Ruxandra

“Dar Dumnezeu e doar un ochi alb si rece, un sfert de luna atarnand deasupra fumului, clipind într-una, in timp ce orașul e facut praf si pulbere.”
― Anthony Doerr, All the Light We Cannot See

“Marie-Laure isi imagineaza undele electromagnetice intrand si iesind din aparatul lui Michel, arcuindu-se in jurul lor, asa cum descria Etienne, doar ca acum sunt de o mie de ori mai multe unde care strabat aerul in toate directiile decât pe vremea lui - sau poate de un milion de ori mai multe. Torente de mesaje scurte, oceane de conversatii pe mobil, de programe de televiziune, de e-mailuri, retele vaste de fibra si cabluri impletite deasupra si dedesubtul orasului, traversand cladiri, arcuindu-se intre transmitatoare din tuneluri de metrou, intre antene de pe cladiri, reclame la Carrefour, Evian si pateuri semipreparate scaparand in spatiu, apoi revenind pe pamant [...]zburand nevazute peste Ardeni, peste Rin, peste Belgia si Danemarca, peste peisajele pline de cicatrici si mereu in schimbare pe care le numim natiuni. Si chiar atat de greu de crezut ca sufletele umbla pe aceleasi cai? Ca tatal ei, Etienne, Madame Manec si baiatul neamt pe nume Werner Pfennig iau cerul cu asalt in stoluri precum egretele, precum randunelele-de-mare, precum graurii? Ca niste uriase navete pline cu suflete zboara de colo-colo, ba chiar se si aud, chiar daca slab, daca deschizi bine urechile? Zboara peste hornuri, trec peste trotuare, iti strapung haina, bluza, osul pieptului si plamanii, iesind prin partea cealaltă, aerul ca o biblioteca in care reverbereaza inca ecoul tuturor vietilor traite vreodata, al fiecarei fraze rostite, al fiecarui cuvant transmis. [...] Renastem in iarba. In flori. In cantece.”
― Anthony Doerr, All the Light We Cannot See

“Tatal ei radiaza o mie de culori, opal, rosu-capsuna, ruginiu-inchis, verde crud; un miros de ulei si metal, senzatia de cheie potrivita in yala, zornaitul cheilor lui pe inel in timp ce merge.”
― Anthony Doerr, All the Light We Cannot See

“Dios solo escucha cuando uno suplica lo que no necesita.”
― Carlos Ruiz Zafón, El laberinto de los espíritus