in manualele scolare. Cronica scrisa de James este exact raspunsul de care avem nevoie astazi, cind politicieni incearca sa ne explice ca sclavia nu a fost chiar asa de rea, ca populatia de culoare ar trebui sa fie recunoscatoare pentru sansa de a trai in america, si ca ar trebui sa scoatem subiectele 'controversate' din manualele scolare

Am terminat si eu James, consider ca merita sa cistige premiul Pulitzer de anul asta. Pe mine m-a ajutat sa imi improspatez memoria cu romanul original, dar pina la urma nu era nevoie, pentru ca Everett se elibereaza, ca si eroul sau James, de toate restrictiile literare pe care le-ar putea sugera opera lui Mark Twain.
Mi-a placut in special felul cum autorul a decis sa foloseasca gramatica si limba literara, importanta lecturii si mai ales a scrisului in dezvoltarea identitatii lui James - un om care se elibereaza singur, care nu are nevoie de abolitionisti care sa ii spuna ca e o persoana umana.

Ai mare dreptate. Istoria a fost mult timp spusă doar din perspectiva celor care au avut puterea, iar vocile celor oprimați au fost ignorate. „James” mi se pare o carte importantă tocmai din acest motiv. Și eu cred că ar merita să câștige Pulitzerul anul acesta. Mulțumesc și pentru recomandarea lui Howard Zinn, presupun ca te referi la „O istorie a poporului american”.

Cecilia Casiana wrote: "Ai mare dreptate. Istoria a fost mult timp spusă doar din perspectiva celor care au avut puterea, iar vocile celor oprimați au fost ignorate. „James” mi se pare o carte importantă tocmai din acest ..."

A People’s History of the United States: 1492 - Present - da, nu eram sigur de titlu. am citit-o cu ceva ani in urma

Acum 6 zile Editura litera a anunțat :

“Vești extraordinare! 🎉😍

Romanul 𝑱𝒂𝒎𝒆𝒔 de 𝐏𝐞𝐫𝐜𝐢𝐯𝐚𝐥 𝐄𝐯𝐞𝐫𝐞𝐭𝐭 a câștigat prestigiosul 𝐏𝐫𝐞𝐦𝐢𝐮 𝐏𝐮𝐥𝐢𝐭𝐳𝐞𝐫 𝐩𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮 𝐅𝐢𝐜𝐭̦𝐢𝐮𝐧𝐞 𝟐𝟎𝟐𝟓! 📚🏆

Această reinterpretare îndrăzneață a clasicei povești 𝐴𝑣𝑒𝑛𝑡𝑢𝑟𝑖𝑙𝑒 𝑙𝑢𝑖 𝐻𝑢𝑐𝑘𝑙𝑒𝑏𝑒𝑟𝑟𝑦 𝐹𝑖𝑛𝑛 este spusă din perspectiva lui Jim, sclavul însoțitor al lui Huck. Prin această abordare, Everett oferă o nouă perspectivă asupra libertății, identității și rasismului în America.

𝑱𝒂𝒎𝒆𝒔 a fost deja distins cu 𝐍𝐚𝐭𝐢𝐨𝐧𝐚𝐥 𝐁𝐨𝐨𝐤 𝐀𝐰𝐚𝐫𝐝, 𝐊𝐢𝐫𝐤𝐮𝐬 𝐏𝐫𝐢𝐳𝐞 și 𝐂𝐚𝐫𝐧𝐞𝐠𝐢𝐞 𝐌𝐞𝐝𝐚𝐥, confirmându-și statutul de capodoperă contemporană.

🎬 În curând pe marile ecrane! Drepturile pentru ecranizarea romanului 𝑱𝒂𝒎𝒆𝒔 au fost achiziționate de Universal Pictures, cu Steven Spielberg ca producător executiv.“

Am terminat și eu cartea, am așteptat doar câteva zile să mi se așeze impresiile...

E un pasaj undeva pe la începutul cărții în care Jim își învață copiii cum să vorbească în fața albilor, și scena aceea mi s-a părut atât de exagerată și de nerealistă încât mi-a fost clar din acel moment că nu am în față atât un roman, cât o operă de propagandă. Personajul principal e parașutat din viitor, cu un set complet de idei, concepții și sensibilități moderne, care nu au nici în clin, nici în mânecă, cu epoca respectivă, sau cu istoria lui personală.

Aș fi preferat un roman care să fie realist, cu un personaj inteligent și cu simț ascuțit de observație, prin ochii căruia să văd lumea așa cum o vede el, dar concluziile să mi le trag singur. Nu e cazul, Percival Everett nu e interesat deloc de ideea de obiectivitate, iar concluziile și le scrie singur, cu un marker gros și cu litere imense, peste tot peste pagini. Sigur, probabil că autorul o să se justifice că rasismul e incompatibil cu subtilitatea, și că istoric balanța a fost înclinată atât de mult de partea albilor, inclusiv în literatură, încât acum trebuie să tropăi cu toată greutatea de partea cealaltă, ca să ai șansa să clintești acul măcar un pic.

Nu, nu sunt de acord. Din punct de vedere literar, genul ăsta de activism politic e întotdeauna un minus pentru o carte, indiferent în ce direcție se manifestă. Iar din punct de vedere politic, maximalismul ideatic e și el o formă de extremism, care generează întotdeauna tot extremism, dar în sens opus. Vezi și contextul politic actual în SUA, și cam peste tot în lume.

Pe total, a fost o lectură ok, destul de plăcută și rapidă, dar care mi-a ridicat sprânceana la multe scene și situații frizând credulitatea. Trei steluțe din partea mea.

PS Am început cartea ca audiobook în română, dar apoi m-am mutat pe ebook. Vocea celui care o citește nu mi s-a părut deloc potrivită cu personajul.

Eu am simțit altfel scena de la început cu Jim și copiii lui — nu ca pe o exagerare sau o lipsă de realism, ci ca pe o alegorie dureroasă, un fel de avertisment despre ce înseamnă să fii nevoit să supraviețuiești într-o lume strâmbă. Mi s-a părut tocmai realistă prin brutalitatea ei, nu prin naturalețea conversației, ci prin mesajul transmis: că nu e nimic natural în a învăța să te supui din instinct.

Într-adevăr, James nu e un roman „realist” în sens clasic și nu cred că încearcă să fie. E mai degrabă o construcție literară care forțează limitele, care îți bagă degetele în ochi ca să nu poți ignora nedreptățile. Everett pare să fi renunțat deliberat la subtilitate, ca și cum și-ar fi spus: „Ați avut parte de subtilitate timp de sute de ani, acum vreau să nu mai fie loc de interpretări ambigue.”

E adevărat și că personajul principal nu are un arc interior tradițional, ci e mai degrabă un purtător de idei. Dar poate că asta a fost intenția: nu să ne oferim empatie, ci disconfort. Și poate tocmai asta mi s-a părut curajos.

Pentru mine, cartea a funcționat — nu prin finețea personajelor, ci prin radicalitatea mesajului. Nu e o lectură care să alunece lin, ci una care zgârie. Și nu știu dacă ar fi putut funcționa altfel, fără să devină o poveste istorică de consum, genul care te lasă cu o lacrimă în colțul ochiului și cu liniștea că „am înțeles ceva”. Everett pare să vrea altceva: nu empatie, ci acțiune.

Am avut si eu o scena sau o decizie a autorului care m-a deranjat si m-a scos, m-a detasat de poveste , (view spoiler)[ nu cred ca era nevoie sa il faca pe Huck Finn copilul lui, prietenia dintre cei doi mi s-a parut mai sincera si mai autentica in viziunea lui Mark Twain (hide spoiler)] , dar pe ansamblu efortul lui Everett de a da voce multitudinii condamnate la tacere si uitare de catre istoriile oficiale mi s-a parut admirabil argumentat.

Cecilia Casiana wrote: "Pentru mine, cartea a funcționat — nu prin finețea personajelor, ci prin radicalitatea mesajului."

Foarte interesantă observația!