Istorie Quotes

“[...]istoria, acest fluviu care inainta spre necunoscut, si al carui capat viu simtisem atatia ani ca eram eu, aveau s-o faca altii, mie imi ramanea doar acest teritoriu de cucerit si singurul cu care puteam s-o influentez: cuvantul scris. Nu era mult, dar nici putin.”
― Marin Preda, Viața ca o pradă

“Învăţată în cărţile de şcoală, istoria era o apoteoză a vitejiei neamului. Gândită dincolo de şcoală, istoria oamenilor măsura durata absenţei lui Dumnezeu.”
― Ionel Teodoreanu, Secretul Anei Florentin

“Regele Carol II a avut, aproape în egală măsură, mari calități și mari defecte. Motive pentru a fi admirat și hulit. Din păcate, domnia i s-a sfârșit prost, în condiții tragice pentru țară, așa că imaginea lui în posteritate a rămas mai curând defavorabilă.”
― Lucian Boia, Capcanele istoriei. Elita intelectuală românească între 1930 şi 1950

“pentru societățile moderne -lumea- înseamnă tot mai puțin Cosmos și tot mai multă Istorie”
― Mircea Eliade, Noaptea de Sinziene vol. 2

“În mod stereotip, în discursurile de absolvire, educația liberală se identifică cu acumularea înțelepciunii și a cunoașterii de sine, dar aceste scopuri par a fi fost pierdute din vedere de metodologia actuală a predării și a examinării. Dacă le judecăm după ceea ce fac, și nu neapărat după ceea ce pretind cu atâta lejeritate, universitățile produc o majoritate de profesioniști foarte bine orientați (avocați, medici, ingineri) și o minoritate de absolvenți de arte bine informați cultural, dar derutați moral, panicați în legătură cu modul în care își vor câștiga existența de acum încolo.
Implicit, i-am încredințat sistemului nostru de învățământ academic o misiune duală și posibil contradictorie: aceea de a ne învăța cum să ne câștigăm traiul și de a ne învăța cum să trăim. Iar pe cea de-a doua am pierdut-o, în mod inconștient, din vedere.

(...) noi am construit o lume intelectuală în care cle mai apreciate instituții rareori se obosesc să pună cele mai serioase întrebări ale sufletului, darămite să le mai și dea răspuns. Pentru a rezolva incongruențele, am putea începe să ne remaniem universitățile eliminând domenii precum istoria și literatura, categorii eminamente superficiale și care, chiar dacă acoperă un material valoros, nu urmăresc ele însele temele care ne bântuie cel mai tare sufletele.”
― Alain de Botton, Religion for Atheists: A Non-Believer's Guide to the Uses of Religion

“Mă gândesc că, deşi concepem istoria ca pe ceva foarte mare şi rece, iar propria biografie ca pe ceva micuţ și insignifiant, în realitate şi una și cealaltă sunt puse în mişcare de răsucirea arcului mecanic. Se întâmplă ca vreo biografie să se ridice la rangul de istorie, dar se întâmplă şi invers – istoria alungă biografia din propria ei casă, provocând cataclisme.”
― Sorin Hadârcă, Zen la pachet

“Istoria este o explicație, dar nu o scuză.”
― Emil M. Cioran, Schimbarea la față a României

“Lumea nu este o justificare a lui Dumnezeu, istoria însă, este una a omului.”
― Emil M. Cioran, Schimbarea la față a României

“În cadrul naţiunii, democraţia a dat naştere unei pluralităţi de formaţii divergente, care răpesc evoluţiei naţionale un sens convergent.”
― Emil M. Cioran, Schimbarea la față a României

“Inspectorul a scos un teanc de hîrtii. A început a mîzgăli hîrtia.
— E adevărat că ai vorbit copiilor despre Ion-vodă cel Cumplit?
— E adevărat. Trebuia să vorbesc. E în programă.
— E adevărat că ai spus că Ion Armeanul i-a tăiat pe boieri şi chiar pe preasfinţitul mitropolit al Moldovei, în ziua de Paşte?
— E adevărat. Scrie la carte.
— E adevărat că ai povestit copiilor cum l-au vîndut boierii pe domnitor, turcilor?
— E adevărat. Scrie la Cartea de citire.
— E adevărat că ai stăruit asupra faptului că Ion Armeanul îi iubea pe ţărani şi-i ura pe boieri?
— E adevărat. Scrie...
— Ştiu. La Cartea de citire...
— Atunci...
— E adevărat că la această lecţie ţi-ai dat osteneala să le vorbeşti copiilor frumos?
— E adevărat. Cum să nu fie adevărat?
— De ce aţi făcut asta?
[...]
— Sunt lecţii care îmi plac. Pe acestea le predau cu căldură, cu pasiune chiar... [...] Alte lecţii le predau uscat, acelea care nu-mi plac, de pildă Mihai Viteazul, care i-a legat pe ţărani de pămînt, robindu-i şi mai mult boierilor. Nu-mi place Constantin Brîncoveanu, care a jupuit ţara şi a adunat averi nemăsurate...
[...]
— Dar la Cartea de citire scrie altfel...
— Fals. Fals. Cartea de citire e falsificată în multe locuri. Cunosc adevărul din documente...
— Cu asemenea documente, cu asemenea învăţători, n-avem ce face. Eşti pensionar?
— Da. Cu prelungire în activitate.
— Ţi-am tăiat prelungirea. Părăseşte şcoala.
— O s-o părăsesc...
— Acum!
[...]
— Să trăiţi, copii! Să rămîneţi sănătoşi şi să nu uitaţi a citi cartea cum nu e scrisă, cum v-am învăţat eu. [...] Adevărul, să căutaţi adevărul în cărţi. Sînt şi cărţi mincinoase. Multe. Să învăţaţi a le deosebi pe cele bune de cele rele...”
― Zaharia Stancu, پابرهنه‌ها

“Dar, dacă am cerceta lucrurile fără interesul de a dovedi ceva prin ele, am putea vedea într-o zi ce oceane de fapte inutile, de fapte leneșe, au fost în lume. Toată lenea lumii ni s-a ascuns.”
― Constantin Noica

“N-ar trebui să aveți atâta încredere în oameni… în adevărul oamenilor… Istoria e viața ideilor. Nu oamenii o scriu, ci vremurile. Iar adevărul oamenilor este cuiul în care își agață fiecare șapca.”
― Svetlana Alexievich

“Din păcate, elevii nu fac decât să memo-
reze o nesfârșită litanie, când vocaţia reală a istoriei ar fi tocmai exercițiul de inteligenţă. Istoria pare a fi rămas la obiectivul de a forma patrioți, nu oameni capabili de a judeca independent lumea și evenimentele.”
― Lucian Boia, Istorie şi mit în conştiinţa românească

“Tot ce merge rău în România nu decurge din vreo orientare greșită sau din proasta gestiune românească; de vină sunt ceilalți: ceilalți care ne-au prădat, ca și ceilalți care nu ne-au sărit în ajutor când aveau datoria să o facă.”
― Lucian Boia, Istorie şi mit în conştiinţa românească

“Istoria aceasta cu români altfel decât ceilalți și supuși persecuţiei celorlalţi, paradoxală combinație de superioritate iluzorie cu un obsedant complex de inferioritate, ilustrează o stare de spirit nepotrivită vremurilor de azi. Actualizarea insistentă a unui trecut glorificat și abandonarea în mrejele lui perpetuează confruntarea în raport cu ceilalți și imobilismul în raport cu noi înșine.”
― Lucian Boia, Istorie şi mit în conştiinţa românească

“Să o spunem fără înconjur: deriva dinastică rămâne pentru România o pată ruşinoasă. Nu poate fi invocat un simplu accident al istoriei, e o dereglare izvorâtă din factori binecunoscuţi: insuficienta maturizare politică, cultura acceptării mai curând decât a rezistenţei, reflexulpaternalist... Românii l-au avut pe Ceauşescu fiindcă l-au meritat (nu toţi, dar mulți). Orice societate are ceea ce merită.”
― Lucian Boia, De ce este România altfel?

“Istoria era sfântă pentru noi, dar ne petreceam vreme rectificând-o. Reintroduceam în ea pe Dumnezeu, numele familiei, continuitatea, veșnicia pe care smintiții vruseseră să le izgonească. O cârpăceam. Și izbuteam astfel să ne mai sprijinim pe ea. Ea se îndepărta puțin câte puțin de realitate, de evoluția spiritelor, de mersul științei. Dar ce importanță avea! Noi trăiam într-o țară reală, care nu era cea a alegerilor republicane, a domnului Gambetta, a domnului Blum, a domnului Daladier. Ritmul istoriei era atât de bramburit ca acela al anotimpurilor, ca acela al prostănacilor, când se pornește să plouă în iulie. Prezentul nu se mai pregătea să se preschimbe, încă de-a doua zi, într-un trecut ce urma să vină. Era altceva, o monstruozitate, o aberație. Viitorul se schimba mult. Trebuia să încerci să legi direct un viitor, vai!, încă îndepărtat de un trecut, vai!, îndepărtat de-a binelea, Prezentul nu era nimic altceva decât o lungă și sinistră paranteză. Noi trăiam într-o istorie a lui Dumnezeu și în tradițiii de familie care făceau din noi, într-o lume străină, cavalerii alienați ai unei mitologii dispărute.”
― Jean d'Ormesson, Din voia Domnului

“Istoria nu are niciodată sfârșit.”
― Jean d'Ormesson, Din voia Domnului

“Deznodămintele cad ca trăsnetul. Nu cele ale istoriei, care nu vin niciodată. Ci cele ale vieții, care vin foarte repede.”
― Jean d'Ormesson, Din voia Domnului

“Mi s-a părut că am înțeles, încă din acea perioadă, că oamenii, evenimentele, istoria sunt întotdeauna ambigui și că acordul spiritelor este arareori altceva decât o neînțelegere binecuvântată de zei.”
― Jean d'Ormesson, Din voia Domnului

“Viteza se strecură pretutindeni, în călătorii, în obiceiuri, în mersul istoriei, care după cum repeta fiecare, se accelera, în știință, în modă, și până și în literatură.”
― Jean d'Ormesson, Din voia Domnului

“(...) ne făcea să ne închipuim că lucrurile nu se schimbaseră deloc. Numai că îmbătrâniserăm asta era tot. Luasem, încetul cu încetul, locul părinților sau a bunicilor noștri, devenisem părinții noștri, iar copiii ne înlocuiseră, deținând la rândul lor rolurile pe care le jucasem odinioară sub măștile copilăriei și adolescenței. Urcasem, sau poate coborâsem, cu o treaptă în istoria acestei lumi, și ceea ce fusesem noi cândva aveau să fie alții astăzi. Căci ceea ce mișcă în primul rând, chiar atunci când nimic nu se mișcă, este timpul imobil, care nu deplasează nimic, dar care macină dinăuntru, care îi strecoară în noi pe părinții noștri, vârsta lor înaintată, osteneala lor și care le injectează altora tinerețea, forța, aviditatea noastră de a cunoaște și tot ceea ce am fost noi.
Timpul însă nu se mulțumește cu aceste translații lineare, cu această biologie în mișcare. El amestecă structurile și constelațiile, modifică corelările, transformă perspectivele și raportul de forțe. Lumea se schimbă necontenit pentru că îmbătrânește. Ea se schimbă mai ales pentru că echilibrele vieții nu încetează niciodată să se rupă. Ele se rup, dar sunt menținute, mai mult sau mai puțin artificial, în virtutea legilor și a deprinderilor, în virtutea tradiției și a voinței. Și-apoi, deodată, întregul edificiu, la capătul nervilor și al puterii, se prăbușește într-o revoluție sau un război, într-un cataclism social, din care nu vor mai supraviețui decât amintiri și mituri. Caleidoscopul se reorganizează pe combinații diferite. Și un nou ev începe, care se va prăbuși la rândul lui, după multă risipă de glorie și sânge.”
― Jean d'Ormesson, Din voia Domnului

“Timpul este ca marea: nu poți calcula bine distanțele. De-abia întorci capul și totul dispare. O viață întreagă nu ajunge totuși ca să lase trecutul nostru să-și ocupe în sfârșit locul ce i se cuvine în eternitatea înghețată a istoriei lipsite de pasiune. Istoria este amestecată cu viața noastră. Murim întotdeauna prea repede pentru ca ea să aibă timp să se detașeze. Viața noastră, în schimb, este aproape de pe acum de istorie pentru cei ce se nasc după noi. După ce o să se mai răceasă puțin va semăna pentru totdeauna cu imaginea ei imobila.”
― Jean d'Ormesson, Din voia Domnului

“În lenta curgere a istoriei, cu sinozitățile, cu ezitările, cu mlaștinile sale, cu timpii săi morți, apar dintr-o dată, și adesea în durere și sânge, avalanșe de violențe și de relativă simplicitate.”
― Jean d'Ormesson, Din voia Domnului

“Istoria se desfășoară de obicei cu o încetineală vicleană în care se împletesc inextricabil efectele și cauzele, originile și declinul. Aici, în acea zi, ceea ce trăiam era pur si simplu un sfârșit de istorie.”
― Jean d'Ormesson

“Sistemele se prăbușeșc pentru că sunt sisteme. Dar tocmai pentru că sunt sisteme, elementele care le alcătuiesc rămân multă vreme fără întrebuințare după năruirea ansamblului ale cărui părți erau. Lipsite de legăturile și de sensul lor, ele întâmpină multe greutăți ca să se organizeze din nou. Nu reuseșc, în realitate, decât constituind noi sisteme, la fel de geniale și la fel de nedrepte ca și cele care le-au precedat - poate ceva mai geniale și ceva mai nedrepte? aceasta-i întrebarea -, dar care, în orice caz, vor fi distruse la rândul lor. E ceea ce denumim istorie în care, ca în acele teorii ale fizicii unde alternează explicațiile de undă cu cele prin corpuscul, se pot citi fără deosebire etapele conștiinței către desăvârșirea sa sau succesiunea nedefinită a formelor, a evoluțiilor și a ciclurilor, mai mult sau mai puțin lipsite de sens, mai bogată în orice caz în iluzii decât în progres.”
― Jean d'Ormesson, Din voia Domnului

“Izolarea la care au fost supuși basarabenii în timpul regimului țarist a făcut ca aceștia să nu fie pregătiți pentru evenimentele care au avut loc în anii 1917‑1918. După cum am văzut în capitolele precedente, unii dintre ei se „deșteptau“ în timpul studiilor din marile orașe ale Imperiului Rus, când luau exemplu de la estonieni, polonezi, ucraineni etc. Văzând că aceștia vorbeau în propria limbă, aveau un cult pentru propriii lor scriitori etc., moldovenii au început să aibă idealuri precum introducerea limbii române în școală, biserică și administrație sau chiar proclamarea unei autonomii locale în Basarabia. Acestor idealuri li se adăuga, sub influența mișcărilor socialiste din Rusia, necesitatea de a dobândi „pământ și voie“, cum spuneau ei, ceea ce se traducea prin introducerea votului universal și realizarea unei reforme agrare. În special aceste două deziderate îi mobilizau pe moldoveni, iar pământul era cerința cea mai importantă pentru ei. În ceea ce privește unirea cu România, aceasta nu exista în lista de deziderate ale elitei basarabene în 1917, cu mici excepții. Atașamentul față de Rusia era unul puternic, moldovenii considerând că problemele pe care le întâmpinau se datorau doar regimului țarist. Guvernul provizoriu sau „vremelnica stăpânire“, cum i se spunea, avea o componentă socialistă solidă, ceea ce le dădea încredere românilor din Basarabia că viitorul le va aduce realizarea reformelor sociale de care aveau nevoie. Pe de altă parte, majoritatea moldovenilor nici nu erau conștienți de apartenența lor la poporul român, mulți aflând de acest lucru cu ocazia intrării în contact cu frații lor de peste Prut, pe frontul din România. În plus, chiar dacă unii ar fi vrut, în sinea lor, ca Basarabia să se unească cu România, acest lucru părea imposibil din moment ce România era aliată cu Rusia în război.”
― Andrei Popescu, Elita Basarabiei la 1917-1918. Zece personalități care au făcut Unirea

“Originea familiei Miclescu este un subiect încă deschis. Oficial, întemeietor al acestui neam este considerat a fi Ionașco diacul din Gugești, trăitor la sfârșitul secolului al XVI-lea și începutul secolului al XVII-lea, al cărui fiu, Gligorie, a avut în stăpânire satul Miclești, iar urmașii săi au adoptat numele Miclescu de la această moșie. De la aceștia și până în zilele noastre există o continuitate clară de la o generație la alta, demonstrată de documente. Rădăcinile familiei sunt însă mult mai vechi și merg probabil până în secolul al XIV-lea. Apar însă pe parcurs câteva incertitudini, iar istoricii și genealogiștii au lansat de-a lungul timpului mai multe supoziții, făcând totodată o serie de confuzii.”
― Andrei Popescu, Jean Miclescu: boierul de la Călinești

“Consider că acest volum nu este nicidecum destinat doar celor care au strămoși comuni cu ai mei, ci tuturor celor pasionați de istorie. Parcurgând paginile acestei cărți și descoperind amănuntele biografice ale personajelor, cititorul va putea afla detalii despre viața oamenilor de rând din ultimele trei secole. Prin ochii lor se poate vedea, de exemplu, cum trăiau odinioară țăranii olteni, munteni ori ardeleni sau cum unii dintre aceștia s-au ridicat prin propriile puteri și au ieșit din sărăcie. De asemenea, cititorul poate descoperi amănunte din viața unor preoți, învățători, meșteșugari sau negustori din secolele XVIII-XX, dar și legende transmise din generație în generație. Cel care va avea răbdarea să citească această carte va vedea prin ochii personajelor cum au fost resimțite de populație diverse evenimente majore din trecut, cum a trecut ea prin războaie, revoluții, ocupații străine, persecuții politice, prizonierat, crize economice, reforme, epidemii, migrații sau crime. Strămoșii mei provin din diverse zone ale țării, din Muntenia, Oltenia, Ardeal, Banat, dar și din afara granițelor României, de pe teritoriul actual al Bulgariei, Austriei și Cehiei. Majoritatea sunt români, dar printre înaintași se numără și germani (sași, șvabi, sudeți, austrieci), bulgari sau cehi. Și ca religie ei sunt diverși, pe lângă ortodocși existând lutherani, romano-catolici sau greco-catolici. Din punctul de vedere al clasei sociale, majoritatea strămoșilor au fost la origine țărani, dar mulți dintre ei au migrat către orașe în decursul secolului al XIX-lea sau la începutul veacului următor, devenind funcționari, meșteșugari sau comercianți.”
― Andrei Popescu, Călătorind prin istorie, alături de strămoși. Povești cu țărani, preoți, învățători, negustori și meșteșugari din secolele XVIII-XX