Ruxandra

“Dar Dumnezeu e doar un ochi alb si rece, un sfert de luna atarnand deasupra fumului, clipind într-una, in timp ce orașul e facut praf si pulbere.”
― Anthony Doerr, All the Light We Cannot See

“Si Asaf trecea uneori prin starea aceasta, dar nu stia cum sa o descrie in cuvinte si prefera sa nici nu încerce macar, pentru ca daca exprimi ceva in cuvinte, acel lucru ramane pentru totdeauna si te urmareste ca o sentinta pronuntata impotriva ta.”
― David Grossman, Someone to Run With

“Moda aceasta de a bea ceaiul cu pîine și salam e o modă sovietică. E un semn de bunăstare socialistă. Imaginați-vă trei sute douăzeci de milioane de cetățeni sovietici care își încep ziua bînd ceai cu pîine și salam. Cu felii groase de franzelă proaspătă și cercuri de salam zis ”de doctori” de trei ruble și douăzeci de copeici kilogramul. Mai întîi se aud trei sute douăzeci de milioane de lingurițe care amestecă zahărul în cănile mari cu buline, făcînd o gălăgie ca de clopote. Apoi fiecare cetățean din cei trei sute douăzeci de milioane duce la nas lingurița cu ceai și suflă în ea înainte de a gusta dacă e destul de dulce ceaiul. Apoi mușcă o bucată mare din franzelă cu salam și-n timp ce are gura plină soarbe o gură sănătoasă de ceai. Veți întreba de ce? Pentru că ceaiul e fierbinte, dar dacă ai gura plină cu franzelă și salam, ceaiul nu se atinge direct de gingii, limbă și cerul gurii, ci toată fierbințeala o preaiau asupra lor pîinea și salamul. În acest fel omul sovietic cîștigă timp. Ca să ajungă la servici, la școală, la război, în cosmos sau la Polul Nord.”
― Savatie Baștovoi

“Marie-Laure isi imagineaza undele electromagnetice intrand si iesind din aparatul lui Michel, arcuindu-se in jurul lor, asa cum descria Etienne, doar ca acum sunt de o mie de ori mai multe unde care strabat aerul in toate directiile decât pe vremea lui - sau poate de un milion de ori mai multe. Torente de mesaje scurte, oceane de conversatii pe mobil, de programe de televiziune, de e-mailuri, retele vaste de fibra si cabluri impletite deasupra si dedesubtul orasului, traversand cladiri, arcuindu-se intre transmitatoare din tuneluri de metrou, intre antene de pe cladiri, reclame la Carrefour, Evian si pateuri semipreparate scaparand in spatiu, apoi revenind pe pamant [...]zburand nevazute peste Ardeni, peste Rin, peste Belgia si Danemarca, peste peisajele pline de cicatrici si mereu in schimbare pe care le numim natiuni. Si chiar atat de greu de crezut ca sufletele umbla pe aceleasi cai? Ca tatal ei, Etienne, Madame Manec si baiatul neamt pe nume Werner Pfennig iau cerul cu asalt in stoluri precum egretele, precum randunelele-de-mare, precum graurii? Ca niste uriase navete pline cu suflete zboara de colo-colo, ba chiar se si aud, chiar daca slab, daca deschizi bine urechile? Zboara peste hornuri, trec peste trotuare, iti strapung haina, bluza, osul pieptului si plamanii, iesind prin partea cealaltă, aerul ca o biblioteca in care reverbereaza inca ecoul tuturor vietilor traite vreodata, al fiecarei fraze rostite, al fiecarui cuvant transmis. [...] Renastem in iarba. In flori. In cantece.”
― Anthony Doerr, All the Light We Cannot See