Adelin

“Și acum închipuiește-ți că, în ultimă instanță, eu nu accept totuși lumea asta a lui Dumnezeu în finalitatea ei, n-o accept, deși știu că există; pur și simplu n-o admit. Nu spun că nu-l accept pe Dumnezeu, înțelege-mă, ci nu accept lumea plăsmuită de el, această creație divină, și nici prin gând nu mi-ar trece c-am s-o pot accepta vreodată. În privința asta am o rezervă; cred ca un prunc nevinovat că suferințele se vor tămădui și vor pieri fără urmă, că toată farsa asta penibilă a contradicțiilor umane se va spulbera ca un deplorabil miraj, ca o născocire meschină a minții nevolnice și mici cât un atom, a spiritului său euclidian; în fine, că în clipa deznodământului, în momentul suprem, când armonia eternă se va statornici în sfârșit peste tot, se va petrece, va ieși la lumină ceva atât de extraordinar, încât toate inimile vor dobândi împăcarea, toate revoltele vor fi astâmpărate, toate crimele, ispășite și tot sângele pe care l-au vărsat oamenii, răscumpărat, și atunci vom ajunge nu numai să iertăm, dar să și găsim o justificare pentru tot ce se întâmplă pe fața pământului!”
― Feodor Dostoievsky, The Brothers Karamazov

“Oamenii fără text de om. Sunt întocmai cărților cu context uneori admirabil - coperți frumoase, literă și hârtie bune, miniaturi, pagini pline - dar care nu spun nimic.”
― Constantin Noica, Carte de înțelepciune

“Verșinin: Mai deunăzi citeam niște memorii scrise de un ministru francez la închisoare. A fost osândit pentru afacerea Panama. Nu vă puteți închipui cu ce încântare și însuflețire vorbea de păsările pe care le vedea prin gratiile ferestrei, despre păsările pe care nu le observase niciodată atâta vreme cât fusese ministru. Firește că acum, după ce și-a recăpătat libertatea, nu le mai bagă în seamă - ca înainte. La fel se va întâmpla și cu dumneata. Când vei locui la Moscova, n-o să ți se mai pară minunată, ca acum. Fericirea nu există pentru noi și n-o atingem niciodată, o dorim numai.”
― Anton Chekhov

“Fraților, nu pregetați cuprinși de spaimă în fața ticăloșiei oamenilor; iubiți-i așa cum sunt, căci astfel iubirea voastră va fi după chipul și asemănarea iubirii lui Dumnezeu, ridicâdu-se pe culmea cea mai înaltă a dragostei pământești. Iubiți toată plăsmuirea Ziditorului acestei lumi, în întregimea ei, precum și fiecare grăunte de nisip în parte. Cătați cu drag la fiece frunzuliță, la fiece rază de soare. Iubiți dobitoacele necuvântătoare și firul de iarbă, iubiți orice lucru neînsuflețit. Iubind, veți înțelege taina divină ce se ascunde în toate și, deslușind-o o dată pentru totdeauna, cu fiecare zi vi se va arăta tot mai lămurit. Numai așa veți putea îmbrățișa întreaga lume cu o dragoste desăvârșită, atotcuprinzătoare.”
― Feodor Dostoievsky, The Brothers Karamazov