Goodreads România discussion

Pentru luna august vă invităm să citiți cu noi romanul Bibliotecarul al scriitorului ucrainean Mikhail Elizarov, publicat inițial în 2000.

"Bibliotecarul este un roman care face ca întrebările profunde să devină jucăușe, iar jovialitatea să devină profundă. Nimeni nu-și mai aduce aminte de Gromov, cîndva scriitor de romane propagandistice, prea puțin gustate de public. Însă, pe măsură ce trece timpul, cărțile lui ies iarăși la suprafață, și fiecare îi dă cititorului ei o însușire aparte: Furia de a-și înfrunta cu sălbăticie dușmanii; Memoria, care aduce în mintea celui care citește imaginile unei copilării fericite; Puterea de a ignora teama de moarte. Cu timpul, în țară încep să apară Biblioteci, falanstere de lectură susținute de cititori care se războiesc pentru ultimele exemplare ale acestor cărți rare. În vîltoarea luptei dintre proscriși apare și Aleksei, eroul fără vreo calitate aparte, care schimbă destinele tuturor în momentul în care primește Cartea Memoriei, devenind fără voie Bibliotecar. Îmbinînd mediul unui univers corupt cu umorul negru, realitatea cu mitul, Mihail Elizarov aruncă asupra Rusiei sovietice din romanul său o privire ironică, într-o poveste despre inepuizabila dorință umană, despre căutarea unui sens în viața trăită într-o lume haotică, iluzorie."

Ca întotdeauna, vă invit să lăsați aici un semn când începeți cartea și să vă notați și impresiile. Lectură plăcută!

A mai început cineva cartea?

Premisa romanului pe mine m-a dus cu gândul la un serial cu elemente supranaturale american, ceva în genul The Lost Room sau The Leftovers, cu accentul pus nu pe elementul fantastic, dar pe consecințele, de multe ori violente, ale apariției sale în viețile oamenilor. Și deși cărțile lui Gromov au puteri miraculoase și oferă cititorilor puteri / senzații supraumane, ele acționează doar ca un drog extraordinar de puternic, distrugând viețile tuturor celor care vin în contact cu ele... O perspectivă sumbră și profund pesimistă, cel puțin până unde am ajuns eu în carte. La Saramago de exemplu îmi pot imagina cum aceeași premisă și același scenariu întunecat și sângeros ar fi fost totuși contrabalansate, încetul cu încetul, de umanitatea câtorva personaje, unite întâmplător și încercând să își păstreze decența în fața tuturor încercărilor. Aici... să vedem ce urmează...

Si eu sunt la început. Am sesizat o tentă parodică și de umor negru. Scena luptei purtate de pacientele neînfricate ale azilului este reprezentativă în acest sens. Parcă îți vine să râzi, dar se lasă cu fel de fel de grozăvii, scene de-a dreptul naturaliste.

Am mai avansat cu cartea și atmosfera a început să îmi amintească din ce în ce mai mult de cea din cărțile lui Ilf și Petrov sau din Diavolul și Margareta a lui Bulgakov: un microcosmos al scării de bloc și al dictaturii birocrației de comitet, suprapuse nitam-nisam unor războaie de gherilă în toată regula, cu arme și armuri improvizate, și combatanți de toate soiurile.

Am terminat-o, dar sfârșitul mi s-a părut cam dezamăgitor. Speram la ceva care să aducă un pic mai mult sens poveștii, ceva cu tâlc. I-am dat trei steluțe.