Discover new books on Goodreads
Meet your next favorite book
“Totuşi, nu-mi pot scoate din cap diferenţa enormă ce există între idei şi viaţă. E o dislocare permanentă, cu toate că ne străduim să aruncăm peste amândouă un magnific acoperământ. Şi nu se potriveşte. Ideile trebuie însoţite de acţiune.’’
‘’Până acum, gândul meu, colaborând cu mine însumi, a fost acela de a mă îndepărta de etalonul de aur al literaturii. Pe scurt, gândul meu era să prezint o resurecţie a emoţiilor, să descriu comportamentul unei fiinţe omeneşti în stratosfera ideilor, adică în ghearele delirului. Să zugrăvesc o fiintă presocratică, o făptură jumătate ţap, jumătate titan.’’
‘’Când vâd siluetele bărbaţilor şi femeilor mişcându-se apatic în dosul zidurilor închisorii lor, la adăpost sigur, bine închişi pentru câteva ore fugare, mă înspăimântă potenţialul de dramă umană cuprins în aceste trupuri plăpânde, în dosul acestor ziduri cenuşii e plin de scântei umane şi totuşi nici un incendiu nu izbucneşte. Oare aceştia sunt bărbaţi şi femei, mă întreb eu, sau doar nişte umbre, umbrele unor marionete manevrate de nişte sfori invizibile? Aparent se mişcă fără nici un fel de constrângere, dar n-au unde să se ducă. Doar pe un singur tărâm sunt liberi şi pot hălădui în libertate, dar încă n-au învăţat să-şi ia avânt. Până acum nu se cunoaşte vreun vis care să-şi fi luat avântul. Nici un om n-a venit pe lume destul de uşor, destul de voios pentru a se putea desprinde de pământ!
Vulturii care au bătut o vreme din aripile lor puternice s-au zdrobit de pământ. Ne-au ameţit cu zgomotul pe care-1 fac când bat aerul cu apripile. Rămâneţi pe pământ, o, voi, vulturi ai viitorului! Cerurile au fost explorate şi s-au dovedit a fi pustii. Iar ceea ce zace sub pământ este tot un pustiu, umplut doar de oseminte şi de umbre. Rămâneţi deci pe pământ şi mai plutiţi
câteva sute de mii de ani!”
― Tropic of Cancer

“Sunt şi pauze, dar acestea sunt între vise şi nimeni nu mai ştie nimic de ele. Lumea din jurul
meu dispare, lăsând ici şi colo urme de timp. Lumea e un cancer care se mănâncă pe el însuşi… Cred că, atunci când marea tăcere va învălui totul peste tot, muzica va ieşi în sfârşit triumfătoare. Când totul se va retrage din nou în pântecele timpului, haosul va fi iar stăpân şi haosul e răbojul pe care se scrie realitatea.”

“So that’s how it happens, she thought. I’ll get distracted by life. The wounds will be covered by pleasant moments, moments that I used to take for granted. Hopefully, the pleasant moments will become more frequent, and longer lasting. Because if I keep living in the past, I won’t survive.”
― The Plum Tree
― The Plum Tree
“Nu pot să tăgăduiesc că, de fiecare dată cînd viaţa mea fusese zguduită din temelii, cîştigasem pînă la urmă cîte ceva, ceva mai multă libertate, mai mult spirit, mai multă profunzime, dar şi ceva mai multă singurătate, mai multă răceală, mai puţină înţelegere.”
― Steppenwolf
― Steppenwolf
“A stabili o relaţie cu natura este ataît o artaă, caît şi o ştiinţaă,
se plaseazaă dincolo de simpla cunoaştere sau simpla simţire şi,
cred eu acum, dincolo de misticismul oriental, de
transcendentalism, de „tehnicile de meditaţie“ şi toate celelalte –
cel puţin îîn forma îîn care noi, vesticii, le-am convertit spre
propria-ne folosinţaă îîntr-o manieraă care se arataă tot mai
narcisistaă, pentru a ne face saă ne simţim mai bine, mai bogaţi îîn
interpretaări, mai dinamici. Cred caă la naturaă nu se poate ajunge
astfel, transformaînd-o îîntr-o terapie, îîntr-o clinicaă gratuitaă
pentru admiratorii propriilor sensibilitaăţi. Cea mai subtilaă dintre
îînstraăinaările noastre faţaă de ea – dar şi cel mai greu de îînţeles –
este nevoia de a o folosi îîntr-un anume fel, de a obţine un caîştig
personal. Nu vom îînţelege niciodataă pe deplin natura (sau pe noi
îînşine) şi, faăraă îîndoialaă, n-o vom respecta niciodataă paînaă caînd nu
vom disocia caracterul ei saălbatic de noţiunea de utilitate – oricaît
de nevinovataă sau inofensivaă ar fi utilitatea.”
―

All About Books
— 3836 members
— last activity 4 hours, 44 min ago
We're here because we like reading and we like chatting about reading. But we are here especially because we strongly believe that reading is not just ...more
Cărți în limba română
— 1417 members
— last activity May 21, 2026 04:30AM
Cărți în limba română - autori străini sau români (Carti in limba romana - autori straini sau romani)
Reader's Paradise
— 1037 members
— last activity Jun 15, 2025 08:54AM
This is place where you can share your thoughts on a book. If you want to express your feelings of a book you like or if you want to vent out your fee ...more
The Novella Club
— 945 members
— last activity 6 hours, 49 min ago
A book group devoted to reading and discussing novellas (one a month). Definition of NOVELLA 1) a story with a compact and pointed plot 2) a work of ...more
Around the World in 80 Books
— 32052 members
— last activity 12 hours, 2 min ago
Reading takes you places. Where in the world will your next book take you? If you love world literature, translated works, travel writing, or explorin ...more
Carmen’s 2025 Year in Books
Take a look at Carmen’s Year in Books, including some fun facts about their reading.
More friends…
Favorite Genres
Polls voted on by Carmen
Lists liked by Carmen