Mariana

“Cadourile sunt întotdeauna o surpriză agreabilă. Dar deseori dau naștere la constrângeri penibile. Dacă am presupune că primăvara, într-un an, lipsită de instinctul sigur al naturii, s-ar încurca și, aducând verdeață tuturor copacilor, n-ar respecta individualitatea lor, dând de pildă plopului frunză de stejar, piersicului, muguri de castan, liliacului, cârcei de viță, viilor, vreji de bostan, și nucilor, pătlăgele roșii - bucuria primăverii ar exista din pricina năvalei de verdeață, dar pe fiecare fizionomie vegetală ar râde constrâns bucuria răpită alteia.
Așa se întâmplă și cu darurile, când cel care le aduce și împarte, a fost preocupat de gestul risipirii lor - măgulitor pentru cel care-l face - nu de aspectul propriu fiecăruia dintre cei care le primesc. Pentru mulți copii, aceste daruri improprii sunt un principiu de umilire, de ipocrizie, de tristețe. Trebuie să se bucure, fiindcă altfel sunt ingrați, și totuși nu se bucură, fiindcă darul e străin tuturor dorințelor lor. Bucuria e surpriza explozivă a unei dorințe obscure pe neașteptate îndestulată. Când darul nu e mugurul exact al crengii care-l dorea, departe de-a o înviora, o îngreoaie, o abate.
Acele daruri numai care dovedesc că aducătorul lor te cunoaște, și-a amintit de tine, te-a reconstituit, și-a frământat mintea culegându-ți în amintire, exclamațiile, poftele exprimate sau înăbușite - dau bucurie. Ele-ți arată că ai existat în sufletul celui care ți le aduce, și darul, astfel numai, își pierde semnificația indiferentă de lucru cumpărat, căpătând-o pe aceea de răsfrângere a dorinței tale în afecțiunea altuia”
― Ionel Teodoreanu, Între Vânturi