paula bordei > Recent Status Updates

"she wondered why the jinamizi never brought her happy memories. was it because joy got passed down through generations, in songs and legends and tales, while pain got stuffed away, buried in unmarked graves?"

asta e prima mea carte de teologie serioasă și pot spune că sunt impresionată cum autorul reușește să treacă cititorul prin întreaga teologie din Biserica timpurie bazându-se pe felul în acre diverși gânditori creștini antici se raportează la cele două concepte
ideea asta de istorie de fundal a creștinismului funcționează f bine pt a o face antrenantă și deloc greoaie.

"numai acea iubire care judecă tot ce nu e iubire este, în sensul cel mai adânc, iubire înălțătoare și răscumpărătoare. iar, pe de altă parte, nici o judecată nu pătrunde atât de adânc ca iubirea: ce nu va fi cucerit de iubirea care se dăruiește necondiționat nu poate fi cucerit deloc."

vorbește despre ceva aproape banal autorul - Dumnezeu e iubire, dar care la o examinare mai atentă mi se dovedește cu totul nou

"nevertheless, Ayose preferred to study her lessons this way - by going to the library and borrowing books. one could learn all the arithmetic and science and geography that one required through stories"
cred ca o sa mi placă aceasta poveste

(re-reading)
țineam minte puțină acțiune din trilogia asta, dar îmi aminteam extrasele de jurnal ale acestui mega AI binevoitor, care părea o mega fantezie când îl citeam eu în liceu. acum, însă, mă pune și mai tare pe gânduri, și sper ca nivelul acut de conștiință care împinge o scriitură crudă să rămână o ficțiune bine gândită:)

pe alocuri scrie întortocheat preasfințitul mihai, dar îmi place despre ce vorbește - despre onestitatea și coerența cerute de Evanghelie, despre ifosele pe care Răul și le dă adesea și cum trebuie să ne împotrivim lor cu seninătate, dar și despre aura pascală a situațiilor de criză - cel mai bun eseu de până acum

foucault e într-adevăr un mare seducător și eu mă las sedusă:)

să citești un autor kenyan în Kenya 🫶🏻

"până în momentul acela, nu înțelesesem că era vorba de o poveste despre oameni singuri, despre absențe și înfrângere și că, tocmai de aceea, mă refugiasem în ea până când o confundasem cu propria mea viață, asemenea cuiva care vrea să evadeze prin intermediul paginilor unui roman fiindcă cei pe care are nevoie să-i iubească sunt tocmai niște umbre ce trăiesc în sufletul unui străin"
de-aș putea să nu termin niciodat

in sfârșit admit public că da citesc si cărți de spiritualitate catolica și sunt f mândră de asta :)

am început să o răsfoiesc că trebuia să o predau dar mă simt de parcă am intrat în dulapul din narnia minunată carte, nici că se putea ceva mai bun pt pauzele din sesiune

very eerie, cannot say it's particularly my type but it's ok

pt mn, cel mai fabulos răspuns la teza vieții care imită arta.

bas, m-ai hipnotizat. ce bine c-am pus în sfârșit mâna pe soarele negru, nu am simțit cum au trecut 80 de pag

misto deconstructivismul totuși nu pot sa cred ca oamenii il numesc o teorie:)

f tare teza propusă de dl si e mare plus ca e o carte de filozofie descifrabila :)

"cei doi bărbați, unul de 59 de ani, celălalt adolescent, lovesc absent zăpada cu piciorul, unul la câțiva metri de celălalt. ca și cum fac pase cu amintiri despre o femeie care se încăpățânase să vadă în anumiți oameni mai mult potențial decât văzuseră ei înșiși vreodată" (p. 286)

bine-au încadrat-o cei de la ART în colecția musai

credeam că nu se poate mai rău decat gheorghe craciun..

"that is how grandma expresses her love, by turning her own body into an anatomy of love. (...) it is as fi love, by its fluid nature, is all about the melding of markers, to the extent you can no longer tell where your being ends and where another's begins."

elif shafak, îmi esti din ce în ce mai dragă. chiar sper să ti dau 5 steluțe

după un început foarte bine scris în care am remarcat cum procesul confruntării realității cu amintirea se reflectă în felul în care e percepută lumina, am înaintat anevoios prin mai multe procese ale îndrăgostirii, în ciuda titlului, foarte carnale și, până la urmă, experiențe ale ratării.

acum, toate personajele cunoscute s-au reunit la o petrecere "de intelectuali" și aștept să văd cum se termină

"În aceasta a foua celulă de închisoare se petrece, îmi pare, ceva asemănător cu ceea ce trebuie să se fi întâmplat pe drumul către Emaus. Mântuitorul nu mai e printre ai săi, mirele a plecat. Dar se cuvine să începi tu, om, a secreta fidelitate și un nou fel de fericire, mai în surdină, și să desprinzi realitatea prezenței Mângâietorului în locul cel mai neașteptat, mai arid: în tine"
un om Prezent Prezenței Sale

îmi aduce aminte de YA ul pe care îl devoram în liceu, dar într-un fel bun, it's cozy

"darul lui Dumnezeu este El Însuși. În acest punct ni se dezvăluie despre ce este vorba atunci când ne rugăm: Dumnezeu vrea să ni se dăruiască, acesta este darul tuturor darurilor, singurul lucru cu adevărat necesar. Rugăciunea e o cale de a ne curăți treptat dorințele pentru a recunoaște încet ce ne lipsește: Dumnezeu, și Duhul Său." (p.128)

"la urma urmei, toți ne amintim din același motiv pentru care încercăm să uităm: ca să supraviețuim într-o lume care nici nu ne înțelege, nici nu ne prețuiește"

dar Elif Shafak prețuiește lumea, și o înțelege. cartea aceasta tandră e o mărturie vie a dragului de lume, de viață, de insule și de oameni

"Timpul arborilor e ciclic, peren, (...) e echivalent cu timpul poveștiloe - și, întocmai ca o poveste, un copac bu crește în linii perfect drepte, curbe fără cusur sau unghiuri exacte, ci se îndoaie și se răsucește și se bifurcă în forme fantastice, întinzând ramuri de miracol și arcuri de fantezie.
Timpul oamenilor și timpul copacilor sunt incompatibile"
sau poate că nu, și Elif S. ne leagă iar de timpul poveștilor

"Se-ntreabă mulți prin închisori și-n critica literară: unde e Dumnezeu în opera lui Proust? În romanele lui Mauriac?
Unde e? Să vă spun eu. Nu e la cutare pagină, pentru că autorii nu sunt teologi. Nu e nicăieri. E pretutindeni, ca şi în lume" (p. 130)