Bociort

“Vă e milă de mine, nu? Sunt singur, n-am un ban, sunt paralizat și abia am împlinit 28 de ani. Dar pocnesc din degete drept sub nasul vostru și, cu egală aroganță, mi-e milă mie de voi. Mi-e milă de norocul vostru neîntrerupt și de pacea stătută a minților voastre. Prefer furtuna mea. Eu sunt pe moarte, dar voi sunteți deja cadavre. N-ați trăit niciodată cu adevărat. Corpul vostru n-a fost niciodată trezit la viață sub loviturile de bici ale dorinței deznădăjduite de a iubi, de a ști, de a face, de a reuși. N-am ce invidia la voi, cei absorbiți degrijile mărunte ale unei existențe ordinare.
Credeți că aș schimba comuniunea pe care o am cu inima mea pentru baloanele colorate ale conversațiilor voastre prostești? Sau curiozitatea mea pentru interesele voastre nestatornice? Sau disperarea mea pentru speranța voastră confortabilă? Sau viața mea joasă de-acum pentru viața voastră lustruită și curată ca o monedă nouă? Nu aș schimba-o. Mă înfășor în mantie și îi mulțumesc solemn Domnului că nu sunt cum sunt alții.
N-am decât douăzeci și opt de ani, dar în anii aceștia puțini am comprimat o viață destul de lungă: am iubit și m-am căsătorit și am o familie; am plâns și m-am bucurat, am luptat și am învins, iar când va veni ceasul voi fi mulțumit să mor.”
― Barbellon, The Journal of a Disappointed Man