Andrei Popescu > Quotes

“Izolarea la care au fost supuși basarabenii în timpul regimului țarist a făcut ca aceștia să nu fie pregătiți pentru evenimentele care au avut loc în anii 1917‑1918. După cum am văzut în capitolele precedente, unii dintre ei se „deșteptau“ în timpul studiilor din marile orașe ale Imperiului Rus, când luau exemplu de la estonieni, polonezi, ucraineni etc. Văzând că aceștia vorbeau în propria limbă, aveau un cult pentru propriii lor scriitori etc., moldovenii au început să aibă idealuri precum introducerea limbii române în școală, biserică și administrație sau chiar proclamarea unei autonomii locale în Basarabia. Acestor idealuri li se adăuga, sub influența mișcărilor socialiste din Rusia, necesitatea de a dobândi „pământ și voie“, cum spuneau ei, ceea ce se traducea prin introducerea votului universal și realizarea unei reforme agrare. În special aceste două deziderate îi mobilizau pe moldoveni, iar pământul era cerința cea mai importantă pentru ei. În ceea ce privește unirea cu România, aceasta nu exista în lista de deziderate ale elitei basarabene în 1917, cu mici excepții. Atașamentul față de Rusia era unul puternic, moldovenii considerând că problemele pe care le întâmpinau se datorau doar regimului țarist. Guvernul provizoriu sau „vremelnica stăpânire“, cum i se spunea, avea o componentă socialistă solidă, ceea ce le dădea încredere românilor din Basarabia că viitorul le va aduce realizarea reformelor sociale de care aveau nevoie. Pe de altă parte, majoritatea moldovenilor nici nu erau conștienți de apartenența lor la poporul român, mulți aflând de acest lucru cu ocazia intrării în contact cu frații lor de peste Prut, pe frontul din România. În plus, chiar dacă unii ar fi vrut, în sinea lor, ca Basarabia să se unească cu România, acest lucru părea imposibil din moment ce România era aliată cu Rusia în război.”
― Andrei Popescu, Elita Basarabiei la 1917-1918. Zece personalități care au făcut Unirea

“Originea familiei Miclescu este un subiect încă deschis. Oficial, întemeietor al acestui neam este considerat a fi Ionașco diacul din Gugești, trăitor la sfârșitul secolului al XVI-lea și începutul secolului al XVII-lea, al cărui fiu, Gligorie, a avut în stăpânire satul Miclești, iar urmașii săi au adoptat numele Miclescu de la această moșie. De la aceștia și până în zilele noastre există o continuitate clară de la o generație la alta, demonstrată de documente. Rădăcinile familiei sunt însă mult mai vechi și merg probabil până în secolul al XIV-lea. Apar însă pe parcurs câteva incertitudini, iar istoricii și genealogiștii au lansat de-a lungul timpului mai multe supoziții, făcând totodată o serie de confuzii.”
― Andrei Popescu, Jean Miclescu: boierul de la Călinești

“Grigore Filipescu a fost un personaj controversat și inconstant, cu un temperament violent și plin de contradicții, imaginea sa nefiind una pozitivă. Opinia publică îl compara cu tatăl său, Nicolae Filipescu, la înălțimea căruia nu s-a ridicat, fiind considerat doar „micul moștenitor al unui nume mare”. În acest sens sunt sugestive poreclele puse de contemporanii săi, cum ar fi „Grigoraș”, „Grigoruță” sau „Griguță”, care subliniau tocmai acest fapt. De altfel, Mihail Manoilescu spunea că se deosebește de Filipescu prin faptul că „în timp ce el este fiul tatălui său, eu sunt tatăl fiului meu”. Alexandru Topliceanu considera că faptul că era fiul lui Nicolae Filipescu l-a ajutat la începutul carierei, dar nu i-a fost de folos mai târziu. Tot Topliceanu spunea, în 1935, că Grigore Filipescu nu mai reprezenta nimic, fiind „fiul lui Nicolae Filipescu și atât”, adăugând, totuși, că era un „exemplar unic”. Mergând pe aceeași idee, Gongopol contrazicea această părere, afirmând că „Filipescu n’a fost decât unul... Unicul!...”. Petre Ghiață spunea despre el că se străduia din răsputeri să onoreze numele tatălui său, muncind, riscându-și averea, lovind orice adversar pe care îl considera nedemn de a juca roluri de răspundere la conducerea țării. Nu avea prea multe mijloace intelectuale, însă a reușit să se remarce ca jurnalist și vorbea fluent limba franceză. Încă de la începuturile carierei sale politice, mari personalități l-au desconsiderat pe tânărul „Grigoraș”. Am văzut într-unul dintre capitolele precedente ce impresie negativă lăsase asupra lui Barbu Delavrancea. De asemenea, un alt lider conservator, criticul literar Titu Maiorescu, considera că avea „toate defectele tatălui și nici una din calitățile sale”. Această imagine era una normală, din moment ce printre primele activități prin care s-a remarcat Grigore Filipescu s-au numărat câteva bătăi și dueluri sau refuzul de a fi trimis pe front.”
― Andrei Popescu, Grigore Filipescu. Viața, activitatea și năzbâtiile unui om politic controversat

“Consider că acest volum nu este nicidecum destinat doar celor care au strămoși comuni cu ai mei, ci tuturor celor pasionați de istorie. Parcurgând paginile acestei cărți și descoperind amănuntele biografice ale personajelor, cititorul va putea afla detalii despre viața oamenilor de rând din ultimele trei secole. Prin ochii lor se poate vedea, de exemplu, cum trăiau odinioară țăranii olteni, munteni ori ardeleni sau cum unii dintre aceștia s-au ridicat prin propriile puteri și au ieșit din sărăcie. De asemenea, cititorul poate descoperi amănunte din viața unor preoți, învățători, meșteșugari sau negustori din secolele XVIII-XX, dar și legende transmise din generație în generație. Cel care va avea răbdarea să citească această carte va vedea prin ochii personajelor cum au fost resimțite de populație diverse evenimente majore din trecut, cum a trecut ea prin războaie, revoluții, ocupații străine, persecuții politice, prizonierat, crize economice, reforme, epidemii, migrații sau crime. Strămoșii mei provin din diverse zone ale țării, din Muntenia, Oltenia, Ardeal, Banat, dar și din afara granițelor României, de pe teritoriul actual al Bulgariei, Austriei și Cehiei. Majoritatea sunt români, dar printre înaintași se numără și germani (sași, șvabi, sudeți, austrieci), bulgari sau cehi. Și ca religie ei sunt diverși, pe lângă ortodocși existând lutherani, romano-catolici sau greco-catolici. Din punctul de vedere al clasei sociale, majoritatea strămoșilor au fost la origine țărani, dar mulți dintre ei au migrat către orașe în decursul secolului al XIX-lea sau la începutul veacului următor, devenind funcționari, meșteșugari sau comercianți.”
― Andrei Popescu, Călătorind prin istorie, alături de strămoși. Povești cu țărani, preoți, învățători, negustori și meșteșugari din secolele XVIII-XX